Cântare creștină „Cei câștigați de Dumnezeu se vor bucura de binecuvântări eterne”
decembrie 20, 2025
I
Lucrarea Mea durează doar 6.000 de ani și am promis că va dura, de asemenea, doar 6.000 de ani controlul celui rău asupra întregii omeniri. Așadar, acum timpul expiră. Nici nu voi continua și nici nu voi întârzia mai mult: pe parcursul zilelor de pe urmă, îl voi învinge complet pe Satana, Îmi voi lua înapoi toată slava și voi revendica toate sufletele de pe pământ care Îmi aparțin, astfel încât aceste suflete tulburate să poată scăpa din oceanul suferinței și, astfel, va fi încheiată întreaga Mea lucrare pe pământ. Începând cu această zi, nu Mă voi mai întrupa niciodată pe pământ și niciodată Duhul Meu, care-i suveran peste toate lucrurile, nu va mai lucra pe pământ. Doar voi crea din nou o omenire pe pământ: o omenire care e sfințită și care e cetatea Mea credincioasă de pe pământ.
II
Să știți că nu voi anihila întreaga lume și nici nu voi anihila întreaga omenire. Voi păstra acea treime care rămâne – treimea care Mă iubește și a fost complet cucerită de Mine – și voi face ca această treime să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ, precum au făcut sub lege israeliții; aceasta va primi vitele și oile copioase cu care o hrănesc și toate bogățiile de pe pământ. Această omenire va rămâne cu Mine pentru totdeauna, dar nu va fi omenirea insuportabil de murdară a zilelor noastre, ci o omenire care-i o adunare a tuturor celor câștigați de Mine. O asemenea omenire nu va fi distrusă, tulburată sau asediată de Satana și va fi singura care există pe pământ după ce am triumfat asupra Satanei. Este omenirea care azi a fost cucerită de Mine și Mi-a câștigat promisiunea.
III
Omenirea care a fost cucerită în zilele de pe urmă e, de asemenea, omenirea care va fi cruțată și va câștiga binecuvântările Mele veșnice. Va fi singura dovadă a triumfului Meu asupra Satanei și singurul trofeu al bătăliei Mele cu Satana. Aceste trofee de război sunt salvate de Mine de sub controlul Satanei și sunt singura cristalizare și singurul rod al planului Meu de gestionare de 6.000 de ani. Ele provin din fiecare națiune și confesiune, din fiecare loc și țară din tot universul. Acestea sunt de rase diferite, au limbi, obiceiuri și culori ale pielii diferite și sunt răspândite în toate națiunile și confesiunile globului pământesc și chiar în fiecare colț al lumii. În cele din urmă, se vor aduna pentru a forma o umanitate completă, o adunare de oameni care nu poate fi atinsă de forțele Satanei.
din Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!
Alte tipuri de videoclipuri