Majoritatea oamenilor pun un accent deosebit pe comportamentul în credința lor în Dumnezeu, iar drept rezultat al acestui lucru apar anumite schimbări în purtarea lor. După ce au început să creadă în Dumnezeu, ei încetează să-i înfrunte pe ceilalți, să insulte și să se lupte cu oamenii și să-i insulte, să fumeze și să bea și să fure vreo proprietate publică – fie că este vorba de un cui sau o scândură – și chiar merg până acolo încât să nu meargă în instanță atunci când suferă pierderi sau sunt nedreptățiți. Fără îndoială, ei chiar suferă unele schimbări comportamentale. Pentru că, odată ce cred în Dumnezeu, acceptarea adevăratei căi îi face pe oameni să se simtă deosebit de bine și pentru că, de asemenea, au gustat acum harul lucrării Duhului Sfânt, ei sunt deosebit de înflăcărați și chiar nu există nimic de care să nu se poată lepăda sau ce să nu poată suferi. Cu toate acestea, după ce au crezut timp de trei, cinci, zece sau treizeci de ani, pentru că nu a fost nicio schimbare în firile vieții lor, în cele din urmă, ei sfârșesc prin a se reîntoarce la vechile căi; aroganța și disprețul lor devin mai pronunțate, iar ei încep să se întreacă pentru putere și profit, râvnesc la banii bisericii, fac orice le slujește intereselor proprii, râvnesc la statut și plăceri și au devenit paraziți ai casei lui Dumnezeu. În special, majoritatea celor care servesc ca lideri sunt abandonați de oameni. Și ce demonstrează aceste realități? Simplele schimbări comportamentale nu sunt durabile; dacă nu există nicio schimbare în firile vieții oamenilor, atunci, mai devreme sau mai târziu, părțile lor vicioase se vor arăta singure. Deoarece sursa schimbărilor purtării lor este ardoarea, împreună cu o lucrare a Duhului Sfânt în acel moment, este extrem de ușor să devină înflăcărați sau să afișeze bunătate temporară. După cum spun necredincioșii: „Este ușor să faci o faptă bună; ceea ce este greu este să faci fapte bune o viață întreagă”. Oamenii sunt incapabili să facă fapte bune de-a lungul întregii lor vieți. Purtarea cuiva este condusă de viață; indiferent care este viața cuiva, la fel este și comportamentul său și doar ceea ce este dezvăluit în mod natural reprezintă viața, precum și natura cuiva. Lucrurile care sunt false nu pot dura. Când Dumnezeu lucrează pentru a-l mântui pe om, nu este pentru a-l împodobi cu un comportament bun – scopul lucrării lui Dumnezeu este de a transforma firile oamenilor, pentru a-i face să renască în oameni noi. Astfel, judecata lui Dumnezeu, mustrarea, încercările și rafinarea omului toate servesc la a-i schimba firea astfel, încât el să poată obține supunere și devotament absolute față de Dumnezeu și să ajungă să I se închine Lui în mod normal. Acesta este scopul lucrării lui Dumnezeu. A se comporta bine nu este același lucru cu a se supune lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cu a fi compatibil cu Hristos. Modificările comportamentului se bazează pe doctrină și se nasc din ardoare; nu se bazează pe adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu sau pe adevăr, cu atât mai puțin se bazează pe îndrumarea de la Duhul Sfânt. Chiar dacă există momente când unele lucruri pe care le fac oamenii sunt dirijate de Duhul Sfânt, aceasta nu este o expresie a vieții, cu atât mai puțin este același lucru cu a-L cunoaște pe Dumnezeu; indiferent cât de bun este comportamentul unei persoane, nu dovedește că ea s-a supus lui Dumnezeu sau că a pus în practică adevărul. Modificările comportamentale sunt doar o iluzie trecătoare; sunt doar manifestări ale zelului. Nu pot fi socotite expresii ale vieții.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a