A existat un punct culminant în experiențele lui Petru, când trupul îi era aproape complet zdrobit, dar Isus l-a încurajat înăuntrul lui. Și i S-a arătat o dată. Când Petru era într-o suferință imensă și inima îi era frântă, Isus l-a învățat: „Tu ai fost cu Mine pe pământ și Eu am fost aici, cu tine. Și, totuși, înainte, am fost împreună în cer, este, la urma urmei, al lumii spirituale. Acum, Eu M-am întors în lumea spirituală, iar tu ești pe pământ. Deoarece Eu nu sunt de pe pământ, deși nici tu nu ești de pe pământ, tu trebuie să îți îndeplinești funcția pe pământ. De vreme ce ești slujitor, trebuie să-ți faci datoria cât de bine poți”. Petru a fost mângâiat, auzind că se putea întoarce lângă Dumnezeu. Când Petru se afla într-o asemenea agonie, încât era aproape țintuit la pat, a simțit atâtea remușcări, încât a zis: „Sunt atât de stricat, nu sunt în stare să-L mulțumesc pe Dumnezeu”. Isus i s-a arătat și a spus: „Petre, oare ai uitat de hotărârea pe care ai luat-o, odată, înaintea Mea? Ai uitat, cu adevărat, tot ce am spus? Ai uitat hotărârea pe care ai luat-o față de Mine?” Petru a văzut că era Isus și s-a sculat din pat, iar Isus l-a mângâiat: „Eu nu sunt de pe pământ, ți-am spus deja – acest lucru trebuie să-l înțelegi, dar ai uitat altceva ce ți-am spus? «Nici tu nu ești de pe pământ, nu ești din lume». Chiar acum există o lucrare pe care trebuie să o faci, nu poți fi mâhnit așa, nu poți suferi astfel. Deși oamenii și Dumnezeu nu pot coexista în aceeași lume, Eu am lucrarea Mea și tu o ai pe a ta, iar, într-o zi, când lucrarea ta va fi terminată, vom fi împreună într-un singur tărâm, iar Eu te voi călăuzi să fii cu Mine în veci”. Petru a fost mângâiat și liniștit după ce a auzit aceste cuvinte. El știa că această suferință era ceva ce trebuia să îndure și să experimenteze, și a fost inspirat, de atunci încolo. Isus i-a apărut, în mod special, în fiecare moment-cheie, dându-i luminare și îndrumare specială și făcând multă lucrare în el. Și ce a regretat Petru cel mai mult? Isus i-a pus lui Petru o altă întrebare (deși nu este înregistrată în Biblie în acest fel), nu după mult timp după ce Petru spusese: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu Cel viu”, iar întrebarea aceea a fost: „Petre! M-ai iubit tu vreodată?” Petru a înțeles ce a vrut El să spună și a zis: „Doamne! Odată L-am iubit pe Tatăl din cer, dar recunosc că nu Te-am iubit niciodată pe Tine”. Atunci, Isus a spus: „Dacă oamenii nu-L iubesc pe Tatăl din cer, cum Îl pot iubi pe Fiul pe pământ? Și, dacă oamenii nu-L iubesc pe Fiul trimis de Dumnezeu Tatăl, cum pot ei să-L iubească pe Tatăl din ceruri? Dacă oamenii Îl iubesc cu adevărat pe Fiul, pe pământ, atunci Îl iubesc, cu adevărat, pe Tatăl din cer”. Când Petru a auzit aceste cuvinte, și-a dat seama de neajunsul lui. El a simțit mereu remușcări, până la lacrimi, cu privire la cuvintele sale: „L-am iubit odată pe Tatăl din cer, dar nu Te-am iubit niciodată pe Tine”. După învierea și înălțarea lui Isus, a simțit și mai multă remușcare și mâhnire cu privire la ele. Amintindu-și lucrarea lui trecută și statura sa actuală, el a venit adesea la Isus în rugăciune, simțind întotdeauna părere de rău și o datorie, din cauză că nu satisfăcuse dorința lui Dumnezeu și nu se ridicase la înălțimea standardelor lui Dumnezeu. Aceste lucruri au devenit cea mai mare povară a lui. El a spus: „Într-o zi, Îți voi dedica tot ce am și tot ce sunt, Îți voi da tot ce este mai de preț”. El a spus: „Dumnezeule! Am doar o singură credință și o singură iubire. Viața mea nu valorează nimic și trupul meu nu valorează nimic. Am doar o singură credință și o singură iubire. Am credință în Tine, în mintea mea, și iubire pentru Tine, în inima mea; doar aceste două lucruri trebuie să Ți le dau și nimic altceva”. Petru a fost foarte încurajat de cuvintele lui Isus, pentru că, înainte de a fi răstignit Isus, El îi spusese: „Eu nu sunt din lumea aceasta și nici tu nu ești din lumea aceasta”. Mai târziu, când Petru a ajuns într-un punct de mare durere, Isus i-a amintit: „Petre, ai uitat? Eu nu sunt din lume și numai pentru lucrarea Mea am plecat mai devreme. Nici tu nu ești din lume, ai uitat? Ți-am spus de două ori, nu-ți amintești?” Petru L-a auzit și a zis: „N-am uitat!” Isus a spus, apoi: „Odată ai petrecut un timp fericit, împreună cu Mine, în cer, și o perioadă de timp lângă Mine. Ție ți-e dor de Mine, iar Mie Mi-e dor de tine. Deși făpturile nu merită să fie pomenite în ochii Mei, cum să nu pot iubi pe cineva care este nevinovat și vrednic de iubire? Ai uitat făgăduința Mea? Trebuie să accepți însărcinarea pe care ți-am dat-o pe pământ; trebuie să îndeplinești sarcina pe care ți-am încredințat-o. Într-o zi, te voi călăuzi, cu siguranță, ca să fii lângă Mine”. După ce a auzit acest lucru, Petru a devenit și mai încurajat și a primit o inspirație și mai mare, astfel încât, atunci când era pe cruce, a putut să spună: „Dumnezeule! Nu Te pot iubi îndeajuns! Chiar dacă Îmi ceri să mor, tot nu Te pot iubi îndeajuns! Oriunde îmi trimiți sufletul, indiferent dacă Îți împlinești sau nu făgăduințele, orice faci după aceea, eu Te iubesc și cred în Tine”. Lucrurile, de care s-a ținut el cu putere, au fost credința lui și iubirea lui adevărată.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”