Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 408 | „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”

august 28, 2020

Dacă doreşti să ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci inima ta trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu. Cu acest lucru ca bază, vei avea o relaţie normală cu alți oameni. Dacă nu ai o relaţie normală cu Dumnezeu, atunci, indiferent ce faci pentru a-ţi menţine relaţiile cu ceilalți oameni, indiferent cât lucrezi din greu sau câtă energie depui, totul va aparţine unei filosofii omenești de viață. Îţi menţii poziţia între oameni printr-o perspectivă umană şi o filosofie omenească, ca ei să te laude, dar nu urmezi cuvântul lui Dumnezeu pentru a stabili relaţii normale cu oamenii. Dacă nu te concentrezi pe relaţiile tale cu oamenii, ci îţi menţii o relaţie normală cu Dumnezeu, dacă ești dornic să-ţi dăruieşti inima lui Dumnezeu şi să înveţi să asculți de El, atunci, în mod natural, relaţiile tale cu toți oamenii vor deveni normale. Astfel, relaţiile acestea nu se bazează pe trup, ci au ca temelie iubirea lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacţiuni trupești, însă în spirit există părtăşie, iubire reciprocă, alinare reciprocă şi aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relaţii nu sunt menţinute bazându-se pe filosofia omenească a vieţii, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu. Eşti dispus să fii atent la voia lui Dumnezeu? Eşti dispus să fii o persoană „fără rațiune” înaintea lui Dumnezeu? Eşti dispus să-ţi dăruieşti complet inima lui Dumnezeu şi să-ți desconsideri poziția printre oameni? Dintre toţi oamenii cu care eşti în contact, cu cine ai cea mai bună relaţie? Cu cine ai cele mai rele relaţii? Sunt normale relaţiile tale cu oamenii? Îi tratezi la fel pe toți? Relaţiile tale cu ceilalţi sunt menţinute în conformitate cu filosofia ta de viaţă sau sunt construite pe temelia iubirii lui Dumnezeu? Atunci când cineva nu-şi oferă inima lui Dumnezeu, spiritul său devine obtuz, amorţit şi inconştient. Acest tip de persoană nu va înţelege niciodată cuvintele lui Dumnezeu şi nu va avea niciodată o relaţie normală cu Dumnezeu; acest tip de persoană nu-şi va schimba niciodată firea. Schimbarea firii unei persoane este procesul de a-şi dărui complet inima lui Dumnezeu şi de a primi luminare şi iluminare din cuvintele lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu poate permite unei persoane să intre activ, precum şi să se debaraseze de aspectele sale negative după ce a dobândit cunoaştere despre ele. Când atingi punctul în care îţi dăruieşti inima lui Dumnezeu, atunci vei fi în stare să percepi orice mişcare subtilă din spiritul tău şi vei cunoaşte fiecare luminare şi iluminare primită de la Dumnezeu. Ține-te de asta şi vei intra treptat pe calea de a fi desăvârșit de Duhul Sfânt. Cu cât inima ta poate fi mai liniştită în faţa lui Dumnezeu, cu atât mai sensibil şi delicat va fi spiritul tău şi cu atât mai mult va putea să perceapă felul în care îl mişcă Duhul Sfânt, iar atunci relaţia ta cu Dumnezeu va deveni tot mai normală. O relaţie normală între oameni se stabilește pe baza dăruirii inimii lor lui Dumnezeu, iar nu printr-un efort omenesc. Fără Dumnezeu în inimile lor, relaţiile interpersonale dintre oameni sunt doar relaţii ale trupului. Ele nu sunt normale, ci mai degrabă, sunt o cedare înaintea poftelor. Sunt relaţii pe care Dumnezeu le detestă, pe care le urăște. Dacă spui că spiritul tău a fost mişcat, dar îţi doreşti mereu să ai părtăşie cu persoanele care îți plac, despre care ai o părere bună, iar dacă o altă persoană caută, dar aceasta nu îți place, ba chiar ai prejudecăți față de ea şi nu ții legătura cu ea, atunci aceasta e încă o dovadă că eşti supus emoţiilor tale şi nu ai deloc o relaţie normală cu Dumnezeu. Încerci să-L înşeli pe Dumnezeu şi să-ţi ascunzi urâţenia. Chiar dacă poţi să împărtăşeşti o anumită înţelegere, dar ai intenţii greşite, atunci tot ceea ce faci este bine doar conform standardelor omului. Dumnezeu nu te va slăvi – te comporţi conform trupului, nu conform poverii lui Dumnezeu. Dacă poţi să-ţi linişteşti inima în faţa lui Dumnezeu şi să ai interacţiuni normale cu toţi cei care-L iubesc pe Dumnezeu, doar atunci eşti potrivit pentru folosul lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum te alături celorlalţi, nu va fi conform unei filosofii de viață, ci va fi în faţa lui Dumnezeu, trăind într-un fel ce ține cont de povara Lui. Câți oameni ca acesta există printre voi? Sunt relaţiile tale cu ceilalţi într-adevăr normale? Pe ce bază sunt construite ele? Câte filosofii de viaţă există înlăuntrul tău? Te-ai lepădat de ele? Dacă inima ta nu poate să se întoarcă pe deplin către Dumnezeu, atunci nu ești al lui Dumnezeu – tu provii de la Satana şi într-un final vei fi returnat Satanei. Nu ești vrednic să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu. Toate acestea necesită cercetarea ta atentă.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Vedeți mai multe

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare