Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 335 | „Despre destinație”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 335 | „Despre destinație”

147 |septembrie 3, 2020

Destinația și soarta voastră sunt foarte importante pentru voi – ele sunt de maximă preocupare. Voi credeți că dacă nu faceți lucrurile cu mare grijă, aceasta va fi echivalentă cu lipsa destinației și distrugerea destinului. Dar v-a trecut vreodată prin minte că dacă eforturile depuse de cineva sunt doar de dragul destinației sale, atunci ele sunt doar o muncă în zadar? Astfel de eforturi nu sunt autentice – sunt false și înșelătoare. Dacă așa stau lucrurile, atunci cei care lucrează pentru destinația lor își vor primi înfrângerea finală, deoarece eșecul credinței oamenilor în Dumnezeu se întâmplă din cauza înșelăciunii. Am spus mai devreme că nu-Mi place să fiu flatat sau lingușit, sau tratat cu entuziasm. Îmi place ca oamenii sinceri să înfrunte adevărul și așteptările Mele. Mai mult, Îmi place când oamenii pot arăta cea mai mare grijă și considerație pentru inima Mea și când chiar pot să renunțe la toate lucrurile de dragul Meu. Numai astfel poate fi inima Mea mângâiată. În acest moment, câte sunt lucrurile care Îmi displac la voi? Câte sunt lucrurile care Îmi plac la voi? Nu v-ați dat seama niciunul de toată urâțenia pe care ați arătat-o de dragul destinației voastre?

În inima Mea, nu doresc să rănesc nicio inimă care este pozitivă și motivată și, mai ales, nu doresc să diminuez energia nimănui care își face datoria cu credincioșie; cu toate acestea, trebuie să vă reamintesc fiecăruia despre neajunsurile voastre și murdăria sufletului din adâncul inimilor voastre. Scopul pentru care fac acest lucru este speranța că veți putea oferi inima voastră cinstită în fața cuvintelor Mele, deoarece lucrul pe care îl urăsc cel mai tare este înșelăciunea oamenilor față de Mine. Sper doar ca în ultima etapă a lucrării Mele să puteți acționa în mod remarcabil, să fiți total devotați și să nu mai fiți șovăielnici. De asemenea, mai sper ca toți să aveți parte de o destinație bună. Cu toate acestea, continuu să am o cerință de la voi și anume, ca voi să luați cea mai bună decizie de a-Mi oferi devotamentul vostru deplin și complet. Dacă îi lipsește cuiva acel devotament deplin, acel om va deveni negreșit comoara Satanei, iar Eu nu voi mai continua să îl folosesc. Îl voi trimite acasă, ca părinții lui să se îngrijească de el. Lucrarea Mea v-a fost extrem de folositoare; ceea ce sper să primesc de la voi este o inimă sinceră și care aspiră la înălțime, dar deocamdată mâinile Mele sunt încă goale. Gândiți-vă: într-o zi, când voi fi tot atât de mâhnit, care va fi atitudinea Mea față de voi? Voi fi la fel de prietenos? Va fi inima Mea la fel de pașnică? Înțelegeți sentimentele unei persoane care a lucrat din greu pământul, însă n-a recoltat nici măcar un bob? Înțelegeți cât de adâncă e rana cuiva care a suferit o lovitură puternică? Puteți gusta amărăciunea unei persoane pline de speranță dar care trebuie să se despartă de cineva în condiții de ceartă? Ați văzut mânia unei persoane care a fost provocată? Cunoașteți sentimentul urgent de răzbunare al unei persoane care a fost tratată cu ostilitate și înșelăciune? Dacă înțelegeți mentalitatea acestor oameni, cred că nu ar trebui să vă fie greu să vă imaginați atitudinea pe care Dumnezeu o va avea la vremea răzbunării Sale. În cele din urmă, sper ca fiecare din voi să depună eforturi serioase de dragul propriei destinații; totuși, mai bine să nu folosiți mijloace necinstite în eforturile voastre, sau voi fi în continuare dezamăgit de voi în inima Mea. La ce duce o astfel de dezamăgire? Nu vă amăgiți pe voi înșivă? Cei care se gândesc la destinația lor, însă și-o năruie, sunt oamenii cel mai puțin capabili de a fi salvați. Chiar dacă astfel de oameni ajung să își iasă din fire, cine-i va compătimi? Una peste alta, Eu încă vă doresc să aveți o destinație potrivită și bună. Chiar mai mult de-atât, sper ca niciunul din voi să nu ajungă în nenorocire.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Vedeți mai multe

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Distribuie

Anulare