Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 541 | „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”

septembrie 23, 2020

Pe viitoarea ta cale de slujire, cum poți împlini voia lui Dumnezeu? Un punct important este acela de a urmări intrarea în viață, de a urmări o schimbare a firii, și de a urmări o intrare mai profundă în adevăr – aceasta este calea de a obține desăvârșirea și de a fi câștigat de Dumnezeu. Toți sunteți destinatarii însărcinării date de Dumnezeu, dar ce fel de însărcinare este? Acest lucru are legătură cu următoarea etapă a lucrării; următoarea etapă a lucrării va fi o mai măreață lucrare săvârșită în întregul univers, așadar, astăzi, ar trebui să urmăriți schimbările în firea vieții voastre, astfel încât pe viitor să puteți să deveniți cu adevărat dovada faptului că Dumnezeu Își câștigă gloria prin lucrarea Lui, transformându-vă în exemplare ale viitoarei Sale lucrări. Căutarea de astăzi este întru totul pentru a pune temelia lucrării viitoare, ca voi să puteți fi folosiți de Dumnezeu și să puteți fi martori pentru El. Dacă faci din asta țelul căutării tale, vei putea dobândi prezența Duhului Sfânt. Cu cât mai sus stabilești țelul căutării tale, cu atât mai mult vei putea fi desăvârșit. Cu cât mai mult cauți adevărul, cu atât mai mult lucrează Duhul Sfânt. Cu cât cauți mai energic, cu atât vei obține mai mult. Duhul Sfânt desăvârșește oamenii pe baza stării lor lăuntrice. Unii oameni spun că nu sunt dispuși să fie folosiți sau desăvârșiți de Dumnezeu, că vor doar ca trupul lor să rămână în siguranță și să nu îndure niciun fel de nenorociri. Unii oameni nu sunt dispuși să intre în Împărăție, și, totuși, sunt dispuși să coboare în Adânc. În cazul acesta, Dumnezeu îți va îndeplini și această dorință. Orice vei urmări, Dumnezeu va face să se împlinească. Așadar, ce cauți în prezent? Să fii desăvârșit? Sunt acțiunile și comportamentele tale actuale de dragul de a fi desăvârșit și câștigat de Dumnezeu? Astfel trebuie să te cercetezi în viața de zi cu zi. Dacă îți pui toată inima în urmărirea unui singur țel, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță. Aceasta este calea Duhului Sfânt. Calea pe care îi îndrumă Duhul Sfânt pe oameni e obținută prin căutarea lor. Cu cât tânjești mai mult să fii desăvârșit și câștigat de Dumnezeu, cu atât mai mult va lucra Duhul Sfânt în tine. Cu cât nu reușești să cauți și cu cât ești mai negativ și mai regresiv, cu atât mai mult Îl privezi pe Duhul Sfânt de ocazii să lucreze; odată cu trecerea timpului, Duhul Sfânt te va abandona. Îți dorești să fii desăvârșit de Dumnezeu? Îți dorești să fii câștigat de Dumnezeu? Îți dorești să fii folosit de Dumnezeu? Ar trebui să urmăriți să faceți totul pentru a fi desăvârșiți, câștigați și folosiți de Dumnezeu, astfel încât toate lucrurile din univers să vadă acțiunile lui Dumnezeu manifestate în voi. Sunteți stăpânii tuturor lucrurilor și, în mijlocul a tot ceea ce există, Îi veți permite lui Dumnezeu să Se bucure de mărturie și glorificare prin voi – acest fapt dovedește că sunteți cea mai binecuvântată dintre toate generațiile!

din „Cuvântul Se arată în trup”

Vedeți mai multe

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare