Nu doar că acei oameni nechibzuiţi și aroganți nu au dat ce au avut ei mai bun sau nu şi-au făcut datoria, ci în schimb își întind mâinile cerând harul, ca şi când merită ceea ce ei cer. Și, dacă nu reușesc să obțină ceea ce cer, devin și mai necredincioși. Cum pot fi considerați astfel de oameni a fi rezonabili? Sunteți de speță joasă și lipsiți de rațiune, complet incapabili de a vă îndeplini datoria pe care ar trebui să o îndepliniți pe parcursul lucrării de gestionare. Valoarea voastră a scăzut deja vertiginos. Eșecul vostru de a Mă răsplăti pentru că v-am făcut o astfel de favoare este deja un act extrem de răzvrătire, suficient pentru a vă condamna și demonstra lașitatea, incompetența, josnicia și nevrednicia voastră. Cum aţi mai putea să fiţi vrednici să vă întindeți încă mâinile? Nu sunteți în stare să fiți de cel mai mic ajutor lucrării Mele, incapabili de a vă asuma credința și incapabili de a-Mi fi martori. Acestea sunt deja greșelile și eșecurile voastre, şi totuşi Mă atacați în schimb pe Mine, răspândiți lucruri false despre Mine și vă plângeți că sunt nedrept. În aceasta constă loialitatea voastră? În aceasta constă dragostea voastră? Ce altă lucrare mai puteți întreprinde în afară de aceasta? Cum ați contribuit la toată lucrarea care a fost întreprinsă? Cât ați investit? Este deja un act de mare milă faptul că nu vă învinovăţesc de nimic, totuși Îmi oferiți în mod nerușinat justificări și vă plângeți de Mine în privat. Aveți măcar cea mai mică urmă de umanitate? Deși datoria omului este viciată de mintea omului și noțiunile sale, trebuie să îți faci datoria și să te dedici credinței tale. Mizeriile din lucrarea omului sunt o problemă a calibrului său, în timp ce, dacă omul nu-și face datoria, acest lucru îi arată răzvrătirea. Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul ar trebui să îndeplinească; reprezintă îndatorirea sa obligatorie și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. Un om care este binecuvântat se bucură de bunătate după ce a devenit desăvârșit după judecată. Un om care este blestemat primește o pedeapsă când firea sa rămâne neschimbată în urma mustrării și judecării, adică, nu a fost desăvârșit. Ca ființă creată, omul ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce ar trebui să facă și ceea ce poate, indiferent dacă va fi binecuvântat sau blestemat. Aceasta este întocmai condiția elementară a omului, ca unul care-L caută pe Dumnezeu. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi doar din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: dacă omul este capabil să-și facă datoria, înseamnă că săvârşeşte ceea ce ar trebui să săvârşească. Dacă omul nu este capabil să-și facă datoria, acest fapt arată răzvrătirea omului. Întotdeauna, prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces își demonstrează loialitatea. Astfel, cu cât eşti mai capabil să-ţi faci datoria, cu atât mai multe adevăruri vei primi și expresia ta va deveni, de asemenea, mai reală. Cei care doar își îndeplinesc în mod mecanic îndatoririle și nu caută adevărul, vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc îndatoririle în practicarea adevărului și nu practică adevărul în împlinirea îndatoririlor lor. Astfel de oameni sunt aceia care rămân neschimbați și care vor fi blestemați. Expresiile lor nu sunt doar impure, ci ceea ce exprimă acestea nu e nimic altceva decât răutate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”