În cadrul discuției despre comportamentele bune, am dat ca exemple a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, curtenitor, a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri, a fi amabil și abordabil. Vom lua acum ca exemplu a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri și vom avea părtășie în detaliu despre asta. A respecta bătrânii și a avea grijă de tineri reprezintă un fenomen foarte normal în viața umană. Poate să apară chiar și în cadrul unor populații de animale, așa că, în mod firesc, ar trebui să apară și mai mult în rândul oamenilor, care au conștiință și rațiune. Oamenii ar trebui să adopte acest comportament mai bine, mai concret și mai practic decât alte specii, mai degrabă decât să-l trateze superficial. Oamenii ar trebui să se priceapă mai bine decât alte specii să adere la acest comportament bun de a-i respecta pe bătrâni și de a avea grijă de tineri, deoarece au conștiință și rațiune, ceea ce alte specii nu au. În adoptarea acestui comportament bun, oamenii ar trebui să fie capabili să demonstreze că umanitatea lor este mai mare decât esența altor specii, că este diferită. Dar oare chiar fac oamenii asta? (Nu.) Fac asta oamenii educați și bine informați? (Nici ei nu o fac.) Haideți să-i lăsăm deoparte pe oamenii de rând și să vorbim despre problemele elitei și despre cele ale curții regale. În prezent, mai multe țări pun în scenă o serie de drame de la palat, expunând multe dintre poveștile tumultoase ale familiilor regale. Prin faptul că pun un accent deosebit pe ordinea ierarhică, membrii palatului și oamenii de rând se aseamănă. Cei din familiile regale au avut o educație mai profundă și mai specifică privind comportamentul bun de a-i respecta pe bătrâni și de a avea grijă de tineri decât oamenii de rând, iar generațiile mai tinere din familiile regale se pricep mai bine la a fi grijulii și respectuoase față de bătrâni decât oamenii obișnuiți – sunt implicate multe norme de etichetă. Când vine vorba de a-i respecta pe bătrâni și a avea grijă de tineri, cei din familiile regale au cerințe deosebit de mari pentru acest aspect al comportamentului bun, pe care trebuie să-l respecte întocmai. La suprafață, ei par să rămână credincioși cerinței culturii tradiționale de a-i respecta pe bătrâni și a avea grijă de tineri, la fel cum o fac oamenii de rând – și, totuși, oricât de bine sau de corespunzător fac acest lucru, oricât de decenți și de ireproșabili par a fi, în spatele fațadei acestui comportament fără cusur se ascund tot felul de transferuri de putere și schimburi între diverse forțe. Între fii și tați, nepoți și bunici, servitori și stăpâni, miniștri și monarhi – la suprafață, toți par să respecte acel criteriu comportamental fundamental: respectarea bătrânilor și grija față de tineri. Însă pentru că autoritatea monarhică și diverse alte forțe sunt toate combinate, acest comportament exterior nu are nicio funcție. Nu este deloc în măsură să afecteze ceea ce rezultă, în cele din urmă, din transferul puterii monarhice și schimbul diferitelor forțe. Desigur, acest tip de comportament bun nu este la bază în măsură să înfrâneze pe nimeni care râvnește la tron sau are ambiții legate de putere. Oamenii de rând susțin regula de a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri, care le-a fost transmisă de strămoșii lor. Și ei trăiesc în mijlocul constrângerilor acestei reguli. Indiferent câte interese se intersectează sau ce lupte apar atunci când acele interese se ciocnesc, oamenii de rând tot sunt capabili să trăiască împreună după aceea. Dar situația e diferită în familiile regale, deoarece interesele și disputele lor pentru putere sunt mai însemnate. Se luptă și se tot luptă, iar rezultatul final este că învingătorii devin regi, iar învinșii devin criminali – fie moare o parte, fie cealaltă. Câștigătorii și învinșii susțin deopotrivă această regulă de a-i respecta pe bătrâni și a avea grijă de tineri, dar pentru că fiecare își exercită puterea în diferite grade și are dorințe și ambiții diferite sau din cauza discrepanțelor dintre forțele fiecărei părți, unii supraviețuiesc la final, iar ceilalți sunt distruși. Ce determină acest lucru? Este determinat de regula de a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri? (Nu.) Așadar, ce îl determină? (Natura satanică a omului.) Ce vreau să spun prin toate acestea? Vreau să spun că aceste reguli, inovațiile omenirii, așa-numitele comportamente bune, nu pot să determine absolut nimic. Dacă este bine educată și rațională, amabilă sau respectuoasă cu bătrânii și grijulie față de tineri în ceea ce privește comportamentul ei exterior nu determină câtuși de puțin calea pe care merge o persoană; aceasta este determinată de natura omului. Pe scurt, casa lui Dumnezeu nu promovează aceste afirmații despre comportamentul bun care au apărut în rândul omenirii. Aceste comportamente pe care omul le consideră ca fiind bune nu sunt altceva decât un tip de comportament și manifestare bună; nu reprezintă adevărul, iar dacă o persoană are aceste comportamente și manifestări bune, asta nu înseamnă că practică adevărul, cu atât mai puțin că îl urmărește.

Întrucât aceste comportamente, pe care omul le consideră bune, nu vin de la Dumnezeu și nici nu sunt promovate de casa Lui și cu atât mai puțin sunt în concordanță cu intențiile Lui și deoarece ele contravin cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor pe care le înaintează El, oare are Dumnezeu anumite cerințe și pentru comportamentul omenirii? (Da, are.) Și Dumnezeu a prezentat câteva afirmații despre comportamentul credincioșilor care Îl urmează. Acestea sunt diferite de cerințele pe care le are Dumnezeu de la oameni în ceea ce privește adevărul și sunt oarecum mai simple, dar includ unele detalii specifice. Care sunt cerințele pe care le are Dumnezeu de la cei care Îl urmează? Să aibă decență sfântă, de exemplu – nu este aceasta o cerință pentru comportamentul omului? (Ba da, este.) El cere, de asemenea, să nu fie dezmățați, să se înfrâneze, să nu poarte haine neobișnuite, să nu fumeze sau să nu bea, să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții, precum și să nu se închine la idoli, să-și onoreze părinții și așa mai departe. Toate acestea sunt cerințe comportamentale pe care Dumnezeu le-a propus pentru urmașii Lui. Sunt cele mai simple cerințe și nu trebuie ignorate. Dumnezeu are cerințe specifice pentru comportamentul celor care Îl urmează și acestea sunt diferite de comportamentele bune prezentate de non-credincioși. Comportamentele bune propuse de non-credincioși nu fac altceva decât să transforme oamenii în animale superioare, deosebindu-le de alte animale inferioare. Pe de altă parte, cerințele pe care le are Dumnezeu de la urmașii Lui îi diferențiază de non-credincioși, de oamenii care nu cred în Dumnezeu. Nu au legătură cu faptul de a fi diferiți de animale. În trecut, se vorbea și despre „sfințire”. Acesta este un mod oarecum exagerat, inexact de a expune lucrurile, dar Dumnezeu a prezentat câteva cerințe pentru urmașii Săi cu privire la comportamentul lor. Spuneți-Mi, care sunt? (Să aibă decență sfântă, să nu fie dezmățați, să se înfrâneze, să nu poarte haine neobișnuite, să nu fumeze sau să nu bea, să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții, să nu se închine la idoli și să-și onoreze părinții.) Care mai sunt, pe lângă acestea? (Să nu-și însușească pe nedrept bunurile altora, să nu fure, să nu depună mărturie mincinoasă, să nu comită adulter.) Mai sunt și acestea. Sunt părți ale legii, sunt câteva cerințe pe care Dumnezeu le-a propus privind comportamentul omenirii de la bun început și rămân reale și practice până astăzi. Dumnezeu folosește aceste cerințe pentru a reglementa comportamentul urmașilor Lui, ceea ce înseamnă că aceste comportamente exterioare sunt semnul celor care Îl urmează pe Dumnezeu. Dacă ai aceste comportamente și manifestări, astfel încât, atunci când alții se uită la tine, ei știu că ești credincios în Dumnezeu, atunci măcar te vor aproba și te vor admira. Vor spune că ai decență sfântă, că arăți ca un credincios în Dumnezeu, și nu ca un non-credincios. Unii oameni care ajung să creadă în Dumnezeu rămân la fel ca non-credincioșii, adesea fumând, bând, certându-se și încăierându-se. Sunt chiar unii care comit adulter și fură. Chiar și comportamentul lor este neînfrânat și nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu, iar când un non-credincios îi vede, el spune: „Chiar crede în Dumnezeu? Atunci, de ce este la fel ca oamenii care nu cred în Dumnezeu?” Alții nu admiră acea persoană și nici nu au încredere în ea, așa că, atunci când acea persoană încearcă să răspândească Evanghelia, oamenii nu o acceptă. În cazul în care cineva poate să facă ceea ce Dumnezeu îi cere omului, atunci acesta iubește lucrurile pozitive, este bun la inimă și are o umanitate normală. O astfel de persoană poate pune cuvintele lui Dumnezeu în practică imediat după ce le aude și, în ceea ce practică, nu există nicio prefăcătorie întrucât, cel puțin, a acționat în acest fel pe baza conștiinței și rațiunii ei. În ce mod diferă cerințele specifice ale lui Dumnezeu pentru om de comportamentele bune pe care le promovează omenirea? (Cerințele lui Dumnezeu pentru om sunt vădit practice; ele pot permite oamenilor să trăiască umanitatea normală, în timp ce cultura tradițională impune doar anumite comportamente care sunt de ochii lumii, care nu au nicio funcție tangibilă.) Așa este. Toate comportamentele bune pe care cultura tradițională le pretinde omului sunt falsități și deghizări. Sunt o farsă. Cei care le respectă pot spune cuvinte plăcute, dar, pe dinăuntru, lucrurile stau cu totul altfel. Aceste comportamente bune sunt o mască, o iluzie. Nu sunt lucruri care se revarsă din esența umanității unei persoane, sunt deghizări pe care omul le îmbracă de dragul mândriei lui, pentru reputația și statutul lui. Sunt un spectacol, un fel de abordare ipocrită, ceva ce o persoană manifestă în mod deliberat, pentru ca alții să vadă. Uneori, oamenii nu pot discerne dacă purtarea unei persoane este reală sau falsă, dar, în timp, toată lumea va vedea adevărata față a acelei persoane. Este exact cum a fost cu fariseii ipocriți, care aveau foarte multe comportamente exterioare bune și manifestări ale așa-zisei lor evlavii și, totuși, când Domnul Isus a venit să exprime adevărul și să facă lucrarea de răscumpărare, ei L-au osândit și L-au răstignit, pentru că le era scârbă de adevăr și-l urau. Asta arată că bunele comportamente ale oamenilor și abordările exterioare nu reprezintă natura-esența lor. Nu au legătură cu natura-esență a oamenilor. Pe de altă parte, regulile pe care Dumnezeu îi cere omului să le respecte pot fi puse în practică și trăite cu adevărat, atâta vreme cât o persoană crede realmente în Dumnezeu și are conștiință și rațiune. Ar trebui să faci aceste lucruri, indiferent dacă le faci în fața sau în spatele altora; indiferent cum este umanitatea-esență pe care o ai, trebuie să îndeplinești aceste cerințe înaintate de Dumnezeu. Întrucât Îl urmezi pe Dumnezeu, trebuie să te înfrânezi și să practici potrivit cuvintelor Lui, indiferent cât de gravă este firea ta coruptă. După o perioadă în care ai experimentat astfel, vei avea intrare adevărată și chiar te vei fi schimbat. Această schimbare adevărată este reală.

Haideți să facem rapid un rezumat: ce fel de cerințe are Dumnezeu pentru comportamentul oamenilor? Oamenii trebuie să rămână principiali și cumpătați și să trăiască demn, astfel încât ceilalți să-i respecte, fără să se prefacă. Acestea sunt cerințele comportamentale ale lui Dumnezeu pentru om. Asta înseamnă că omul trebuie să practice în acest fel și să aibă acest tip de realitate, indiferent dacă se află sau nu în prezența altora, indiferent în ce mediu se află sau cu cine se confruntă. Oamenii normali ar trebui să aibă aceste realități; este minimul pe care ar trebui să-l facă o persoană în ceea ce privește comportamentul său. Să spunem, de exemplu, că o persoană vorbește foarte tare, dar nu îi abuzează verbal pe alții și nu folosește un limbaj murdar, iar ceea ce spune este adevărat și corect și nu atacă alți oameni. Chiar dacă acea persoană spune că cineva e rău sau că nu este bun, este real. Deși cuvintele și acțiunile ei exterioare nu corespund cerințelor de a fi amabil sau de a fi blând și rafinat pe care le-au propus non-credincioșii, spusele, precum și principiile și temeiul discursului ei îi permit să trăiască demn și cu integritate. Asta înseamnă să fii principial. Acea persoană nu vorbește cu inima ușoară despre lucruri pe care nu le cunoaște și nici nu evaluează în mod arbitrar oamenii pe care nu-i poate percepe clar. Deși nu pare foarte blândă la suprafață și nu îndeplinește standardul comportamental despre care vorbesc non-credincioșii, anume că trebuie să fii cultivat și să respecți regulile, pentru că are o inimă cu frică de Dumnezeu și își înfrânează cuvintele și faptele, ceea ce trăiește depășește cu mult comportamentele despre care vorbește omenirea, adică să fii bine educat și rațional, blând și rafinat și curtenitor. Nu este aceasta o manifestare a înfrânării și principialității? (Ba da, este.) În orice caz, dacă analizați cu atenție cerințele de bună purtare pe care le înaintează Dumnezeu credincioșilor Lui, care dintre ele nu este o regulă concretă despre ceea ce ar trebui să trăiască, practic, oamenii? Care dintre ele le cere oamenilor să se deghizeze? Niciuna dintre ele, nu? Dacă aveți îndoieli, puteți să le ziceți cu voce tare. De exemplu, e posibil ca unii să spună: „Când Dumnezeu spune să nu lovești sau să nu îi abuzezi verbal pe alții, pare un pic fals, pentru că există oameni care în acest moment îi abuzează verbal pe alții, iar Dumnezeu nu îi condamnă.” Când Dumnezeu spune să nu-i abuzați verbal pe alții, la ce se referă „abuzul verbal”? (La momentul în care o persoană își revarsă emoțiile din cauza firii ei corupte.) Vărsarea emoțiilor, vorbitul obscen – acesta este abuzul verbal. În cazul în care ceea ce se spune despre o persoană este neplăcut, dar este în concordanță cu esența ei coruptă, atunci acesta nu este abuz verbal. De exemplu, cineva ar fi putut să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii și să fi făcut mult rău, iar tu îi spui: „Ai făcut foarte mult rău. Ești un ticălos – nu ești om!” Se consideră asta a fi abuz verbal? Sau manifestarea unei firi corupte? Sau vărsarea emoțiilor cuiva? Sau ca neavând decență sfântă? (Este în conformitate cu faptele, deci nu se consideră a fi abuz verbal.) Așa este, nu se consideră. Este în concordanță cu faptele – acestea sunt cuvinte adevărate, rostite sincer, și nimic nu este tăinuit sau ascuns. Poate nu se potrivește cu a fi bine educat și rațional sau blând și rafinat, dar se potrivește cu faptele. Persoana dojenită se va compara cu acele cuvinte, se va analiza și va vedea că a fost dojenită pentru că a făcut ceva greșit și a comis foarte mult rău. Se va urî, gândindu-se: „Chiar nu sunt bun de nimic! Doar un nenorocit ar fi făcut ce am făcut eu – nu sunt o ființă umană! A fost corect și bine că m-a dojenit așa!” După ce va accepta situația, va dobândi câteva cunoștințe despre natura-esența ei, iar după o perioadă de practică și experiență, se va pocăi cu adevărat. În viitor, va ști apoi să caute principiile în timp ce își îndeplinește datoria. Nu a trezit-o faptul că a fost dojenită? Nu există, atunci, o diferență între o astfel de dojenire și „abuzul verbal” din cerința lui Dumnezeu ca oamenii să nu-i abuzeze verbal pe alții? (Ba da, există.) Care este diferența? Ce înseamnă „abuzul verbal” din cerința lui Dumnezeu ca oamenii să nu-i abuzeze verbal pe alții? Un aspect al acestui lucru este că, în cazul în care conținutul și cuvintele sunt obscene, nu este bine. Dumnezeu nu-Și dorește să audă niciun limbaj urât din gura celor care-L urmează. Nu-I place să audă acele cuvinte. Dar dacă sunt folosite câteva cuvinte neplăcute în timpul dezvăluirii faptelor, se fac excepții pentru astfel de cazuri. Acesta nu este abuz verbal. Un alt aspect este următorul: care este esența comportamentului care implică abuzul verbal? Nu este o manifestare a impetuozității? Dacă o problemă poate fi explicată în mod clar și transparent prin părtășie normală, îndemn și comunicare, de ce să abuzezi, în schimb, persoana respectivă? A face acest lucru nu este bine, este nepotrivit. În comparație cu acele abordări pozitive, abuzul verbal nu este ceva căruia să-i dai curs în mod normal. Reprezintă vărsarea emoțiilor și manifestarea impetuozității, iar Dumnezeu nu-Și dorește ca oamenii să folosească vărsarea emoțiilor sau manifestarea impetuozității drept modalitate de a trata orice fel de chestiune. Atunci când oamenii manifestă impetuozitate și își varsă emoțiile, comportamentul pe care îl afișează deseori este acela al folosirii limbajului pentru a abuza și a ataca verbal. Ei vor spune tot ce este mai neplăcut, orice va răni pe celălalt și le va domoli furia. Și după ce vor termina, nu numai că vor fi mânjit și rănit cealaltă persoană, ci se vor fi mânjit și rănit și pe ei înșiși. Aceasta nu este atitudinea sau metoda pe care ar trebui să o adopte pentru gestionarea lucrurilor cei care-L urmează pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, oamenii corupți au întotdeauna mentalitatea celor care se răzbună, care dau frâu liber emoțiilor și nemulțumirilor, care-și manifestă impetuozitatea. Ei vor să-i abuzeze verbal pe alții la fiecare pas, iar atunci când se întâmplă ceva, atât important cât și minor, comportamentul de care dau dovadă imediat este cel al abuzului verbal. Chiar și atunci când știu că un astfel de comportament nu va rezolva o problemă, o fac oricum. Nu este acesta un comportament satanic? O vor face chiar și când vor fi singuri în casele lor, când nimeni nu-i poate auzi. Nu înseamnă asta a-și vărsa emoțiile? Nu reprezintă dezvăluirea impetuozității? (Ba da.) A-ți dezvălui impetuozitatea și a-ți vărsa emoțiile înseamnă, în general, a-ți folosi impetuozitatea ca pe o modalitate de a aborda și de a gestiona ceva; înseamnă să înfrunți toate problemele cu o atitudine impetuoasă, iar abuzul verbal e un comportament și o manifestare a acestui fapt. Întrucât aceasta este esența abuzului verbal, nu e un lucru bun că Dumnezeu îi cere omului să nu facă asta? (Ba da, este.) Nu este rezonabil din partea lui Dumnezeu să-i ceară omului să nu-i abuzeze verbal pe alții? Nu-i este de folos omului? (Ba da.) În cele din urmă, scopul cerinței lui Dumnezeu ca omul să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții este ca oamenii să-și exerseze înfrânarea și să-i împiedice să trăiască mereu în vâltoarea emoțiilor și a impetuozității lor. Indiferent ce spun ei atunci când abuzează verbal pe cineva, lucrul care se revarsă din cei care trăiesc în vâltoarea emoțiilor și a impetuozității lor este o fire coruptă. Ce fire coruptă este aceea? Cel puțin, o fire a ferocității și a aroganței. Este intenția lui Dumnezeu ca orice problemă să se rezolve prin manifestarea unei firi corupte? (Nu.) Dumnezeu nu-Și dorește ca aceia care-L urmează să folosească astfel de metode pentru a aborda oricare dintre lucrurile care se petrec în jurul lor, implicația fiind că lui Dumnezeu nu Îi place când oamenii abordează tot ce se întâmplă în jurul lor lovindu-i pe alții și abuzându-i verbal. Nu poți rezolva nicio problemă abuzându-i verbal pe oameni, iar acest lucru îți afectează capacitatea de a acționa conform principiilor. Cel puțin, nu este un comportament pozitiv și nici nu este un comportament pe care cei cu umanitate normală ar trebui să-l aibă. De aceea, Dumnezeu a înaintat celor care Îl urmează cerința de a nu-i lovi sau de a nu-i abuza verbal pe alții. „Abuzul verbal” implică emoțiile și impetuozitatea. „Emoții” – la ce se referă ele, în special? Includ ura și blestemele, răul dorit celorlalți, speranța că alții vor primi ceea ce merită conform dorințelor cuiva și că alții vor sfârși rău. Emoțiile cuprind, în mod specific, lucruri negative ca acestea. Ce înseamnă, atunci, „impetuozitatea”? Înseamnă vărsarea emoțiilor folosind metode extreme, pasive, negative și malefice și dorința ca lucrurile și oamenii pe care nu-i placi să dispară sau să aibă parte de dezastre, astfel încât să te bucuri de nenorocirea lor, așa cum ți-ai dorit. Aceasta este impetuozitatea. Ce include ea? Ura, animozitatea și blestemele, precum și o oarecare rea-voință – toate acestea sunt lucruri pe care le cuprinde impetuozitatea. Este vreunul dintre ele pozitiv? (Nu.) În ce condiție se află o persoană când trăiește în vâltoarea acestor emoții și a impetuozității? Nu este pe cale să se transforme într-un demon nebun? Cu cât îi abuzezi verbal mai mult pe oameni, cu atât devii mai mânios și mai crud și cu atât îți dorești să-i abuzezi verbal pe alții și, în cele din urmă, vei vrea să întinzi mâna și să lovești pe cineva. Iar atunci când lovești pe cineva, vei dori să-l rănești mortal, să-i iei viața, ceea ce înseamnă: „Te voi distruge! Te voi omorî!” O mică emoție – o emoție negativă – duce la intensificarea și la izbucnirea impetuozității și, în cele din urmă, îi determină pe oameni să-și dorească pierderea și distrugerea unei vieți. Este ceva ce ar trebui să aibă și să posede cei cu umanitate normală? (Nu, nu este.) Al cui e acest chip? (Este chipul unui diavol.) Este un diavol care își trădează adevărata înfățișare. Este același chip pe care îl are un demon când urmează să devoreze o persoană. Natura sa demonică iese la suprafață și nu poate fi controlată. Asta înseamnă să fii un demon nebun. Și cât de nebuni devin acești oameni? Ei se transformă în demoni care-și doresc să devoreze trupul și sufletul omului. Cea mai gravă consecință a abuzului verbal este că acesta poate să schimbe radical o chestiune simplă și să ducă la moartea cuiva. Multe probleme încep cu un pic de ceartă între doi oameni, care îi face să țipe și să se abuzeze verbal unul pe celălalt, apoi să se lovească unul pe celălalt, fapt care este urmat de impulsul de a ucide, care devine apoi o realitate – unul dintre ei este ucis, iar celălalt este condamnat pentru crimă și condamnat la moarte. Ambele părți pierd până la urmă. Acesta este rezultatul final. Au terminat cu abuzurile lor verbale, au terminat cu vărsarea emoțiilor, și-au dezvăluit toată impetuozitatea și amândoi au ajuns în iad. Acesta este rezultatul. Acestea sunt consecințele care se abat asupra omului din cauza faptului că și-a vărsat emoțiile și din cauza intensificării și a izbucnirii impetuozității lui. Acesta nu este un rezultat bun, ci unul rău. Vezi tu, acesta este tipul de final cu care se confruntă omul ca urmare a comportamentului cauzat de o emoție simplă, negativă. Oamenii nu vor să vadă un astfel de final și nici nu sunt dispuși să-l înfrunte, dar pentru că oamenii trăiesc în vâltoarea multor feluri de emoții rele și pentru că sunt prinși și controlați de impetuozitate, care adesea se extinde și izbucnește, în cele din urmă, astfel de consecințe sunt cele care apar. Spune-Mi, este abuzul verbal un simplu comportament? Abuzul verbal în care se angajează oamenii pe parcursul vieții lor de zi cu zi poate să nu aibă un rezultat atât de rău – adică un rezultat atât de rău nu va apărea, neapărat, în urma tuturor incidentelor de abuz verbal. Totuși, aceasta este esența abuzului verbal. Este vărsarea emoțiilor unei persoane și intensificarea și izbucnirea impetuozității sale. Prin urmare, cerința lui Dumnezeu ca oamenii să nu-i abuzeze verbal pe alții este cu siguranță de folos omului – îi este benefică în o sută de moduri și nu-i dăunează în niciunul – și, totodată, face parte din semnificația propunerii acestei cerințe de către Dumnezeu, pentru omenire. Cerința de a nu-i abuza verbal pe alții e posibil să nu se ridice la nivelul practicării sau urmăririi adevărului, dar acest tip de cerință tot ar trebui respectată de om.

Pot oamenii să îndeplinească cerința lui Dumnezeu, și anume că nu trebuie să se abuzeze verbal unii pe alții, bazându-se doar pe stăpânirea de sine? Când oamenii se enervează, de cele mai multe ori nu sunt capabili să se stăpânească. Așadar, cum pot oamenii să îndeplinească această cerință de a nu se abuza verbal unii pe alții? Când ești pe cale să abuzezi verbal pe cineva, mai ales când nu ești în stare să te stăpânești, ar trebui să te grăbești să te rogi. Dacă te rogi pentru o vreme și-L implori sincer pe Dumnezeu, probabil că mânia ta se va potoli. În acel moment, vei putea să te stăpânești eficient și să-ți controlezi emoțiile și impetuozitatea. De exemplu, uneori, oamenii pot să spună ceva care să te facă să te simți insultat, să te judece pe la spate sau să te rănească, intenționat sau nu, să profite puțin de tine, să-ți fure ceva sau chiar să-ți lezeze interesele vitale. Când ți se vor întâmpla aceste lucruri, vei gândi: „M-a rănit, așa că îl urăsc, vreau să strig că m-a abuzat, vreau să mă răzbun pe el, chiar vreau să-l lovesc. Vreau să-i joc o festă murdară pe la spate, ca să-i dau o lecție.” Nu este totul cauzat de emoții rele? Consecința apărută în urma emoțiilor rele este că îți vei dori să faci aceste lucruri. Cu cât te gândești mai mult la asta, cu atât mai mult te vei înfuria și cu atât vei crede că această persoană te hărțuiește și că demnitatea și caracterul tău au fost insultate. Nu te vei simți confortabil în sinea ta și vei vrea să te răzbuni. Nu este aceasta impulsivitatea impetuoasă căreia aceste emoții negative i-au dat naștere în tine? (Ba da.) Ce fel de comportament este această dorință a ta de a te răzbuna? Nu ești pe cale să-ți manifești impetuozitatea? În astfel de momente, trebuie să te liniștești; în primul rând, trebuie să te rogi lui Dumnezeu, să te înfrânezi, să cugeți și să cauți adevărul și să acționezi cu înțelepciune. Acesta este singurul mod de a evita o situație în care devii agitat și în care ura, emoțiile și impetuozitatea se manifestă în tine. Unii ar putea spune: „Dacă doi oameni lucrează împreună toată ziua, atunci nu există nicio modalitate de a evita acest tip de situație.” Chiar dacă nu poți evita această situație, nu trebuie să ripostezi; trebuie să te stăpânești. Cum poți să te înfrânezi? În primul rând, trebuie să te gândești: „Dacă aș riposta, cu siguranță nu ar fi pe placul lui Dumnezeu, așa că nu pot face asta. Ura, răzbunarea și disprețul sunt toate lucruri care-I displac lui Dumnezeu.” Lui Dumnezeu Îi displac aceste lucruri, dar tu tot vrei să le faci și nu te poți controla. Cum ar trebui să rezolvi asta? Desigur, trebuie să te bazezi pe Dumnezeu; dacă nu te rogi lui Dumnezeu, nu vei putea rezolva acest lucru. Mai mult decât atât, dacă statura ta este prea mică, iar tu ești prea impetuos și chiar nu poți să-ți înfrânezi emoțiile și impetuozitatea și îți dorești să te răzbuni, categoric tot nu trebuie să deschizi gura ca să abuzezi verbal acea persoană. Poți să pleci de oriunde te afli și să permiți altcuiva să intervină și să rezolve situația. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu în liniște și să reciți câteva fraze relevante din cuvintele Sale. Roagă-te lui Dumnezeu în acest fel, iar impetuozitatea ta va dispărea încet. Îți vei da seama că nu poți să rezolvi problemele abuzându-i verbal pe oameni și că ar fi o dezvăluire a corupției, iar asta nu ar putea decât să-L facă de rușine pe Dumnezeu. Nu-ți vei rezolva problema dacă te rogi astfel? Ce părere aveți de această soluție? (Este bună.) Asta este tot privind părtășia Mea despre reglementarea comportamentală propusă de Dumnezeu: „Să nu lovești sau să nu abuzezi verbal pe alții.”

Tocmai am avut părtășie despre comportamentele bune pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le susțină – care au fost? (Să aibă decență sfântă, să nu fie dezmățați, să se înfrâneze, să nu poarte haine neobișnuite, să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții, să nu fumeze sau să nu bea, să nu se închine la idoli, să-și onoreze părinții, să nu fure, să nu-și însușească pe nedrept bunurile altora, să nu comită adulter și să nu depună mărturie mincinoasă.) Da, toate acestea sunt corecte. Spuneți-Mi, mai sunt acum justificabile cerințele propuse de lege, precum a nu fura și a nu profita de alții? Mai sunt eficiente? (Sunt încă justificabile și eficiente.) Așadar, cum rămâne cu poruncile din Epoca Harului? (Și acelea sunt încă justificabile.) Deci, de ce a propus Dumnezeu aceste cerințe specifice? Ce aspect al practicii omului tratează aceste cerințe specifice? Dacă Dumnezeu nu ar fi propus aceste cerințe, ar fi înțeles oamenii aceste lucruri? (Nu ar fi înțeles.) Oamenii nu le-ar fi înțeles. Toate aceste cerințe specifice propuse de Dumnezeu pentru a reglementa comportamentul omului sunt, de fapt, legate de trăirea umanității normale. Scopul propunerii acestor cerințe specifice a fost acela de a le permite oamenilor să discearnă și să identifice cu exactitate lucrurile pozitive și negative, precum și ceea ce este bine și ce este greșit; a fost de a-i învăța pe oameni că adulterul este un lucru negativ, că este rușinos, disprețuit de Dumnezeu, desconsiderat de om și că oamenii ar trebui să se abțină în acest sens, să nu comită acest act sau să facă greșeli în această privință; a fost, de asemenea, de a-i învăța pe oameni că unele comportamente, precum a profita de alții, a fura și așa mai departe sunt lucruri negative și că oamenii nu ar trebui să le facă. Dacă îți place să faci și ai făcut aceste lucruri, atunci nu ești o persoană bună. Cum poți să faci diferența între o persoană cu umanitate bună și o persoană cu umanitate rea, sau între o figură pozitivă și una negativă? În primul rând, trebuie să confirmi acest lucru – oamenii pot fi discernuți cu acuratețe și figurile pozitive și negative pot fi diferențiate doar pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Oamenii pot fi discernuți și percepuți clar doar pe baza cerințelor și standardelor pe care Dumnezeu le-a propus pentru a reglementa comportamentul omului. Voi da un exemplu: dacă o persoană este cleptomană și îi place să fure de la alți oameni, cum este umanitatea ei? (Rea.) Furtul este o faptă rea gravă, așadar, cei care fură sunt oameni răi. Toți ceilalți oameni se păzesc și se distanțează de ei și îi consideră hoți. În mintea oamenilor, hoții sunt personaje negative, furtul este un lucru negativ și un comportament păcătos. Așadar, nu se confirmă acest lucru? Iată un alt exemplu: să spunem că există un soț adulter, iar unii oameni nu știu dacă acesta este un lucru pozitiv sau negativ – singura modalitate prin care ei pot să evalueze acest lucru cu exactitate este conform cuvintelor lui Dumnezeu, deoarece numai cuvintele Sale sunt adevărul. Indiferent de noile afirmații pe care sistemele juridice și moralitatea le fac acum despre adulter, ele nu sunt adevărul. Cuvintele rostite de Dumnezeu, „să nu comiți adulter”, sunt adevărul, iar adevărul nu va pieri niciodată. Din momentul în care Dumnezeu a prezentat cerința de a „nu comite adulter”, toată lumea ar fi trebuit să înceapă să disprețuiască adulterii și să se îndepărteze de ei. Oamenii ca aceștia nu au umanitate și, cel puțin, dacă îi evaluezi din perspectiva umanității, nu sunt oameni buni. Orice persoană care dă curs unui astfel de comportament și are acest tip de umanitate este infamă, disprețuită de oameni, privită cu superioritate și nesocotită în cadrul grupurilor și respinsă de mase. Pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, putem confirma că săvârșirea adulterului este un lucru negativ și că oamenii care fac acest lucru sunt figuri negative. Oricât de rele devin tendințele societății, adulterul și preacurvia sunt lucruri negative, iar oamenii care le practică sunt figuri negative. Acest lucru este absolut sigur și trebuie să-l vedeți ca atare; nu trebuie să fiți induși în eroare sau seduși de tendințele rele ale societății. Pe lângă acestea, există alte câteva cerințe specifice: Dumnezeu le spune oamenilor să nu se închine la idoli, să-și onoreze părinții, să nu-i lovească sau să nu-i abuzeze verbal pe alții, să aibă decență sfântă și așa mai departe. Toate aceste cerințe specifice sunt standarde după care Dumnezeu reglementează comportamentul omului. Cu alte cuvinte, înainte ca Dumnezeu să le ofere oamenilor adevărul, El i-a învățat care fapte sunt corecte și pozitive și care sunt greșite și negative, le-a spus cum să fie persoane bune și ce comportamente bune trebuie să aibă pentru a fi persoane cu umanitate normală, precum și ce lucruri trebuie și nu trebuie să facă în calitate de persoane cu umanitate normală, astfel încât să poată lua deciziile corecte. Toate aceste cerințe care reglementează comportamentul omului sunt lucruri pe care fiecare persoană normală ar trebui cu adevărat să le trăiască și în baza cărora fiecare persoană înfruntă și gestionează, de fapt, tot ceea ce i se întâmplă. De exemplu, să spunem că vezi că o altă persoană are ceva drăguț, iar tu îți dorești acel lucru pentru tine, dar apoi te gândești: „Dumnezeu spune că e greșit să furi de la alți oameni, a spus că nu trebuie să furăm sau să profităm de alții, așa că nu voi fura de la ea.” Așadar, nu și-a înfrânat acel om impulsul de a fura? Și, odată cu înfrânarea, nu a fost reglementat comportamentul tău? Înainte ca Dumnezeu să propună aceste cerințe, atunci când oamenii vedeau ceva frumos în posesia altei persoane, își doreau să ia acel lucru pentru ei. Nu credeau că a face asta este un lucru greșit sau rușinos, că Dumnezeu îl detestă, că este un lucru negativ sau că este un păcat măcar; nu știau aceste lucruri, nu aveau aceste concepte. După ce Dumnezeu a propus cerința „să nu furi”, oamenii au fost înzestrați cu o limită mentală când a fost vorba să facă astfel de lucruri și, prin această limită, au învățat că există o diferență între a fura și a nu fura. Furtul echivalează cu a face ceva negativ, ceva greșit sau rău și este rușinos. A nu fura înseamnă a respecta moralitatea umanității și există umanitate în acest lucru. Cerințele lui Dumnezeu cu privire la comportamentul omului nu numai că înlătură comportamentele și abordările negative ale oamenilor, ci în același timp, le reglementează comportamentul și le permit a trăi cu o umanitate normală, a avea comportamente și manifestări normale și a semăna cel puțin cu oamenii obișnuiți, normali. Spuneți-Mi, nu sunt foarte pline de înțeles aceste cerințe pe care Dumnezeu le-a propus pentru a reglementa comportamentul omului? (Ba da, sunt.) Sunt pline de înțeles. Totuși, aceste cerințe specifice care reglementează comportamentul omului sunt încă destul de departe de adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă acum și nu pot fi ridicate la nivelul adevărului. Acest lucru e din cauză că, în urmă cu multă vreme, în timpul Epocii Legii, aceste cerințe erau doar legi care reglementau comportamentul omului, Îl reprezentau pe Dumnezeu care folosea limbajul cel mai simplu și direct pentru a le spune oamenilor ce lucruri ar trebui și nu ar trebui să facă și care crea câteva reguli pentru ei. În Epoca Harului, aceste cerințe erau doar porunci, iar în ziua de astăzi, se poate spune doar că sunt criterii pentru evaluarea propriului comportament și a lucrurilor. Deși aceste criterii nu pot fi ridicate la nivelul adevărului și există o anumită distanță între ele și adevăr, sunt o precondiție esențială pentru urmărirea și practicarea adevărului de către om. Când o persoană respectă aceste reguli, aceste legi și porunci, aceste cerințe și criterii comportamentale pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru a reglementa comportamentul omului, se poate spune că ea are precondițiile de bază pentru practicarea și urmărirea adevărului. Dacă o persoană fumează și bea alcool, dacă are o purtare dezordonată, comite adulter, și profită de alți oameni și deseori fură, iar tu ai spune: „Această persoană iubește adevărul și cu siguranță poate să-l practice și să ajungă la mântuire”, ar fi valabilă acea afirmație? (Nu.) De ce nu ar fi valabilă? (Acea persoană nu este capabilă să îndeplinească nici măcar cele mai simple cerințe ale lui Dumnezeu, nu ar putea în niciun caz să practice adevărul, iar dacă un om ar spune că ea iubește adevărul, ar fi o minciună.) Așa este. Această persoană nu se poate stăpâni nici în cea mai mică măsură. Implicația acestui fapt este că nu are nici măcar cel mai simplu grad de conștiință și rațiune pe care se cuvine să-l aibă o persoană. Cu alte cuvinte, această persoană nu are conștiința și rațiunea umanității normale. Ce înseamnă să nu aibă conștiință și rațiune? Înseamnă că această persoană a auzit cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu, cerințele pe care El le-a propus omului și regulile pe care le-a stabilit și nu le-a luat deloc în serios. Dumnezeu spune că a fura de la alți oameni este rău și că oamenii nu ar trebui să fure, iar această persoană se întreabă: „De ce nu au voie oamenii să fure? Sunt foarte săracă, dacă nu aș fura, cum aș putea trăi? Aș putea să mă îmbogățesc dacă nu aș fura lucruri sau dacă nu aș profita de alți oameni?” Nu e lipsită de conștiința și rațiunea umanității normale? (Ba da.) Nu e capabilă să respecte cerințele pe care Dumnezeu le-a creat pentru a înfrâna comportamentul omului, așa că nu este o persoană care are o umanitate normală. Dacă ar spune cineva că o persoană care nu are o umanitate normală iubește adevărul, ar fi posibil așa ceva? (Nu ar fi.) Ea nu iubește lucrurile pozitive și, deși Dumnezeu spune că oamenii nu trebuie să fure sau să comită adulter, ea este incapabilă să îndeplinească aceste cerințe și este scârbită de aceste cuvinte ale lui Dumnezeu – așadar, este capabilă să iubească adevarul? Adevărul este mult mai presus de aceste criterii comportamentale – pot ei să-l atingă? (Nu.) Adevărul nu este un simplu criteriu comportamental, nu se referă doar la oameni, care se gândesc la adevăr atunci când păcătuiesc sau sunt arbitrari și nesăbuiți, apoi se înfrânează și nu mai păcătuiesc sau nu mai acționează în mod arbitrar și nechibzuit. Adevărul nu înfrânează pur și simplu comportamentul oamenilor în acest mod simplu – adevărul poate deveni viața unei persoane și poate domina tot ce are legătură cu ea. Când oamenii acceptă adevărul drept viață a lor, acest lucru se realizează prin experimentarea de către ei a lucrării lui Dumnezeu, ajungerea la cunoașterea adevărului și practicarea lui. Când oamenii vor accepta adevărul, în ei se va isca o luptă și, probabil, firile lor corupte se vor manifesta. Când oamenii sunt capabili să folosească adevărul pentru a-și înlătura firile corupte, adevărul poate deveni viața lor și principiul după care se comportă și trăiesc. Acesta este un lucru pe care doar oamenii care iubesc adevărul și au umanitate îl pot realiza. Se pot ridica la acest nivel cei care nu iubesc adevărul și cărora le lipsește umanitatea? (Nu.) Așa este, chiar dacă și-ar dori, nu pot să o facă.

Dacă analizăm cu atenție aceste cerințe pe care le-a creat Dumnezeu pentru a reglementa comportamentul omului, dintre toate cuvintele pe care le-a rostit și toate prevederile specifice propuse de El, este vreuna redundantă? (Nu.) Sunt pline de înțeles? Au valoare? (Da.) Ar trebui oamenii să le respecte? (Da.) Așa este, oamenii ar trebui să le respecte. Și în timp ce le respectă, oamenii ar trebui să renunțe la afirmațiile cu care i-a îndoctrinat cultura tradițională, ca de exemplu să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați și așa mai departe. Ei ar trebui să respecte fiecare dintre cerințele propuse de Dumnezeu pentru a reglementa comportamentul omului și să se comporte în strictă concordanță cu spusele lui Dumnezeu. Ei ar trebui să trăiască umanitatea normală respectând îndeaproape toate cerințele propuse de Dumnezeu și, în mod firesc, ar trebui să evalueze oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze în strictă conformitate cu aceste cerințe. Deși ele nu corespund standardelor adevărului, toate sunt cuvintele lui Dumnezeu și, deoarece sunt cuvintele lui Dumnezeu, pot avea un efect pozitiv și activ de îndrumare asupra oamenilor. Cum am definit Eu urmărirea adevărului? Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Cuvintele lui Dumnezeu cuprind o gamă largă de lucruri. Uneori, o frază din cuvintele Sale reprezintă un element al adevărului. Uneori este nevoie de mai multe fraze sau de un pasaj pentru a prezenta un element al adevărului. Uneori este nevoie de un întreg capitol pentru a exprima un element al adevărului. Adevărul pare simplu, dar, în realitate, nu este deloc simplu. Pentru a descrie adevărul în termeni mai largi, Dumnezeu este adevărul. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, cuvintele lui Dumnezeu sunt voluminoase și acoperă mult conținut și toate sunt expresii ale adevărului. De exemplu, legile și poruncile stabilite de Dumnezeu, precum și cerințele comportamentale propuse de El în această nouă eră, sunt toate cuvintele Sale. Deși unele dintre aceste cuvinte nu se ridică la nivelul adevărului și, cu toate că nu se califică drept adevăr, sunt lucruri pozitive. Deși sunt doar cuvinte care înfrânează comportamentul omului, oamenii trebuie totuși să le respecte. Oamenii trebuie, cel puțin, să aibă aceste tipuri de comportamente și să se ridice la înălțimea acestor standarde. Prin urmare, opiniile unei persoane despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile ei trebuie să se bazeze pe aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să le respecte pentru că sunt cuvintele lui Dumnezeu; fiecare ar trebui să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze conform cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că sunt cuvintele Lui. Nu este corect? (Ba da, este.) Am mai spus ceva de genul acesta înainte: Dumnezeu este sincer în ceea ce El spune, cuvintele Sale se vor împlini, iar ceea ce face El va dura pentru totdeauna, iar asta înseamnă că niciodată nu vor pieri cuvintele Sale. De ce nu pier? Pentru că indiferent câte cuvinte spune Dumnezeu și indiferent când le rostește, ele sunt toate adevărul și nu pier niciodată. Chiar și atunci când lumea va intra într-o nouă eră, cuvintele lui Dumnezeu nu se vor schimba și nu vor pieri. De ce spun că nu pier cuvintele lui Dumnezeu? Pentru că ele sunt adevărul și orice este adevărul nu se va schimba niciodată. Așadar, toate legile și poruncile pe care le-a propus și prezentat Dumnezeu și toate cerințele specifice pe care le-a propus El cu privire la comportamentul omului nu vor pieri niciodată. Fiecare cerință din cuvintele lui Dumnezeu este benefică pentru omenirea creată, toate reglementează comportamentul omului și sunt edificatoare și valoroase în ceea ce privește trăirea umanității normale și modul în care ar trebui să se comporte oamenii. Toate aceste cuvinte îi pot schimba pe oameni și îi pot face să trăiască adevărata asemănare umană. În schimb, dacă oamenii neagă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și neagă cerințele lui Dumnezeu de la omenire și, în schimb, respectă acele afirmații propuse de om privind comportamentul bun, atunci ei sunt în mare pericol. Nu numai că nu vor avea din ce în ce mai multă umanitate și rațiune, ci vor deveni din ce în ce mai înșelători și falși și tot mai capabili de a recurge la tertipuri, iar umanitatea pe care o vor trăi va conține din ce în ce mai multe tertipuri. Nu numai că vor păcăli alți oameni, ci vor încerca să-L păcălească și pe Dumnezeu.