În zilele noastre, cei care îndeplinesc îndatoriri sunt tot mai ocupați. Ei simt că timpul trece prea repede, că nu e suficient. De ce se întâmplă asta? În mod cert, este din cauză că acum înțeleg adevărul și pricep multe chestiuni. Simțul responsabilității îi apasă tot mai mult și își îndeplinesc îndatoririle cu tot mai multă asiduitate, făcând lucrări din ce în ce mai detaliate. Prin urmare, ei simt că sunt tot mai multe îndatoriri pe care ar trebui să le îndeplinească. De aceea devin tot mai ocupați cu îndatoririle lor. Pe lângă asta, în fiecare zi, majoritatea celor care îndeplinesc îndatoriri trebuie să citească și cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr. Trebuie să reflecteze asupra lor înșiși, iar când dau de o problemă, trebuie să caute adevărul pentru a o rezolva. De asemenea, trebuie să-și însușească unele aptitudini profesionale. Întotdeauna simt că nu este suficient timp, că fiecare zi trece prea repede. Noaptea, se gândesc la ce au făcut în ziua respectivă și li se pare că ceea ce au făcut nu a avut multă valoare, că nu a ieșit nimic măreț din asta. Simt că au o statură foarte mică și că sunt deficitari și sunt nerăbdători să le crească repede statura. Unii dintre ei spun: „Când se va termina cu atâta treabă pentru lucrare? Când voi putea să-mi liniștesc inima și să citesc cum se cuvine cuvintele lui Dumnezeu și să mă dotez în mod adecvat cu adevărul? E foarte limitat ceea ce câștig din una sau două adunări pe săptămână. Ar trebui să ne întrunim mai des și să ascultăm mai multe predici – este singurul mod de a înțelege adevărul.” Așadar, așteaptă și tânjesc și, cât ai clipi, au trecut trei, patru, cinci ani, iar ei simt că timpul trece prea repede. Unii oameni nu pot oferi multă mărturie despre experiențe nici după zece ani de credință. Devin neliniștiți, speriați că vor fi abandonați și își doresc să se doteze repede cu mai mult adevăr. De aceea simt presiunea timpului. Sunt mulți care gândesc în acest mod. Toți cei care poartă povara îndeplinirii unei datorii și care urmăresc adevărul simt că timpul trece atât de repede. Cei care nu iubesc adevărul, care râvnesc la confort și desfătări nu simt că timpul se scurge repede; unii dintre ei chiar se plâng: „Când va veni ziua lui Dumnezeu? Tot timpul spun că lucrarea Lui se apropie de final – de ce nu s-a încheiat încă? Când se va extinde lucrarea lui Dumnezeu în tot universul?” Oamenii care spun astfel de lucruri simt că timpul trece foarte încet. În adâncul inimii, ei nu sunt interesați de adevăr; își doresc mereu să se întoarcă în lume și să-și continue viețile mărunte. Evident, această stare a lor este diferită de cea a oamenilor care urmăresc adevărul. Oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor, oamenii care urmăresc adevărul tot pot să caute adevărul pentru a rezolva problemele care se abat asupra lor, să ceară părtășie despre lucrurile care nu le sunt clare din predicile pe care le-au auzit și să-și liniștească inimile pentru a reflecta asupra modului în care au evoluat, apoi să se gândească la cuvintele lui Dumnezeu și să se uite la înregistrări cu mărturii despre experiențe. Ei câștigă lucruri din asta. Indiferent cât sunt de ocupați cu îndatoririle lor, asta nu le îngreunează deloc intrarea în viață, nici nu o întârzie. Pentru oamenii care iubesc adevărul este firesc să practice în acest fel. Oamenii care nu iubesc adevărul nu îl caută și nu sunt dispuși să se liniștească înaintea lui Dumnezeu, pentru a reflecta asupra lor înșiși și a se cunoaște, indiferent dacă sunt ocupați cu datoria lor și indiferent de problemele care se abat asupra lor. Așadar, chiar dacă sunt ocupați sau relaxați în datoria lor, ei nu urmăresc adevărul. Realitatea este că dacă cineva simte în inimă să urmărească adevărul și dacă tânjește după el și poartă povara intrării în viață și a schimbării firii, atunci se va apropia mai mult de Dumnezeu în inima sa și se va ruga Lui, oricât de ocupat este cu datoria lui. Cu siguranță va obține o parte din luminarea și strălucirea Duhului Sfânt, iar viața sa va progresa fără încetare. Dacă cineva nu iubește adevărul și nu poartă nicio povară a intrării în viață sau a schimbării firii, sau dacă nu este interesat de aceste lucruri, atunci nu poate câștiga nimic. A reflecta asupra propriilor manifestări de corupție este un lucru care trebuie făcut oriunde și oricând. De exemplu, dacă cineva a manifestat corupție în timp ce-și îndeplinea datoria, atunci, în inima lui, trebuie să se roage lui Dumnezeu, să reflecteze asupra lui însuși și să-și cunoască firea coruptă și să caute adevărul pentru a o înlătura. Aceasta este o chestiune care ține de inimă; nu are nicio legătură cu sarcina de care trebuie să se ocupe imediat. Este ușor de făcut? Acest lucru depinde de măsura în care ești o persoană care urmărește adevărul. Oamenii care nu iubesc adevărul nu sunt interesați de chestiuni legate de creșterea în viață. Ei nu se gândesc la astfel de lucruri. Doar oamenii care urmăresc adevărul sunt dispuși să se dedice creșterii în viață; doar ei cugetă frecvent la problemele care există cu adevărat și la modul în care să caute adevărul ca să rezolve acele probleme. De fapt, procesul rezolvării problemelor și cel al urmăririi adevărului sunt același lucru. Dacă cineva se concentrează în mod constant asupra căutării adevărului pentru a rezolva probleme în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă a rezolvat destul de multe de-a lungul câtorva ani de practică asemănătoare, atunci îndeplinirea datoriei de către el este cu siguranță la înălțimea standardului. Astfel de oameni au mult mai puține manifestări de corupție și au dobândit multă experiență adevărată prin îndeplinirea îndatoririlor lor. Prin urmare, ei sunt capabili să mărturisească pentru Dumnezeu. Cum trec acești oameni prin experiența care a început când au preluat prima dată o datorie, până când au fost capabili să mărturisească pentru Dumnezeu? Fac acest lucru bazându-se pe căutarea adevărului pentru rezolvarea problemelor. De aceea, oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor oamenii care urmăresc adevărul, ei îl vor căuta pentru a rezolva probleme și a reuși să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu principiile și vor fi capabili să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Acesta este procesul de intrare în viață și este, de asemenea, procesul de pătrundere în adevărul-realitate. Unii oamenii spun mereu că sunt atât de ocupați cu îndatoririle lor, încât nu au timp să urmărească adevărul. Acest lucru nu este valabil. În cazul unei persoane care urmărește adevărul, orice lucrare ar face, imediat ce va sesiza o problemă, va căuta adevărul pentru a o rezolva și va ajunge să înțeleagă și să dobândească adevărul. Aceasta este o certitudine. Sunt mulți care cred că adevărul poate fi înțeles doar dacă se întrunesc zilnic. Nimic nu ar putea fi mai greșit. Adevărul nu e un lucru care poate fi înțeles doar întrunindu-se sau ascultând predici; au nevoie și să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și au nevoie și de acel proces de descoperire și rezolvare a problemelor. Ceea ce este crucial e că trebuie să învețe să caute adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl caută, indiferent de problemele care se abat asupra lor; iubitorii de adevăr îl caută, oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor. Așadar, putem spune cu certitudine că acei oameni care se plâng mereu că sunt atât ocupați cu îndatoririle lor, încât nu au timp de adunări, trebuind, în consecință, să-și amâne urmărirea adevărului, nu sunt iubitori ai adevărului. Sunt oameni cu o pricepere absurdă, care nu au înțelegere spirituală. Când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă predici, de ce nu pot să le practice sau să le aplice atunci când își îndeplinesc îndatoririle? De ce nu pot aplica în viețile lor reale cuvintele lui Dumnezeu? Acest lucru este suficient pentru a demonstra că nu iubesc adevărul și, prin urmare, orice dificultăți ar putea să întâmpine în îndeplinirea îndatoririlor lor, ei nu caută adevărul, nici nu îl practică. În mod clar, acești oameni sunt făcători de servicii. Unii s-ar putea să-și dorească să urmărească adevărul, dar calibrul lor este prea slab. Nu își pot organiza bine nici propriile vieți; când au două sau trei lucruri de făcut, nu știu pe care să-l facă primul și pe care, ultimul. Dacă se abat asupra lor două sau trei probleme, nu știu cum să le rezolve. Sunt amețiți. Pot astfel de oameni să aibă acces la adevăr? Pot reuși să caute adevărul pentru a rezolva probleme? Nu neapărat, deoarece calibrul lor este prea slab. Mulți oameni sunt dispuși să urmărească adevărul, însă, deși au crezut în Dumnezeu zece sau douăzeci de ani, sfârșesc prin a fi incapabili să ofere vreo mărturie experiențială și nu au dobândit niciun adevăr. Principala cauză este faptul că au un calibru prea slab. Dacă cineva urmărește adevărul nu este o chestiune legată de cât de ocupat este cu datoria lui sau de cât de mult timp are; depinde de măsura în care iubește adevărul în inima sa. Adevărul e că toată lumea are timp din abundență; diferența este modul în care îl petrece fiecare persoană. Este posibil ca oricine spune că nu are timp de urmărit adevărul să își petreacă timpul cu desfătări trupești sau să fie ocupat cu un demers extern. Nu își petrece acel timp căutând adevărul pentru a rezolva probleme. Așa sunt oamenii neglijenți cu ceea ce urmăresc. Acest lucru întârzie marea chestiune a intrării lor în viață.

La ultimele noastre două adunări, am avut părtășie despre subiectul „Ce înseamnă să urmărești adevărul”, cât și despre câteva particularități care decurg din acest subiect. Să începem prin a recapitula despre ce am avut părtășie la ultima noastră adunare. Am dat o definiție corectă pentru „Ce înseamnă să urmărești adevărul”, apoi am continuat prin a avea părtășie despre unele probleme specifice și câteva moduri concrete în care se comportă oamenii, care sunt implicate în ceea ce însemnă să urmărești adevărul. Care a fost ultima chestiune a părtășiei de la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a pus în discuție o întrebare: având în vedere că nu este adevărul ceea ce omul consideră a fi bun și corect, de ce continuă el să urmărească asta ca și cum ar fi adevărul?) Având în vedere că acele lucruri pe care omul le consideră bune și corecte nu sunt adevărul, de ce continuă să le susțină ca și cum acestea ar fi adevărul, în timp ce crede că îl urmărește? Data trecută am avut părtășie despre trei lucruri care abordează această întrebare. Primul: lucrurile pe care le urmărește omul nu sunt adevărul, așadar, de ce continuă să le practice de parcă acestea ar fi adevărul? Deoarece pentru om, lucrurile pe care le consideră corecte și bune par să fie adevărul, așa că omul urmărește acele lucruri pe care le crede bune și corecte ca și cum acestea ar fi adevărul. Nu este un mod clar de a explica asta? (Ba da.) Așadar, care este răspunsul corect la această întrebare? Oamenii susțin lucrurile pe care le cred corecte și bune ca și cum acestea ar fi adevărul și, procedând astfel, ei cred că urmăresc adevărul. Nu este acesta răspunsul complet? (Ba da.) Al doilea: de ce, susținând lucruri pe care le consideră bune și corecte ca și cum acestea ar fi adevărul, omul crede că urmărește adevărul? Se poate răspunde în următorul fel: pentru că omul are dorința de a fi binecuvântat. El se avântă în urmărirea acestor lucruri pe care le consideră corecte și bune cu dorință și ambiție și, astfel, crede că practică și urmărește adevărul. În esență, asta înseamnă a încerca să faci o înțelegere cu Dumnezeu. Al treilea: dacă o persoană are conștiință și rațiune normală, atunci, în cazurile în care nu înțelege adevărul, va alege instinctiv să acționeze conform conștiinței și rațiunii sale, urmând reglementări, legi, reguli și așa mai departe. Putem spune că omul susține instinctiv lucrurile pe care le consideră în conștiința lui a fi pozitive, constructive și conforme umanității, ca și cum acestea ar fi adevărul. Acest lucru se poate realiza în limitele conștiinței și rațiunii omului. Sunt mulți care își pot dărui munca în mod normal, în casa lui Dumnezeu; ei sunt dispuși să facă servicii și să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu, pentru că au o conștiință și o rațiune normală. Pentru a obține binecuvântări, ei vor îndura chiar și suferință și vor plăti un preț. Așadar, omul consideră lucrurile de care este capabil în limitele conștiinței și rațiunii sale drept practicarea și urmărirea adevărului. Acestea sunt cele trei elemente principale ale răspunsului la acea întrebare. Ultima dată am avut părtășie despre aceste trei elemente la modul general; astăzi, vom avea o părtășie exactă, detaliată, despre problemele pe care aceste trei puncte le lasă în urmă și vom analiza problemele care decurg din fiecare punct, precum și modul în care fiecare element este diferit sau în contradicție cu urmărirea adevărului, astfel încât să știți mai clar ce înseamnă să urmăriți adevărul și cum anume trebuie practicată acea urmărire. A proceda în acest fel va fi un stimulent mai bun pentru oameni să practice și să urmărească adevărurile cu acuratețe, în viețile lor de zi cu zi.

Vom începe prin a avea părtășie despre prima chestiune. Pe scurt, părtășia noastră despre prima chestiune se va axa pe lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune. De ce ar trebui să se axeze părtășia noastră pe acest conținut? Care sunt problemele care decurg din el? Gândiți-vă mai întâi la asta, în amănunt. Ați putea să aveți o cunoaștere exactă a lor dacă, la adunări, nu am avea părtășie adecvată despre acest conținut? Dacă nu am avea părtășie specifică și v-ați ghida doar după modul în care îl contemplați sau dacă ați petrece timp experimentând și ajungând să îl cunoașteți, ați ști atunci ce adevăruri abordează acest conținut? Ați fi capabili să le pricepeți prin contemplare? (Nu.) Vom începe prin a analiza sensul propriu al cuvintelor din sintagma „lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune” și vom vedea până unde ajunge cunoașterea voastră în această privință. Mai întâi, ce abordează partea importantă a acestei sintagme despre care vom avea părtășie? Nu puteți spune? E o sintagmă abstractă? Conține vreo taină? (Abordează noțiunile și închipuirile omului.) Este un mod general de a spune; să dăm un exemplu. (În noțiunile lui, omul crede că, atât timp cât va putea să renunțe, să se sacrifice, să sufere și să plătească un preț, va fi capabil să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Există și o oarecare cultură tradițională – lucruri precum pietatea filială și femeile care trebuie să aibă grijă de soții lor și să-și crească odraslele. Oamenii consideră și aceste lucruri ca fiind bune.) Aveți câteva dintre aceste lucruri. Ați prins ideea? Ce părți abordează subiectul nostru? (Renunțarea, sacrificarea, suferința și plătirea unui preț.) (Pietatea filială și femeile care trebuie să aibă grijă de soții lor și să-și crească odraslele.) Da. Ar mai fi ceva? (O etalare a devotamentului, răbdării și a îngăduinței, precum fariseii.) Smerenia, răbdarea, îngăduința – au legătură cu câteva demonstrații și zicale specifice despre comportament. De vreme ce vom avea părtășie despre un astfel de conținut, ar fi bine să o facem în mod specific, folosind zicale specifice. Oamenii pot obține o înțelegere mai riguroasă și mai limpede dacă ne concentrăm astfel asupra întrebării. Deocamdată, nu puteți oferi niciun indiciu, așa că voi continua să am părtășie, bine? (Da.) Cultura de cinci mii de ani a Chinei este „vastă și profundă”, e plină de tot felul de zicale și expresii populare. De asemenea, are o mulțime de „înțelepți antici” lăudați, precum Confucius, Mencius și alții. Ei au creat învățăturile chinezești ale confucianismului, care cuprind principala parte a culturii tradiționale chineze. Există mult limbaj, vocabular și multe zicale în cultura tradițională chineză care au fost elaborate de generații de oameni. Unele fac referire la antichitate, altele, nu; unele provin de la oamenii de rând, iar altele de la oameni celebri. S-ar putea să nu vă placă prea mult cultura tradițională, sau să vă fi smuls din cultura tradițională fundamentală, sau să fiți suficient de tineri încât să nu vă fi lansat încă în studiul sau cercetarea intensă a „vastei și profundei” culturi tradiționale chineze și de aceea nu știți despre ea sau nu înțelegeți astfel de lucruri. De fapt, acesta este un lucru bun. Deși omul s-ar putea să nu înțeleagă asta, gândirea și noțiunile lui sunt subliminal insuflate și viciate de lucrurile din cultura tradițională. Ajunge să trăiască în conformitate cu aceste lucruri, fără să știe. Ceea ce se transmite de la străbuni, mai exact cultura tradițională transmisă de la strămoșii omului, emite tot felul de pretenții despre felul în care omul ar trebui să vorbească, să acționeze și să se comporte. Și, deși oamenii pot avea diferite înțelegeri și opinii despre diversele afirmații ale culturii tradiționale, ei sunt în general siguri de asemenea lucruri din cultura tradițională. Din această observație, putem vedea că sursa influenței exercitate asupra vieții și existenței umanității, asupra opiniilor ei despre oameni și lucruri și asupra comportamentului și acțiunilor sale sunt, toate, lucruri din cultura tradițională. Deși diversele etnii ale umanității au afirmații diferite despre standardele criteriilor morale pe care le susțin, ideile generale din spatele lor sunt aceleași. Astăzi vom avea părtășie despre câteva dintre ele și le vom analiza în detaliu. Chiar dacă nu vom putea să menționăm și să analizăm toate lucrurile pe care omul le consideră a fi corecte și bune, conținutul lor general nu reprezintă nimic altceva decât cele două elemente abordate în definiția urmăririi adevărului: opiniile unei persoane despre oameni și lucruri și modul în care aceasta se comportă și acționează. Un element este reprezentat de opinii, celălalt, de comportamente. Asta înseamnă că omul privește oamenii și evenimentele din lume prin prisma lucrurilor pe care le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune și ia acele lucruri drept temelia, baza și criteriile după care se comportă și acționează. Așadar, care anume sunt aceste lucruri bune și corecte? În mare, lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune nu sunt decât cerințe ca omul să se poarte bine și să aibă o morală umană bună și un caracter bun. Sunt aceste două lucruri. Gândiți-vă: nu sunt acestea fundamentale? (Ba da.) Unul este comportamentul bun; celălalt este caracterul și morala umană. Omenirea a stabilit, esențialmente, două lucruri drept standardele după care să se evalueze umanitatea cu care trăiește cineva și modul în care se comportă: unul este cerința ca omul să se comporte bine la exterior, celălalt este să se poarte cu moralitate. Oamenii folosesc acești doi factori ca să evalueze bunătatea unei persoane. Deoarece folosesc acești doi factori ca să evalueze bunătatea unei persoane, au apărut în acest scop standarde după care să judece comportamentul și morala oamenilor și, în paralel cu asta, oamenii au început să audă în mod firesc tot soiul de afirmații despre conduita morală a omului sau despre comportamentul lui. Ce zicale specifice există în acest sens? Știți? Ceva simplu, de exemplu: ce standarde și zicale există pentru a evalua comportamentul oamenilor? A fi bine educat și rațional, a fi blând și rafinat – acestea se referă la comportamentele exterioare. A fi curtenitor este unul dintre ele? (Da.) Restul sunt la fel, mai mult sau mai puțin, și, prin analogie, veți ști care cuvinte și afirmații sunt standarde pentru evaluarea comportamentului omului și care afirmații sunt standarde pentru evaluarea moralei sale. Acum: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” – este acesta un standard pentru comportamentul exterior sau pentru morală? (Este vorba despre morală și etică.) Dar mărinimia? (Este vorba tot de morală.) Așa este. Acestea au legătură cu morala și caracterul moral al omului. Principalele afirmații care au legătură cu comportamentul omului sunt cele precum a fi curtenitor, a fi blând și rafinat și a fi bine educat și rațional. Toate acestea sunt lucruri pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune; sunt lucruri pe care el le crede pozitive, pe baza aserțiunilor din cultura tradițională, sau cel puțin în conformitate cu conștiința și rațiunea, nefiind lucruri negative. Vorbim aici despre lucruri pe care oamenii le recunosc în general ca fiind corecte și bune. Așadar, ce alte afirmații există despre comportamentul bun al omului, în afară de cele trei pe care tocmai le-am spus? (Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri.) Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri, să fii amabil, să fii abordabil – acestea sunt lucruri cu care oamenii sunt oarecum familiarizați și pe care le înțeleg. A fi bine educat și rațional, a fi blând și rafinat, a fi curtenitor, a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri, a fi amabil, a fi abordabil – în mintea omului, oricine are aceste comportamente este considerat a fi un om bun, o persoană drăguță, o persoană cu umanitate. Toți îi evaluează pe ceilalți pe baza comportamentului lor; ei judecă bunătatea cuiva pe baza comportamentului său exterior. Oamenii judecă, stabilesc și evaluează dacă o persoană este cultivată și are umanitate, dacă este vrednică de interacțiune și încredere, în funcție de gândurile și ideile din cultura tradițională și de comportamentele acelei persoane pe care pot să le vadă. Au oamenii abilitatea de a pătrunde lumea materială? Deloc. Oamenii pot doar să judece și să distingă după comportamentul unei persoane dacă aceasta este bună sau rea sau ce fel de persoană este; doar interacționând, vorbind și colaborând cu cineva pot oamenii să observe și să stabilească acele lucruri. Indiferent dacă folosești în mod explicit afirmații precum: „Să fii bine educat și rațional”, „Să fii amabil” și „Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri” în evaluările tale, standardele lor nu depășesc aceste afirmații. Când cineva nu poate să vadă lumea interioară a altcuiva, el evaluează dacă acesta este bun sau rău, nobil sau josnic, observându-i comportamentul și acțiunile și aplicând aceste criterii pentru comportament. În esență, asta este tot ce folosește. Nu este așa? (Ba da.) Pe baza afirmațiilor pe care tocmai le-am prezentat, ce standarde de evaluare are omenirea? Care sunt lucrurile pe care oamenii le consideră în noțiunile lor a fi bune și corecte? Decât să începem cu lucruri legate de conduita morală, mai bine să ne începem părtășia și analiza cu lucrurile bune, corecte și pozitive pe care omul le exteriorizează și le manifestă prin comportamentul său. Să vedem dacă aceste lucruri sunt cu adevărat pozitive. Așadar, există în afirmațiile pe care tocmai le-am enumerat ceva care abordează adevărul? Este vreun conținut al lor în conformitate cu adevărul? (Nu.) Dacă cineva urmărește să fie o astfel de persoană, un om cu un asemenea comportament și aparență, urmărește acea persoană adevărul? Are ceea ce urmărește ea vreo legătură cu urmărirea adevărului? Practică și urmărește adevărul cineva care are aceste comportamente? Este o persoană bună, în adevăratul sens al cuvântului, cineva care are aceste comportamente și manifestări? Răspunsul e negativ – nu este. E evident.

Să analizăm mai întâi afirmația potrivit căreia un om trebuie să fie bine educat și rațional. Să vorbim despre ce înseamnă în sine afirmația: „Să fii bine educat și rațional.” (Aceasta descrie pe cineva care este destul de cuviincios și bine-crescut.) Ce înseamnă să fii „cuviincios”? (Înseamnă să fii oarecum reglementar.) Corect. De ce reglementări ține cont o astfel de persoană? Cu cât va fi mai exact răspunsul tău, cu atât mai profundă va fi înțelegerea ta în legătură cu această chestiune și cu esența ei. Așadar, ce înseamnă să fii reglementar? Iată un exemplu. Când mănâncă, generația mai tânără nu trebuie să se așeze la masă înaintea celor mai în vârstă și trebuie să rămână tăcută când aceștia nu vorbesc. Dacă rămâne mâncare de la cei mai în vârstă, nimeni nu o poate mânca decât dacă aceștia spun asta. Pe lângă asta, nu trebuie să vorbească în timp ce mănâncă, să-și arate dinții, să plescăie din buze sau să scotocească prin farfurie. Când generația mai în vârstă a terminat, cei tineri trebuie să se oprească din mâncat și să se ridice în picioare. Pot continua să mănânce doar după ce au plecat cei mai în vârstă. Nu este aceasta respectarea reglementărilor? (Ba da.) Aceste reglementări există, într-o măsură mai mare sau mai mică, în fiecare casă și gospodărie, în familii de toate numele și rangurile. Toți oamenii respectă aceste reglementări, într-o măsură mai mare sau mică și, făcând asta, sunt constrânși de ele. Există diferite reglementări în diferite familii – și cine le stabilește? Strămoșii acelei familii și venerabilii vârstnici din diferite vremuri trecute. Acestea capătă o importanță specială când se celebrează o sărbătoare importantă sau o zi comemorativă; atunci, toți trebuie să le respecte, fără ca nimeni să facă excepție. Dacă cineva încalcă reglementările sau nu le respectă, acesta va fi aspru pedepsit de criticile familiei. Unii s-ar putea chiar să trebuiască să îngenuncheze la altarul familiei, pentru a cere iertare. Acestea sunt reglementările. Lucrurile despre care tocmai am vorbit sunt doar câteva dintre reglementările care se pot aplica într-o anumită gospodărie sau familie. Nu fac aceste reglementări parte din ceea ce înseamnă să fii cuviincios? (Ba da.) Putem spune dacă cineva este cuviincios doar privindu-l mâncând. Dacă plescăie din buze în timp ce mănâncă, alege mâncarea sau oferă mereu altora îmbucături, vorbește și râde tare, ba chiar, în unele cazuri, arată cu bețișoarele lui spre cel cu care vorbește, atunci, prin toate acestea, dă dovadă de necuviința lui. A spune că o persoană este necuviincioasă implică faptul că alții o dojenesc, o chestionează și o disprețuiesc în ceea ce privește comportamentul ei. Cât despre cei care sunt cuviincioși, aceștia nu vorbesc când mănâncă sau nu chicotesc, nici nu aleg mâncarea sau nu dau îmbucături altora. Sunt destul de reglementari. Ceilalți le văd comportamentul și prestația și spun pe această bază că sunt persoane cuviincioase. Și, datorită acestei cuviințe a lor, ei câștigă respectul și stima altora, cât și simpatia lor. Aceasta este o parte din ceea ce stă la baza cuviinței. Așadar, ce este, de fapt, cuviința? Tocmai am spus: „cuviința” are legătură numai cu comportamentul oamenilor. În aceste ultime exemple, să zicem, a existat o ordine a întâietății când se mănâncă, în funcție de generații. Toți trebuie să-și ocupe locurile conform reglementărilor; nu trebuie să se așeze în locul greșit. Generațiile mai în vârstă și cele mai tinere respectă reglementările familiei deopotrivă, pe care nimeni nu poate să le încalce, iar ei par foarte reglementari, afabili, nobili și demni – totuși, oricât de mult par a fi astfel, totul se reduce doar la comportamente exterioare bune. Implică acest lucru firile corupte? Nu; nu este decât un standard după care să evaluezi comportamentele exterioare ale oamenilor. Care comportamente? În principal, limbajul și acțiunile lor. De exemplu, o persoană nu trebuie să vorbească atunci când mănâncă sau să facă zgomot în timp ce mestecă. Când se așază la masă, există o ordine în ceea ce privește cine se așază primul. Există moduri adecvate de a se ridica și a se așeza în general. Toate acestea nu sunt decât comportamente, comportamente exterioare, absolut toate. Așadar, sunt oamenii cu adevărat dornici să respecte aceste reglementări? Ce gândesc oamenii în sinea lor despre această chestiune? Ce părere au despre ea? Este benefic oamenilor să respecte aceste reglementări jalnice? Pot acestea să le acorde progresul în viață? Care este problema respectării acestor reglementări jalnice? Are legătură cu chestiunea legată de existența sau inexistența schimbării perspectivei cuiva asupra lucrurilor și a vieții-fire? Deloc. Are legătură doar cu comportamentul oamenilor. Prezintă doar câteva cerințe legate de comportamentul oamenilor, cerințe privind reglementările pe care oamenii trebuie să le respecte și să le urmeze. Indiferent ce crede cineva despre aceste reglementări și chiar dacă le urăște și le disprețuiește, nu are de ales decât să trăiască încătușat de ele din cauza familiei și strămoșilor săi și din cauza codului familiei sale. Cu toate acestea, nimeni nu începe să investigheze ce gânduri exacte au oamenii în legătură cu aceste reglementări sau modul în care oamenii le percep și le privesc în gândirea lor, sau perspectiva și atitudinea lor față de ele. E suficient să demonstrezi un comportament bun și să urmezi aceste reguli în această sferă specifică. Cei care fac asta sunt oameni cuviincioși. „Să fii bine educat și rațional” impune diverse cerințe doar comportamentului oamenilor. Este folosit doar pentru a delimita comportamentul oamenilor, comportament care include postura oamenilor când se așază și se ridică, mișcările lor corporale, gesturile organelor lor senzoriale, modul în care să privească, să își miște gura, să-și întoarcă capul și așa mai departe. Le dă oamenilor un standard pentru comportamentul exterior, fără să se preocupe de starea în care sunt mințile, firile și esența umanității lor. Astfel este standardul pentru a fi bine educat și rațional. Dacă îndeplinești acest standard, atunci ești o persoană bine educată și rațională, iar dacă ai bunul comportament de a fi bine educat și rațional, atunci, în ochii celorlalți, ești cineva care își atrage stima și respectul. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așadar, este miezul acestei afirmații comportamentul omului? (Da.) Ce rost are, de fapt, acest standard comportamental? În principal, rostul lui este acela de a evalua dacă o persoană este cuviincioasă și reglementară, dacă ar putea să câștige respectul și stima celorlalți când aceștia au de-a face cu ea și dacă este vrednică de admirație. Evaluarea oamenilor în acest fel este în total dezacord cu adevărurile-principii. Este insignifiantă.

Părtășia noastră de acum a avut legătură cu educația unei persoane, aceasta fiind una dintre cerințele impuse de afirmația: „Să fii bine educat și rațional.” La ce se referă „a fi rațional”? (Se referă la a da dovadă de o înțelegere a manierelor și a etichetei.) Este puțin superficial, dar face parte din asta. „A fi rațional” nu înseamnă a avea politețea de a asculta de glasul rațiunii, de a fi supus rațiunii? Putem să mergem atât de departe? (Da.) A da dovadă de o înțelegere a manierelor și a etichetei și a avea politețea de asculta de glasul rațiunii. Așadar, ca să rezumăm, dacă cineva are comportamentele care decurg din faptul de „a fi bine educat și rațional”, cum anume arată el acest lucru în ansamblu? Ați văzut vreo persoană care este bine educată și rațională? Există vreo persoană bine educată și rațională printre vârstnicii și rudele voastre sau printre prietenii voștri? Care sunt trăsăturile ei distinctive? Respectă un număr excepțional de regulamente. Este foarte atentă cu limbajul ei, care nu este nici aspru, nici grosolan, nici supărător pentru ceilalți. Când se așază, o face în mod corespunzător; când se ridică, are ținută. În orice privință, comportamentul ei pare rafinat și echilibrat pentru ceilalți, care simt simpatie și invidie când o văd. Când întâlnește oameni, își înclină capul și corpul, face plecăciuni și îndoaie un genunchi. Vorbește politicos, respectând strict regulile decenței și ale ordinii publice, fără obiceiurile sau huliganismul celor din pătura de jos a societății. În ansamblu, comportamentul său exterior stârnește confort și laudă din partea celor care îl văd. Totuși, există un lucru supărător legat de asta: are reguli pentru toate lucrurile. Mâncatul are regulile sale; dormitul are regulile sale; mersul are regulile sale; chiar și plecatul de acasă și întoarcerea au reguli. Te simți destul de constrâns și stingherit când ești cu o astfel de persoană. Nu știi când va veni brusc cu o regulă și, dacă o încalci întâmplător, pari destul de necugetat și de ignorant, în vreme ce ea pare atât de rafinată. Este foarte rafinată și când zâmbește, fără să-și arate dinții, și atunci când plânge, lucru pe care nu-l face niciodată în fața altora, ci ascunsă sub plapumă, noaptea târziu, în timp ce alții dorm. Orice face este reglementat. Este ceea ce se numește „educație”. Astfel de oameni trăiesc într-un tărâm al etichetelor, într-o mare familie importantă; au o mulțime de regulamente și foarte multă educație. Oricum ai pune problema, comportamentele bune care decurg din a fi bine educat și rațional sunt comportamente – comportamente bune la exterior, care îi sunt inoculate unei persoane de mediul în care a fost crescută și pe care ea le asimilează treptat, prin standardele înalte și cerințele stricte pe care le impune comportamentului său. Indiferent de influența pe care ar putea să o exercite asemenea comportamente asupra oamenilor, ele nu afectează nimic altceva decât comportamentul exterior al omului și, chiar dacă astfel de comportamente exterioare sunt considerate de către om a fi bune, comportamente spre care oamenii tind din răsputeri și pe care le aprobă, sunt un lucru diferit de firea omului. Oricât de bun este comportamentul exterior al cuiva, nu îi poate ascunde firea coruptă; oricât de bun este comportamentul exterior al cuiva, nu poate ține locul unei schimbări a firii sale corupte. Deși comportamentul unei persoane bine educate și raționale este destul de organizat, stârnind foarte mult respect și stimă din partea altora, acel comportament bun al ei nu este de niciun folos când firea ei coruptă se manifestă. Oricât de nobil și de matur poate fi comportamentul său, când asupra ei se abate ceva ce implică adevărurile-principii, acel comportament bun al său nu este de niciun folos, nici nu o incită să înțeleagă adevărul – în schimb, deoarece în noțiunile sale crede că a fi bine educată și rațională este un lucru pozitiv, ea continuă să considere acest lucru drept adevărul, prin care evaluează și pune la îndoială cuvintele pe care le spune Dumnezeu. Își evaluează limbajul și acțiunile în conformitate cu acea afirmație și este, de asemenea, standardul său pentru a-i evalua pe ceilalți. Uitați-vă acum la definiția pentru: „Ce înseamnă să urmărești adevărul” – să priviți oamenii şi lucrurile și să vă comportați și să acționați conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul vostru. Acum, standardul pentru comportamentul exterior care impune să fiți bine educați și raționali are vreo legătură cu acele cuvinte ale lui Dumnezeu și cu adevărul? (Nu.) Nu numai că nu există nicio legătură – sunt în conflict. Unde este conflictul? (Astfel de zicale doar îi determină pe oameni să se axeze pe comportamentul exterior bun, în vreme ce ignoră intențiile și firile corupte din ei. Fac în așa fel încât oamenii să fie înșelați de aceste comportamente bune și să nu reflecteze la ceea ce au în gândurile și ideile lor și, astfel, să fie incapabili să-și vadă firea coruptă și chiar să-i invidieze și să-i venereze pe alții orbește, în funcție de comportamentul acestora.) Acestea sunt consecințele acceptării afirmațiilor din cultura tradițională. Așadar, când omul vede o manifestare a acestor comportamente bune, el le va prețui. Începe prin a crede că aceste comportamente sunt lucruri bune și pozitive și, pe baza faptului că sunt lucruri pozitive, le tratează de parcă ar fi adevărul. Apoi, folosește asta drept criteriu prin care se inhibă pe el însuși și îi evaluează pe alții; el consideră acest lucru baza pentru opiniile sale despre oameni și lucruri și, făcând asta, îl consideră și baza pentru comportamentul și acțiunile sale. Așadar, nu este acest lucru în conflict cu adevărul? (Ba da.) Deocamdată, vom lăsa deoparte întrebarea dacă îi înșală pe oameni afirmația că o persoană trebuie să fie bine educată și rațională și vom vorbi despre afirmația în sine. „Să fii bine educat și rațional” este o sintagmă civilizată, nobilă. Tuturor le place această afirmație, iar omul o folosește pentru a-i evalua pe alții și pentru a privi oamenii și lucrurile, bazându-se pe supoziția că este corectă, bună și un criteriu. Făcând asta, o consideră și fundamentul pentru comportamentul și acțiunile sale. De exemplu, omul nu-și bazează evaluarea bunătății cuiva pe cuvintele lui Dumnezeu. Pe ce și-o bazează? „Este această persoană bine educată și rațională? Este comportamentul său exterior cultivat? Este o persoană reglementară? Îi respectă pe ceilalți? Are maniere? Adoptă o atitudine smerită când vorbește cu alții? Are comportamentele bune, cum a făcut odată Kong Rong, renunțând la cea mai mare pară?^[a] Este ea acest gen de persoană?” Pe ce bază avansează aceste întrebări și opinii? În primul rând, se bazează pe criteriul de a fi bine educat și rațional. Este corect din partea lui să folosească acest lucru drept criteriul său? (Nu.) De ce nu este corect? Un răspuns atât de simplu și, totuși, nu îl puteți da. Deoarece nu acesta este modul în care evaluează Dumnezeu și nu l-ar pune pe om să procedeze astfel. Dacă omul face asta, greșește. Dacă cineva ar evalua o persoană sau un eveniment în acest fel, dacă ar folosi acest lucru drept un standard după care să privească oamenii și lucrurile, ar încălca adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este conflictul dintre noțiunile tradiționale și adevărul. Nu este așa? (Ba da.) Pe ce anume îl pune Dumnezeu pe om să-și bazeze evaluările făcute celorlalți? În conformitate cu ce anume îl pune să privească oamenii și lucrurile? (În conformitate cu ale Sale cuvinte.) Îl pune pe om să privească oamenii conform cuvintelor Sale. În mod specific, asta înseamnă să evaluezi dacă o persoană are umanitate în funcție de cuvintele Sale. Acest lucru face parte din asta. În plus, se bazează pe întrebarea dacă acea persoană iubește adevărul, dacă are o inimă temătoare de Dumnezeu și dacă se poate supune adevărului. Nu sunt acestea particularitățile acestui lucru? (Ba da.) Așadar, pe ce își bazează omul evaluările bunătății altei persoane? Pe măsura în care aceasta este cultivată și reglementară, dacă plescăie din buze sau tinde să scotocească prin farfurie după îmbucături când mănâncă, dacă așteaptă ca vârstnicii să se așeze la masă înaintea ei. Folosește astfel de lucruri ca să-i evalueze pe alții. A folosi astfel de lucruri nu înseamnă a folosi drept standard pentru comportament ideea de a fi bine educat și rațional? (Ba da.) Sunt astfel de evaluări corecte? Se aliniază ele cu adevărul? (Nu.) Este destul de clar că nu se aliniază cu adevărul. Atunci, ce rezultă, în cele din urmă, dintr-o astfel de evaluare? Cel care evaluează crede că oricine e bine educat și rațional este o persoană bună și, dacă îl vei pune să aibă părtășie despre adevăr, le va inocula mereu oamenilor acele reguli și învățături de familie și acele comportamente bune. În cele din urmă, rezultatul faptului că le inoculează oamenilor aceste lucruri este că îi conduce spre comportamente bune, dar esența coruptă a acelor oameni nu se va schimba deloc. Acest mod de a proceda este o mare abatere de la adevăr și de la cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni doar au câteva comportamente bune. Așadar, pot fi schimbate firile corupte din ei datorită comportamentului bun? Pot ei să ajungă la supunere și loialitate față de Dumnezeu? Nici pe departe. În ce s-au transformat acești oameni? În farisei, care au doar un comportament exterior bun, dar în esență nu înțeleg adevărul, și care nu se pot supune lui Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Uitați-vă la farisei – în aparență, nu erau impecabili? Țineau sabatul; în ziua de sabat, nu făceau nimic. Erau curtenitori când vorbeau, destul de reglementari și supuși regulilor, destul de cultivați, civilizați și învățați. Deoarece știau să se deghizeze și nu le era deloc teamă de Dumnezeu, ci Îl judecau și Îl condamnau, au fost osândiți de El în cele din urmă. Dumnezeu i-a proclamat farisei ipocriți, care sunt toți răufăcători. De asemenea, genul de oameni care folosesc comportamentul bun de a fi bine educați și raționali drept criteriu pentru comportamentul și acțiunea lor nu sunt, în mod evident, oameni care urmăresc adevărul. Desigur, când folosesc această regulă pentru a-i evalua pe alții, pentru a se comporta și a acționa, ei nu urmăresc adevărul; iar când emit vreo judecată despre cineva sau ceva, standardul și fundamentul pentru acea judecată nu se aliniază cu adevărul, ci îl încalcă. Singurul lucru pe care se axează îl reprezintă comportamentul unei persoane, obiceiurile sale, nu firea și esența ei. Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul nu sunt fundamentul lor; în schimb, evaluările lor sunt bazate pe standardul comportamental din cultura tradițională, precum a fi bine educați și raționali. Rezultatul unei asemenea evaluări este că, pentru ei, o persoană este bună și în conformitate cu voia lui Dumnezeu atât timp cât aceasta are astfel de comportamente exterioare bune, precum a fi bine educată și rațională. Când oamenii adoptă asemenea clasificări, în mod evident au luat o atitudine opusă adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Și, cu cât folosesc mai mult acest criteriu de comportament pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și acționa ei înșiși, ceea ce rezultă din asta îi îndepărtează pe toți și mai mult de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Chiar și atunci, le place ceea ce fac și cred că urmăresc adevărul. Susținând câteva dintre afirmațiile bune din cultura tradițională, ei cred că susțin adevărul și adevărata cale. Cu toate acestea, oricât vor respecta aceste lucruri, oricât vor insista asupra lor, în cele din urmă nu vor avea nicio experiență a cuvintelor lui Dumnezeu, a adevărului sau nicio expunere la ele sau la adevăr, nici nu se vor supune deloc lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin poate duce acest lucru la adevărată teamă față de Dumnezeu. Asta se întâmplă când oamenii susțin tot felul de astfel de comportamente bune, precum a fi bine educați și raționali. Cu cât se axează mai mult omul pe comportamentul bun, pe trăirea lui, pe urmărirea lui, cu atât mai mult se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu – și cu cât este mai îndepărtat omul de cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin capabil este să înțeleagă adevărul. Doar la asta ne putem aștepta. Dacă purtarea cuiva se îmbunătățește, înseamnă asta că se schimbă firea sa? Aveți experiența acestui lucru? Ați căutat vreodată în mod inconștient să fiți oameni bine educați, raționali? (Da.) Asta pentru că toată lumea înțelege că, prin a fi o persoană bine educată, rațională, aceasta pare pentru alții destul de respectabilă și nobilă. Ceilalți au o părere bună despre ea. Așa stau lucrurile, da? (Da.) Așadar, nu ar trebui să fie un lucru rău să avem aceste comportamente bune. Dar poate dobândirea acestor comportamente bune, a acestor manifestări bune să înlăture firea coruptă a omului? Îi poate împiedica pe oameni să facă lucruri rele? Dacă nu, care este folosul unor astfel de comportamente bune? Este doar o imagine bună; nu are niciun folos. Pot oamenii cu un asemenea comportament bun să se supună lui Dumnezeu? Pot ei să accepte și să practice adevărul? În mod clar nu. Comportamentul bun nu poate să înlocuiască practicarea adevărului de către om. Este exact cum a fost în cazul fariseilor. Comportamentul lor a fost grozav, iar ei erau destul de pioși, dar cum L-au tratat pe Domnul Isus? Nimeni nu și-ar fi imaginat că ar putea ajunge să Îl răstignească pe Mântuitorul omenirii. Așadar, cei care au doar comportamente exterioare bune, dar nu au dobândit adevărul, sunt în primejdie. S-ar putea să continue ca fariseii, împotrivindu-I-se lui Dumnezeu și trădându-L. Dacă nu puteți pricepe asta, încă puteți fi amăgiți de comportamentul bun al oamenilor, ca întotdeauna.

Note de subsol:

a. Kong Rong apare într-o bine-cunoscută poveste chineză, folosită în mod tradițional pentru a-i educa pe copii cu privire la valorile curtoaziei și ale iubirii frățești. Povestea relatează despre modul în care, atunci când familia sa a primit un coș cu pere, Kong Rong, în vârstă de patru ani, a renunțat în favoarea fraților săi mai în vârstă la perele mai mari și a luat-o pe cea mai mică pentru el.