Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 247 | „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu | Fragment 247 | „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

208 |august 13, 2020

Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu îmi pasă cât de vaste sau cât de respectabile sunt calificările tale; Mie îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci de rușine numele și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi doborî și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Astăzi, dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat la bine și la rău și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi după Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui că, în orice caz, crezi că Dumnezeu este drept: ai suferit pentru El, ai umblat pentru El, te-ai dedicat Lui și ai lucrat din greu, deși nu ai primit recunoaștere; cu siguranță El își va aminti de tine. Este adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este alterată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este alterată de trup sau de afaceri umane. Toți cei care se revoltă și sunt în opoziție și nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu este iertat și nimeni nu este cruțat! Unii oameni spun: „Astăzi mă agit pentru Tine; când vine sfârșitul, poți să îmi dai puțină binecuvântare?” Deci te întreb: „Ai respectat cuvintele Mele?” Dreptatea de care vorbești se bazează pe o tranzacție. Tu crezi că Eu sunt doar drept și imparțial față de toți oamenii și că toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți și vor beneficia de binecuvântările Mele. Există un subînțeles al cuvintelor Mele care spun că „toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți”: aceia care Mă urmează până la final sunt cei care vor fi câștigați complet de Mine; ei sunt aceia care, după ce au fost cuceriți de Mine, caută adevărul și sunt desăvârșiți. Ce condiții ai îndeplinit? Ai îndeplinit doar faptul că M-ai urmat până la final, dar ce altceva? Ai respectat cuvintele Mele? Ai realizat doar una dintre cele cinci cerințe ale Mele, totuși nu ai nicio intenție să le realizezi pe celelalte patru. Ai găsit-o doar pe cea mai simplă, cea mai ușoară cale și ai urmat-o în timp ce te-ai considerat norocos. Față de o astfel de persoană ca tine, firea Mea dreaptă este una de mustrare și judecată, este una de răsplată dreaptă și este pedeapsa dreaptă a tuturor răufăcătorilor; toți aceia care nu merg pe calea Mea vor fi cu siguranță pedepsiți, chiar dacă urmează până la final. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. Când această fire dreaptă este exprimată prin pedeapsa omului, omul va fi uluit și va regreta că, în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, el nu a mers pe calea Lui. La acea vreme, el doar a suferit puțin în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, dar nu a mers pe calea lui Dumnezeu. Ce scuze există? Nu există altă opțiune decât a fi mustrat! Totuși, în mintea sa, el se gândește: „Oricum, am urmat până la final, deci chiar dacă mă mustri, nu poate fi o mustrare prea severă și după ce vei aplica această mustrare, Tu tot mă vei dori. Știu că ești drept și nu mă vei trata în modul acela pentru totdeauna. Până la urmă, nu sunt ca aceia care vor fi distruși; aceia care sunt distruși vor primi o mustrare aspră, în timp ce mustrarea mea va fi mai blândă.” Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este așa cum spui. Nu este valabil faptul că aceia care sunt buni la a-și mărturisi păcatele sunt tratați cu îngăduință. Dreptatea este sfințenie și este o fire care nu tolerează ofensa omului și tot ceea ce este murdar și nu s-a schimbat este ținta dezgustului lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este lege, ci un decret administrativ: este un decret administrativ în cadrul împărăției și acest decret administrativ este pedeapsa dreaptă pentru oricine care nu posedă adevărul și care nu s-a schimbat și nu există loc pentru mântuire. Căci atunci când fiecare om este clasificat conform tipului său, cei buni vor fi răsplătiți și cei răi vor fi pedepsiți. Este momentul în care destinația omului va fi lămurită, este momentul în care lucrarea mântuirii va ajunge la final, lucrarea de mântuire a omului nu va mai fi făcută și răzbunarea va fi adusă asupra fiecăruia dintre cei care fac rău.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Cei care nu urmează calea lui Dumnezeu trebuie să fie pedepsiți

Sunt imparțial cu toată lumea, judec omul cu firea Mea dreaptă. Cer de la om ce-i drept și adecvat. Condițiile trebuie-ndeplinite de toți. Indiferent despre cine e vorba, orice calificări ai avea, Îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și de iubești și cauți adevărul. Supune-te cuvintelor Mele astăzi și vei primi lauda Mea. Cei care sunt rebeli, cei care se opun și nu se conformează căii lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, vor fi pedepsiți! Nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat!

De-ți lipsește adevărul și-Mi faci de rușine numele, dacă doar urmezi, dar nu mergi pe calea Mea, te voi doborî și pedepsi pentru răutatea ta. Vei putea spune oare că Dumnezeu nu-i drept? Spui că L-ai urmat la bine și la rău și că ai suferit la fiecare pas; spui c-ai împărtășit cu El vremuri bune și rele, dar n-ai trăit cuvintele lui Dumnezeu. Supune-te cuvintelor Mele astăzi și vei primi lauda Mea. Cei care sunt rebeli, cei care se opun și nu se conformează căii lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, vor fi pedepsiți! Nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat!

Vrei doar să te sacrifici pentru Dumnezeu, dar nu te gândești să duci o viață-nsemnată. Spui că El e drept și-Și va aminti de tine, căci ai muncit din greu și-ai suferit mult și Îi ești devotat și te sacrifici pentru El. Dar dreptatea Lui nu-i alterată de nimic impur; nu conține voință umană, nu-i alterată de trup și nici de negocieri umane. Supune-te cuvintelor Mele astăzi și vei primi lauda Mea. Cei care sunt rebeli, cei care se opun și nu se conformează căii lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, vor fi pedepsiți! Nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat!

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare