În timpul în care Dumnezeu este întrupat, supunerea pe care El o cere oamenilor nu presupune să te abții de la a emite judecăți sau de la a te împotrivi, așa cum își închipuie aceștia; mai degrabă, El cere ca oamenii să-I întrebuințeze cuvintele ca principiu după care să trăiască și ca fundament al supraviețuirii lor, să pună în practică în mod absolut esența cuvintelor Lui și să-I mulțumească voia pe deplin. Un aspect al faptului de a cere oamenilor să se supună Dumnezeului întrupat se referă la a-I pune cuvintele în practică, pe când celălalt aspect se referă la a fi capabili să se supună normalității și practicității Lui. Ambele trebuie să fie absolute. Aceia care pot obține ambele aspecte sunt toți aceia care simt iubire autentică pentru Dumnezeu în inimile lor. Ei sunt cu toții oameni care au fost câștigați de către Dumnezeu și cu toții Îl iubesc pe Dumnezeu așa cum își iubesc propria viață. Dumnezeul întrupat poartă umanitate normală și practică în lucrarea Lui. Astfel, învelișul Lui exterior de umanitate atât normală, cât și practică devine o încercare enormă pentru oameni; devine cea mai mare dificultate a lor. Totuși, normalitatea și practicitatea lui Dumnezeu nu pot fi evitate. El a încercat orice pentru a găsi o soluție, dar, în cele din urmă, nu S-a putut descotorosi de învelișul exterior al umanității Sale normale. Asta a fost pentru că, până la urmă, El este Dumnezeu devenit trup, nu Dumnezeul Duhului din ceruri. El nu este Dumnezeul pe care oamenii nu-L pot vedea, ci Dumnezeul care poartă învelișul unei membru al creației. Așadar, nu I-ar fi în niciun caz ușor să Se descotorosească de învelișul umanității Sale normale. Prin urmare, orice ar fi, El tot face lucrarea pe care vrea să o facă din perspectiva trupului. Această lucrare este expresia Dumnezeului normal și practic, așadar, cum ar putea fi în regulă ca oamenii să nu se supună? Ce pot face vreodată oamenii cu privire la acțiunile lui Dumnezeu? El face orice vrea El să facă; ceea ce Îl face fericit este tocmai așa cum este. Dacă oamenii nu se supun, ce alte planuri temeinice pot avea? Până în acest moment, numai supunerea a fost capabilă să mântuiască oamenii; nimeni nu a avut vreo altă idee mai deșteaptă. Dacă Dumnezeu vrea să îi testeze pe oameni, ce pot face ei în această privință? Însă toate acestea nu au fost concepute de Dumnezeul din ceruri; au fost concepute de Dumnezeu întrupat. El vrea să facă acest lucru, așa că nicio persoană nu poate schimba asta. Dumnezeu din ceruri nu Se amestecă în ceea ce face Dumnezeu întrupat, așadar nu este acesta un motiv în plus pentru care oamenii ar trebui să I se supună? Deși El este atât practic, cât și normal, El este în întregime Dumnezeul devenit trup. Pe baza propriilor Sale idei, El face orice vrea El să facă. Dumnezeul din ceruri I-a încredințat toate sarcinile; tu trebuie să te supui oricărui lucru pe care îl face El. Cu toate că are umanitate și este foarte normal, El a rânduit toate acestea în mod deliberat, așadar cum se pot uita oamenii la El cu ochi măriți dezaprobator? El vrea să fie normal, așa că este normal. El vrea să trăiască în cadrul umanității, așa că trăiește în cadrul umanității. El vrea să trăiască în interiorul divinității, așa că trăiește în interiorul divinității. Oamenii pot vedea asta oricum doresc, dar Dumnezeu va fi mereu Dumnezeu și oamenii vor fi mereu oameni. Esența Lui nu poate fi negată din cauza vreunui detaliu minor, nici nu poate fi El împins în afara „persoanei” lui Dumnezeu din cauza unui lucru mărunt. Oamenii au libertatea ființelor umane, iar Dumnezeu are demnitatea lui Dumnezeu; acestea nu interferează una cu cealaltă. Pot oamenii să nu-I dea lui Dumnezeu un pic de libertate? Nu pot tolera ei ca Dumnezeu să fie un pic mai degajat? Nu fi atât de strict cu Dumnezeu! Fiecare ar trebui să aibă toleranță față de ceilalți; nu ar fi totul pus la punct atunci? Ar mai exista vreo înstrăinare? Dacă o persoană nu poate tolera o chestiune atât de banală, cum se poate gândi măcar că este o persoană mărinimoasă sau un om adevărat? Nu Dumnezeu este Cel care creează greutăți omenirii, ci omenirea este cea care Îi creează greutăți lui Dumnezeu. Întotdeauna se ocupă de lucruri făcând din țânțar armăsar. Chiar fac mare caz din nimic și este atât de nenecesar! Când Dumnezeu lucrează în umanitate normală și practică, ceea ce face El nu este lucrarea omenirii, ci lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, oamenii nu văd esența lucrării Lui; ei văd întotdeauna doar învelișul exterior al umanității Lui. Nu au mai văzut o lucrare atât de măreață, totuși insistă să vadă umanitatea Lui obișnuită și normală și nu renunță la ea. Cum se poate numi acest lucru supunere față de Dumnezeu? Dumnezeul din ceruri S-a „transformat” acum în Dumnezeul de pe pământ, iar Dumnezeul de pe pământ este acum Dumnezeul din ceruri. Nu contează dacă aspectul Lor exterior este același, nici nu contează cum anume lucrează Ei. În cele din urmă, Cel care face lucrarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși. Trebuie să te supui indiferent dacă vrei sau nu – nu este o chestiune în care ai de ales! Dumnezeu trebuie să fie ascultat de oameni, iar oamenii trebuie să I se supună lui Dumnezeu în mod absolut, fără cea mai mică urmă de prefăcătorie.

Grupul de oameni pe care Dumnezeu întrupat dorește să îl câștige astăzi este alcătuit din cei care se conformează voii Lui. Ei trebuie numai să se supună lucrării Lui și să înceteze să se preocupe necontenit de ideile despre Dumnezeul din ceruri, trăind în incertitudine și făcând lucrurile dificile pentru Dumnezeul întrupat. Cei care sunt capabili să I se supună sunt aceia care Îi ascultă cuvintele și se supun rânduielilor Lui în mod absolut. Acești oameni nu se gândesc absolut deloc la cum ar putea fi cu adevărat Dumnezeul din ceruri sau ce fel de lucrare ar putea face în prezent Dumnezeul din ceruri în mijlocul omenirii; ei își dau cu totul inimile Dumnezeului de pe pământ și își așază întreaga ființă înaintea Lui. Nu se gândesc niciodată la propria siguranță, nici nu fac mare caz de normalitatea și practicitatea Dumnezeului întrupat. Cei care se supun Dumnezeului întrupat pot fi desăvârșiți de către El. Cei care cred în Dumnezeul din ceruri nu vor câștiga nimic. Asta pentru că nu Dumnezeul din ceruri, ci Dumnezeul de pe pământ este Cel care acordă oamenilor promisiuni și binecuvântări. Oamenii nu ar trebui să-L amplifice mereu pe Dumnezeul din ceruri și să-L vadă pe Dumnezeul de pe pământ ca pe o simplă persoană de rând; acest lucru este nedrept. Dumnezeul din ceruri este măreț și minunat, cu înțelepciune extraordinară, dar nu există deloc. Dumnezeul de pe pământ este foarte obișnuit și nesemnificativ și este și foarte normal. El nu are o minte extraordinară și nu îndeplinește fapte cutremurătoare; El doar lucrează și vorbește într-o manieră foarte normală și practică. Deși nu vorbește prin tunet și nu invocă vântul și ploaia, El este cu adevărat întruparea Dumnezeului din ceruri și este cu adevărat Dumnezeu trăind printre oameni. Oamenii nu trebuie să-L amplifice pe Cel pe care sunt capabili să-L înțeleagă și care corespunde propriilor lor închipuiri ca pe Dumnezeu, văzându-L între timp pe Cel pe care nu-L pot accepta și nu-L pot închipui defel, ca fiind mai prejos. Toate acestea vin din răzvrătirea oamenilor; toate sunt sursa împotrivirii omenirii față de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care se pot supune în mod absolut practicității Lui”