Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Intrarea în viață | Fragmentul 446

septembrie 11, 2020

Lucrarea Duhului Sfânt înseamnă progres pozitiv, în timp ce lucrarea Satanei înseamnă retragere, negativism, răzvrătire, împotrivire față de Dumnezeu, pierderea credinței în Dumnezeu, lipsa dorinței chiar de a cânta imnuri și faptul de a fi prea slab pentru a-ți îndeplini datoria. Tot ceea ce izvorăște din luminarea dată de Duhul Sfânt este foarte natural; nu îți este impus. Dacă tu o urmezi, vei avea pace; dacă nu, apoi vei fi dojenit. Dacă este luminarea dată de Duhul Sfânt, atunci nimic din ceea ce faci nu va fi împiedicat sau constrâns, te vei simți eliberat, va exista o cale de practică pentru acțiunile tale, nu vei mai fi supus niciunei restricții și vei putea să acționezi potrivit voii lui Dumnezeu. Lucrarea Satanei provoacă interferențe în multe lucruri; te face să nu-ți dorești să te rogi, să fii prea leneș să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și prea indispus să trăiești viața bisericii și te înstrăinează de viața duhovnicească. Lucrarea Duhului Sfânt nu intervine în viața ta zilnică și nici în pătrunderea ta într-o viață duhovnicească normală. În momentul în care ți se întâmplă multe lucruri, nu poți să faci diferența între ele și, totuși, după câteva zile, trăiești ceva și te manifești la exterior în unele feluri, reacționezi în sinea ta în unele feluri și, apoi, folosești ceea ce s-a ivit ca să-ți dai seama dacă un gând vine de la Dumnezeu sau de la Satana. Unele lucruri te fac în mod clar să te opui lui Dumnezeu și să te revolți împotriva Lui sau te opresc să pui în practică cuvintele Lui, iar aceste lucruri vin toate de la Satana. Unele lucruri nu sunt așa clare și nu-ți poți da seama ce sunt în acel moment; după aceea, poți să le vezi manifestările și să folosești discernământul. Dacă poți să discerni clar care lucruri vin de la Satana și care sunt îndrumate de către Duhul Sfânt, atunci nu vei mai fi ușor de indus în eroare în experiențele tale. Uneori, când starea ta sufletească nu este bună, ai anumite gânduri care te scot din starea pasivă – ceea ce arată că atunci când starea ta sufletească nu este prielnică, unele dintre gândurile tale pot veni și de la Duhul Sfânt. Nu trebuie să tragem concluzia că, atunci când ești pasiv, toate gândurile sunt trimise de Satana; dacă așa ar fi, atunci când ai fi capabil să te orientezi spre o stare pozitivă? Fiind pasiv o perioadă, Duhul Sfânt îți dă o șansă de a fi desăvârșit, El te atinge și te scoate din starea ta pasivă.

Știind ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt și ce înseamnă lucrarea Satanei, le poți compara pe cele două cu starea ta proprie în timpul experiențelor și, în acest mod, vor exista mult mai multe adevăruri care au legătură cu principiul din experiențele tale. Înțelegând aceste lucruri, vei putea să-ți controlezi starea curentă și vei putea să discerni mai bine oamenii și lucrurile care ți se întâmplă și nu va fi nevoie să aloci mult efort pentru a dobândi lucrarea Duhului Sfânt. Bineînțeles, aceasta se întâmplă atât timp cât motivațiile tale sunt bune și atât timp cât tu ești dispus să cauți și să pui în practică. Un astfel de limbaj – limbaj care are legătură cu principiile – ar trebui să descrie experiențele tale. Fără el, experiențele tale vor fi pline de amestecul Satanei și pline de cunoștințe prostești. Dacă nu înțelegi cum lucrează Duhul Sfânt, atunci nu înțelegi cum trebuie să pătrunzi și, dacă nu înțelegi cum lucrează Satana, atunci nu înțelegi cum trebuie să fii precaut. Oamenii ar trebui să înțeleagă atât cum lucrează Duhul Sfânt, cât și cum lucrează Satana; aceștia sunt o parte esențială din experiențele oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea Satanei”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger