Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al primei categorii, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este și el un subiect foarte important și este util ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă când spunem „credincioși”: ne referim la iudaism, la creștinism, la catolicism, la islamism și la budism, la aceste cinci principale religii. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Acești credincioși ajung într-un loc diferit atunci când mor. „Diferit” față de cine? De necredincioși, de cei fără de credință, despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung într-un alt loc, un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Dar este același proces. Lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, iar ei vor fi procesați în mod corespunzător. Dar de ce acești oameni vor fi puși în alt loc pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Și care este acest motiv? Vă voi spune, dându-vă un exemplu. Dar, înainte să fac asta, poate voi vă spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt complet necredincioși.” Nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt puși în alt loc.

Să luăm drept exemplu budismul: să vă spun un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, e cineva care știe care este credința lui. Când un budist își taie părul și devine călugăr sau călugăriță, asta înseamnă că s-a separat de lumea seculară și a lăsat mult în urmă lumea agitată a oamenilor. În fiecare zi, budiștii își recită incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime. Așa își petrec ei întreaga viață. Când viața lor fizică se încheie, își fac un rezumat al vieții, dar, în inimile lor, ei nu știu unde vor ajunge după ce mor, pe cine vor întâlni și ce sfârșit vor avea – în inimile lor, ei nu cunosc cu claritate aceste lucruri. Nu au făcut nimic altceva decât să-și petreacă orbește întreaga lor viață însoțiți de o credință. După aceea, ei părăsesc lumea însoțiți de dorințe și de idealuri orbești. Astfel se încheie viața lor fizică atunci când părăsesc lumea celor vii, iar atunci când viața lor fizică s-a încheiat, ei se întorc la locul lor inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîncarna pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și autocultivarea de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîncarna rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Fiind o primă procedură, trupul lor fizic se autocultivă. După aceea, ei mor și se întorc în lumea spirituală, acolo unde sunt examinați, iar apoi – dacă nu sunt probleme – pot să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească încă o dată la budism și să își continue autocultivarea. După ce s-au reîncarnat între trei și șapte ori, ei se vor întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duc de fiecare dată când viața lor fizică se încheie. Dacă diferitele lor competențe și comportamentul lor din lumea oamenilor respectă legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, ei vor rămâne acolo; nu se vor mai reîncarna ca oameni, nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsiți pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu vor mai trece niciodată prin acest proces. În schimb, în funcție de circumstanțele lor, vor ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru „dobândirea Buddheității”. Dobândirea Buddheității înseamnă, în principal, să dobândești rodnicia ca reprezentant al lumii spirituale, înseamnă că nu mai există nicio posibilitate de reîncarnare sau de pedeapsă. Chiar mai mult, înseamnă să nu mai suferi agravarea de a fi om după reîncarnare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei rămân pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîncarna. Acesta este un exemplu al dobândirii rodniciei Buddheității în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc rodnicia, la întoarcerea lor în lumea spirituală, sunt examinați și verificați de către aprodul relevant, care descoperă că aceștia nu s-au autocultivat cu sârguință sau că nu au fost conștiincioși în recitarea incantațiilor „sutra” și în cântarea numelor lui Buddha, așa cum impune budismul; în schimb, ei au comis multe rele și au făcut multe răutăți. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia, iar în urma acesteia, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Așadar, când va dobândi rodnicia acest gen de persoană? În viața în care nu va face niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Acești oameni se reîncarnează în continuare, își recită în continuare incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime, nu omoară nicio ființă vie, nu mănâncă deloc carne și nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. În cadrul acestui proces, ei nu fac niciun rău, iar apoi se întorc în lumea spirituală. După ce toate faptele și întregul lor comportament au fost examinate, ei sunt trimiși încă o dată în lumea oamenilor, într-un ciclu care se repetă între trei și șapte ori. Dacă între timp nu apare nicio problemă, atunci dobândirea Buddheității va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a „dobândi rodnicia” și de a ocupa o poziție în lumea spirituală. Asta îi face diferiți de necredincioși. În primul rând, când ei trăiesc pe pământ, care este comportamentul celor care sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să nu comită absolut niciun rău: ei trebuie să nu comită crime, incendieri, violuri sau prădăciuni; dacă ei comit fraude, înșelăciuni, furturi sau jafuri, nu vor putea să dobândească rodnicia. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa lumii spirituale. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc Buddheitatea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer, iar budiștii vor primi jurisdicție. Ei vor putea doar să îi administreze pe necredincioși sau poate vor ocupa doar poziția de aprod mărunt. Astfel de alocări sunt în funcție de natura acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale la care m-am referit, creștinismul este cumva special. Ce este special la creștinism? Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu cel adevărat. Cum pot cei care cred în Dumnezeu cel adevărat să fie enumerați aici? Deoarece creștinismul este un tip de credință, atunci este, fără îndoială, doar înrudit cu credința – e un fel de ceremonial, un fel de confesiune religioasă, un fel de religie și ceva separat de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care eu l-am inclus printre cele cinci religii principale este că creștinismul a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea creștinilor nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile, și cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie, folosind teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie este creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, nu are absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om, este o religie a celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu este recunoscută de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are și un principiu conform căruia El îi abordează. Nu Se ocupă de ei și nu tratează cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. El îi abordează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin are autodisciplină, dacă respectă cu strictețe Cele Zece Porunci și respectă cu strictețe legile și poruncile în impunerea cerințelor asupra propriului comportament – și dacă poate să facă asta întreaga viață – atunci va petrece un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita răpire cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin intendenții acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ, dacă sunt păcătoși și comit prea multe păcate, atunci faptul că vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever e de neevitat. În budism, dobândirea rodniciei înseamnă intrarea în Sukhavati, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână și să aibă un rol și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîncarna într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care adepții lor vorbesc și după care jinduiesc este același cu dobândirea rodniciei din budism – doar că această rodnicie este dobândită prin mijloace diferite. Toți sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu are o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu-i așa? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu oamenii din creștinism, cum vă simțiți? Sunteți îndurerați pentru ei? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut – este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată, Dumnezeu trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărei persoane – așadar, de ce nu acceptă ei asta? De ce I se opun nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ei sunt norocoși să aibă un sfârșit ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși – totuși, Dumnezeu nu face asta, ci doar îi tratează pe creștini la fel ca pe cei din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să spună lucruri frumoase, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu tragă concluzii pripite despre ceilalți, să se distanțeze de dispute, să facă lucruri bune, să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Și astfel, dacă acești credincioși – acești oameni care aparțin diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ, iar după ce se vor reîncarna între trei și șapte ori, atunci, în ansamblu, acești oameni, cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, vor rămâne și vor avea un rol în lumea spirituală. Și sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt atât de mulți.) Pe ce se bazează răspunsul vostru? Nu este ușor să faci fapte bune sau să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ați putea voi să faceți asta? Dacă ar trebui să purtați robe gri, să recitați incantații „sutra” și să cântați numele lui Buddha într-un templu budist întreaga zi, ați fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Cele Zece Porunci, are porunci și legi, sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul că nu e bine să înjuri: oamenii sunt incapabili să respecte această regulă. Nu se pot abține, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele… Și ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, mai rămâne ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc când să le facă rău. În concluzie, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să nu păcătuiască și să nu comită rele. Și așa, în cadrul fiecărei religii, doar puțini oameni sunt capabili să dobândească rodnicia. Crezi că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepți ai acelor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Dar nu sunt atât de mulți, doar puțini sunt capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească rodnicia, asta este diferența față de necredincioși.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”