Credința ta în Dumnezeu, urmărirea adevărului de către tine și chiar și comportamentul tău ar trebui să se bazeze toate pe realitate: tot ceea ce faci ar trebui să fie practic și nu ar trebui să urmărești lucruri atât de iluzorii, fanteziste. Nu există nicio valoare în a te purta astfel și, mai mult, nicio semnificație a unei astfel de vieți. Deoarece căutarea și viața ta sunt consumate doar pentru neadevăruri și înșelăciuni și nu urmărești lucrurile care au valoare și semnificație, singurele lucruri pe care le câștigi sunt raționamentul și doctrina absurde, care nu reprezintă adevărul. Astfel de lucruri nu au nicio legătură cu semnificația și valoarea existenței tale și pot doar să te aducă pe un tărâm pustiu. În acest fel, toată viața ta va fi lipsită de orice valoare sau semnificație – iar dacă nu urmărești o viață plină de semnificație, atunci ai putea trăi o sută de ani și tot ar fi degeaba. Cum ar putea fi aceea numită viață umană? Nu este de fapt viața unui animal? La fel, dacă voi încercați să urmați cărarea credinței în Dumnezeu, dar nu faceți nicio încercare de a-L urma pe Dumnezeu care poate fi văzut și, în schimb, venerați un Dumnezeu invizibil și intangibil, atunci nu este această căutare și mai zadarnică? În cele din urmă, căutarea ta va deveni o grămadă de ruine. Ce beneficii îți aduce o astfel de căutare? Cea mai mare problemă a omului este că el iubește doar lucrurile pe care nu le poate vedea sau atinge, lucruri care sunt misterioase și nemaipomenite în mod suprem și care nu pot fi imaginate de către om sau atinse de către muritorii de rând. Cu cât sunt mai nerealiste aceste lucruri, cu atât sunt analizate mai mult de către om, care le urmărește chiar nepăsător față de orice altceva și se amăgește că le poate obține. Cu cât sunt mai nerealiste, cu atât le examinează și le analizează mai îndeaproape omul, mergând chiar până acolo încât își concepe propriile idei complete despre ele. Din contră, cu cât sunt mai realiste lucrurile, cu atât este mai indiferent omul față de ele; pur și simplu le privește de sus și este chiar disprețuitor la adresa lor. Nu este aceasta exact atitudinea voastră față de lucrarea realistă pe care o săvârșesc Eu astăzi? Cu cât sunt mai realiste astfel de lucruri, cu atât aveți mai multe prejudecăți față de ele. Nu petreceți deloc timp examinându-le, pur și simplu le ignorați; vă uitați de sus la aceste cerințe realiste, directe și chiar păstrați numeroase concepții despre acest Dumnezeu, care este Cel mai real și sunteți pur și simplu incapabili să acceptați realitatea și normalitatea Lui. Astfel, nu credeți în lucruri nedeslușite? Aveți o credință nezdruncinată în Dumnezeul nedeslușit al timpurilor trecute și niciun interes față de Dumnezeul real din prezent. Nu este acest lucru din cauză că Dumnezeu de ieri și Dumnezeu de astăzi fac parte din două epoci diferite? Nu este acest lucru și din cauză că Dumnezeul de ieri este Dumnezeul preamărit din Ceruri, în timp ce Dumnezeul de azi este un om mic pe pământ? Nu este mai ales din cauză că Dumnezeul venerat de om este Cel produs de concepțiile lui, în timp ce Dumnezeul de azi este un trup real produs pe pământ? Când totul e spus și săvârșit, oare nu datorită faptului că Dumnezeul de astăzi este prea real, omul nu Îl urmează? Căci ceea ce Dumnezeul de astăzi cere de la om, este exact ceea ce omul este cel mai puțin dispus să facă, ceea ce-l rușinează. Nu îngreunează aceste lucruri situația omului? Nu îi dezgolesc rănile? Astfel, mulți dintre cei care nu urmăresc realitatea, devin dușmanii lui Dumnezeu întrupat, devin antihriști. Nu este acesta un adevăr evident? În trecut, când Dumnezeu urma să Se întrupeze, poate că ai fost o figură religioasă sau un credincios devotat. După ce Dumnezeu a devenit trup, mulți astfel de credincioși devotați au devenit antihriști, fără să știe. Știi ce se întâmplă aici? În credința ta față de Dumnezeu, nu te concentrezi pe realitate sau pe urmărirea adevărului, în schimb, te preocupi de neadevăruri – nu este aceasta cea mai clară sursă a dușmăniei tale față de Dumnezeu întrupat? Dumnezeu întrupat este numit Hristos, deci nu sunt toți cei care nu cred în Dumnezeu întrupat antihriști? Și este Cel în care crezi și pe care Îl iubești cu adevărat acest Dumnezeu întrupat? Este cu adevărat acest Dumnezeu viu, care respiră, cel mai realist și extraordinar de normal? Care este, mai exact, obiectivul căutării tale? Se află în cer sau pe pământ? Este o concepție sau este adevărul? Este Dumnezeu sau este o ființă supranaturală? De fapt, adevărul este cel mai real aforism al vieții și cel mai înalt dintre aforismele omenirii. Deoarece este cerința pe care o are Dumnezeu de la om și este lucrarea săvârșită personal de Dumnezeu, motiv pentru care este numit aforismul vieții. Nu este un aforism alcătuit din nimic, nici nu este un citat celebru al unei persoane importante; în schimb, este cuvântarea către omenire a Stăpânului Cerului și al pământului și al tuturor lucrurilor, nu niște cuvinte adunate de om, ci viața inerentă a lui Dumnezeu. De aceea este numit cel mai înalt dintre aforismele vieții. Căutarea omului de a pune adevărul în practică reprezintă îndeplinirea datoriei lui, cu alte cuvinte, încercarea de a răspunde cerințelor lui Dumnezeu. Esența acestei cerințe este cel mai real dintre toate adevărurile, mai degrabă decât doctrina goală, care nu poate fi obținută de niciun om. Dacă urmărirea ta nu este altceva decât doctrină și nu conține realitate, nu te răzvrătești împotriva adevărului? Nu ești cineva care atacă adevărul? Cum ar putea o astfel de persoană să urmărească să-L iubească pe Dumnezeu? Oamenii care nu au realitate sunt cei care trădează adevărul și toți sunt răzvrătiți din fire!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Adevărul este cel mai înalt dintre toate aforismele vieții

Adevărul e aforismul cel mai real, și cel mai înalt al omenirii-ntregi. Adevărul e aforismul cel mai real, și cel mai înalt al omenirii-ntregi. I se spune „aforismul vieții” fiindcă-i ceea ce Dumnezeu îi cere omului și e munca făcută de El personal, de El personal, de Dumnezeu. Nu-i un enunț rezumat pentru ceva, nici un citat faimos al unui mare om. Ci e-o rostire către omenire a Stăpânului a toate de pe pământ și din cer.

A practica adevărul înseamnă să-ți faci datoria, să satisfaci cerința lui Dumnezeu. Esența acestei cerințe e cel mai real adevăr, și nu doar o doctrină goală, de neatins. I se spune „aforismul vieții”, fiindcă-i ceea ce Dumnezeu îi cere omului și este muncă făcută de El personal, de El personal, de Dumnezeu. Nu-i un enunț rezumat pentru ceva, nici un citat faimos al unui mare om. Ci e-o rostire către omenire a Stăpânului a toate de pe pământ și din cer.

Nu e o sumă de cuvinte-ale omului, ci viața inerentă a Lui, a lui Dumnezeu. Nu-i un enunț rezumat pentru ceva, nici un citat faimos al unui mare om. Ci e-o rostire către omenire a Stăpânului a toate de pe pământ și din cer, a Stăpânului a toate de pe pământ și din cer.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”