Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers: Capitolul 5

Când Dumnezeu are de la oameni cerințe care pentru ei sunt greu de explicat și când cuvintele Sale lovesc direct în inima omului, iar oamenii își oferă inimile lor sincere pentru ca El să Se bucure de ele, Dumnezeu le dă atunci șansa de a cugeta, de a lua o hotărâre și de a căuta o cale de a practica. În acest mod, toți aceia care sunt oamenii Săi își vor oferi, încă o dată, întreaga ființă lui Dumnezeu, cu pumnii strânși de determinare. Unii, poate, vor face un plan și își vor stabili un program zilnic, pregătindu-se să se mobilizeze pentru a lucra din greu, dedicându-și fărâma de putere planului de gestionare al lui Dumnezeu, pentru a-i aduce acestuia slavă și a-i accelera încheierea. Tocmai când oamenii nutresc această mentalitate, păstrând aceste lucruri în mintea lor în timp ce își văd de treburile lor, în timp ce vorbesc și în timp ce lucrează, Dumnezeu începe să vorbească din nou: „Glasul Duhului Meu este o expresie a întregimii firii Mele. Înțelegeți?” Cu cât ființele umane sunt mai hotărâte, cu atât vor tânji cu mai multă disperare să înțeleagă voia lui Dumnezeu și cu atât vor tânji cu mai multă seriozitate ca Dumnezeu să aibă cerințe de la ele. Din acest motiv, Dumnezeu va da oamenilor ceea ce își doresc, profitând de această oportunitate pentru a împărtăși cuvintele Sale, demult pregătite, în colțișoarele cele mai ascunse ale ființei lor. Deși aceste cuvinte pot părea un pic dure sau severe, pentru omenire ele sună neasemuit de dulce. Brusc, inimile lor înfloresc de bucurie, ca și cum ar fi în rai sau ar fi fost transportați către un alt tărâm – un adevărat paradis al imaginației – unde treburile lumii exterioare nu mai apasă asupra omenirii. Pentru a evita eventualitatea ca oamenii, așa cum aveau obiceiul să facă în trecut, să vorbească din exterior și să acționeze din exterior, eșuând astfel să stabilească o bază corespunzătoare, odată ce oamenii au obținut ceea ce își doresc în inimile lor și, mai ales, odată ce se pregătesc să meargă la lucru cu un entuziasm pasionat, Dumnezeu Își adaptează din nou modul de a vorbi la mentalitatea lor și, rapid și fără reținere, dezminte toată ardoarea și ceremonia religioasă pe care o au în inimi. Așa cum a spus Dumnezeu: „Ați înțeles în mod autentic importanța care există în aceasta?” Fie înainte sau fie după ce oamenii se hotărăsc asupra a ceva, ei nu acordă mare importanță cunoașterii lui Dumnezeu în acțiunile Lui sau în cuvintele Lui, ci mai degrabă continuă să se gândească la întrebarea: „Ce pot face pentru Dumnezeu? Asta e chestiunea esențială!” De aceea, Dumnezeu spune: „Și aveți tupeul să vă numiți poporul Meu în fața Mea – nu aveți niciun pic de rușine, cu atât mai puțin vreo rațiune!” De îndată ce Dumnezeu a rostit aceste cuvinte, oamenii imediat ajung să le realizeze și, ca și cum ar suferi un șoc electric, ei se grăbesc să își retragă mâinile în siguranța sânului lor, temându-se profund să provoace mânia lui Dumnezeu a doua oară. În afară de asta, Dumnezeu a mai spus: „Mai devreme sau mai târziu, oamenii ca voi vor fi dați afară din casa Mea. Nu te folosi de autoritatea vechimii în fața Mea, presupunând că ai mărturisit ferm pentru Mine!” Auzind cuvinte ca acestea, oamenii sunt chiar mai înfricoșați, ca și cum ar fi zărit un leu. Ei știu prea bine în inimile lor. Nu doresc să fie mâncați de leu, însă pe de altă parte, habar nu au cum să scape. Chiar în această clipă, planul din interiorul inimii umane dispare fără urmă, absolut și complet. Prin cuvintele lui Dumnezeu, Eu simt ca și cum pot vedea fiecare aspect al nerușinării omenirii: capetele plecate și o purtare demoralizată, ca un candidat care a picat examenul de intrare la facultate, cu idealurile lui așa de înălțătoare, familia fericită, viitorul strălucit și așa mai departe, împreună cu Cele patru direcții de modernizare până în anul 2000 – toate s-au transformat în simple vorbe goale, creând un scenariu imaginar dintr-un film science fiction. Asta pentru a schimba elemente pasive cu elemente active, făcând oamenii, în mijlocul pasivității lor, să stea în poziția pe care le-a atribuit-o Dumnezeu. Este excepțional de important faptul că ființele umane sunt profund înfricoșate de pierderea acestei denumiri; ca atare, se agață cu dinții de legitimațiile de birou, profund temători că cineva ar putea încerca să le ia cu forța. Când omenirea are această stare mentală, Dumnezeu nu Se îngrijorează că oamenii vor deveni pasivi și astfel, El schimbă în mod corespunzător cuvintele Sale de judecată în cuvinte de interogare. Nu numai că El le dă oamenilor șansa de a-și trage sufletul, dar le dă și șansa de a lua aspirațiile pe care le-au avut până acum și de a le pune în ordine pentru viitor: orice este nepotrivit poate fi modificat. Asta fiindcă Dumnezeu încă nu Și-a început lucrarea – e un noroc în mijlocul unei mari nenorociri – și mai ales, nu îi condamnă. Deci, să continui să Îi ofer tot devotamentul meu!

Apoi, nu trebuie să dai la o parte cuvintele lui Dumnezeu din cauza fricii tale. Uită-te să vezi dacă Dumnezeu are cerințe noi. Cu siguranță, vei descoperi una ca aceasta: „De acum înainte, în toate lucrurile trebuie să intri în realitatea practicii; doar să dai din gură, așa cum ai făcut în trecut, nu te va mai ajuta.” Aici încă se manifestă înțelepciunea lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a păzit întotdeauna proprii martori, iar când realitatea cuvintelor din trecut a ajuns la final, nimeni, oricine-ar fi, nu poate să pătrundă cunoașterea „realității practicii.” Aceasta este suficient pentru a dovedi adevărul a ceea ce Dumnezeu a spus: „Mă angajez să fac lucrarea Eu Însumi.” Are legătură cu adevăratul înțeles al lucrării în divinitate, precum și cu motivul pentru care omenirea, după ce a ajuns la un nou punct de început este, totuși, încă incapabilă să pătrundă adevăratul înțeles al cuvintelor lui Dumnezeu. Asta pentru că, în trecut, marea majoritate a oamenilor se țineau strâns de realitatea din cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce astăzi ei nu au habar despre realitatea practicii, înțelegând doar aspectele superficiale ale acestor cuvinte, dar nu esența lor. Și mai important este că, astăzi, în clădirea Împărăției, nimănui nu i se permite să intervină, ci doar să se supună poruncii lui Dumnezeu, executând precum roboții. Ține minte bine acest lucru! De fiecare dată când Dumnezeu reamintește trecutul, El începe să vorbească despre situația concretă de astăzi; aceasta este o formă de a vorbi care creează un contrast puternic între ceea ce vine înainte și ceea ce vine după și, din acest motiv, poate să obțină roade și mai bune, permițând oamenilor să juxtapună prezentul și trecutul și, în acest fel, să evite să le confunde pe cele două. Aceasta este o fațetă a înțelepciunii lui Dumnezeu și scopul acesteia este de a obține roadele lucrării. După aceasta, Dumnezeu dezvăluie încă o dată urâțenia omenirii, pentru ca omenirea să nu uite niciodată să mănânce și să bea cuvintele Lui în fiecare zi și, chiar mai important, pentru ca să se cunoască pe sine și să ia acest lucru drept o lecție din care trebuie să învețe în fiecare zi.

După ce a rostit aceste cuvinte, Dumnezeu a obținut efectele care erau scopul Său inițial. Și astfel, fără a-I mai păsa dacă omenirea L-a înțeles sau nu, El trece de acest lucru în câteva propoziții, deoarece lucrarea Satanei nu are nimic de-a face cu omenirea – despre acest lucru, omenirea nu are nici cea mai mică idee. Acum, lăsând în urmă lumea spirituală, priviți mai departe la modul în care Dumnezeu Își rostește cerințele pentru omenire: „Odihnindu-Mă în sălașul Meu, Eu observ cu atenție: toți oamenii de pe pământ se foiesc, «călătorind în jurul lumii» și alergând încolo și încoace, toate pentru destinul și viitorul lor. Nici măcar unul singur, însă, nu are energie de acordat construirii Împărăției Mele, nici măcar cât efortul necesar pentru a trage aer în piept.” După acest schimb de formalități cu oamenii, Dumnezeu încă nu le dă atenție, ci continuă să vorbească din perspectiva Duhului și, prin aceste cuvinte, dezvăluie circumstanțele generale ale vieții rasei umane în totalitatea ei. Este evident, din „călătorind în jurul lumii” și „alergând încolo și încoace”, că viața umană este complet lipsită de conținut. Dacă nu ar fi mântuirea atotputernică a lui Dumnezeu, mai ales pentru cei născuți în marea familie în declin a liniei imperiale a Chinei, oamenii ar fi și mai înclinați să-și trăiască întreaga viață în zadar, și ar face mai bine să cadă în infern și iad în loc să vină pe această lume. Sub dominarea marelui balaur roșu, ei L-au ofensat pe Dumnezeu fără a-și da seama și, ca urmare, în mod natural și pe neștiute, au căzut sub mustrarea lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu îi ia pe „cei salvați” și pe „nerecunoscători” și îi pune în contrast unul față de celălalt, astfel ca ființele umane să se cunoască pe sine mult mai clar, creând din aceasta un contrast față de harul Său mântuitor. Nu creează asta oare un rezultat și mai eficace? Desigur, este evident fără a o spune Eu atât de răspicat că oamenii pot deduce, din conținutul cuvântărilor lui Dumnezeu, un element de reproș, un element de mântuire și de apel și o ușoară urmă de tristețe. Citind aceste cuvinte, oamenii încep să se simtă, în mod inconștient, îndurerați și nu pot să nu verse lacrimi… Totuși, Dumnezeu nu va fi reținut pe motivul unor sentimente de tristețe, și nici nu Își va abandona, din cauza corupției întregii rase umane, lucrarea de disciplinare a oamenilor Săi și emiterea de cerințe față de ei. Din această cauză, subiectele Sale se referă din start la circumstanțe precum cele de astăzi și, mai ales, El proclamă omenirii măreția decretelor Sale administrative, astfel ca planul Lui să continue să progreseze. De aceea, continuând acest lucru cu toată viteza cuvenită și bătând fierul cât e cald, Dumnezeu promulgă, în acest moment crucial, o constituție pentru vremuri – o constituție pe care oamenii trebuie să o citească acordând atenție deosebită fiecărei clauze înainte de a putea înțelege voia lui Dumnezeu. Nu este nevoie să aprofundez subiectul acum; oamenii pur și simplu trebuie să citească cu mai mare atenție.

Astăzi, voi – acest grup de oameni de aici – sunteți singurii care pot vedea cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu. Chiar și așa, în cunoașterea lui Dumnezeu, oamenii de astăzi au rămas cu mult în spatele oricărei persoane din vremurile trecute. Asta arată suficient de clar cât de multe eforturi a investit Satana în oameni în aceste mii de ani, precum și măsura în care a corupt umanitatea – o măsură atât de mare încât, în ciuda nenumăratelor cuvinte rostite de Dumnezeu, omenirea încă nici nu-L înțelege și nici nu Îl cunoaște, ci, în schimb, îndrăznește să se ridice și să I se opună în mod public. Și astfel, Dumnezeu îi propune adesea pe oamenii din vremurile străvechi ca termen de comparație pentru oamenii de astăzi, pentru a le da celor din urmă, inconștienți și mărginiți cum sunt, puncte de referință realiste. Deoarece ființele umane nu au cunoaștere de Dumnezeu și deoarece le lipsește o credință autentică în El, Dumnezeu a decretat că omenirea nu are calificări și rațiune; astfel, iar și iar, El le-a arătat oamenilor toleranță și le-a oferit mântuire. Se dă o luptă în acest sens în tărâmul spiritului: este speranța deșartă a Satanei de a corupe umanitatea într-un anumit grad, de a face lumea urâtă și rea și, astfel, de a trage oamenii jos în noroi cu el și de a distruge planul lui Dumnezeu. Totuși, planul lui Dumnezeu nu este de a transforma toată omenirea în oameni care Îl cunosc, ci mai degrabă de a alege o parte pentru a reprezenta întregul, lăsând restul ca deșeuri, bunuri defecte de aruncat în grămada de gunoi. Astfel, deși din punctul de vedere al Satanei, luarea în stăpânire a câtorva indivizi ar putea să pară o oportunitate excelentă de a distruge planul lui Dumnezeu, ce ar putea ști un neghiob precum Satana despre intenția lui Dumnezeu? Iată motivul pentru care Dumnezeu a spus, demult: „Mi-am acoperit fața pentru a evita să privesc această lume.” Știm câte ceva despre asta, iar Dumnezeu nu le cere ființelor umane să fie capabile să facă orice; mai degrabă, El vrea ca ele să recunoască faptul că ceea ce face El este miraculos și de nepătruns și să-L slăvească în inimile lor. Dacă, așa cum își imaginează oamenii, Dumnezeu i-ar fi mustrat fără a lua în seamă circumstanțele, atunci întreaga lume ar fi pierit demult. Nu ar fi fost asta echivalent cu a cădea direct în capcana Satanei? Și astfel, Dumnezeu Își utilizează cuvintele doar pentru a obține roadele pe care El le are în minte, dar rareori există un început al faptelor. Nu este oare un exemplu din cuvintele Lui: „Dacă nu Mi s-ar face milă de lipsa voastră de calități, rațiune și înțelegere, atunci toți ați pieri în mijlocul mustrării Mele, șterși de pe fața pământului. Cu toate acestea, până când se va termina lucrarea Mea pe pământ, voi rămâne îngăduitor față de omenire.”?

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.