Despre Biblie (4)

Multă lume crede că a înțelege și a putea interpreta Biblia sunt același lucru cu a găsi adevărata cale – dar, de fapt, sunt lucrurile cu adevărat atât de simple? Nimeni nu cunoaște realitatea Bibliei: că ea nu este nimic mai mult decât o consemnare istorică a lucrării lui Dumnezeu și un testament la cele două etape anterioare ale lucrării lui Dumnezeu și că nu îți oferă nicio înțelegere a scopurilor lucrării Sale. Oricine a citit Biblia știe că ea documentează cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu pe perioada Epocii Legii și a Epocii Harului. Vechiul Testament face cronica istoriei Israelului și a lucrării lui Iahve de la momentul creației și până la sfârșitul Epocii Legii. Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus pe pământ, relatată în cele Patru Evanghelii, precum și lucrarea lui Pavel – nu sunt acestea consemnări istorice? A aduce astăzi în discuție lucrurile din trecut face din ele istorie și, indiferent cât de adevărate sau reale ar putea fi, acestea sunt totuși istorie – iar istoria nu se poate adresa prezentului, căci Dumnezeu nu privește înapoi în istorie! Și astfel, dacă înțelegi numai Biblia și nu înțelegi nimic despre lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o facă astăzi, și dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu cauți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu înțelegi ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu. Dacă citești Biblia pentru a studia istoria Israelului, pentru a cerceta istoria creației de către Dumnezeu a tuturor cerurilor și a pământului, atunci nu crezi în Dumnezeu. Dar astăzi, din moment ce crezi în Dumnezeu și urmărești viața, din moment ce urmărești cunoașterea lui Dumnezeu, iar nu slove și doctrine moarte sau o înțelegere a istoriei, trebuie să cauți voia lui Dumnezeu de astăzi și trebuie să cauți direcția lucrării Duhului Sfânt. Dacă ai fi arheolog, ai putea citi Biblia – dar nu ești, ești unul dintre aceia care cred în Dumnezeu și cel mai bine ar fi să cauți voia de astăzi a lui Dumnezeu. Prin citirea Bibliei, vei înțelege cel mult câte ceva din istoria Israelului, vei învăța despre viețile lui Avraam, David și Moise, vei afla despre cum L-au venerat pe Iahve, despre felul în care Iahve i-a pârjolit pe aceia care I s-au împotrivit și despre cum le-a vorbit oamenilor din acea epocă. Vei afla doar despre lucrarea lui Dumnezeu din trecut. Consemnările din Biblie au legătură cu modul în care vechiul popor al lui Israel Îl venera pe Dumnezeu și trăia sub îndrumarea lui Iahve. Deoarece israeliții erau aleșii lui Dumnezeu, în Vechiul Testament poți vedea loialitatea întregului popor al lui Israel față de Iahve, felul în care toți cei ce ascultau de Iahve erau îngrijiți și binecuvântați de El; poți afla că, atunci când Dumnezeu a lucrat în Israel, a fost plin de milă și de dragoste, precum și cuprins de înflăcărare, și că toți israeliții, de la cel mai slab până la cel mai puternic, Îl venerau pe Iahve, și astfel toată țara a fost binecuvântată de Dumnezeu. Aceasta este istoria Israelului consemnată în Vechiul Testament.

Biblia este o consemnare istorică a lucrării lui Dumnezeu în Israel și documentează multe dintre predicțiile profeților din vechime, precum și unele dintre cuvântările lui Iahve din lucrarea Sa la acea vreme. De aceea, toată lumea privește această carte ca fiind sfântă (pentru că Dumnezeu este sfânt și măreț). Desigur, toate acestea sunt rezultatul venerației lor față de Iahve și al adorației lor față de Dumnezeu. Oamenii se referă la această carte în acest mod numai deoarece creaturile lui Dumnezeu își preamăresc și își adoră atât de mult Creatorul, și există chiar și cei ce numesc această carte o carte divină. De fapt, este doar o consemnare umană. Ea nu a fost numită personal de către Iahve și nici creația sa nu a fost personal călăuzită de El. Cu alte cuvinte, autorul acestei cărți nu este Dumnezeu, ci oamenii. Sfânta Scriptură este doar un titlu reverențios atribuit de către om. Acest titlu nu a fost decis de către Iahve și de către Isus după ce au discutat între Ei; nu este altceva decât o idee umană. Căci această carte nu a fost scrisă de Iahve, cu atât mai puțin de către Isus. În schimb, cuprinde relatările făcute de mulți profeți antici, apostoli și vizionari, care au fost apoi întocmite de generațiile următoare într-o carte de scrieri antice care, pentru oameni, pare a fi deosebit de sfântă, o carte despre care ei cred că este plină de taine profunde și de nepătruns ce așteaptă să fie deslușite de generațiile viitoare. Ca atare, oamenii sunt chiar mai dispuși să creadă că această carte este o carte divină. Odată cu adăugarea celor Patru Evanghelii și a Cărții Apocalipsei, atitudinea oamenilor față de ea este cu totul diferită față de orice altă carte și, astfel, nimeni nu îndrăznește să cerceteze minuțios această „carte divină” pentru că este prea „sacră”.

De ce, de îndată ce citesc Biblia, oamenii pot să găsească o cale corectă de a practica în ea? De ce pot ei să dobândească multe lucruri care le erau de neînțeles? Astăzi, Eu disec Biblia în acest fel, dar nu înseamnă că o urăsc sau neg valoarea ei ca referință. Eu îți explic și îți lămuresc valoarea inerentă și originile Bibliei pentru a te împiedica să fii ținut în întuneric. Pentru că oamenii au atât de multe opinii despre Biblie, iar majoritatea dintre ele sunt greșite; citirea Bibliei în acest fel nu numai că îi împiedică să dobândească ce se cuvine, ci, mai important, împiedică lucrarea pe care Eu intenționez să o fac. Interferează enorm cu lucrarea viitorului și oferă doar dezavantaje, nu și avantaje. Astfel, ceea ce te învăț Eu este pur și simplu esența și povestea lăuntrică a Bibliei. Nu-ți cer să nu citești Biblia sau să te-apuci să susții că este total lipsită de valoare, ci doar să ai cunoașterea și viziunea corectă asupra Bibliei. Nu fi prea părtinitor! Deși Biblia este o carte de istorie scrisă de oameni, ea documentează și multe dintre principiile după care sfinții și profeții din vechime Îl slujeau pe Dumnezeu, precum și experiențele recente ale apostolilor în slujirea lui Dumnezeu – toate acestea au fost într-adevăr văzute și cunoscute de acești oameni și pot servi ca referință pentru oamenii din această epocă în urmărirea căii adevărate. Astfel, prin citirea Bibliei, oamenii pot câștiga și multe căi de viață care nu pot fi găsite în alte cărți. Aceste căi sunt căile de viață ale lucrării Duhului Sfânt trăite de profeți și apostoli în epocile trecute, și multe dintre cuvinte sunt prețioase și pot oferi ceea ce le este necesar oamenilor. Prin urmare, tuturor oamenilor le place să citească Biblia. Fiindcă există atât de multe lucruri ascunse în Biblie, opiniile oamenilor față de ea sunt diferite de cele față de scrierile marilor figuri spirituale. Biblia este o consemnare și o colecție a experiențelor și cunoștințelor oamenilor care L-au slujit pe Iahve și pe Isus în vechea și în noua epocă, și astfel, generațiile de mai târziu au reușit să dobândească din ea multă luminare, iluminare și căi de a practica. Motivul pentru care Biblia este superioară scrierilor oricăror mari figuri spirituale este că toate scrierile acestora sunt extrase din Biblie, toate experiențele lor vin din Biblie și toate explică Biblia. Și astfel, deși oamenii pot dobândi aprovizionare din cărțile oricărei mari figuri spirituale, ei încă venerează Biblia, pentru că li se pare superioară și foarte profundă! Deși Biblia pune laolaltă unele dintre cărțile cuvintelor vieții, cum ar fi epistolele lui Pavel și epistolele lui Petru, și cu toate că oamenii pot fi aprovizionați și ajutați de aceste cărți, ele tot sunt învechite, tot aparțin vechii epoci și, indiferent cât de bune sunt, ele sunt potrivite doar pentru o perioadă și nu sunt veșnice. Căci lucrarea lui Dumnezeu se dezvoltă permanent și nu poate să se oprească pur și simplu în vremea lui Pavel și a lui Petru sau să rămână pentru totdeauna în Epoca Harului, în care a fost răstignit Isus. Și astfel, aceste cărți sunt potrivite numai pentru Epoca Harului, nu pentru Epoca Împărăției din zilele de pe urmă. Ele pot doar să-i aprovizioneze pe credincioșii din Epoca Harului, nu și pe sfinții din Epoca Împărăției și, indiferent cât de bune ar fi, ele sunt totuși învechite. Același lucru se întâmplă și cu lucrarea de creație a lui Iahve sau cu lucrarea Sa în Israel: indiferent cât de măreață a fost această lucrare, ea tot avea să devină depășită și tot avea să vină vremea când avea să treacă. Lucrarea lui Dumnezeu este și ea la fel: este măreață, dar va veni un timp când se va sfârși; nu poate rămâne pentru totdeauna în cadrul lucrării de creație, nici în cel al răstignirii. Indiferent cât de convingătoare este lucrarea răstignirii, indiferent cât de eficientă a fost în înfrângerea Satanei, lucrarea este, la urma urmei, tot lucrare, iar epocile sunt, la urma urmei, tot epoci; lucrarea nu poate rămâne veșnic pe aceeași fundație, și nici vremurile nu pot să nu se schimbe niciodată, pentru că a existat creația și trebuie să existe și zilele de pe urmă. Acest lucru este inevitabil! Astfel, astăzi, cuvintele vieții din Noul Testament – epistolele apostolilor și cele Patru Evanghelii – au devenit cărți de istorie, au devenit vechi almanahuri, și cum ar putea niște vechi almanahuri să-i aducă pe oameni în noua epocă? Indiferent de capacitatea acestor almanahuri de a-i aproviziona pe oameni cu viață, indiferent de capacitatea lor de a călăuzi oamenii către cruce, nu sunt ele depășite? Nu sunt lipsite de valoare? Așadar, îți spun că n-ar trebui să crezi orbește în aceste almanahuri. Sunt prea vechi, nu te pot aduce în noua lucrare, ci te pot doar împovăra. Nu numai că nu te pot aduce în lucrarea cea nouă și în noua intrare, ci te duc în vechi biserici religioase – și, dacă se întâmplă asta, nu înseamnă că dai înapoi în credința ta în Dumnezeu?

Ceea ce Biblia documentează este lucrarea lui Dumnezeu în Israel, inclusiv unele lucruri făcute de aleșii Lui din Israel. În ciuda faptului că a existat o selecție a părților de inclus sau de înlăturat, deși Duhul Sfânt nu a aprobat, totuși El nu a învinuit. Biblia nu este decât o istorie a Israelului, care este și o istorie a lucrării lui Dumnezeu. Oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le consemnează au fost toate reale și nimic referitor la ele nu avea însemnătate simbolică – cu excepția, firește, a profețiilor lui Isaia, ale lui Daniel și ale altor profeți sau a cărții de viziuni a lui Ioan. Oamenii perioadei timpurii a Israelului erau bine informați și cultivați, iar cultura și cunoștințele lor antice erau destul de avansate, astfel că scrierile lor au fost mai presus de cele ale oamenilor de astăzi. Drept urmare, faptul că ei au putut să scrie aceste cărți nu ar trebui să fie o surpriză, deoarece Iahve lucrase foarte mult printre ei, iar ei văzuseră atât de multe. David a văzut faptele lui Iahve cu proprii săi ochi, le-a experimentat personal și a văzut multe semne și minuni, și a scris astfel toți acei psalmi de laudă pentru faptele lui Iahve. Ei au putut să scrie aceste cărți în anumite circumstanțe, nu pentru că aveau un talent excepțional. Ei L-au lăudat pe Iahve pentru că L-au văzut. Dacă nu L-ați văzut niciodată pe Iahve și nu cunoașteți existența Lui, cum ați putea să-L lăudați? Dacă nu L-ați văzut pe Iahve, atunci nu veți ști să-L lăudați și nici să vă închinați Lui, cu atât mai puțin veți putea scrie cântări care să-L preamărească și, chiar dacă vi s-ar cere să inventați câteva fapte ale lui Iahve, nu ați putea face acest lucru. Faptul că astăzi puteți să-L lăudați pe Dumnezeu, să-L iubiți pe Dumnezeu, este și pentru că L-ați văzut, și pentru că ați experimentat lucrarea Lui – și, dacă se îmbunătățește calibrul vostru, oare nu veți putea scrie și voi poeme întru lauda lui Dumnezeu, precum David?

Să înțelegi Biblia, să înțelegi istoria, dar să nu înțelegi ceea ce face astăzi Duhul Sfânt – asta este greșit! Te-ai descurcat foarte bine în studiul istoriei, ai făcut o treabă minunată, dar nu înțelegi nimic din lucrarea pe care o face Duhul Sfânt astăzi. Nu este aceasta nechibzuință? Alți oameni te întreabă: „Ce face Dumnezeu astăzi? În ce ar trebui să pătrunzi în ziua de azi? Tu cum te descurci în urmărirea vieții? Înțelegi voia lui Dumnezeu?” Nu vei avea niciun răspuns la ce te întreabă ei – așadar, ce anume știi? Vei spune: „Sunt doar conștient că trebuie să întorc spatele trupului și să mă cunosc pe mine însumi”. Și dacă te-ar întreba apoi: „Ce altceva mai știi?”, ai spune că mai știi să asculți de toate rânduielile lui Dumnezeu și că înțelegi câte ceva din istoria Bibliei, și asta-i tot. Asta-i tot ce-ai câștigat din credința în Dumnezeu în toți acești ani? Dacă asta e tot ce înțelegi, atunci ai foarte multe lipsuri. Astfel, statura voastră actuală este în mod fundamental incapabilă să realizeze ceea ce vă cer, iar adevărurile pe care le înțelegeți sunt prea slabe, ca și puterile voastre de diferențiere – altfel spus, credința voastră este prea superficială! Trebuie să fiți echipați cu mai multe adevăruri, aveți nevoie de mai multă cunoaștere, trebuie să vedeți mai mult, și numai atunci veți putea răspândi Evanghelia, căci asta e ceea ce se cuvine să dobândiți!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger