Omul este o creatură lipsită de autocunoaștere. Deși în imposibilitatea de a se cunoaște pe sine, el totuși îi cunoaște pe toți ceilalți ca pe palma mâinii sale, ca și când toți ceilalți au trecut mai întâi de inspecția lui și au primit aprobarea lui înainte de a spune sau de a face ceva și, deci este ca și cum i-a înțeles pe de-a întregul pe toți ceilalți, până la starea lor psihologică. Toate ființele umane sunt astfel. Omul a intrat astăzi în Epoca Împărăției, însă natura sa rămâne neschimbată. El încă mai face cum fac Eu, înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu, el începe să-și ridice propria „afacere” unică. Odată ce s-a terminat și el vine din nou înaintea Mea, este totuși ca o persoană diferită, care pare îndrăzneț de calmă, cu trăsături senine, cu pulsul stabil. Nu este tocmai aceasta ceea ce îl face pe om atât de josnic? Câți oameni poartă două fețe complet diferite, una în fața Mea și cealaltă pe la spatele Meu? Câți dintre ei sunt ca niște miei nou-născuți înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu se transformă în tigri feroce și apoi devin ca niște păsărele care țâșnesc vesel pe dealuri? Câți dintre ei arată scop și determinare în fața Mea? Câți vin înaintea Mea, căutând cuvintele Mele cu sete și tânjind, dar, în spatele Meu, se satură și se leapădă de ele, ca și cum cuvintele Mele ar fi fost o povară? De-atât de multe ori, văzând rasa umană coruptă de dușmanul Meu, am renunțat să-Mi pun speranțele în omenire. De-atât de multe ori, văd omul venind înaintea Mea în lacrimi pentru a pretinde iertare, dar, din cauza lipsei de respect față de sine și a incorigibilității sale încăpățânate, Mi-am închis cu mânie ochii la acțiunea lui, chiar atunci când inima lui este autentică, iar intențiile sale sunt sincere. De-atât de multe ori, văd omul capabil de a avea credință să coopereze cu Mine și cum, înaintea Mea, el pare să stea în îmbrățișarea Mea, degustând căldura acesteia. De-atât de multe ori, văzând nevinovăția, vivacitatea și frumusețea poporului Meu ales, în inima Mea am avut mereu plăcere datorită acestor lucruri. Ființele omenești nu știu cum să se bucure de binecuvântarea lor predestinată în mâinile Mele, pentru că ei nu știu ce se înțelege, în cele din urmă, fie prin binecuvântare, fie prin suferință. Din acest motiv, omenirea este departe de a fi sinceră atunci când Mă caută pe Mine. Dacă nu ar exista astfel de lucruri ca ziua de mâine, care dintre voi, stând înaintea Mea, ați fi la fel de albi ca zăpada, la fel de fără pată ca jadul pur? Sunteți siguri că iubirea voastră pentru Mine nu este ceva ce poate fi schimbat pentru o masă delicioasă sau un costum de haine stilat sau o funcție înaltă cu remunerații frumoase? Sau poate fi schimbată pentru iubirea pe care ceilalți ți-o poartă? Sigur trecerea prin încercări nu-l va împinge pe om să renunțe la dragostea sa față de Mine? Sigur suferința și necazul nu îl vor face să se plângă împotriva a ceea ce am rânduit Eu? Niciun om nu a apreciat vreodată cu adevărat sabia din gura Mea: el cunoaște doar înțelesul ei de suprafață fără să înțeleagă într-adevăr pe cel interior. Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ei ar fugi ca șobolanii în găurile lor. Din cauza amorțelii lor, ființele umane nu înțeleg nimic din sensul adevărat al cuvintelor Mele și, astfel, nu au nicio idee despre cât de formidabile sunt acestea sau cât, din natura lor, este dezvăluit și cât de mult din corupția lor a primit judecată în acele cuvinte. Din acest motiv, pe baza ideilor lor prost concepute despre cuvintele Mele, majoritatea oamenilor au adoptat o atitudine neutră.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 15