Pentru a-ți îndeplini datoria în mod satisfăcător, cel mai important lucru este să depui un mare efort pentru adevăr. Numai dacă înțeleg adevărurile-principii, oamenii pot acționa în conformitate cu acestea. În plus, ei trebuie să învețe despre diferitele domenii de expertiză și aptitudini specializate legate de îndatoririle lor și este esențial să învețe câteva tehnici simple și practice. Unii oameni au câteva cunoștințe tehnice, dar nu știu cum să le aplice în îndatoririle lor. Când fac ceva, inimile lor nu sunt niciodată lămurite asupra chestiunii. Nu știu care modalitate de a face lucrurile este corectă, se conformează adevărurilor-principii și poate fi în beneficiul celorlalți sau care cale este incorectă și încalcă principiile. Mințile lor se află într-o stare confuză. Li se pare că această cale este corectă, dar alte căi par, de asemenea, convenabile. Nu sunt niciodată siguri cum să acționeze potrivit și nu știu cum să practice, astfel încât să urmeze calea corectă. Ce dovedește asta? (Că nu înțeleg adevărul.) Acești oameni nu înțeleg adevărul și se află într-o stare de ambiguitate în privința stării lor interioare și a înțelegerii și aprecierii standardelor pentru multe lucruri. Când nu se ocupă cu ceva, simt că înțeleg totul și că totul este ușor pentru ei. Cu toate acestea, când chiar întâlnesc o situație din viața reală, nu știu cum s-o înțeleagă, cum s-o gestioneze sau calea corectă de a proceda. Abia atunci simt că nu au nimic și nu înțeleg nimic din adevăr. Doctrinele despre care au discutat anterior sunt inutile. Nu au de ales decât să caute să afle de la alții și să discute situația cu ei. Asta se întâmplă când oameni care nu înțeleg adevărul întâlnesc o situație – sunt confuzi, foarte anxioși, simt că-i greșit să facă așa și incorect să facă altfel și nu pot găsi calea corectă. Abia atunci văd că, fără adevăr, chiar este dificil să facă și un singur pas! De ce au cea mai mare nevoie astfel de oameni, în acest moment? De filosofii și cunoștințe satanice sau de o înțelegere a adevărului? Cel mai important lucru este să înțeleagă adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul, chiar dacă termini o treabă, vei fi nesigur de ea. Nu vei ști dacă ai făcut-o cum se cuvine sau care va fi rezultatul, după ce treaba este terminată. Nu poți evalua aceste lucruri. De ce nu le poți evalua? De ce-ți este inima mereu plină de nesiguranță? Pentru că, atunci când faci lucruri, nu ești sigur dacă le faci într-un mod care este efectiv și cu adevărat conform principiilor, dacă lucrurile pe care le practici sunt principiile și dacă practica ta este sau nu conform adevărului. Nu poți verifica asta. Dacă obții vreun rezultat nesemnificativ în îndeplinirea datoriei tale, vei simți că ești foarte capabil și că ai câștigat un anumit capital, devenind mulțumit de sine. Totuși, dacă nu există niciun rezultat evident sau nu este la nivelul standardelor principiilor, vei deveni imediat negativ și te vei gândi: „Când mă va lumina Dumnezeu? De ce Îi luminează mereu pe ceilalți, în vreme ce eu nu primesc nicio inspirație, nicio luminare și nicio iluminare?” Uneori s-ar putea să simți că ai făcut lucrurile cu intențiile corecte și că ai depus mari eforturi, așa că speri că Dumnezeu îți va accepta, aproba și susține bucuros efortul. Totuși, în același timp, te și temi că El va spune că ai acționat incorect și nu va aproba ce ai făcut. Asta nu arată o preocupare pentru câștig și pierdere? Când vezi că ai o statură mică, că ești prea răzvrătit și arogant și că devii mulțumit de sine oricând realizezi cel mai mic lucru, vei simți că ești prea corupt, că ești un diavol și Satana, și că nu ești vrednic de mântuirea de la Dumnezeu. Apoi, după ce mai ai câteva mici realizări, te vei gândi că, până la urmă, nu te descurci atât de prost, că ai o anumită abilitate și că poți obține câteva rezultate, așa că ar trebui să fii răsplătit. Arată asta o preocupare pentru câștig și pierdere? Ce provoacă această stare de îngrijorare față de câștig și pierdere? Este legată direct de o lipsă a înțelegerii adevărului. Când oamenii nu înțeleg adevărul, acest lucru provoacă multe stări și multe manifestări. Principala chestiune este că oamenii trăiesc adesea într-o stare de îngrijorare în privința câștigului și a pierderii. Aceasta este starea lor normală. Pentru că nu înțelegi adevărul, nu-ți poți evalua aptitudinile; nu știi ce poți și ce nu poți face. Pentru că nu înțelegi adevărul, nu știi ce principii și standarde să urmezi când îți îndeplinești datoria sau rezultatul la care să țintești. Nu știi nici care sunt scopul și direcția vieții. Nu știi de ce Dumnezeu este mânios pe tine, de ce te aprobă sau de ce este indulgent cu tine – nu știi niciunul dintre aceste lucruri. Nu știi ce atitudine ar trebui să ai și nu poți aprecia dacă lucrurile pe care le-ai făcut au îndeplinit datoria ta de ființă creată și dacă ai îndeplinit-o în mod satisfăcător. Uneori faci lucrurile cu frică și alteori ești îndrăzneț și frenetic. Starea ta este mereu instabilă. Cum devine starea unei persoane instabilă? În final, acest lucru este legat de o lipsă a înțelegerii adevărului. Când oamenii nu înțeleg adevărul, gestionează lucrurile neprincipial. Sunt foarte dezordonați când fac ceva și deviază, de fiecare dată, într-un fel sau altul. Când nu fac nimic, par să înțeleagă totul și vorbesc bine despre doctrine, dar când se întâmplă ceva și li se cere să rezolve problema, să aplice toate adevărurile pe care le înțeleg în viața reală, ei nu au o cale, nu știu ce principii să folosească și-și spun în sinea lor: „Înțeleg că trebuie să-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, să fiu onest, că nu trebuie să am noțiuni sau înțelegeri greșite despre Dumnezeu, că trebuie să fiu supus Lui, dar, de fapt, cum ar trebui să gestionez această situație?” Întorc acest lucru pe toate părțile și încearcă să aplice reglementările și ajung să nu aibă habar ce reglementări trebuie să aplice. Credeți că un om care trebuie să caute într-o carte care conține cuvintele lui Dumnezeu, atunci când i se întâmplă ceva, este cineva care înțelege adevărul? Aceasta nu este o înțelegere reală a adevărului. Astfel de oameni înțeleg doar câteva doctrine, dar încă nu au priceput realitatea acestor adevăruri. Asta arată că lucrurile pe care le spun de obicei și cele pe care cred ei că le înțeleg nu sunt decât doctrine. Dacă înțelegi adevărul, dacă ai adevărul-realitate, atunci când ți se va întâmpla ceva, vei ști cum să acționezi conform intențiilor lui Dumnezeu și cum să acționezi în cadrul principiului. Dacă nu înțelegi decât doctrine – și nu adevărul – atunci când chiar ți se va întâmpla ceva, dacă te bazezi pe doctrine și urmezi reglementările, nu vei avea o cale de rezolvare. Nu vei fi capabil să găsești principiul și nu vei fi capabil să găsești o cale de practicare. Cu alte cuvinte, ar putea părea că înțelegi un aspect al adevărului, că înțelegi sensul acelor cuvinte ale adevărului și că înțelegi puțin din intențiile lui Dumnezeu și din ce cere El – că înțelegi toate acestea – dar când ți se întâmplă ceva, ești incapabil să pui în practică adevărul, aplici orbește reglementările și faci o harababură. Nu este un lucru rușinos? Când oamenilor care înțeleg realmente adevărul li se întâmplă ceva, ei sunt capabili să găsească principiile pentru a practica, au o cale de practicare și pot pune în practică adevărurile-principii. Cât despre acei oameni care pot doar să peroreze cuvinte și doctrine, pare că ei înțeleg adevărul, dar când vine vremea să acționeze, devin complet confuzi. Asta dovedește că oamenii care perorează cuvinte și doctrine nu înțeleg deloc adevărul. Oamenii care perorează cuvinte și doctrine încearcă să-i inducă în eroare pe ceilalți; ei sunt înșelători. Se înșală atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți – ceea ce înseamnă că-și fac rău și lor înșiși, și celorlalți!

Acum înțelegeți mai multe adevăruri sau mai multe doctrine? (Mai multe doctrine.) Din ce cauză? (Este rezultatul faptului că nu urmărim adevărul.) (O lipsă de efort pentru a merge și a medita la adevăr.) Are legătură cu toate aceste lucruri, dar toate motivele pe care le-ați oferit sunt subiective. Există și un motiv obiectiv, care are legătură cu calibrul oamenilor. Unii oameni au ascultat predici mai mult de un deceniu, dar nu pot distinge adevărul de doctrină și nici nu pot discerne diferența dintre a respecta reglementările și a practica adevărul. Ascultă predicile cu seriozitate și lucrează atent ca să aibă discernământ, dar pur și simplu nu-și dau seama de diferență. Simt că părtășiile pe care le au toți sunt cam la fel, că sunt toate destul de bune și de practice. După ce le ascultă, nu-și pot da seama ce este doctrină și ce este adevăr. Este aceasta o problemă de calibru? (Da.) Calibrul vostru se poate ridica la nivelul adevărului-realitate? De fiecare dată când conducătorii și lucrătorii au părtășie la adunări sau relaționează și interacționează cu voi în alte ocazii, vă puteți da seama cât din ceea ce spun este adevărul-realitate și cât este doctrină? (Da.) Dacă vă puteți da seama, asta dovedește că aveți puțin discernământ și că nu sunteți complet incapabili să discerneți. Dacă vă puteți da seama de diferență, asta dovedește că nu aveți un calibru rău. Calibrele oamenilor se împart în mai multe categorii: slabe, medii, bune și excepționale. În esență, acestea sunt cele patru categorii. Cei cu un calibru chiar mai rău decât slab nu pot înțelege adevărul; ei nu au deloc calibru. Nu pot înțelege nimic din ce aud și nu pot acționa cu gândire, logică sau principii în nimic din ceea ce fac. În mințile lor, totul este o harababură. Sunt oameni confuzi, ceea ce am putea numi colocvial brute. Dacă au un calibru extrem de slab, sunt oameni cu dizabilități intelectuale. Le lipsește rațiunea oamenilor normali. Aceștia sunt oameni pe care i-am putea numi proști, pe jumătate nebuni sau nesăbuiți.

Oamenii cu un calibru extrem de slab au dizabilități intelectuale – nu mai trebuie să mai discutăm despre ei. Să vorbim despre felul în care se dezvăluie calibrul slab. Unii oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar tot nu înțeleg adevărul. Nu pot îndeplini nici datoria de bază de a răspândi Evanghelia, nu pot avea părtășie despre adevăr și nu pot oferi mărturie. Acestea sunt manifestări ale calibrului slab. Care sunt alte manifestări ale unui calibru slab? După ce ascultă predici mulți ani, oamenii cu calibrul slab simt că toate sunt la fel – toate sunt despre aceleași lucruri. Nu pot diferenția clar între detaliile diverselor adevăruri, cu atât mai puțin să-și dea seama de diferența dintre adevăr și doctrină. Nu pot să spună nici cele mai simple cuvinte și doctrine, cu atât mai puțin să înțeleagă adevărul. Au acești oameni cel mai rău calibru dintre toate? În cazul unor astfel de oameni, indiferent cum ascultă predicile sau indiferent câți ani le-au ascultat, nu pot găsi sensul din ele și nu înțeleg ce este adevărul sau ce înseamnă să se cunoască pe ei înșiși. Indiferent de când cred în Dumnezeu sau câte predici au ascultat, în final, tot nu pot să practice adevărul. Pot doar să respecte câteva reglementări și să țină minte câteva lucruri pe care le consideră importante – mai mult de atât nu-și pot aminti. De ce? Pentru că au un calibru slab, nu se pot ridica la nivelul adevărului și nu pot înțelege prea multe lucruri. Cel mult pot înțelege câteva doctrine superficiale. Mai departe de atât nu pot ajunge. Astfel de oameni sunt adesea destul de aroganți și se laudă. Unii vor spune: „Credeam în Domnul când încă eram în pântecul mamei. Am devenit sfânt acum mult timp și am fost botezat și curățit demult.” Unii dintre ei au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu timp de trei, cinci sau zece ani și, totuși, repetă același lucru. Nu este acesta un semn al calibrului slab? Unii zic: „Spuneți că nu mă cunosc pe mine însumi – voi sunteți cei care nu vă cunoașteți pe voi înșivă. Eu am devenit sfânt demult.” Oamenii care spun asta sunt cei mai lipsiți de înțelegere spirituală, cei cu cel mai rău calibru. Mai poți avea părtășie despre adevăr cu astfel de oameni? Nu. Indiferent cât de mult vorbești, ei nu vor înțelege ce este adevărul, ce înseamnă să practice adevărul, ce înseamnă să se supună lui Dumnezeu, ce este intrarea în viață și ce înseamnă să-și schimbe firea. Nu pot să înțeleagă aceste lucruri sau să atingă acest nivel. În credința lor în Dumnezeu, sunt atenți să respecte câteva reglementări, precum să se retragă din afacerile lumești, să renunțe la lume, să nu aibă legături cu diavoli, să nu facă rău, să comită mai puține păcate, să țină post în numele lui Dumnezeu, să nu-L trădeze și să se roage și să se bazeze pe Dumnezeu în toate – doar aceste chestiuni. Practic, se limitează la formalitățile credinței religioase. După ce aud atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și atât de multe predici despre adevăr, ei nu înțeleg ce ascultă. Cu cât ascultă mai mult, cu atât mai confuzi se simt, așa că nu înțeleg nimic din ele. Dacă îi întrebi ce le cere Dumnezeu oamenilor în această etapă a lucrării, nu pot să-ți spună. Pot spune doar câteva lucruri simple despre doctrine. Asta înseamnă că au un calibru extrem de slab și că nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu.

Care sunt manifestările oamenilor cu un calibru mediu? Manifestarea principală este că nu au abilitatea de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. După ce ascultă predici, înțeleg numai câteva cuvinte și doctrine, dar nu pot descoperi nicio lumină nouă. Când li se întâmplă ceva, ei tot nu pot să gestioneze acel lucru și nici să practice adevărul. Pot doar să peroreze câteva doctrine seci și să urmeze reglementări. Când ascultă predici, par să înțeleagă, dar când li se va întâmpla ceva, ei tot vor urma reglementări și se vor comporta cum vor dori. Și întotdeauna îi dojenesc pe alții, perorând cuvinte și doctrine. După ce cred în Dumnezeu mulți ani, înțeleg multe doctrine și, când au părtășie cu ceilalți, pot vorbi puțin despre cunoașterea lor. Pot exprima ceea ce vor să spună într-un mod complet și concret și pot avea conversații normale cu oamenii. Cu toate acestea, tot nu înțeleg ce este adevărul sau ce este realitatea. Cred că doctrinele despre care vorbesc sunt adevărul-realitate și nu își pot da seama ce spun alți oameni despre experiențele lor care implică adevărul-realitate, propria înțelegere sau căi de practicare. Acești oameni de calibru mediu consideră că nu există nicio diferență între adevăr și doctrină. Indiferent câte predici ascultă, nu pot identifica adevărurile pe care ar trebui să le practice și adevărurile pe care trebuie să le aibă pentru a fi mântuiți. De asemenea, nu știu să se înțeleagă pe ei înșiși și nu știu ce adevăruri ar trebui să practice pentru a se elibera de firile lor corupte. În viețile lor reale, pot doar să urmeze reglementările, să urmeze ritualuri religioase, să participe cu perseverență la adunări, să predice cu perseverență doctrinele altora și să depună cu perseverență anumite eforturi pentru a-și îndeplini îndatoririle. Cu toate acestea, în ceea ce privește adevărurile care implică schimbări ale firii, cunoașterea propriilor firi corupte sau intrarea în viață, nu pătrund în ele și nu le aprofundează. Asta înseamnă să ai un calibru mediu. Oamenii de calibru mediu nu pot ajunge decât la acest nivel. Există oameni care cred în Dumnezeu de 20 sau 30 de ani și tot vorbesc numai despre doctrine. Ați intrat vreodată în contact cu oameni care cred în Dumnezeu de mai mult de 10 ani, dar tot ce fac este să peroreze doctrine? (Da.) Astfel de oameni au un calibru mediu.

Care sunt manifestările oamenilor cu un calibru bun? Indiferent de când cred în Dumnezeu, după ce ascultă o predică, vor fi capabili să-și dea seama că este diferită de ceea ce spune Biblia și că este complet diferită de ceea ce se predă în religie. Își pot da seama că este mai profundă, mai detaliată și absolut practică. Prin urmare, după ce acceptă noua lucrare a lui Dumnezeu, încep să se axeze pe practicarea adevărului și pe pătrunderea în realitate. În viețile lor reale, se instruiesc cum să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu spune: „Trebuie să fiți oameni onești.” La început, acești oameni doar respectă acest lucru ca pe o reglementare și spun orice gândesc. Treptat, în procesul ascultării predicilor și în experiența lor reală, rezumă continuu ceea ce au învățat și, în final, experimentează și înțeleg ce este realmente adevărul de a fi o persoană onestă și ce este cu adevărat viața. Au capacitatea să aplice cuvintele rostite de Dumnezeu și adevărurile pe care le înțeleg ascultând predicile în viața lor reală și să le transforme în propria lor realitate. Cu experiență reală, experiența lor de viață devine treptat mai profundă. Când acești oameni ascultă predici sau citesc cuvintele lui Dumnezeu, pot înțelege adevărul pe care îl conțin. Ce înseamnă adevărul aici? Nu este o doctrină seacă, nici o întorsătură din condei și nici o teorie despre un anumit lucru. Mai degrabă, implică dificultățile întâlnite în viața reală și diversele stări corupte pe care le dezvăluie un om. Oamenii cu un calibru bun pot identifica aceste stări și pot face comparație între ele și cuvintele și ceea ce spune și expune Dumnezeu. Apoi vor ști cum să practice după cuvintele lui Dumnezeu. Asta înseamnă calibru bun. Unde se reflectă cel mai bine un calibru bun? În abilitatea de a înțelege ce se spune în predici, de a înțelege relația dintre aceste cuvinte și starea reală a fiecăruia, de a înțelege ce efect vor avea aceste cuvinte asupra propriei persoane și de a face legătura între aceste cuvinte și propria persoană – acesta este un calibru bun. Pe lângă faptul că sunt capabili să înțeleagă aceste cuvinte și să le coreleze cu ei înșiși, oamenii cu un calibru bun pot, de asemenea, să înțeleagă principiile de practicare în viața reală și să aplice aceste principii fiecărei dificultăți sau situații pe care o întâlnesc în viața lor reală. Asta înseamnă să fii perspicace. Numai aceia cu o astfel de perspicacitate au cu adevărat un calibru bun.

Când oamenii de calibru mediu își dezvăluie o parte din firea coruptă, nu își pot discerne clar propria stare sau esența problemei. Le judecă numai asociindu-le cu doctrine pe care le înțeleg. Nu pot să vadă adevărata esență a problemei sau să recunoască rădăcina acestei esențe și aspectul care implică adevărul. Când înfruntă o situație, după ce sunt emondați, după ce o disecă și o analizează, câștigă o impresie profundă și o anumită înțelegere a situației în sine. Cu toate acestea, când înfruntă o stare sau circumstanțe diferite, iar nu le vor înțelege, nu vor ști ce să facă și nu vor găsi principiile de urmat. Asta înseamnă să ai un calibru mediu. Cât despre cei cu un calibru bun, de ce spunem că au unul bun? Când înfruntă o situație, oamenii cu un calibru bun s-ar putea să nu aibă imediat o cale de practicare, dar pot găsi o cale ascultând predici și căutând cuvintele lui Dumnezeu. Apoi vor ști cum să abordeze situația. Vor ști ce să facă următoarea dată când se vor confrunta cu o situație similară? (Da.) De ce? (Pentru că nu urmează pur și simplu reglementările. Pot cântări o situație pentru a găsi o cale și apoi pot aplica ceea ce au învățat în situații similare.) Corect, au găsit principiul și înțeleg acest aspect al adevărului. Odată ce înțeleg adevărul, ei cunosc stările, dezvăluirile și firile corupte ale oamenilor la care se referă acest aspect al adevărului, precum și chestiunile, circumstanțele pe care le întâlnesc în viețile lor și așa mai departe, pe care le implică. Le sunt clare principiile pentru a face astfel de lucruri și, când vor întâlni lucruri similare în viitor, vor ști cum să practice în conformitate cu adevărurile-principii. Asta înseamnă să înțelegi realmente adevărul. Prin urmare, pentru că unii oameni pot înțelege adevărul, deoarece au calibrul pentru a înțelege adevărul, sunt capabili să devină lideri de echipă sau conducători de biserică. Totuși, alții pot înțelege doar la nivel doctrinar, așa că nu pot fi lideri de echipă pentru că sunt incapabili să înțeleagă principiile sau să se ocupe de supraveghere. Să ți se ceară să slujești ca lider de echipă înseamnă a-ți cere să-ți asumi conducerea și să te ocupi de supraveghere. Ce trebuie să folosești ca să te ocupi de supraveghere? Nu doctrine, sloganuri, cunoaștere sau noțiuni. Ți se cere să folosești adevărurile-principii ca să te ocupi de supraveghere. Acesta este principiul de bază și cel mai înalt după care se face orice în casa lui Dumnezeu. Dacă ai un calibru mediu sau slab și nu poți înțelege adevărul, cum poți să te ocupi de supraveghere? Cum îți poți asuma această responsabilitate? Nu ești în stare să faci treaba aceasta, datoria aceasta. Unii oameni sunt aleși drept lideri de echipă, dar nu înțeleg adevărul și nu pot realiza absolut nimic. Nu sunt vrednici să se numească lideri de echipă și ar trebui să fie înlocuiți. Unii sunt aleși drept lideri de echipă și, pentru că pot înțelege puțin adevărurile-principii, pot prelua frâiele lucrării și pot rezolva anumite probleme practice. Asta face ca o persoană să fie calificată pentru lucrare și potrivită să fie lider de echipă. Unii nu-și pot asuma lucrarea sau nu-și pot îndeplini bine îndatoririle. Care este motivul principal pentru acest lucru? Pentru o mică parte dintre astfel de oameni, motivul este că au o umanitate slabă. Cu toate acestea, pentru majoritatea, motivul este calibrul lor slab. Acesta este motivul pentru care nu sunt capabili să-și facă treaba sau să-și îndeplinească bine îndatoririle. Fie că e vorba despre înțelegerea adevărului sau despre a învăța o meserie sau o aptitudine specializată, oamenii cu un calibru bun sunt capabili să înțeleagă principiile pe care le conțin acestea, să ajungă la sursa lucrurilor și să le identifice realitatea și esența. În felul acesta, în tot ceea ce fac, în orice slujbă se implică, ei fac judecăți corecte și determină standardele și principiile corecte. Asta înseamnă un calibru bun. Oamenii cu un calibru bun sunt capabili să se ocupe de supravegherea diverselor lucrări ale casei lui Dumnezeu. Cei cu un calibru mediu sau slab sunt incapabili de o astfel de lucrare. Asta nu înseamnă în niciun caz că unii oameni sunt favorizați sau priviți cu dispreț, sau tratați diferit de casa lui Dumnezeu – înseamnă doar că mulți oameni nu se pot ocupa de supraveghere din cauza calibrului lor. De ce nu se pot ocupa de supraveghere? Care este motivul? Motivul este că nu înțeleg adevărul. Și de ce nu înțeleg adevărul? Pentru că au un calibru mediu sau chiar foarte slab. Acesta este motivul pentru care adevărul îi depășește și sunt incapabili să-l înțeleagă când îl aud. Unii s-ar putea să nu înțeleagă adevărul fiindcă nu ascultă cu atenție sau pentru că sunt tineri și încă nu au o concepție despre credința în Dumnezeu și nu îi interesează prea mult. Totuși, acestea nu sunt motivele principale. Motivul principal este calibrul lor care este insuficient. Pentru oamenii de un calibru inferior, oricare ar fi datoria lor sau oricât de mult timp ar fi făcut lucrarea, oricât de multe predici ar auzi sau oricum ai avea părtășie despre adevăr cu ei, tot nu se pot lămuri. Își tărăgănează îndeplinirea datoriei, fac lucrurile de mântuială și nu realizează nimic. În cazul anumitor oameni care slujesc drept lideri de echipă și se ocupă cu supravegherea unei părți ale lucrării, la început, când își asumă responsabilitatea pentru lucrare, nu pricep principiile. După mai multe eșecuri, ajung să înțeleagă adevărul și principiile, căutând și punând întrebări. Apoi, pe baza acestor principii, se pot ocupa de supraveghere și pot sprijini singuri lucrarea. Asta înseamnă să ai calibru. În cazul altor oameni, le poți spune toate principiile și chiar le poți descrie în detaliu cum să le implementeze, iar ei vor părea să înțeleagă ce le spui, dar tot nu pot pricepe principiile când fac ceva. În schimb, se bazează pe propriile idei și închipuiri, chiar crezând că e corect să facă asta. Totuși, nu pot spune clar și nu știu de fapt dacă fac lucrurile conform principiilor. În cazul în care Cel de mai sus le pune întrebări, se agită și nu știu ce să spună. Se simt liniștiți numai când Cel mai de sus se ocupă de supraveghere și oferă îndrumare. Asta arată că au un calibru foarte slab. Cu un astfel de calibru slab, nu pot să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu sau să se ridice la nivelul adevărurilor-principii, cu atât mai puțin să-și îndeplinească îndatoririle într-o manieră satisfăcătoare.

Tocmai am menționat că există un alt nivel, mai presus decât calibrul bun, și anume calibrul foarte bun. După ce oamenii cu un calibru foarte bun ajung să creadă în Dumnezeu, Îi citesc cuvintele și, în experiența lor, treptat, trăiesc, simt și înțeleg la ce se referă diversele stări menționate în cuvintele lui Dumnezeu. Chiar și atunci când primesc provizii foarte puține sau ajutor, ei pot găsi calea de practicare în cuvintele lui Dumnezeu, își pot stabili cerințe pentru ei înșiși conform principiilor, îndrumărilor și standardelor, așa cum le spun cuvintele lui Dumnezeu, și pot evita abaterile și denaturările. Pot să înțeleagă adevărul și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși și pe Dumnezeu, mâncând și bând singuri cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este cel mai înalt calibru și astfel de oameni au cea mai mare perspicacitate. Spuneți-Mi, există astfel de oameni printre ființele umane? Poate nu găsiți astfel de oameni printre ființele umane din ziua de azi, dar vă puteți gândi la un astfel de om din Biblie? (Da, Iov și Petru.) Atât Iov, cât și Petru sunt astfel de oameni. Ei se numără printre ființele umane cu cel mai înalt calibru. Lăsând la o parte umanitatea, caracterul și credința lor în Dumnezeu, în ceea ce privește calibrul, ei sunt doi oameni cu cel mai înalt calibru. Pe ce Mă bazez când spun asta? (Iov nu a citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu și totuși a ajuns să-L cunoască, să se teamă de El și să se ferească de rău.) Dumnezeu nu i-a vorbit niciodată lui Iov, deci de unde proveneau experiența și cunoașterea lui? Iov a făcut observații și descoperiri în viața lui, apoi le-a savurat cu atenție, ceea ce a creat anumite impresii în inima lui și i-a adus o oarecare luminare și iluminare. A priceput, puțin câte puțin, adevărurile și, după ce le-a înțeles, a practicat conform priceperii și înțelegerii adevărului, ajungând treptat să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. „Să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău” este ceea ce ar trebui să respecte și să practice oamenii. Este cea mai înaltă cale pe care ar trebui s-o urmeze oamenii. În ochii generațiilor ulterioare, se pare că Iov a pus în practică destul de ușor acest dicton. Crezi că a fost simplu și ușor pentru că nu știi sau nu ai experimentat partea practică a acestor cuvinte. Cum a găsit Iov acest dicton? L-a obținut prin propria experiență practică. În ochii oamenilor, cuvintele „teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău” ar trebui să servească drept motto; ar trebui să-l urmeze și să-l practice ca pe un adevăr-principiu – asta-i corect. Însă Iov nu s-a axat pe felul în care să-l rostească; s-a axat numai pe felul în care să acționeze. Deci cum a ajuns la principiul pe care l-a pus în practică? (Prin experiența vieții lui de zi cu zi.) Cum a fost capabil să urmeze acest principiu în acțiunile lui? (Prin experiențele lui de viață, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu.) În viața lui normală, a văzut faptele lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a făcut-o asupra oamenilor. Prin aceste experiențe, a ajuns să aibă frică de Dumnezeu, credință adevărată în El, admirație, supunere și încredere adevărată. Așa s-a format frica lui de Dumnezeu. Nu s-a născut știind să se teamă de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este rezumatul practicilor și comportamentului său, după ce a crezut în Dumnezeu și L-a urmat atâția ani. Am putea spune că a fost esența comportamentului, cunoașterii și principiilor lui de a acționa. Purtarea lui, ceea ce a dezvăluit și cum s-a comportat înaintea lui Dumnezeu, precum și cele mai profunde intenții și principii de acțiune ale lui – esența tuturor acestor manifestări a fost că se temea de Dumnezeu. Așa l-a definit Dumnezeu. Iov a fost capabil să facă aceste lucruri, dar nu din cauză că Dumnezeu i-a spus multe cuvinte sau l-a aprovizionat cu mult adevăr, după care a obținut treptat frica de Dumnezeu prin propria înțelegere. În acea epocă, Dumnezeu nu i-a spus niciun cuvânt clar. Iov a putut să vadă cel mult mesagerii lui Dumnezeu și a putut să audă cel mult legendele și poveștile despre Dumnezeu transmise de strămoșii lui. Doar atât putea să știe. Totuși, bazându-se pe aceste informații, Iov a învățat treptat mai multe lucruri și mai multe lucruri practice, trăindu-și viața. Treptat, credința lui în Dumnezeu a devenit tot mai puternică și, de asemenea, în el a apărut frica adevărată de Dumnezeu. După ce aceste două lucruri au apărut în el, adevărata statură a lui Iov și adevăratul lui calibru au devenit evidente. Ce putem vedea la Iov? Putem vedea că sunt multe adevăruri – adevăruri legate de intențiile lui Dumnezeu, de cunoașterea lui Dumnezeu, de cerințele Lui pentru omenire și de mântuirea omenirii – pe care oamenii chiar pot ajunge să le înțeleagă, puțin câte puțin, în viețile lor cotidiene, atât timp cât au gândire și calibru umane normale. Iov este un exemplu al acestui lucru. A fost capabil să înțeleagă câteva lucruri practice. Ce a înțeles? Cel mai înalt motto al lui, care a fost confirmat când a experimentat încercările; aceasta a fost și înțelegerea lui supremă. Care este acest motto, această înțelegere supremă? [„Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21).] În rasa umană actuală, în ceea ce privește această problemă, există cineva cu aceeași înțelegere adevărată ca a lui Iov? Există cineva care poate obține înțelegerea lui Iov? (Nu.) Ceea ce înțeleg oamenii acum este doar o doctrină. Aceste cuvinte au provenit din experiența lui Iov. Generațiile ulterioare pot spune aceste cuvinte, dar nu le înțeleg în inimile lor. Nici Iov nu a avut această înțelegere la început, dar aceste cuvinte au venit de la el și au apărut din experiența lui directă. Iov a avut această realitate. Oricât de mult i-au repetat cuvintele și l-au imitat generațiile ulterioare pe Iov, ele înțeleg numai o doctrină. De ce spun că este doar o doctrină? În primul rând, pentru că oamenii nu pot s-o pună în practică. În al doilea rând, ei pur și simplu nu au experiențele pe care le-a avut Iov și nu au cunoașterea dobândită din aceste experiențe, așadar cunoașterea lor este lipsită de conținut. Oricât de mult o spui sau oricât de tare strigi: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve. Mă supun de bunăvoie tuturor orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu”, când ți se întâmplă ceva în viață, poți recunoaște în inima ta că este lucrarea lui Dumnezeu? Dacă El privează și distruge, mai poți binecuvânta numele lui Dumnezeu în inima ta? Îți este dificil să faci asta. De ce îți este atât de greu să faci asta? Pentru că nu cunoști intenția inițială a lui Dumnezeu când face asta și, de asemenea, nu-I recunoști suveranitatea. Nu poți înțelege aceste două lucruri. Nu poți înțelege intențiile lui Dumnezeu și nici atitudinea pe care ar trebui s-o adopte o ființă creată, supunerea pe care ar trebui s-o aibă sau acțiunile pe care ar trebui să le întreprindă. Nu poți face nimic din toate astea. Astfel, atunci când reciți cuvintele lui Iov, ele devin pe nesimțite lipsite de conținut, nimic mai mult decât cuvinte ornamentale și elegante. Prin urmare, deși atât tu, cât și Iov ați spus aceleași cuvinte, înțelegerea și pătrunderea lui Iov a acestor cuvinte în inima lui a fost diferită de a ta, iar el le-a rostit într-un context emoțional diferit de al tău. Acestea sunt două stări de spirit complet diferite. Iov nu spunea în mod obișnuit aceste cuvinte. În schimb, când Dumnezeu i-a luat tot, el s-a prosternat și a lăudat faptele lui Dumnezeu. Totuși, tu predici adesea aceste cuvinte, dar cum te-ai purta dacă ai înfrunta privarea din partea lui Dumnezeu? Ai fi capabil să îngenunchezi și să te rogi? Nu ai fi capabil să te supui. Dacă, la exterior, spui: „Ar trebui să mă supun. Acest lucru a fost făcut de Dumnezeu, iar noi, oamenii, nu avem nicio abilitate și nu ne putem împotrivi, așa că voi lăsa lucrurile să se desfășoare”, este aceasta supunere adevărată? Lăsând la o parte natura emoțiilor tale negative, rebele și potrivnice, există vreo diferență între atitudinea ta și cea a lui Iov? (Da.) Există o diferență imensă. Aceasta este diferența dintre a avea și a nu avea adevărul-realitate. Aceasta este diferența evidentă dintre lucrurile pe care cineva le-a experimentat și le-a înțeles, devenind revelația naturală a vieții sale, și simpla înțelegere a doctrinelor fără a avea realitatea. Când nu se confruntă cu nimic, oamenii predică vorbele lui Iov, dar când li se întâmplă ceva, mulți oameni nu pot spune cuvintele lui Iov. Asta arată că ei înțeleg numai doctrine. Aceste cuvinte nu au devenit viața lor și nu le ghidează gândurile și atitudinea când li se întâmplă ceva. Totuși, când li se întâmplă lucruri oamenilor care au aceste cuvinte drept viața lor, se vede clar că acestea nu sunt doar un motto pe care îl predică în viața cotidiană, ci și adevărata lor atitudine față de oameni, evenimente și lucruri. Mai mult, sunt adevărata lor atitudine față de Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt întruchiparea vieților lor, nu doar niște sloganuri pe care le strigă. Acest lucru subliniază diferența dintre a înțelege adevărul și a nu-l înțelege.

Acum să ne gândim la Petru. De ce spunem că Petru are un calibru bun? Pentru că el a putut să înțeleagă adevărul exprimat de Domnul Isus și cuvintele Sale. Epoca în care a trăit el era Epoca Harului. Calea răscumpărării pe care o propovăduia Domnul Isus în Epoca Harului a fost mai înaltă decât calea din Epoca Legii. Implica anumite adevăruri de bază despre intrarea în viață a omului și, de asemenea, câteva adevăruri inițiale despre schimbarea firii umane. De exemplu, implica supunerea față de Dumnezeu, supunerea față de suveranitatea și orchestrările lui Dumnezeu, precum și felul în care oamenii ar trebui să reacționeze când dezvăluie câteva dintre firile lor corupte. Deși aceste chestiuni nu au fost discutate într-o manieră amplă și sistematică, ele au fost menționate. Desigur, au fost discutate mult mai mult decât în vremea lui Iov, dar mult mai puțin decât în ziua de azi. Deși în Biblie nu există cuvinte consemnate despre astfel de aspecte ale adevărului, precum schimbarea firii umane, atitudinea oamenilor față de Dumnezeu, esența corupției din adâncul inimii oamenilor sau dezvăluirea firii corupte a omului, Domnul Isus sigur a vorbit despre aceste lucruri, într-o oarecare măsură. Doar că oamenii nu s-au putut ridica la acest nivel, așa că aceste cuvinte nu au fost consemnate. De exemplu, Domnul Isus i-a spus următoarele lui Petru: „Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!” (Matei 26:34). Auzind asta, Petru a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine!” (Matei 26:35). Ce fel de cuvinte sunt acestea? (Sunt cuvinte arogante care indică o lipsă a cunoașterii de sine.) Sunt cuvinte arogante rostite de un om care nu se cunoaște pe sine. Deci acest lucru este legat de cunoașterea de sine. Ce a realizat Petru după ce a cântat cocoșul? (Că a vorbit cu lăudăroșenie despre el însuși.) Când și-a dat seama asta, a simțit ceva în inima lui? (Da.) După ce s-a întâmplat acest lucru, care a fost prima lui reacție? (Remușcare, inima lui era plină de vinovăție.) Prima lui reacție a fost vinovăție și remușcare. A zis: „Ceea ce a spus Domnul a fost adevărat. Ceea ce am spus eu despre iubirea față de El a fost doar o dorință, un ideal, un fel de slogan. Nu am o astfel de statură.” Confruntându-se cu circumstanțele arestării Domnului Isus, Petru a fost laș și s-a temut. Cineva l-a întrebat: „Acela este Domnul vostru? Nu-L cunoști?” Și ce gândea Petru în sinea lui în momentul acela? „Da, Îl cunosc, dar dacă recunosc asta, mă vor aresta și pe mine.” Din cauza lașității lui și a fricii de suferință și pentru că se temea să nu fie arestat împreună cu Domnul Isus, nu a recunoscut că Îl cunoștea. Lașitatea i-a învins credința. Atunci credința lui a fost sinceră sau falsă? (A fost falsă.) În acel moment, și-a dat seama că, atunci când a spus: „Doamne, sunt pregătit să merg cu Tine, atât în închisoare, cât și la moarte!”, aceste cuvinte erau iluzii deșarte. Nu erau credința lui sinceră, ci doar vorbe goale, un slogan și doctrine. Nu avea deloc statură adevărată. Când și-a dat seama că nu avea deloc statură? (Când faptele au fost dezvăluite.) Doar când s-a confruntat cu faptele și când s-a simțit vinovat și a avut remușcări, și-a dat seama: „Se pare că statura și credința mea sunt foarte mici, întocmai cum a spus Domnul. Ceea ce a spus El a fost corect. Ce i-am zis eu Domnului a fost numai lăudăroșenie. Aceea nu a fost credință adevărată, ci un impuls de moment. Când m-am confruntat cu ceva, am fost laș, n-am fost dispus să sufăr, am avut propriile idei egoiste, am făcut propriile alegeri, nu m-am supus și nu am avut o inimă care Îl iubea cu adevărat pe Domnul. Atât de mică a fost credința mea, atât de mică a fost statura mea.” Remușcările l-au făcut să aibă aceste gânduri, nu-i așa? Remușcările lui arată că deja se cunoștea pe el însuși și avea o măsură corectă a staturii, a stării și a credinței lui. Noul Testament consemnează doar că Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, dar nu consemnează mărturia bazată pe experiență a lui Petru despre cum a avut remușcări, s-a întors și schimbat. De fapt, Petru a scris scrisori despre asta, dar cei care au întocmit Biblia nu au ales să le includă. Aceasta este o problemă evidentă, ceea ce arată că toți conducătorii bisericii din vremea aceea erau atenți cum să predice și să mărturisească, dar niciunul dintre ei nu înțelegea experiența de viață. Toți s-au axat pe felul în care acei apostoli au predicat și au lucrat și pe felul în care au suferit, fără să știe că lucrul cel mai important este intrarea în viață a oamenilor, precum și înțelegerea și cunoașterea lor despre Dumnezeu. Cei care au întocmit Biblia au consemnat ce i s-a întâmplat lui Petru în termeni prea simpli și generali, dar au consemnat evenimentele din viața lui Pavel în mod deosebit de detaliat și amplu. Asta arată că oamenii aveau prejudecăți. Nu înțelegeau ce era adevărul și nici ce însemna să fie martori pentru Dumnezeu. Îl venerau pe Pavel, așa că au ales mai multe dintre scrisorile lui și mai puține dintre cele ale lui Petru. Întocmind Biblia în felul acesta, au comis o eroare de principiu, care i-a făcut pe cei care credeau în Domnul să-l venereze și să-l imite pe Pavel timp de două mii de ani. Asta a condus întreaga lume religioasă pe calea de împotrivire față de Dumnezeu, devenind o împărăție religioasă sub controlul antihriștilor. Au ignorat mărturia excelentă a lui Petru, consemnând doar două dintre scrisorile lui – prima și a doua epistolă a lui Petru. Cât despre felul în care Petru a experimentat realmente ce i s-a întâmplat, cum Dumnezeu l-a luminat, ce a spus Isus când i S-a arătat, cum Petru a acceptat judecata, mustrarea de la Dumnezeu, emondarea, încercările și rafinările, cum, în final, a fost răstignit de bunăvoie cu capul în jos, cum a ajuns în acest punct, cum a obținut o astfel de schimbare în firea vieții lui și cum a ajuns la o asemenea credință și supunere – nu există nicio consemnare a acestui proces al experienței. Lucrurile nu ar trebui să stea deloc așa. Păcat că aceste lucruri atât de valoroase nu au fost consemnate!

De la cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, consemnate în cele patru Evanghelii, până la răstignirea lui finală, cu capul în jos, pentru Dumnezeu, ce văd oamenii când alătură aceste două evenimente? Petru a trecut de la a se lepăda de Domnul de trei ori la a fi, în final, răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu. Nu a existat un proces dificil aici, unul demn de a fi explorat? Care a fost acest proces? (Procesul de intrare în viață a omului și de schimbare a firii.) Așa e, schimbarea din firea omului este o călătorie de viață în care trebuie să fii capabil să te lepezi de tine și să te sacrifici pentru Dumnezeu și să te supui de bunăvoie tuturor orchestrărilor Lui. Experiența de viață este exact acest proces. Nu este deloc o dramatizare. Încă de la bun început, când Petru nu a îndrăznit să recunoască faptul că era un discipol al Domnului Isus, până la sfârșit, când a avut curaj și credință, fiind dispus să fie răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu și când s-a ridicat la acest nivel. Prin ce proces de transformare a trecut în credința, firea și supunerea lui! Cu siguranță a fost un proces evolutiv. Oamenii moderni nu au nevoie să știe exact ce fel de proces evolutiv a fost acesta, deoarece cuvintele rostite azi sunt adevărurile pe care trebuie să le înțeleagă cei care experimentează lucrarea lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu a clarificat deja aceste lucruri pentru oameni și le-a furnizat aceste adevăruri. Așadar, cum a fost experiența lui Petru? După ce a plecat Domnul Isus, nimeni nu i-a spus în termeni clari ce ar trebui să experimenteze, ca să ajungă la supunerea față de Dumnezeu. În epoca aceea în care nu avea la dispoziție cuvinte clare de la Dumnezeu, a obținut, în cele din urmă, o statură și credință de supunere voită, fără să se plângă sau să facă alegeri personale. Spuneți-Mi, în final, ce adevăruri a câștigat? Și cum le-a câștigat? Rugându-se, căutând și apoi, treptat, experimentând și tatonând. Desigur, în perioada aceasta, Petru a primit luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și harul special și îndrumarea Lui. În afară de astfel de lucruri, putea obține pătrundere numai prin propriile eforturi. În timpul acestui proces, cunoașterea lui Petru despre el însuși, despre intențiile lui Dumnezeu și despre toate aspectele adevărului, în care oamenii ar trebui să pătrundă treptat, a trecut de la întunecime la claritate, apoi la precizie și apoi la o cale de practicare concretă și precisă. Acest proces s-a întins până la sfârșit, când a fost capabil să se supună în mod absolut, fără nicio abatere. A îndrăznit să practice în felul acesta numai după ce a obținut confirmare în inima lui. De unde a venit această confirmare? Din tatonare, rugăciune și căutare. I-a permis Duhului Sfânt să acționeze și I-a permis lui Dumnezeu să acționeze. Nu a existat nicio piedică sau disciplinare. A avut luminarea Duhului Sfânt, pace și bucurie și, în același timp, a avut sprijinul, binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Așa a primit confirmarea. După ce a primit confirmarea, a continuat să meargă înainte cu îndrăzneală, să caute, să tatoneze și să practice. După ce a trecut printr-un proces atât de complicat, Petru a ajuns treptat la o înțelegere precisă a aspectelor naturii umane, a cunoașterii de sine și a firii, precum și a diverselor stări pe care firea coruptă a omului le produce în diverse medii. După ce a priceput asta, a început să lucreze la aceste lucruri, pentru a căuta căile de practicare corespunzătoare. În final, a înlăturat fiecare dintre aceste stări, care rezultau din diverse firi corupte în diferite medii. Cum le-a înlăturat? Le-a îndreptat puțin câte puțin, folosind adevărurile și principiile luminate de Dumnezeu. Bineînțeles, a trecut prin multe încercări și rafinări în această perioadă. În ce măsură a fost încercat și rafinat de Dumnezeu? În final, a priceput intenția lui Dumnezeu și a înțeles că El vrea ca oamenii să învețe lecția supunerii. Așadar, în ce măsură a lucrat Dumnezeu asupra lui Petru, ca să-l facă să-și dea seama că oamenii ar trebui să practice supunerea? Am menționat anterior un lucru pe care l-a spus Petru. Vă amintiți care era acela? („Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu pregătit și dispus?”) Aveți dreptate, asta a zis. Când a experimentat și a trecut prin lucrarea sau îndrumarea lui Dumnezeu, Petru a avut acest sentiment, fără să-și dea seama: „Nu cumva Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării?” Însă cu siguranță nu asta motivează acțiunile lui Dumnezeu. Oamenii se bazează pe perspectiva, gândirea și cunoașterea lor umană pentru a evalua această chestiune și simt că Dumnezeu Se joacă lejer cu oamenii, ca și cum ar fi jucării. Într-o zi le spune să facă ceva, a doua zi să facă altceva. Fără să-ți dai seama, începi să simți: „O, Dumnezeu a spus atât de multe lucruri. Până la urmă, ce încearcă să facă?” Oamenii se simt confuzi și puțin copleșiți. Nu știu ce alegeri să facă. Dumnezeu a folosit această metodă pentru a-l încerca pe Petru. Care a fost rezultatul final al acestei încercări? (Petru a obținut supunerea până la moarte.) A obținut supunerea. Acesta a fost rezultatul pe care l-a dorit Dumnezeu și El l-a văzut. Ce cuvinte rostite de Petru ne arată că devenise supus și crescuse în statură? Ce a spus Petru? Cum a acceptat și a văzut Petru tot ce făcuse Dumnezeu și atitudinea Lui de a-l trata pe om ca pe o jucărie? Care a fost atitudinea lui Petru? (El a spus: „Cum aș putea să nu fiu pregătit și dispus?”) Da, aceea a fost atitudinea lui Petru. Exact acelea au fost cuvintele lui. Oamenii care nu au trecut prin încercările și rafinările lui Dumnezeu nu ar spune niciodată aceste cuvinte, pentru că ei nu înțeleg narațiunea acestei povești și nu au experimentat-o niciodată. Dat fiind că nu au experimentat-o, cu siguranță această chestiune nu le este clară. Dacă nu le este clară, cum pot spune asta atât de lejer? Aceste cuvinte sunt ceva ce un om nu ar putea gândi niciodată. Petru a fost capabil să spună asta pentru că experimentase foarte multe încercări și rafinări. Dumnezeu l-a privat de multe lucruri, dar, în același timp, i-a și dat multe. După ce i-a dat, i-a luat din nou. După ce a luat lucruri de la el, Dumnezeu l-a făcut pe Petru să învețe să se supună și apoi i-a dat iarăși. Din punctul de vedere al omului, multe dintre lucrurile pe care le face Dumnezeu par un capriciu, ceea ce le dă oamenilor impresia că Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe niște jucării, nu-i respectă și nu-i tratează ca pe niște ființe umane. Oamenii cred că trăiesc fără demnitate, ca jucăriile; cred că Dumnezeu nu le dă dreptul să aleagă liber și că El poate spune orice dorește. Când îți dă ceva, El spune: „Meriți această recompensă pentru ce ai făcut. Aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu.” Când ia lucruri, pur și simplu are altceva de spus. Ce ar trebui să facă oamenii în acest proces? Nu este treaba ta să judeci dacă Dumnezeu are dreptate sau nu, nu este treaba ta să identifici natura acțiunilor lui Dumnezeu și cu siguranță nu este treaba ta să îi oferi vieții tale o mai mare demnitate în acest proces. Nu aceasta este alegerea pe care ar trebui s-o faci. Acest rol nu este al tău. Deci care este rolul tău? Prin experiență, ar trebui să înveți să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Dacă nu poți înțelege intențiile lui Dumnezeu și nu-I poți îndeplini cerințele, singura ta opțiune este să te supui. În astfel de circumstanțe, ți-ar fi ușor să te supui? (Nu.) Nu este ușor să te supui. Aceasta este o lecție pe care ar trebui s-o înveți. Dacă ți-ar fi ușor să te supui, nu ar trebui să înveți lecții, nu ar trebui să fii emondat și să treci prin încercări și rafinări. Pentru că-ți este dificil să te supui lui Dumnezeu, te încearcă El tot timpul, jucându-Se intenționat cu tine ca și cum ai fi o jucărie. În ziua în care îți va fi ușor să te supui lui Dumnezeu, când supunerea față de El va veni fără dificultate sau piedici, când vei putea să te supui de bunăvoie și bucuros, fără propriile alegeri sau preferințe, atunci Dumnezeu nu te va trata ca pe o jucărie și vei face exact cum ar trebui să faci. Dacă, într-o zi, spui: „Dumnezeu mă tratează ca pe o jucărie și eu trăiesc fără demnitate. Nu sunt de acord cu asta și nu mă voi supune”, aceea s-ar putea să fie ziua în care Dumnezeu te va abandona. Însă dacă statura ta a atins nivelul la care spui: „Deși intențiile lui Dumnezeu nu sunt ușor de înțeles și Dumnezeu Se ascunde mereu de mine, tot ce face El este corect. Indiferent ce face, mă voi supune de bunăvoie. Chiar dacă nu pot să mă supun, tot trebuie să adopt această atitudine și să nu mă plâng sau să aleg singur. Asta pentru că sunt o ființă creată. Datoria mea este să mă supun, iar aceasta este o obligație clară de care nu pot scăpa. Dumnezeu este Creatorul și orice face El este corect. Nu ar trebui să am nicio noțiune sau închipuire despre ceea ce face Dumnezeu. Nu se cuvine ca o ființă creată să facă asta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. Îi mulțumesc și pentru ce nu mi-a dat sau pentru ce mi-a dat și apoi mi-a luat. Toate acțiunile lui Dumnezeu sunt benefice pentru mine; chiar dacă nu pot vedea beneficiul, tot ar trebui să mă supun”? Aceste cuvinte nu au același efect ca acelea ale lui Petru, când a spus: „Cum aș putea să nu fiu pregătit și dispus?” Numai cei care au o astfel de statură pot înțelege realmente adevărul.

A portion of the Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.