Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Dezvăluirea corupției omului | Fragmentul 319

iulie 20, 2020

Cu toții sunteți bucuroși să primiți răsplăți de la Dumnezeu și să deveniți obiectul favorii lui Dumnezeu în ochii Lui. Aceasta este dorința fiecăruia după ce începe să aibă credință în Dumnezeu, căci omul se străduie din toată inima să ajungă la lucruri mai înalte și nimeni nu este dispus să rămână în urma celorlalți. Aceasta este calea omului. Tocmai din acest motiv, mulți dintre voi încercați constant să intrați în grațiile Dumnezeului din cer, când de fapt, loialitatea și candoarea voastră față de Dumnezeu sunt cu mult mai prejos decât loialitatea și candoarea voastră față de voi înșivă. De ce spun aceasta? Deoarece eu nu recunosc deloc loialitatea voastră față de Dumnezeu și, mai mult, neg existența Dumnezeului care există în inimile voastre. Cu alte cuvinte, Dumnezeul căruia vă închinați, Dumnezeul nedeslușit pe care Îl admirați, nu există deloc. Motivul pentru care pot spune acest lucru atât de categoric este că sunteți prea departe de Dumnezeul adevărat. Motivul pentru care aveți loialitate se datorează prezenței unui idol în inimile voastre, cât despre Mine, Dumnezeul care pare nici mare nici mic în ochii voștri, tot ce faceți voi este că Mă recunoașteți cu cuvintele voastre. Când vorbesc despre distanța voastră mare față de Dumnezeu, mă refer la cât de departe sunteți de Dumnezeul adevărat, în timp ce Dumnezeul nedeslușit pare a vă fi la îndemână. Când spun „nici mare”, are legătură cu faptul că Dumnezeul în care credeți în ziua de azi pare a fi doar un om fără abilități mărețe; un om nu foarte elevat. Iar când spun „nici mic”, aceasta înseamnă că, deși acest om nu poate invoca vântul sau porunci ploii, El poate totuși chema Duhul lui Dumnezeu să facă o lucrare ce zguduie cerurile și pământul, lăsând omul de-a dreptul buimac. Din afară, păreți cu toții foarte ascultători de Hristosul de pe pământ, dar în esență, nici nu aveți credință în El, nici nu-L iubiți. Ce vreau să spun este că cel în care aveți credință cu adevărat este acel Dumnezeu nedeslușit din sentimentele voastre, iar cel pe care Îl iubiți cu adevărat este Dumnezeul după care tânjiți zi și noapte, dar pe care nu L-ați văzut niciodată în persoană. Cât despre acest Hristos, credința voastră este doar parțială, iar dragostea voastră pentru El este zero. Credința înseamnă convingere și încredere; dragostea înseamnă adorare și admirație în inimă, iar ele nu se separă niciodată. Cu toate acestea, credința voastră în Hristosul de azi și dragostea față de El nu se ridică la acest nivel. Când este vorba de credință, cum aveți credință în El? Când este vorba de dragoste, în ce mod Îl iubiți? Pur și simplu nu-I cunoașteți firea, cu atât mai puțin esența Lui, așadar cum aveți credință în El? Unde este realitatea credinței voastre în El? Cum Îl iubiți? Unde este realitatea dragostei voastre pentru El?

Mulți M-ați urmat fără ezitare până în ziua de azi, iar în decursul acestor puțini ani, ați suferit cu toții o epuizare puternică. Eu v-am surprins în detalii caracterul înnăscut și obiceiurile fiecăruia dintre voi și a fost extrem de anevoios să interacționez cu voi. Partea tristă e că, deși Eu am cules multe informații despre voi, voi nu aveți nici cea mai mică înțelegere despre Mine. Nu-i de mirare că oamenii spun că ați fost trași pe sfoară de un om, într-un moment de confuzie. Într-adevăr, nu înțelegeți nimic despre firea Mea și nu pricepeți nici atât ce este în mintea Mea. Acum înțelegerile voastre greșite vizavi de Mine fac situația și mai dureroasă, iar credința voastră în Mine rămâne o credință confuză. În loc să spunem că aveți credință în Mine, ar fi mai potrivit să spunem că încercați cu toții să intrați în grațiile Mele și să vă lingușiți pe lângă Mine. Motivele voastre sunt foarte simple – voi urma pe oricine mă poate răsplăti și voi crede în oricine mă poate ajuta să scap de marile nenorociri, fie că acel cineva este Dumnezeu fie că este orice alt Dumnezeu. Nu mă interesează niciunul din aceste lucruri. Sunt mulți astfel de oameni printre voi, iar această stare este una foarte gravă. Dacă, într-o zi, se va da un test care să arate câți dintre voi aveți credință în Hristos deoarece I-ați înțeles esența, atunci Mă tem că niciunul din voi nu se va descurca așa cum Îmi doresc. Prin urmare, n-ar strica ca fiecare dintre voi să ia această întrebare în considerare: dat fiind că Dumnezeul în care aveți credință este extrem de diferit de Mine, care este atunci esența credinței voastre în Dumnezeu? Cu cât credeți mai mult în așa-zisul vostru Dumnezeu, cu atât vă îndepărtați de Mine mai mult. Ce stă, așadar, la baza acestei chestiuni? Sunt sigur că niciunul din voi nu a luat această chestiune în considerare, dar v-a trecut vreodată prin minte gravitatea ei? Ați stat să meditați la consecințele stăruirii în acest tip de credință?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”

Ai credință și dragoste adevărată pentru Hristos?

Pare că sunteți ascultători de Hristos, dar n-aveți credință, nici iubire pentru El. Cel în care credeți este Dumnezeul vag din sentimentele voastre; cel pe care-L iubiți e Dumnezeul după care tânjiți zi și noapte, dar pe care nu L-ați întâlnit niciodată. Credința înseamnă convingere și încredere; iubirea înseamnă adorare, admirație în inimile voastre, și niciodată să nu vă separați. Dar credința voastră și iubirea pentru Hristosul de azi sunt departe de acest nivel, departe de acest nivel.

Credința voastră-i prea mică, iubirea pentru-acest Hristos e nimic. Nu știți firea sau esența Lui, deci cum aveți credință în El sau cum Îl iubiți? Unde-i realitatea credinței voastre în El? Oare chiar Îl iubiți pe El? Oare chiar Îl iubiți pe El? Credința înseamnă convingere și încredere; iubirea înseamnă adorare, admirație în inimile voastre, și niciodată să nu vă separați. Dar credința voastră și iubirea pentru Hristosul de azi sunt departe de acest nivel, departe de acest nivel. Când vine vorba de credință, cum aveți credință în El? Când vine vorba de iubire, în ce mod Îl iubiți pe El?

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare