Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoscându-L pe Dumnezeu | Fragmentul 198

august 5, 2020

Identitatea și statutul lui Dumnezeu Însuși

Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate lucrurile și care administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există, El administrează tot ceea ce există și El stăpânește peste tot ceea ce există și Se îngrijește de tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu, aceasta este identitatea lui Dumnezeu. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu și El este unic printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu – fie din rândul omenirii, fie din lumea spirituală – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a stăpâni asupra tuturor lucrurilor: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și Se mișcă printre toate lucrurile; El Se poate ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor; El Se poate smeri devenind om, devenind unul dintre cei care sunt din carne și oase, venind față în față cu oamenii și împărțind cu ei și binele, și răul; în același timp, El comandă tot ceea ce există, decide soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate; chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și direcția pe care o ia omenirea. Un Dumnezeu ca aceasta ar trebui venerat, ascultat și cunoscut de toate ființele vii. Iar astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să-L venerezi pe Dumnezeu, să accepți stăpânirea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere, și este o alegere necesară, pentru orice persoană, pentru orice ființă vie. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El Se îngrijește de toate lucrurile, toate sunt unice; iar unicitatea Lui determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși și determină statutul Lui. Iar astfel, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie din lumea spirituală sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, ar fi ceva imposibil, fiindcă ar încerca să joace rolul lui Dumnezeu. Așa este în fapt. Care sunt cerințele pentru omenire ale unui Creator și ale unui Stăpânitor ca acesta, care are identitatea, puterea și statutul lui Dumnezeu Însuși? Ar trebui să fie clar pentru toată lumea și ar trebui ca toți să țină minte, fiind ceva foarte important atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger