Fragment 24 | „Prefaţă”

După lucrarea lui Iahve, Isus S-a întrupat ca să-Și facă lucrarea printre oameni. Lucrarea Lui nu a fost făcută în izolare, ci construită pe lucrarea lui Iahve. A fost o lucrare pentru o nouă epocă după ce Dumnezeu a încheiat Epoca Legii. În mod similar, după ce lucrarea lui Isus s-a încheiat, Dumnezeu tot Și-a continuat lucrarea pentru următoarea epocă, deoarece întreaga gestionare a lui Dumnezeu progresează mereu. După ce vechea epocă va trece, va fi înlocuită de o nouă epocă și odată ce vechea lucrare va fi terminată, o nouă lucrare va continua gestionarea lui Dumnezeu. Această întrupare este a doua întrupare a lui Dumnezeu după finalizarea lucrării lui Isus. Bineînțeles, întruparea aceasta nu se petrece independent, ci este a treia etapă a lucrării după Epoca Legii și Epoca Harului. Fiecare nouă etapă a lucrării lui Dumnezeu aduce mereu un nou început și o nouă epocă. Așadar, există și schimbări corespunzătoare în ceea ce privește firea lui Dumnezeu, modul Lui de a lucra, locația lucrării Lui și numele Lui. Deci, nu e de mirare că omului îi este greu să accepte lucrarea lui Dumnezeu în noua epocă. Dar, indiferent de cum I se opune omul, Dumnezeu Își face mereu lucrarea și mereu conduce înainte întreaga omenire. Când Isus a venit în lumea omului, El a adus Epoca Harului și a încheiat Epoca Legii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată și, cu această întrupare, a încheiat Epoca Harului și a adus Epoca Împărăției. Toți cei care acceptă cea de-a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduși în Epoca Împărăției și vor putea să accepte personal îndrumarea lui Dumnezeu. Deși Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârșit doar răscumpărarea întregii omeniri și a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor și nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influența Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci și ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Și astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă și a început lucrarea de pedeapsă și judecată, și munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toți cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare și vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină și vor dobândi adevărul, calea și viața.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Un imn al cuvintelor lui Dumnezeu

Hristos al zilelor de pe urmă a adus Epoca Împărăției

Când Isus a venit în lumea oamenilor,

a adus Epoca Harului, Epoca Legii încheind.

Dumnezeu S-a reîntrupat în zilele de pe urmă.

A adus Epoca Împărăției,

încheind Epoca Harului.

Toți cei ce acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu

vor fi conduși în Epoca Împărăției

și vor primi călăuzirea Sa.

Isus a lucrat printre oameni pentru a-i răscumpăra,

oferindu-Se jertfă pentru păcatele lor.

Totuși, firea omului rămâne coruptă.

Pentru a salva omul de influența Satanei,

nu-i de ajuns ca Isus să fie jertfă pentru păcat.

Dumnezeu trebuie să facă o lucrare mai mare

pentru a scăpa omul de firea întinată de Satana.

Toți cei ce acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu

vor fi conduși în Epoca Împărăției

și vor primi călăuzirea Sa.

După ce l-a iertat de păcate pe om,

Dumnezeu S-a reîntrupat să-l conducă într-o epocă nouă;

epocă a mustrării și judecății,

ridicând omul într-un tărâm mai înalt.

Toți cei ce acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu

vor fi conduși în Epoca Împărăției

și vor primi călăuzirea Sa.

Toți cei ce se supun stăpânirii Lui

vor culege-un adevăr mai înalt

și binecuvântări mai mari.

Vor trăi în lumină!

Și vor dobândi calea, adevărul și viața!

Toți cei ce acceptă a doua întrupare a lui Dumnezeu

vor fi conduși în Epoca Împărăției

și vor primi călăuzirea Sa.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.