În cursul îndeplinirii îndatoririlor personale, unii oameni se comportă adesea arbitrar și imprudent. Sunt extrem de capricioși: când sunt fericiți, își îndeplinesc o parte din datorie, iar când nu sunt, stau îmbufnați și spun: „Azi sunt într-o pasă proastă. N-o să mănânc nimic și n-o să-mi îndeplinesc datoria.” Apoi, alții trebuie să negocieze cu ei și spun: „E inadmisibil. Nu poți fi atât de capricios.” Și ce vor spune acei oameni, auzind asta? „Știu că e inadmisibil, dar eu am crescut într-o familie bogată, privilegiată. Bunicii și mătușile mele m-au răsfățat cu toții, iar părinții mei au fost și mai și. Eram odorul lor, lumina ochilor lor, iar ei mi-au acceptat orice și m-au răsfățat. Fiind educat astfel, am rămas cu acest comportament capricios; prin urmare, când îndeplinesc o datorie în casa lui Dumnezeu, nu discut lucrurile cu alții, nu caut adevărul și nici nu mă supun lui Dumnezeu. Sunt eu de vină pentru asta?” Oare ei înțeleg corect? E oare atitudinea lor una a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Ori de câte ori aduce cineva în discuție un mic defect de-al lor, precum că iau cele mai bune bucăți de mâncare la mese, cum le pasă doar de ei înșiși și nu se gândesc la alții, ei spun: „Sunt așa încă din copilărie. Așa sunt obișnuit. Niciodată nu m-am gândit la alți oameni. Mereu am dus o viață privilegiată, cu părinți care mă adoră și bunici care mă răsfață. Sunt lumina ochilor întregii mele familii.” Acestea sunt niște aiureli și niște falsități. Nu cumva e un lucru cam nerușinat și neobrăzat? Părinții te răsfață – înseamnă că trebuie să o facă tot restul lumii? Rudele te adoră și te răsfață – îți dă asta un motiv să te te comporți imprudent și arbitrar în casa lui Dumnezeu? Este acesta un motiv valabil? Este aceasta atitudinea corectă pe care să o ai față de firea ta coruptă? Este aceasta o atitudine a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Când acestor oameni li se întâmplă orice, când au orice problemă legată de firea lor coruptă sau de viața lor, ei caută justificări obiective ca să dea socoteală pentru acel lucru, a-l explica, a-l justifica. Nu caută niciodată adevărul, nu se roagă lui Dumnezeu și nici nu vin înaintea lui Dumnezeu, ca să reflecteze asupra lor. Fără să reflecteze asupra sa, își poate cunoaște cineva problemele și corupția? (Nu.) Și se poate pocăi fără a-și cunoaște corupția? (Nu.) Dacă cineva nu se poate pocăi, în ce condiție va trăi, în mod invariabil, acea persoană? Nu va fi una de iertare de sine? De a simți că, deși a dat dovadă de corupție, nu a făcut rău și nu a încălcat decretele administrative – că, deși a face asta nu era în conformitate cu principiile adevărului, acest lucru nu a fost intenționat și este scuzabil? (Ba da.) Oare este acesta genul de condiție pe care s-ar cuveni s-o aibă o persoană care urmărește adevărul? (Nu.) Dacă un om nu se pocăiește niciodată cu adevărat și trăiește mereu într-o astfel de condiție, va fi oare capabil să se schimbe? Nu, nu va fi niciodată capabil. Iar dacă o persoană nu se schimbă, va fi incapabilă să renunțe cu adevărat la răutatea sa. Ce înseamnă să fii incapabil să renunți cu adevărat la răutatea ta? Înseamnă că nu poți practica sincer adevărul și nu poți pătrunde în realitatea lui. Aceasta este consecința evidentă. Dacă nu poți să renunți la răutatea ta sau să practici adevărul și să pătrunzi în realitatea lui, atunci, dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre tine, să obții lucrarea Duhului Sfânt, să dobândești luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și să-L faci pe Dumnezeu să-ți ierte fărădelegile și să-ți înlăture corupția, oare va fi posibil? (Nu.) Dacă nu este posibil, atunci, poate credința ta în Dumnezeu să aibă ca urmare mântuirea ta? (Nu.) Dacă o persoană trăiește într-o condiție de iertare și admirație de sine, nu reușește nici pe departe să urmărească adevărul. Lucrurile care-l țin ocupat, la care se uită, pe care le ascultă și pe care le face pot fi oarecum legate de credința în Dumnezeu, dar nu vor avea nimic de-a face cu urmărirea sau practicarea adevărului. Această consecință este evidentă. Și cum nu sunt legate de urmărirea sau practicarea adevărului, persoana respectivă nu va fi reflectat asupra ei și nici nu se va cunoaște. Nu va ști în ce măsură a fost coruptă și nu va ști cum să practice pocăința, astfel că este chiar mai puțin probabil să dobândească adevărata pocăință sau să-L facă pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre ea. Dacă trăiești într-o asemenea condiție și vrei ca Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre tine, să te ierte sau să te accepte, acest lucru va fi foarte dificil. Ce înseamnă „să aprobe” aici? Înseamnă că Dumnezeu recunoaște ce faci, acceptă acest lucru și îl ține aminte. Dacă nu poți obține niciunul dintre aceste lucruri, asta dovedește că nu urmărești adevărul în ceea ce faci, în strădaniile tale, în efuziunile și în comportamentul tău. Nu contează ce gândești, chiar dacă ești capabil să manifești câteva comportamente bune, acestea înseamnă doar că există o oarecare conștiință și rațiune în umanitatea ta. Dar aceste comportamente bune nu sunt o manifestare a urmăririi adevărului, fiindcă punctul tău de plecare, intențiile și motivele tale nu sunt acelea de urmărire a adevărului. Ce temei există pentru a spune acest lucru? Temeiul este că gândurile, acțiunile sau faptele tale nu sunt deloc îndreptate spre urmărirea adevărului și nu au nicio legătură cu adevărul. Dacă tot ce face o persoană nu este pentru a dobândi aprobarea și recunoașterea din partea lui Dumnezeu, atunci nimic din ce va face acea persoană nu va putea obține aprobarea sau recunoașterea din partea lui Dumnezeu și este evident că aceste comportamente și practici pot fi numite doar bune comportamente umane. Ele nu sunt semne că acea persoană practică adevărul și categoric nu sunt semne că aceasta îl urmărește. Oamenii care sunt deosebit de capricioși și care adesea se comportă imprudent și arbitrar nu acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu acceptă să fie emondați și tratați. De asemenea, ei găsesc adesea scuze pentru nereușita lor de a urmări adevărul și pentru inabilitatea lor de a accepta să fie emondați și tratați. Ce fire este aceasta? Evident, este o fire căreia îi este lehamite de adevăr – firea Satanei. Omul are natura Satanei și firea lui, deci, fără nicio îndoială, oamenii sunt ai Satanei. Sunt diavoli, progeniturile Satanei și odraslele marelui balaur roșu. Unii sunt în stare să admită că sunt diavoli, satane și urmașii marelui balaur roșu, și ei vorbesc foarte frumos despre cunoașterea lor de sine. Dar când dezvăluie o fire coruptă și cineva îi dă în vileag, îi tratează, și-i emondează, ei încearcă din răsputeri să se justifice și nu acceptă deloc adevărul. Care este problema aici? În acest caz, acești oameni sunt expuși întru totul. Ei vorbesc atât de frumos când discută despre cunoașterea de sine, așadar, de ce atunci când se confruntă cu emondarea și tratarea, nu pot accepta adevărul? Există o problemă aici. Nu este acest gen de lucru destul de comun? Este ușor de deslușit? De fapt, este. Sunt destul de mulți oameni care admit că sunt diavoli și satane atunci când vorbesc despre cunoașterea lor de sine, dar nu se pocăiesc și nu se schimbă după aceea. Așadar, este adevărată sau falsă cunoașterea de sine despre care vorbesc? Au cunoștințe sincere despre ei înșiși sau este doar un șiretlic menit să-i păcălească pe alții? Răspunsul este evident. Prin urmare, pentru a-ți da seama dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, nu ar trebui doar să o asculți cum vorbește despre asta – ar trebui să te uiți la atitudinea pe care o are față de emondare și tratare și dacă poate accepta adevărul. Acesta e cel mai important lucru. Cine nu acceptă să fie emondat și tratat are o esență a neacceptării adevărului, a refuzării de a-l accepta, iar firea sa e a unuia sătul de adevăr. Acest lucru este incontestabil. Unii oameni nu le permit altora să-i trateze – nimeni nu poate să-i trateze sau să-i emondeze. Le este permis să vorbească despre propria cunoaștere de sine, în orice mod doresc, dar dacă altcineva îi dă în vileag, îi critică, sau îi tratează, indiferent cât de obiectiv sau în conformitate cu realitatea fac acest lucru, ei nu îl acceptă. Indiferent ce tip de manifestare a unei firi corupte dezvăluie o altă persoană în ei, aceștia vor fi extrem de potrivnici și vor insista să se justifice fățarnic, fără nici măcar un pic de supunere adevărată. Dacă astfel de oameni nu urmăresc adevărul, vor avea necazuri. În biserică, ei sunt intangibili și ireproșabili. Când oamenii spun ceva bun despre ei, asta îi va face fericiți; când oamenii atrag atenția asupra unui lucru rău despre ei, se vor înfuria. În cazul în care cineva îi expune și spune: „Ești un om bun, dar ești foarte capricios. Întotdeauna te comporți într-un mod arbitrar și imprudent. Trebuie să accepți să fii emondat și tratat. Nu ar fi mai bine pentru tine să scapi de aceste defecte și firi corupte?”, ei vor răspunde: „Nu am făcut nimic rău. Nu am păcătuit. De ce mă tratezi? Încă din copilărie am fost răsfățat și de părinți, și de bunicii mei. Sunt odorul lor, lumina ochilor lor. Acum, aici, în casa lui Dumnezeu, nimeni nu mă răsfață – nu-mi place să trăiesc aici! Mereu vă luați de câte o greșeală de-a mea și încercați să mă tratați. Cum aș putea să trăiesc așa?” Care este problema aici? Cei isteți își pot da seama imediat că acești oameni au fost răsfățați de părinți și de familie și că nici măcar acum nu știu cum să se comporte sau cum să trăiască independent. Familia ta te-a adorat ca pe un idol și tu nu-ți cunoști locul în univers. Ai căpătat viciile aroganței, neprihănirii de sine și instabilității extreme, de care nu ești conștient și asupra cărora nu știi să reflectezi. Crezi în Dumnezeu, dar nu-I asculți cuvintele și nici nu practici adevărul. Poți să dobândești adevărul cu o asemenea credință în Dumnezeu? Poți să pătrunzi în realitatea lui? Poți să trăiești adevărata asemănare umană? Cu siguranță că nu. Ca om care crede în Dumnezeu, trebuie cel puțin să accepți adevărul și să te cunoști. Doar în acest fel vei fi capabil să te schimbi. Dacă, în credința ta, te bazezi întotdeauna pe noțiunile și pe închipuirile tale, dacă nu cauți decât liniște și fericire, în loc să urmărești adevărul, dacă ești incapabil de pocăință adevărată și nu faci nicio schimbare în firea vieții tale, atunci, credința ta în Dumnezeu este lipsită de sens. Ca om care crede în Dumnezeu, trebuie să înțelegi adevărul. Trebuie să faci un efort să te cunoști. Trebuie să cauți adevărul, indiferent ce ți s-ar întâmpla și trebuie să înlături orice fire coruptă ai manifesta, având părtășie despre adevăr, potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă cineva te atenționează cu privire la firea ta coruptă sau dacă iei singur inițiativa de a ți-o examina, dacă poți s-o compari în mod conștient cu cuvintele lui Dumnezeu și să te autoanalizezi, să te examinezi și să te cunoști pe tine însuți, iar apoi îți rezolvi problema și practici pocăința, vei fi capabil să trăiești ca o ființă umană. Cei care cred în Dumnezeu trebuie să accepte adevărul. Dacă te bucuri mereu de sentimentul de a fi răsfățat de familia ta, dacă ești mereu încântat să fii lumina ochilor lor, odorul lor, ce vei putea să câștigi? Indiferent cât ai fi lumina ochilor și odorul familiei tale, dacă nu deții realitatea adevărului, ești un ratat. Credința în Dumnezeu are valoare doar dacă urmărești adevărul. Când vei înțelege adevărul, vei ști cum să te comporți și cum să trăiești astfel încât să experimentezi fericire adevărată și să fii o persoană care Îl mulțumește pe Dumnezeu. Niciun mediu familial și niciun atu, merit sau dar personal nu poate înlocui realitatea adevărului și niciun astfel de lucru nu ar trebui să-ți servească drept scuză pentru a nu urmări adevărul. Dobândirea adevărului este singurul lucru care poate să le aducă oamenilor fericire adevărată, să le permită să trăiască o viață cu sens și să le ofere o destinație frumoasă. Acestea sunt datele problemei.

După ce devin conducători și lucrători în biserică, unii oameni se cred aleși și consideră că au, în sfârșit, ocazia să strălucească. Au o părere bună despre ei și încep să-și folosească atuurile; dau frâu liber ambițiilor lor și-și demonstrează capacitățile complete. Acești oameni au clasă și educație, talente organizatorice și purtarea și ținuta unui conducător. Au fost în fruntea clasei lor și șefii ligii studenților la școală, directorii sau președinții companiei la care au lucrat, iar când au început să creadă în Dumnezeu și au venit în casa Lui, au fost aleși drept conducători, deci se gândesc: „Cerul nu mă dezamăgește niciodată. Ar fi dificil ca un om atât de capabil ca mine să rămână discret. Imediat ce am renunțat la funcția de președinte al companiei, am venit în casa lui Dumnezeu și am preluat rolul de conducător. Nici dacă aș încerca nu aș putea fi un om obișnuit. Aceasta este preamărirea lui Dumnezeu pentru mine, este ceea ce a rânduit El să fac, așa că mă voi supune.” După ce devin conducători, se folosesc de experiența, cunoștințele, talentele organizatorice și stilul lor de conducere. Cred că sunt capabili și îndrăzneți și persoane cu adevărat experte și talentate. Atunci, este păcat că există o problemă aici. Ce se pricep cel mai bine să facă în biserică acești conducători experți, talentați, care s-au născut cu abilitatea de a conduce? Să întemeieze o împărăție independentă, să-și aroge toată puterea și să domine discuțiile. După ce devin conducători, nu fac nimic altceva decât să lucreze, să se agite, să îndure greutăți și să plătească un preț de dragul propriului prestigiu și statut. Nu le pasă de nimic altceva. Cred că faptul că sunt ocupați cu lucrarea lor este în acord cu voia lui Dumnezeu, că nu au nicio fire coruptă, că biserica are mereu nevoie de ei și că și frații și surorile au nevoie de ei. Ei cred că nicio lucrare nu ar putea fi făcută fără ei, că pot lua totul asupra lor și pot monopoliza puterea. Și au un mod deosebit de a-și întemeia împărăția independentă. Sunt capabili de tot soiul de lucruri inventive, noi, se pricep în mod deosebit să se comporte ca niște persoane oficiale și să-și dea aere și sunt experți în a le ține altora predici, cu superioritate. Există însă un lucru important pe care nu-l pot face: după ce devin conducători, nu mai sunt capabili să le vorbească altora din suflet, să se cunoască pe ei înșiși, să-și observe corupția sau să asculte sugestii din partea fraților și surorilor. În cazul în care cineva vine cu idei diferite în timpul discuțiilor de lucru, acești conducători nu numai că le vor respinge, dar vor justifica acest lucru spunând: „Nu v-ați gândit bine la acea propunere. Eu sunt conducătorul bisericii – dacă fac cum spuneți voi și nu se întâmplă nimic rău, e bine, dar dacă se întâmplă ceva rău, răspunderea va fi exclusiv a mea. Așa că, în majoritatea timpului, vă puteți exprima opiniile – putem respecta această formalitate – dar, în final, doar eu trebuie să aleg și să decid cum se fac lucrurile.” În timp, majoritatea fraților și surorilor încetează să mai participe la discuții sau să aibă părtășie despre lucrare, iar acești conducători nu se vor sinchisi să aibă părtășie cu ei despre vreo problemă din lucrare. Ei vor continua să ia decizii și să emită judecăți fără să spună o vorbă nimănui și vor fi în continuare plini de justificări. Ei cred: „Biserica este a conducătorilor, conducătorul stabilește strategia. Conducătorul este cel care are ultimul cuvânt în legătură cu direcția în care merg frații și surorile și cu calea pe care pășesc aceștia.” Firește, acești conducători apoi preiau controlul asupra intrării în viață a fraților și surorilor, a căii pe care aceștia pășesc și a direcției urmăririi acestora. Odată ce au fost făcuți „căpitani”, ei monopolizează puterea și întemeiază o împărăție independentă. Acțiunile lor nu au pic de transparență și, fără să-și dea seama, ei suprimă câțiva oameni și exclud unii frați și surori care urmăresc adevărul și sunt capabili să înțeleagă. În tot acest timp, ei tot cred că, făcând asta, protejează lucrarea bisericii și interesele aleșilor lui Dumnezeu. Fac totul cu un raționament atât de precis, cu un asemenea exces de justificări și scuze – și în final, ce contează? Tot ce fac este pentru a-și proteja statutul și monopolul asupra puterii. Aduc principiile, obiceiurile și modurile de comportament din societatea seculară și din viața de familie în casa lui Dumnezeu și cred că, făcând asta, protejează interesele acesteia. Cu toate acestea, ei nu se cunosc pe sine niciodată și nu reflectează asupra lor. Chiar dacă i-ar atenționa cineva că încalcă principiile adevărului, chiar dacă s-ar confrunta cu luminarea, disciplina și mustrarea lui Dumnezeu, ei nu ar fi conștienți de acest lucru. Unde este problema? Din ziua în care au preluat funcția de conducător, ei și-au tratat datoria ca pe o carieră, iar acest lucru îi condamnă să pășească pe calea antihriștilor și garantează că sunt incapabili să urmărească adevărul. Și totuși, în decursul acestei „cariere”, cred că prin tot ceea ce fac, ei urmăresc adevărul. Cum privesc ei urmărirea adevărului? Își apără statutul și autoritatea sub pretextul că protejează interesele fraților și surorilor și ale casei lui Dumnezeu și cred că aceasta este o manifestare a faptului că urmăresc adevărul. Nu știu absolut nimic despre firea coruptă pe care o manifestă și o exprimă în timp ce dețin această funcție. Chiar dacă uneori simt oarecum că este o fire coruptă, că este detestată de către Dumnezeu, că este o fire vicioasă și intransigentă, se răzgândesc rapid, spunându-și: „Asta este inadmisibil. Eu sunt conducătorul și trebuie să am demnitatea corespunzătoare. Nu pot să-mi las frații și surorile să mă vadă afișând o fire coruptă.” Și astfel, deși își dau seama că au dat dovadă de multă corupție și că au făcut multe lucruri ce contravin principiilor pentru a-și proteja statutul și autoritatea, când cineva îi expune, recurg la sofisme sau încearcă să împiedice acest fapt, ca să nu mai afle nimeni despre el. Imediat ce au obținut autoritate și statut, s-au plasat într-o funcție sacrosanctă și intangibilă, crezându-se măreți, corecți, ireproșabili și incontestabili. Și ocupând o asemenea funcție, se împotrivesc și resping în mod constant toate vocile care-i contrazic, toate sugestiile sau sfaturile care ar putea fi în beneficiul intrării în viață a fraților și surorilor și al lucrării bisericii. Ce scuză oferă ei pentru faptul că nu urmăresc adevărul? Ei spun: „Am statut, sunt o persoană cu reputație – asta înseamnă că am demnitate și că sunt sacrosanct și intangibil.” Pot ei să urmărească adevărul, după ce au găsit asemenea rațiuni și scuze? (Nu.) Nu pot. Mereu vorbesc și acționează de pe poziția lor de superioritate, în timp ce se bucură de însemnele statutului lor. Făcând asta, ei se joacă cu focul și devine necesar să fie dați în vileag. Nu sunt demni de milă oamenii de acest fel? Sunt demni de milă, detestabili și odioși, sunt revoltători! În rolul de conducător, un astfel de om pozează în sfânt. Un sfânt, o persoană măreață, preamărită și corectă – ce reprezintă aceste titluri? Reprezintă cătușe, iar cine le pune nu mai poate urmări adevărul. Dacă cineva poartă aceste cătușe, înseamnă că nu mai are nicio legătură cu urmărirea adevărului. Care este motivul principal pentru care acești oameni nu urmăresc adevărul? De fapt, motivul este că au fost constrânși de statut. Se gândesc mereu la ei înșiși: „Eu sunt conducătorul. Eu sunt responsabil aici. Sunt o persoană cu reputație și statut. Sunt o persoană demnă. Nu pot să am o fire arogantă sau rea. Nu pot să-mi deschid sufletul și să am părtășie despre firea mea coruptă, trebuie să-mi protejez demnitatea și prestigiul. Trebuie să-i fac pe oameni să mă admire și să mă venereze.” Ei sunt mereu constrânși de aceste lucruri, deci sunt incapabili să-și deschidă sufletul sau să reflecteze și să se cunoască pe ei înșiși. Sunt distruși de aceste lucruri. Oare opiniile și mentalitatea lor sunt conforme cu adevărul? Este destul de evident că nu. Sunt comportamentele pe care le manifestă de obicei în îndatoririle lor – aroganță și neprihănire de sine, ignorarea regulilor, prefăcătorie, șiretlicuri și așa mai departe – practici de urmărire a adevărului? (Nu.) În mod destul de clar, niciuna dintre ele nu reprezintă urmărirea adevărului. Și care este justificarea sau rațiunea pe care o oferă pentru neurmărirea adevărului? (Potrivit lor, conducătorii sunt oameni cu statut și demnitate și, chiar dacă aceștia au o fire coruptă, ea nu poate fi expusă.) Nu este acesta un punct de vedere absurd? Dacă o persoană recunoaște că are o fire coruptă, dar nu permite ca aceasta să fie expusă, e oare un om care acceptă adevărul? Dacă, în rolul de conducător, nu poți accepta adevărul, cum vei experimenta lucrarea lui Dumnezeu? Cum îți va fi curățită corupția? Și dacă nu-ți poate fi curățită corupția și continui să trăiești potrivit firii tale corupte, atunci ești un conducător care nu poate face lucrare practică – ești un conducător fals. În rolul de conducător, ai statut, dar aceasta este doar o chestiune legată de a avea o slujbă diferită, o datorie diferită – nu înseamnă că ai devenit o persoană cu reputație. Nu devii mai demn decât alții sau o persoană cu o reputație distinsă fiindcă ai dobândit acest statut și ai îndeplinit o datorie diferită. Dacă într-adevăr există oameni care gândesc astfel, nu sunt ei nerușinați? (Da, sunt.) În ce mod mai colocvial putem spune asta? Sunt absolut nerușinați, nu-i așa? Când nu sunt conducători, tratează oamenii cu sinceritate; sunt capabili să-și deschidă sufletul în legătură cu efuziunile lor de corupție și să-și analizeze firile corupte. Odată ce preiau o funcție de conducător, devin cu totul altă persoană. De ce spun că devin altă persoană? Fiindcă își pun o mască, iar adevărata persoană se ascunde în spatele ei. Masca nu dezvăluie absolut nicio expresie, nici plâns, nici râs, nici plăcere sau furie, tristețe sau bucurie, nicio emoție și nicio dorință – și categoric nicio fire coruptă. Expresia și condiția sa rămân în permanență aceleași, în timp ce toate stările adevărate, gândurile și ideile personale ale conducătorului stau ascunse în spatele măștii, unde nu le poate vedea nimeni. Există anumiți conducători și lucrători care mereu consideră că ei au reputație și statut. Sunt îngroziți că și-ar pierde demnitatea dacă cineva i-ar emonda și trata, deci nu acceptă adevărul. Se folosesc de statutul și de autoritatea lor pentru a rosti cuvinte mieroase, false, ca să-și mascheze firea coruptă. În același timp, ei cred în mod eronat că sunt mai distinși și mai sfinți decât alții datorită statutului lor și că, prin urmare, ei nu au nevoie să urmărească adevărul, că urmărirea adevărului este treaba altora. Un astfel de mod de gândire este greșit și este oarecum nerușinat și lipsit de sens. Așa se comportă acest gen de persoană. Din esența comportamentului unor astfel de oameni, este clar că aceștia nu urmăresc adevărul. În schimb, ei urmăresc statutul și prestigiul. Când lucrează, își protejează statutul și autoritatea și se păcălesc singuri că ar urmări adevărul. Sunt exact ca Pavel, fac rezumate frecvente ale lucrării pe care au săvârșit-o și ale îndatoririlor pe care le-au îndeplinit, ale sarcinilor de care s-au ocupat în cadrul lucrării bisericii și ale realizărilor pe care le-au avut în timp ce îndeplineau lucrarea casei lui Dumnezeu. Ei țin în mod frecvent evidența acestor lucruri, ca atunci când Pavel a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Prin asta, a vrut să spună că după ce și-a sfârșit alergarea și s-a luptat lupta cea bună, a venit momentul să calculeze cât de mare era șansa pe care o avea la mântuire, cât de mare fusese contribuția lui, cât de mare ar fi recompensa lui, și să Îi ceară lui Dumnezeu răsplata pentru contribuțiile sale. A vrut să spună că nu L-ar considera pe Dumnezeu drept dacă nu l-ar răsplăti cu o cunună, că ar refuza să se supună și chiar s-ar plânge de nedreptatea lui Dumnezeu. Oare o asemenea persoană, cu o astfel de mentalitate și fire, chiar urmărește sincer adevărul? E cineva care ascultă cu adevărat de Dumnezeu? Se poate supune orchestrărilor lui Dumnezeu? Nu e clar din prima acest lucru? Ea crede că dacă-și sfârșește alergările și-și duce luptele înseamnă că urmărește adevărul, nu caută deloc adevărul și nu se manifestă ca și cum chiar l-ar urmări – deci nu este cineva care urmărește adevărul.

Care dintre problemele omului a fost expusă acum în principal prin părtășia noastră? Mai precis, care dintre firile corupte ale omului a fost expusă în principal? Una primară este aceea că omului îi este lehamite de adevăr și refuză să-l accepte; acesta este un tip foarte specific de comportament. O altă problemă principală este ceva ce există în esența firii fiecărei persoane: intransigența. Și aceasta se manifestă destul de concret și evident, nu-i așa? (Așa este.) Acestea sunt două dintre modurile principale în care firea coruptă a omului se manifestă și este exprimată. Aceste comportamente specifice, aceste păreri, atitudini specifice și așa mai departe ilustrează în mod real și corect că firea coruptă a omului are un element de lehamite de adevăr. Firește, mai vizibile în firea omului sunt manifestările intransigenței: orice ar spune Dumnezeu și orice firi corupte ale omului ar fi expuse în cursul lucrării lui Dumnezeu, oamenii refuză cu încăpățânare să le recunoască și li se împotrivesc. Dincolo de împotrivirea evidentă sau respingerea disprețuitoare mai există, desigur, și alt tip de comportament, și anume, când oamenii nu-și fac griji în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum aceasta nu i-ar privi deloc. Ce înseamnă să nu-ți faci griji în legătură cu Dumnezeu? Este atunci când o persoană zice: „Spune ce vrei, nu are nicio legătură cu mine. Nicio judecată sau expunere a ta nu are legătură cu mine. Nu o accept și nu o recunosc.” Putem să numim o astfel de atitudine „intransigentă”? (Da.) Este o manifestare a intransigenței. Acești oameni spun: „Trăiesc așa cum îmi place, în orice fel mă face să mă simt în largul meu și în orice fel mă face fericit. Chiar dacă am comportamentele despre care vorbești Tu, precum aroganța, înșelăciunea, lehamitea de adevăr, răutatea, cruzimea și așa mai departe, ce contează? Eu n-o să le examinez și nici n-o să le cunosc sau accept. Așa cred eu în Dumnezeu, ce-ai de gând să faci în acest sens?” Aceasta este o atitudine intransigentă. Când oamenii nu-și fac griji privind cuvintele lui Dumnezeu sau nu sunt atenți la acestea, ceea ce înseamnă că Îl ignoră constant pe Dumnezeu, indiferent ce spune El, dacă El glăsuiește sub forma unor atenționări, avertismente sau îndemnuri – indiferent ce mod de a glăsui alege El, sau care sunt sursa și obiectivele discursului Său – atunci, atitudinea lor este una intransigentă. Înseamnă că nu sunt deloc atenți la voia urgentă a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin la dorința Sa sinceră, bine intenționată, de a mântui omenirea. Indiferent ce face Dumnezeu, oamenii nu au suflete cooperante și nu sunt dornici să năzuiască la adevăr. Chiar dacă ei recunosc că judecata și revelația lui Dumnezeu sunt în întregime faptice, nu există nicio remușcare în sufletele lor și continuă să creadă ca și înainte. În cele din urmă, după ce au ascultat multe predici, spun același lucru: „Sunt un credincios adevărat, în orice caz, umanitatea mea nu e slabă, nu aș face rău în mod intenționat, sunt capabil să mă lepăd de lucruri, pot să îndur greutăți și sunt dornic să plătesc un preț pentru credința mea. Dumnezeu nu Se va lepăda de mine.” Nu este acest lucru exact cum a zis Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății”? Acesta este genul de atitudine pe care o au oamenii. Care este firea din spatele unei astfel de atitudini? Intransigența. Este greu de schimbat o fire intransigentă? Există o cale pentru a face asta? Cea mai simplă și cea mai directă metodă este de a-ți transforma atitudinea față de cuvintele lui Dumnezeu și față de Dumnezeu Însuși. Cum poți transforma aceste lucruri? Analizând și ajungând să cunoști stările și mentalitățile ce rezultă din atitudinea ta intransigentă și verificând care dintre acțiunile și cuvintele tale, care dintre punctele de vedere și intențiile de care te agăți și chiar, în mod concret, care dintre gândurile și ideile pe care le exprimi sunt controlate de firea ta intransigentă. Examinează și înlătură aceste comportamente, efuziuni și stări, una câte una, iar apoi, schimbă-le – imediat ce ai examinat și ai detectat ceva, grăbește-te și schimbă acel lucru. De exemplu, tocmai vorbeam despre a acționa pe baza preferințelor și paselor tale, ceea ce te face capricios. Cei cu o fire capricioasă au defectul de a le fi lehamite de adevăr. Dacă îți dai seama că ești acest gen de persoană, cu acest gen de fire coruptă, dar nu reflectezi asupra ta și nu cauți adevărul pentru a o înlătura, crezând cu încăpățânare că nu ai nicio problemă, aceasta este intransigență. După această predică, îți poți da seama brusc: „Am spus și eu astfel de lucruri și am astfel de păreri. Această fire a mea este una căreia îi este lehamite de adevăr. Cum așa stau lucrurile, mă voi apuca să înlătur această fire.” Și cum te apuci să o înlături? Începe prin a renunța la impresia de superioritate, la a fi capricios și arbitrar; indiferent dacă ești într-o pasă bună sau proastă, gândește-te care sunt cerințele lui Dumnezeu. Dacă poți să te lepezi de trup și să practici în acord cu cerințele lui Dumnezeu, cum te va vedea El? Dacă poți începe cu adevărat să-ți înlături aceste firi corupte, acesta este un semn că în mod sincer și ambițios cooperezi cu lucrarea lui Dumnezeu. Te vei lepăda și vei înlătura în mod conștient acea fire căreia îi este lehamite de adevăr și, în același timp, îți vei înlătura firea intransigentă. După ce ți-ai înlăturat ambele firi corupte, vei fi capabil să asculți de Dumnezeu și să Îl mulțumești, iar asta Îi va plăcea. Dacă ați înțeles conținutul acestei părtășii și practicați lepădarea de trup în acest mod, voi fi foarte încântat. Atunci, nu voi fi rostit în van aceste cuvinte.

Intransigența este o problemă a unei firi corupte; este ceva în natura cuiva și nu este ușor de înlăturat. Atunci când o persoană are o fire intransigentă, aceasta se manifestă, în principal, ca o înclinație spre a oferi justificări și argumente amăgitoare, a nu renunța la propriile idei și a nu accepta cu ușurință lucruri noi. Sunt momente în care oamenii știu că ideile lor sunt greșite și, totuși, nu renunță la ele, de dragul vanității și mândriei lor, încăpățânați până la capăt. O astfel de fire intransigentă este greu de schimbat, chiar dacă persoana este conștientă de aceasta. Pentru a rezolva problema intransigenței, omul trebuie să-și cunoască aroganța, înșelăciunea, răutatea, lehamitea de adevăr și alte asemenea firi. Când un om își cunoaște aroganța, înșelăciunea, răutatea, când știe că îi este lehamite de adevăr, că nu este dispus să se lepede de trup, deși își dorește să practice adevărul, că vine mereu cu scuze și-și explică dificultățile, cu toate că vrea să se supună lui Dumnezeu, îi va fi ușor să recunoască faptul că are o problemă cu intransigența. Pentru a rezolva această problemă, trebuie mai întâi să fie înzestrat cu rațiunea umană normală și să înceapă prin a învăța să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă îți dorești să fii oaia lui Dumnezeu, trebuie să înveți să asculți cuvintele Lui. Și cum ar trebui să le asculți? Ascultând problemele pe care Dumnezeu le expune în cuvintele Sale și care sunt relevante pentru tine. Dacă găsești una, ar trebui să o accepți; nu trebuie să crezi că este o problemă pe care o au alți oameni, că este problema tuturor sau a umanității și că nu are nimic de-a face cu tine. Ar fi greșit să ai o astfel de convingere. Cu ajutorul revelației din cuvintele lui Dumnezeu, ar trebui să reflectezi dacă ai firile corupte sau opiniile eronate pe care le dezvăluie Dumnezeu. De exemplu, când auzi cuvintele lui Dumnezeu dezvăluind manifestările unei firi arogante de care dă dovadă cineva, ar trebui să te gândești: „Dau dovadă de aroganță? Sunt un om corupt, așa că sigur am unele dintre acele manifestări; ar trebui să reflectez unde fac asta. Oamenii spun că sunt arogant, că mă port cu nasul pe sus, că îi constrâng pe oameni când vorbesc. Asta-i firea mea cu adevărat?” Cu ajutorul reflecției, îți vei da în sfârșit seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este întru totul corectă – că ești o persoană arogantă. Și, deoarece revelația cuvintelor lui Dumnezeu este pe deplin corectă, deoarece se potrivește perfect situației tale, fără nici cea mai mică discrepanță și pare și mai exactă la o reflecție ulterioară, ar trebui să accepți judecata și mustrarea cuvintelor Sale și să deslușești și să ajungi să cunoști esența firii tale corupte potrivit acestora. Atunci vei putea să ai, cu adevărat, remușcări. În credința în Dumnezeu, doar mâncând și bând din cuvintele Lui în acest fel, poți ajunge să te cunoști. Pentru a-ți înlătura firile corupte, trebuie să accepți judecata și dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă nu poți face asta, nu vei avea cum să te lepezi de firile tale corupte. Dacă ești o persoană inteligentă care își dă seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este în general corectă sau dacă poți admite că jumătate din aceasta este corectă, atunci ar trebui să o accepți imediat și să te supui înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să te rogi Lui și să reflectezi asupra ta. Numai atunci vei înțelege că toate cuvintele revelației lui Dumnezeu sunt corecte, că toate sunt fapte și nimic mai puțin decât atât. Numai supunându-se înaintea lui Dumnezeu cu o inimă plină de venerație pentru El, pot oamenii să reflecteze cu adevărat asupra lor. Numai atunci vor putea să vadă varietatea de firi corupte care există în ei și că sunt într-adevăr aroganți și neprihăniți de sine, fără pic de rațiune. Dacă un om este un iubitor al adevărului, va putea să se prosterneze înaintea lui Dumnezeu, să-I recunoască faptul că a fost profund corupt și să aibă voința de a accepta judecata și mustrarea Lui. În acest fel, el poate dobândi un suflet care să aibă remușcări, să înceapă să se nege și să se urască și să regrete că nu a urmărit adevărul înainte, gândindu-se: „De ce nu am fost în stare să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu când am început să le citesc? Această atitudine pe care am avut-o față de cuvintele Lui a fost una de aroganță, nu-i așa? Cum am putut să fiu atât de arogant?” După o vreme în care reflectează frecvent asupra lui în acest fel, va recunoaște că este într-adevăr arogant, că nu este pe deplin capabil să admită că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și fapte și că într-adevăr nu are nicio fărâmă de rațiune. Dar este un lucru dificil să te cunoști pe tine însuți. De fiecare dată când o persoană meditează, poate doar să dobândească un pic mai multe cunoștințe profunde despre sine. A dobândi cunoștințe clare despre o fire coruptă nu este ceva ce poate fi realizat într-un interval scurt de timp; omul trebuie să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, să se roage și să reflecteze mai mult asupra sa. Numai așa poate ajunge, treptat, să se cunoască. Toți cei care se cunosc cu adevărat au eșuat și s-au poticnit de câteva ori în trecut, după care, au citit cuvintele lui Dumnezeu, s-au rugat Lui și au reflectat asupra lor, ajungând prin asta să vadă clar adevărul propriei corupții și să simtă că erau într-adevăr profund corupți și absolut lipsiți de realitatea adevărului. Dacă experimentezi astfel lucrarea lui Dumnezeu și te rogi Lui și cauți adevărul atunci când se abate ceva asupra ta, vei ajunge treptat să te cunoști. Apoi, într-o zi, inima ta va fi lămurită: „Poate că am un calibru puțin mai bun decât alții, dar acesta mi-a fost dat de Dumnezeu. Sunt mereu lăudăros, încercând să-i întrec pe alții când vorbesc și să-i determin pe oameni să facă lucrurile ca mine. Într-adevăr sunt lipsit de rațiune ‒ este aroganță și neprihănire de sine! Prin reflecție, am aflat de propria mea fire arogantă. Sunt luminarea și harul lui Dumnezeu și Îi mulțumesc pentru asta!” Este un lucru bun sau unul rău să afli despre propria fire coruptă? (E un lucru bun.) Pornind de acolo, ar trebui să cauți cum să vorbești și să acționezi cu rațiune și supunere, cum să fii pe picior de egalitate cu ceilalți, cum să-i tratezi pe ceilalți corect, fără a-i constrânge, cum să-ți privești corect calibrul, darurile, punctele forte și așa mai departe. În acest fel, ca un munte bătut cu ciocanul până când ajunge praf, lovitură cu lovitură, firea ta arogantă va fi înlăturată. După aceea, atunci când vei interacționa cu ceilalți sau vei lucra cu ei pentru a îndeplini o datorie, vei putea să le tratezi corect opiniile și să le acorzi o atenție deosebită în timp ce îi asculți. Și când îi vei auzi dând glas unei opinii corecte, vei descoperi: „Aparent, calibrul meu nu este cel mai bun. Adevărul e că fiecare are propriile puncte forte; nu-mi sunt deloc inferiori. Înainte, am crezut mereu că aveam un calibru mai bun decât alții. Asta a fost admirație de sine și ignoranță cu mintea îngustă. Aveam o perspectivă foarte limitată, ca a unei broaște pe fundul unei fântâni. A gândi așa chiar era lipsit de rațiune ‒ a fost nerușinat! Am fost orbit și asurzit de firea mea arogantă. Cuvintele altora nu au ajuns până la mine și am crezut că eram mai bun decât ei, că aveam dreptate, când, de fapt, nu sunt mai bun decât niciunul dintre ei!” Începând din acel moment, îți vei înțelege și cunoaște cu adevărat neajunsurile și statura mică. Și, după aceea, când vei avea părtășie cu alții, le vei asculta cu atenție părerile și îți vei da seama: „Sunt atât de mulți oameni mai buni decât mine. Calibrul și capacitatea mea de înțelegere sunt medii, în cel mai bun caz.” Dându-ți seama de acest lucru, nu vei fi dobândit un strop de conștiință de sine? Experimentând asta și cugetând frecvent asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei fi capabil să dobândești o adevărată cunoaștere de sine care devine din ce în ce mai profundă. Vei putea vedea adevărul corupției tale, sărăcia și infamia ta, urâțenia ta deplorabilă și, în acel moment, îți va fi scârbă de tine și îți vei urî firea coruptă. Apoi, îți va fi ușor să te lepezi de tine. În acest mod experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să reflectezi la efuziunile tale de corupție, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai ales după ce ai dezvăluit o fire coruptă în orice fel de situație, trebuie să reflectezi frecvent asupra ta și să te cunoști. Apoi îți va fi ușor să-ți vezi clar esența coruptă și vei putea să-ți urăști din inimă corupția, trupul și pe Satana. Și, din inimă, vei putea să iubești adevărul și să lupți pentru el. În acest fel, firea ta arogantă se va diminua și, treptat, o vei alunga. Vei dobândi tot mai multă rațiune și îți va fi mai ușor să te supui lui Dumnezeu. În ochii celorlalți, vei părea mai statornic și mai hotărât și vei părea că vorbești mai obiectiv. Vei fi capabil să-i asculți pe alții și le vei da timp să vorbească. Atunci când ceilalți vor avea dreptate, îți va fi ușor să le accepți cuvintele, iar interacțiunile tale cu oamenii nu vor fi atât de solicitante. Vei fi capabil să cooperezi armonios cu oricine. Dacă așa îți îndeplinești datoria, nu vei avea atunci rațiune și umanitate? Aceasta este calea de a înlătura acest tip de fire coruptă.

Haideți acum să avem un pic de părtășie despre metoda înlăturării firilor corupte prin prisma firii intransigente pe care tocmai am menționat-o. Pentru a înlătura o fire coruptă, trebuie mai întâi ca omul să fie capabil să accepte adevărul. A accepta adevărul înseamnă a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu; înseamnă a accepta cuvintele Sale care dezvăluie esența corupției omului. Dacă ajungi să-ți cunoști și să-ți analizezi efuziunile de corupție, stările, intențiile și comportamentele tale corupte pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și ești capabil să descoperi esența problemelor tale, atunci vei fi dobândit cunoștințe despre firea ta coruptă și vei fi demarat procesul de înlăturare a acesteia. Pe de altă parte, dacă nu practici în acest fel, nu numai că nu vei putea să-ți înlături firea intransigentă, dar nici nu vei avea cum să-ți eradichezi firile corupte. Fiecare persoană are mai multe firi corupte. De unde ar trebui să înceapă să le înlăture? În primul rând, trebuie să-și înlăture intransigența, deoarece firea intransigentă îi împiedică pe oameni să se apropie de Dumnezeu, să caute adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Intransigența este cel mai mare obstacol pentru rugăciunea și părtășia omului cu Dumnezeu; este ceea ce interferează cel mai mult cu relația normală a omului cu Dumnezeu. După ce ți-ai înlăturat firea intransigentă, celelalte vor fi ușor de înlăturat. Înlăturarea unei firi corupte începe cu reflecție asupra propriei persoane și autocunoaștere. Înlătură toate firile corupte de care ești conștient – cu cât dobândești cunoștințe despre mai multe dintre ele, cu atât mai multe poți să înlături; cu cât mai profunde sunt aceste cunoștințe privind firile tale corupte, cu atât le poți înlătura mai temeinic. Acesta este procesul de înlăturare a firilor corupte; se realizează rugându-te lui Dumnezeu, reflectând asupra ta și cunoscându-te și analizând esența firii tale corupte prin cuvintele lui Dumnezeu, până când ești capabil să te lepezi de trup și să practici adevărul. A cunoaște esența firii tale corupte nu este o sarcină simplă. A te cunoaște pe tine însuți nu înseamnă a spune, în linii mari: „Sunt o persoană coruptă; sunt un diavol; sunt odrasla Satanei, descendentul marelui balaur roșu; sunt potrivnic și ostil față de Dumnezeu; sunt dușmanul Lui.” O astfel de vorbărie nu înseamnă neapărat că îți cunoști într-adevăr corupția. Este posibil să fi învățat acele cuvinte de la altcineva și să nu știi prea multe despre tine. Adevărata cunoaștere de sine nu se bazează pe învățătura sau judecățile omului, ci se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu ‒ înseamnă să vezi consecințele firilor corupte și suferința pe care ai experimentat-o din cauza lor, să simți cum o fire coruptă nu îți face rău numai ție, ci și altor oameni. Înseamnă să-ți dai seama că firile corupte își au originea în Satana, că sunt otrăvurile și filosofiile sale și că sunt întru totul ostile adevărului și lui Dumnezeu. Când vei fi înțeles această problemă, vei fi ajuns să-ți cunoști firea coruptă. După ce unii oameni recunosc faptul că sunt diavolul Satana, ei tot nu acceptă să fie emondați și tratați. Nu admit că au făcut ceva rău sau că au încălcat adevărul. Ce se întâmplă cu ei? Încă nu se cunosc pe ei înșiși. Unii oameni spun că sunt diavolul Satana, dar dacă i-ai întreba: „De ce spui că ești diavolul Satana?”, nu ar putea să răspundă. Acest lucru arată că ei nu își cunosc firea coruptă, nici natura și esența. Dacă ar putea să vadă că natura lor este natura diavolului, că firea lor coruptă este firea Satanei și să admită că, prin urmare, ei sunt diavolul Satana, atunci ar ajunge să-și cunoască natura și esența. Adevărata cunoaștere de sine se dobândește prin expunerea, judecata, practica și experiența cuvintelor lui Dumnezeu. Se dobândește prin înțelegerea adevărului. Dacă o persoană nu înțelege adevărul, atunci, orice ar spune despre cunoașterea de sine este gol și impracticabil, deoarece nu poate găsi sau pricepe acele lucruri care stau la baza acestui fapt și care sunt esențiale. Pentru a se cunoaște pe ei înșiși, oamenii trebuie să recunoască firile corupte pe care le-au dezvăluit în anumite situații, care a fost intenția lor, cum s-au comportat, cu ce anume au fost întinați și de ce nu au putut accepta adevărul. Trebuie să poată afirma clar aceste lucruri, și abia atunci se pot cunoaște pe ei înșiși. Când unii oameni se confruntă cu emondarea și tratarea, recunosc faptul că le e lehamite de adevăr, că au suspiciuni și neînțelegeri în privința lui Dumnezeu și că se păzesc de El. În plus, ei admit că toate cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om sunt reale. Acest lucru arată că au un strop de autocunoaștere. Însă pentru că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, pentru că nu-I înțeleg voia, autocunoașterea lor este destul de superficială. Dacă o persoană își recunoaște doar propria corupție, dar nu a găsit rădăcina problemei, poate să-și înlăture suspiciunile și neînțelegerile în privința lui Dumnezeu și faptul că se păzește de El? Nu, nu poate. Acesta este motivul pentru care cunoașterea de sine este mai mult decât o simplă recunoaștere a corupției și a problemelor omului – trebuie, de asemenea, să înțeleagă adevărul și să înlăture de la rădăcină problema firii sale corupte. Acesta este singurul mod de a vedea adevărul corupției sale și de a dobândi adevărata pocăință. Când aceia care iubesc adevărul ajung să se cunoască, ei sunt, de asemenea, capabili să caute și să înțeleagă adevărul, pentru a-și rezolva problemele. Doar acest tip de autocunoaștere dă rezultate. Ori de câte ori o persoană care iubește adevărul citește o frază din cuvintele lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om, înainte de orice, ea are credință că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie pe om sunt reale și faptice și că acele cuvinte ale Sale care îl judecă pe om sunt adevărul și că reprezintă dreptatea lui Dumnezeu. Iubitorii adevărului trebuie să fie capabili să recunoască măcar acest lucru. Dacă un om nici nu crede cuvintele lui Dumnezeu și nici nu consideră că acele cuvinte ale lui Dumnezeu care îl dezvăluie și îl judecă pe om sunt fapte și adevăr, poate să se cunoască prin cuvintele Sale? Cu siguranță nu – chiar dacă și-ar dori să o facă, nu ar putea. Dacă poți să fii ferm în credința ta că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și să le crezi pe toate, indiferent ce spune Dumnezeu sau de felul Lui de a vorbi, dacă poți să crezi și să accepți cuvintele lui Dumnezeu chiar dacă nu le înțelegi, îți va fi ușor să reflectezi asupra ta și să te cunoști prin ele. Autoreflecția trebuie să se bazeze pe adevăr. Acest lucru este dincolo de orice îndoială. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – niciunul dintre cuvintele omului și niciunul dintre cuvintele Satanei nu reprezintă adevărul. De mii de ani, Satana a corupt omenirea cu tot felul de cunoștințe, învățături și teorii, iar oamenii au devenit atât de insensibili și de tonți, încât nu numai că sunt lipsiți de cel mai mic strop de autocunoaștere, ba chiar susțin erezii și sofisme și refuză să accepte adevărul. Oamenii ca aceștia sunt fără speranțe. Cei care au credință adevărată în Dumnezeu cred că numai cuvintele Lui sunt adevărul, sunt capabili să se cunoască pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, dobândind prin asta adevărata pocăință. Unii oameni nu urmăresc adevărul; își bazează autoreflecția doar pe învățăturile omului și nu admit nimic altceva decât un comportament păcătos, fiind în tot acest timp incapabili să-și dea seama de propria esență coruptă. O astfel de autocunoaștere este un efort zadarnic și nu dă niciun rezultat. Un om trebuie să-și pună baza autoreflecției pe cuvintele lui Dumnezeu și, după ce reflectează, să ajungă treptat să cunoască firile corupte pe care le dezvăluie. Trebuie să fie capabil să-și măsoare și să-și cunoască neajunsurile, esența umanității sale, opiniile asupra lucrurilor, perspectiva și valorile de viață pe baza adevărului și apoi să ajungă la o evaluare și la un verdict precis asupra acestor lucruri. În acest fel, poate ajunge treptat la cunoașterea de sine. Însă, cunoașterea de sine devine din ce în ce mai profundă pe măsură ce un om are mai multe experiențe în viață. Și, înainte să câștige adevărul, îi va fi imposibil să-și vadă în întregime natura și esența. Dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, poate vedea că ființele umane corupte sunt într-adevăr odraslele și întruchipările Satanei. Va simți că nu merită să trăiască înaintea lui Dumnezeu, că este nevrednic de iubirea și de mântuirea Lui și se va putea prosterna cu totul în fața Lui. Doar cei care sunt capabili de un asemenea grad de cunoaștere se cunosc cu adevărat. Cunoașterea de sine este o condiție prealabilă pentru a pătrunde în realitatea adevărului. Dacă o persoană vrea să practice adevărul și să intre în realitate, trebuie să se cunoască. Toți oamenii au firi corupte și, în ciuda lor, sunt mereu încătușați și controlați de aceste firi corupte. Sunt incapabili să practice adevărul sau să asculte de Dumnezeu. Așadar, dacă își doresc să facă aceste lucruri, trebuie mai întâi să se cunoască pe ei înșiși și să-și înlăture firile corupte. Numai prin procesul de înlăturare a unei firi corupte poate o persoană să înțeleagă adevărul și să obțină cunoaștere despre Dumnezeu; numai atunci poate să se supună lui Dumnezeu și să fie martoră pentru El. Așa se câștigă adevărul. Procesul de intrare în realitatea adevărului este acela de înlăturare a firii corupte. Așadar, ce trebuie să facă o persoană pentru a-și înlătura firea coruptă? În primul rând, trebuie să-și cunoască esența coruptă. Mai exact, asta înseamnă să știe cum a apărut firea coruptă și care dintre minciunile și sofismele Satanei pe care le-a acceptat au dat naștere acesteia. Odată ce ajunge să înțeleagă pe deplin aceste cauze fundamentale pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și să le discearnă, nu va mai fi dispusă să trăiască după firea sa coruptă, va vrea doar să se supună lui Dumnezeu și să trăiască după cuvintele Sale. Oricând va dezvălui o fire coruptă, va fi capabilă să o recunoască, să o respingă și să se lepede de trup. Practicând și experimentând în acest fel, se va lepăda, încet, de toate firile sale corupte.

Unii oameni spun: „Când am citit cuvintele de revelație și judecată ale lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea și mi-am dat seama că sunt arogant, înșelător, egoist, rău, intransigent și lipsit de umanitate.” Există unii care spun chiar că sunt extrem de aroganți, că sunt fiare, că sunt diavolul Satana. Este aceasta adevărata cunoaștere de sine? Dacă vorbesc din inimă, și nu doar copiază ceva, atunci arată că au, cel puțin, o oarecare cunoaștere de sine, singura întrebare fiind dacă aceasta este superficială sau profundă. Dacă ei copiază ceva, repetă cuvintele altcuiva, atunci aceasta nu este cunoaștere adevărată de sine. Cunoașterea propriei firi corupte trebuie să fie concretă pentru fiecare chestiune și stare – asta înseamnă detalii precum stări, efuziuni, comportamente, gânduri și idei care sunt legate de firea coruptă. Numai atunci poate cineva să ajungă cu adevărat să se cunoască. Și când un om se cunoaște cu adevărat, inima sa va fi copleșită de remușcare și va deveni capabil de pocăință adevărată. Care este primul lucru pe care trebuie să-l practice o persoană pentru a se pocăi? (Trebuie să-și recunoască greșelile.) „Recunoașterea greșelilor sale” nu este modalitatea corectă de a exprima acest lucru; mai degrabă, este o chestiune care ține de a recunoaște și de a ști că o persoană are o anumită fire coruptă. Dacă un om spune că firea lui coruptă este un fel de greșeală, se înșală. O fire coruptă este ceva care aparține naturii cuiva, ceva care controlează o persoană. Nu este același lucru cu o greșeală unică. Unii oameni, după ce dau dovadă de corupție, se roagă lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, am făcut o greșeală. Îmi pare rău.” Acest lucru este inexact. „Recunoașterea unui păcat” ar fi o expresie mai adecvată. Modalitatea specifică prin care se pocăiesc oamenii este cunoașterea de sine și rezolvarea problemelor pe care le au. Când o persoană dezvăluie o fire coruptă sau comite o fărădelege și își dă seama că se împotrivește lui Dumnezeu și că-I stârnește ura, ar trebui să reflecteze asupra sa și să se cunoască în cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. În consecință, va dobândi o oarecare cunoaștere despre firea sa coruptă și va recunoaște că aceasta provine din otrăvurile și corupția Satanei. Apoi, după ce va fi găsit principiile pentru practicarea adevărului și va fi fost capabilă să-l pună în practică, aceasta este adevărata pocăință. Indiferent de corupția pe care o dezvăluie o persoană, dacă este capabilă să-și cunoască mai întâi firea coruptă, să caute adevărul ca să o înlăture și să ajungă să practice adevărul, aceasta este adevărata pocăință. Unii oameni știu câte ceva despre ei înșiși, dar în ei nu există niciun semn al pocăinței, nici vreo mărturie a faptului că practică adevărul. Dacă rămân neschimbați după ce au dobândit cunoașterea de sine, acest lucru este departe de adevărata pocăință. Pentru a dobândi adevărata pocăință, o persoană trebuie să-și înlăture firile corupte. Așadar, cum ar trebui, în mod specific, să practice și să intre pentru a-și înlătura firile corupte? Iată un exemplu. Oamenii au firi înșelătoare, mint și înșală mereu. Dacă îți dai seama de acest lucru, atunci cel mai simplu și mai direct principiu de practică pentru a-ți înlătura necinstea este să fii o persoană cinstită, să spui adevărul și să faci lucruri cinstite. Domnul Isus a spus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu».” Pentru a fi o persoană cinstită, trebuie să urmezi principiile cuvintelor lui Dumnezeu. Această practică simplă este cea mai eficientă; este ușor de înțeles și de pus în practică. Cu toate acestea, deoarece oamenii sunt atât de profund corupți, pentru că toți au naturi satanice și trăiesc după firi satanice, le este destul de dificil să practice adevărul. Ar vrea să fie sinceri, dar nu pot. Nu se pot abține să nu spună minciuni și se dedau tertipurilor și, deși s-ar putea să aibă remușcări după ce recunosc acest lucru, tot nu vor fi capabili să se lepede de constrângerile firii lor corupte și vor continua să mintă și să înșele așa cum au făcut înainte. Cum ar trebui rezolvată această problemă? O parte din rezolvare este să știi că esența firii corupte a unei persoane este urâtă și infamă și să fii capabil să o urăști din inimă; o altă parte este să te instruiești să practici în conformitate cu principiul adevărului: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu»”. Când practici acest principiu, ești în procesul de înlăturare a firii tale înșelătoare. Firește, dacă ești capabil să practici în conformitate cu principiile adevărului în timp ce îți înlături firea înșelătoare, aceasta este o manifestare a faptului că te schimbi și începutul adevăratei tale pocăințe, iar Dumnezeu aprobă asta. Înseamnă că, atunci când te transformi, Dumnezeu își va schimba părerea despre tine. De fapt, că Dumnezeu face acest lucru este un fel de iertare pentru firile corupte și răzvrătirea omului. El îi iartă pe oameni și nu-Și aduce aminte de păcatele sau de fărădelegile lor. Este suficient de exact? Ați înțeles? Iată un alt exemplu. Să spunem că ai o fire arogantă și, indiferent ce ți se întâmplă, ești foarte îndărătnic, vrei ca tu să iei mereu hotărârile, să-i faci pe alții să asculte de tine și să facă ce vrei tu să facă. Apoi vine ziua în care îți dai seama că acest lucru este cauzat de o fire arogantă. Faptul că recunoști că este o fire arogantă este primul pas către cunoașterea de sine. În continuare, ar trebui să cauți câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care expun o fire arogantă cu care să te compari, să reflectezi asupra ta și să te cunoști. Dacă ți se pare că acea comparație este complet potrivită și admiți că firea arogantă pe care o dezvăluie Dumnezeu există în tine, iar apoi discerni și descoperi de unde vine firea ta arogantă, de ce apare și care dintre otrăvurile, ereziile și sofismele Satanei o guvernează, atunci, după ce ai văzut esența tuturor acestor întrebări, vei fi săpat până la rădăcina aroganței tale. Aceasta este adevărata cunoaștere de sine. Când ai o definiție mai exactă a felului în care îți dezvălui firea coruptă, acest lucru va facilita o cunoaștere mai profundă și mai practică despre tine. Ce ar trebui să faci în continuare? Ar trebui să cauți principiile adevărului în cuvintele lui Dumnezeu și să înțelegi ce fel de comportament și discurs uman sunt manifestări ale umanității normale. După ce găsești calea de practicare, trebuie să practici potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și, când inima ta se va schimba, te vei fi pocăit cu adevărat. Nu numai că discursul și acțiunile tale vor fi principiale, ci vei trăi și asemănarea umană și vei renunța treptat la firea ta coruptă. Alții te vor vedea ca pe o persoană nouă: nu vei mai fi vechea persoană coruptă de odinioară, ci una renăscută în cuvintele lui Dumnezeu. O astfel de persoană este una care și-a schimbat firea vieții.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.