Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Intrarea în viață | Fragmentul 414
septembrie 13, 2020
Credința în Dumnezeu necesită o viață spirituală normală, care este baza experimentării cuvintelor lui Dumnezeu și a pătrunderii în realitate. Este oare practica voastră actuală de rugăciuni, de apropiere de Dumnezeu, de cântare a imnurilor, de laudă, de meditație și de cugetare la cuvintele lui Dumnezeu o „viață spirituală normală”? Se pare că niciunul dintre voi nu știe. O viață spirituală normală nu se limitează la astfel de practici precum rugăciunea, cântarea imnurilor, participarea la viața bisericii și mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu. Mai degrabă, ea implică trăirea unei vieți spirituale noi și pline de entuziasm. Ceea ce contează nu este modul în care practicați, ci rodul practicii voastre. Majoritatea oamenilor consideră că o viață spirituală normală implică neapărat rugăciunea, cântarea imnurilor, mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu sau cugetarea la cuvintele Sale, indiferent dacă aceste practici chiar au efect sau conduc la înțelegere adevărată. Acești oameni se concentrează pe respectarea procedurilor superficiale fără să se gândească la rezultatele lor; ei sunt oameni care trăiesc în ritualuri religioase, nu oameni care trăiesc în interiorul bisericii, și cu atât mai puțin oameni ai Împărăției. Rugăciunile lor, cântarea imnurilor și mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu sunt doar reguli pe care le urmează, din constrângere și pentru a ține pasul cu tendințele, nu din voință proprie și din inimă. Oricât de mult s-ar ruga și ar cânta acești oameni, eforturile lor nu vor da roade, pentru că ceea ce practică sunt doar regulile și ritualurile religiei; ei nu practică de fapt cuvintele lui Dumnezeu. Aceștia se concentrează numai pe a face caz din modul în care practică și tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe niște reguli de urmat. Acești oameni nu pun cuvintele lui Dumnezeu în practică; ei nu fac decât să-și satisfacă trupul și fac spectacol ca să fie văzuți de alții. Toate aceste reguli și ritualuri religioase au fost create de oameni; nu vin de la Dumnezeu. Dumnezeu nu respectă reguli și nici nu este supus vreunei legi. În schimb, El face lucruri noi în fiecare zi, realizând o lucrare practică. La fel ca membrii Bisericii Patriotice, care se limitează la practici precum participarea în fiecare zi la slujbele de dimineață, oferirea rugăciunilor de seară și a rugăciunilor de recunoștință înainte de masă și aducând mulțumiri în toate cele – oricât de multe ar face și oricât de mult timp, nu vor avea lucrarea Duhului Sfânt. Când oamenii trăiesc în mijlocul regulilor și au inima fixată pe metode de practică, Duhul Sfânt nu poate lucra, deoarece inima lor este ocupată de reguli și noțiuni umane. Astfel, Dumnezeu nu este în măsură să intervină și să lucreze asupra lor și ei pot continua să trăiască doar sub controlul legilor. Astfel de oameni sunt pentru totdeauna incapabili să primească lauda lui Dumnezeu.
O viață spirituală normală este o viață trăită înaintea lui Dumnezeu. Atunci când se roagă, inima se poate liniști în fața lui Dumnezeu și, prin rugăciune, putem căuta luminarea Duhului Sfânt, putem cunoaște cuvintele lui Dumnezeu și înțelege voia lui Dumnezeu. Mâncând și bând din cuvintele Lui, oamenii pot dobândi o înțelegere mai clară și mai detaliată a lucrării actuale a lui Dumnezeu. De asemenea, pot dobândi o nouă cale de practică și nu se vor agăța de cele vechi; tot ceea ce practică va fi pentru a realiza creșterea în viață. În ceea ce privește rugăciunea, aceasta nu înseamnă să rostești câteva cuvinte cu sunet plăcut sau să verși lacrimi în fața lui Dumnezeu pentru a arăta cât de îndatorat Îi ești; mai degrabă, scopul său este antrenarea în folosirea spiritului, permițându-ne să ne liniștim inima înaintea lui Dumnezeu, să ne instruim pe noi înșine pentru a căuta îndrumare din cuvintele lui Dumnezeu în toate chestiunile, astfel încât inima să ne poată fi atrasă de o nouă lumină în fiecare zi și astfel încât să nu fim pasivi sau leneși și să putem păși pe calea cea dreaptă a punerii în practică a cuvintelor lui Dumnezeu. Majoritatea oamenilor se concentrează în zilele noastre pe metode de practică, însă nu o fac pentru a urmări adevărul și a obține creșterea în viață. Aici au luat-o pe un drum greșit. Există, de asemenea, oameni capabili să primească lumină nouă, dar metodele lor de practică nu se schimbă. Ei își aduc vechile noțiuni religioase în timp ce caută să primească cuvintele lui Dumnezeu de astăzi, așa că ceea ce primesc este tot doctrină colorată de noțiuni religioase; ei nu primesc pur și simplu lumina de astăzi. Drept urmare, practicile lor sunt alterate; sunt aceleași practici vechi în ambalaje noi. Oricât de bine ar practica, sunt niște ipocriți. Dumnezeu îi conduce pe oameni să facă lucruri noi în fiecare zi, cerând ca în fiecare zi să capete o nouă perspectivă și înțelegere și să nu fie de modă veche și repetitivi. Dacă crezi în Dumnezeu de mulți ani, totuși metodele tale de practică nu s-au schimbat deloc și dacă ești încă zelos și ocupat cu problemele externe, dar nu ai o inimă liniștită pe care să o aduci înaintea lui Dumnezeu pentru a te bucura de cuvintele Lui, atunci nu vei obține nimic. Când vine vorba de a accepta noua lucrare a lui Dumnezeu, dacă nu-ți schimbi planurile, dacă nu practici într-un nou mod și nu urmărești o înțelegere nouă, ci te agăți de cea veche și primești doar puțină lumină nouă, fără a schimba modul în care practici, atunci oamenii ca tine se află în acest curent numai cu numele; în realitate, ei sunt farisei religioși în afara curentului Duhului Sfânt.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre o viață spirituală normală”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!
Alte tipuri de videoclipuri