Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu | Fragmentul 60
octombrie 4, 2023
Fiecare persoană din omenire ar trebui să accepte observarea Duhului Meu, ar trebui să-și controleze îndeaproape fiecare cuvânt și acțiune și, în plus, ar trebui să privească faptele Mele minunate. Cum vă simțiți în momentul sosirii Împărăției pe pământ? Când fiii și poporul Meu se adună la tronul Meu, încep în mod oficial judecata înaintea marelui tron alb. Adică, atunci când Îmi încep lucrarea, în persoană, pe pământ și când era judecății se apropie de sfârșit, încep să-Mi îndrept cuvintele către întregul univers și să eliberez vocea Duhului Meu către întregul univers. Prin cuvintele Mele, voi curăța pe toți oamenii și toate lucrurile dintre tot ceea ce este în cer și pe pământ, astfel încât țara să nu mai fie întinată și desfrânată, ci să fie o Împărăție sfântă. Voi reînnoi toate lucrurile, astfel încât ele să fie furnizate pentru folosul Meu, pentru ca ele să nu mai poarte suflarea pământească și să nu mai fie prihănite cu savoarea pământului. Pe pământ, omul a căutat bâjbâind scopul și originile cuvintelor Mele și a observat faptele Mele, totuși, nimeni nu a cunoscut vreodată cu adevărat originile cuvintelor Mele și nimeni n-a văzut vreodată cu adevărat minunăția în faptele Mele. Doar astăzi, când Eu, personal, vin printre oameni și spun cuvintele Mele, omul are puțină cunoaștere despre Mine, înlăturând locul pentru „Mine” în gândurile lor, creând, în schimb, un loc pentru Dumnezeul concret în conștiința lor. Omul are concepții și este plin de curiozitate; cine n-ar vrea să-L vadă pe Dumnezeu? Cine nu ar dori să-L întâlnească pe Dumnezeu? Totuși, singurul lucru care ocupă un loc precis în inima omului este Dumnezeul pe care omul Îl simte ca fiind nedeslușit și abstract. Cine și-ar da seama de acest lucru dacă Eu nu le-aș spune în mod simplu? Cine ar crede cu adevărat că Eu exist într-adevăr? Cu siguranță, fără o urmă de îndoială? Există o mare diferență între „Eu” din inima omului și „Eu” Cel din realitate și nimeni nu este capabil să facă comparații între Ei. Dacă n-aș deveni trup, omul nu M-ar cunoaște niciodată și, chiar dacă ar ajunge să Mă cunoască, nu ar fi tot o concepție o astfel de cunoaștere? În fiecare zi, umblu în mijlocul fluxului neîncetat de oameni și, în fiecare zi, operez în fiecare persoană. Când omul Mă va vedea cu adevărat, va fi capabil să Mă cunoască în cuvintele Mele și va înțelege mijloacele prin care vorbesc Eu, precum și intențiile Mele.
Ce, dintre toate lucrurile, nu este tăcut, când Împărăția ajunge în mod oficial pe pământ? Cine, dintre toți oamenii, nu se teme? Umblu peste tot în universul-lume și totul este aranjat, personal, de Mine. În acest moment, cine nu știe că faptele Mele sunt minunate? Mâinile Mele susțin toate lucrurile, totuși, Eu sunt, de asemenea, mai presus de toate lucrurile. Astăzi, oare nu sunt întruparea Mea și prezența Mea personală printre oameni adevăratul înțeles al umilinței și al tăiniciei Mele? Pe dinafară, mulți oameni Mă aplaudă ca fiind bun și Mă laudă ca fiind plăcut, dar cine Mă cunoaște cu adevărat? Astăzi, de ce vă cer să Mă cunoașteți? Nu este oare scopul Meu să-l rușinez pe marele balaur roșu? Nu vreau să-l forțez pe om să Mă laude, ci să-l fac să Mă cunoască, lucru prin care el va ajunge să Mă iubească și, astfel, să Mă laude. O astfel de laudă este vrednică de numele ei și nu este vorbă goală; doar laude ca aceasta pot ajunge la tronul Meu și se pot înălța la ceruri. Pentru că omul a fost ispitit și corupt de Satana, pentru că a fost preluat de gândirea concepțiilor, Eu am devenit trup pentru a cuceri, personal, întreaga omenire, pentru a expune toate concepțiile omului și pentru a demonta gândirea omului. Ca urmare, omul nu se mai expune în fața Mea și nu Mă mai slujește folosindu-și propriile lui concepții și, astfel, „Eu” din concepțiile omului este înlăturat complet. Când vine Împărăția, înainte de toate, încep această etapă a lucrării și fac acest lucru în rândul poporului Meu. Fiind poporul Meu, care este născut în țara marelui balaur roșu, cu siguranță nu este doar puțin sau o parte din veninul marelui balaur roșu în voi. Astfel, această etapă a lucrării Mele se concentrează în primul rând asupra voastră, iar acesta este un aspect al semnificației întrupării Mele în China. Majoritatea oamenilor sunt incapabili să înțeleagă chiar și un fragment din cuvintele pe care le spun, iar, când o fac, înțelegerea lor este vagă și confuză. Acesta este unul dintre punctele de cotitură ale metodei prin care Eu vorbesc. Dacă toți oamenii ar fi capabili să-Mi citească cuvintele și să înțeleagă sensul lor, atunci, care dintre oameni ar putea fi mântuit și nu aruncat jos, în Infern? Când omul Mă cunoaște și Mă ascultă, va fi atunci când Mă odihnesc și va fi chiar momentul în care omul este capabil să înțeleagă sensul cuvintelor Mele. Astăzi, statura voastră este prea mică, este aproape jalnic de mică, nici măcar demnă de a fi ridicată – ca să nu mai vorbim despre cunoașterea voastră despre Mine.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 11
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!
Alte tipuri de videoclipuri
Dumnezeu rostește cuvinte din al treilea cer, către întregul univers, procramând cu autoritate și putere cuvintele Sale și exprimându-Și voia Sa. Dumnezeu a venit pentru a exprima cuvintele Sale omenirii, dar omul are o statură prea mică pentru a le înțelege, iar pătrunderea omului este prea superficială și cunoașterea omului despre Dumnezeu este inexistentă. Aceste cuvinte ar trebui să încurajeze pe noi oamenii să căutăm cunoașterea de Dumnezeu căci curând lucrarea Sa se va încheia și când marile dezastre vor veni, va fi prea târziu atunci!