Fragment 101 | „Esența trupului locuit de Dumnezeu”

Înainte ca Isus să efectueze lucrarea, El a trăit doar în umanitatea Sa normală. Nimeni nu putea spune că El era Dumnezeu, nimeni nu a aflat că El era Dumnezeul întrupat; oamenii L-au cunoscut doar ca pe un om complet obișnuit. Umanitatea Lui cu totul obișnuită, normală, a fost dovada că Dumnezeu S-a întrupat în trup, și că Epoca Harului a fost epoca lucrării Dumnezeului întrupat, nu epoca lucrării Duhului. A fost dovada că Duhul lui Dumnezeu a fost realizat complet în trup, că, în epoca întrupării lui Dumnezeu, trupul Lui ar efectua întreaga lucrare a Duhului. Hristos cu umanitate normală este un trup în care Duhul este realizat, stăpânind umanitate normală, rațiune normală și gândire umană. „A fi realizat” înseamnă Dumnezeu ce devine om, Duhul ce devine trup; în termeni simpli, este atunci când Dumnezeu Însuși locuiește într-un trup cu umanitate normală, și prin acesta Își exprimă lucrarea Sa divină – aceasta este ceea ce înseamnă a fi realizat sau întrupat. În timpul primei Sale întrupări, a fost necesar ca Dumnezeu să vindece pe cei bolnavi și să scoată demoni pentru că lucrarea Sa era să mântuiască. Pentru a mântui întreaga rasă umană, era nevoie ca El să fie plin de compasiune și iertare. Lucrarea pe care El a făcut-o înainte de a fi crucificat a fost vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor, care au prevestit mântuirea omului din păcat și mizerie, de către El. Pentru că a fost Epoca Harului, a fost necesar ca El să vindece pe cei bolnavi, prin aceasta arătând semne și minuni, care erau reprezentative pentru harul din acea epocă; pentru că Epoca Harului s-a axat în jurul revărsării harului, simbolizată de pace, bucurie și binecuvântări materiale, toate fiind semne ale credinței oamenilor în Isus. Adică, vindecarea bolnavilor, alungarea demonilor și revărsarea harului erau abilități instinctive ale trupului lui Isus în Epoca Harului, erau lucrarea Duhului efectuată în trup. Dar, în timp ce El efectua o astfel de lucrare, El trăia în trup, El nu a trecut dincolo de trup. Indiferent ce acte de vindecare a efectuat, El încă a stăpânit umanitate normală, încă a trăit o viață umană normală. Motivul pentru care spun că, în timpul epocii întrupării lui Dumnezeu, trupul a efectuat întreaga lucrare a Duhului, este că, indiferent ce fel de lucrare a făcut, El a făcut-o în trup. Dar datorită lucrării Sale, oamenii nu au privit trupul Său ca având o esență complet trupească, pentru că acest trup putea face minuni, și în anumite momente speciale putea face lucruri care treceau dincolo de trup. Desigur, toate aceste întâmplări au avut loc după ce El Și-a început lucrarea de slujire, cum ar fi ispitirea Lui pentru patruzeci de zile sau transformarea de pe munte. Deci, cu Isus, sensul întrupării lui Dumnezeu nu a fost finalizat, ci doar parțial îndeplinit. Viața pe care El a trăit-o în trup înainte de a-Și începe lucrarea a fost absolut normală în toate privințele. După ce El Și-a început lucrarea, Și-a păstrat doar învelișul exterior al trupului Său. Deoarece lucrarea Sa a fost o expresie a divinității, aceasta a depășit funcțiile normale ale trupului. Până la urmă, trupul întrupat al lui Dumnezeu a fost diferit de oamenii în carne și oase. Desigur, în viața Sa de zi cu zi, El a necesitat mâncare, îmbrăcăminte, somn și adăpost ca oricine altcineva, a avut nevoie de toate necesitățile normale, a raționat și a gândit ca o ființă umană normală. Oamenii tot L-au considerat a fi un om normal, cu excepția faptului că lucrarea pe care El a făcut-o a fost supraomenească. De fapt, indiferent de ceea ce a făcut, El a trăit într-o umanitate obișnuită și normală, și, atâta timp cât El a efectuat lucrarea, raționamentul Său a fost deosebit de normal, gândurile Sale îndeosebi de lucide, mai mult decât cele ale oricărui alt om normal. A fost necesar ca Dumnezeul întrupat să gândească și să raționeze în acest fel, pentru că lucrarea divină care era necesar să fie exprimată printr-un trup al cărui raționament era foarte normal și ale cărui gânduri erau foarte lucide – doar în acest fel putea trupul Său să exprime lucrarea divină. De-a lungul tuturor celor treizeci și trei de ani și jumătate în care Isus a trăit pe pământ, El Și-a păstrat umanitatea Sa normală, dar datorită lucrării Sale în timpul lucrării Lui de slujire de trei ani și jumătate, oamenii au crezut că El era foarte transcendent, că El era mult mai supranatural decât înainte. În realitate, umanitatea normală a lui Isus a rămas neschimbată înainte și după ce Și-a început lucrarea Sa de slujire; umanitatea Sa a fost la fel pe tot parcursul, dar din cauza diferenței dintre înainte și după ce Și-a început lucrarea Sa de slujire, au apărut două puncte de vedere diferite în ceea ce privește trupul Său. Indiferent de ceea ce oamenii au crezut, Dumnezeu întrupat Și-a păstrat tot timpul umanitatea Sa originară, normală, deoarece de când Dumnezeu a fost întrupat, El a trăit în trup, trupul care a avut umanitate normală. Indiferent dacă El Își efectua sau nu lucrarea Sa de slujire, umanitatea normală a trupului Său nu putea fi ștearsă, pentru că umanitatea este esența de bază a trupului. Înainte ca Isus să-Și efectueze lucrarea Sa de slujire, trupul Lui a rămas complet normal, angajându-Se în toate activitățile umane obișnuite; El nu a apărut câtuși de puțin supranatural, nu a arătat niciun semn miraculos. La acel moment, El a fost pur și simplu un om foarte comun, care Se închina lui Dumnezeu, deși căutarea Lui era mai cinstită, mai sinceră decât a oricui altcuiva. Acesta a fost modul în care s-a manifestat umanitatea Sa cu totul normală. Deoarece El nu a înfăptuit nicio lucrare înainte de a-Și asuma lucrarea Sa de slujire, nimeni nu a fost conștient de identitatea Sa, nimeni nu a putut spune că trupul Lui a fost diferit de toate celelalte, pentru că El nu a lucrat nici măcar o singură minune, nu a efectuat niciun pic din lucrarea proprie lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după ce El a început să efectueze lucrarea Sa de slujire, Și-a păstrat învelișul exterior al umanității normale și a trăit încă cu rațiune umană normală, dar pentru că El începuse să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, să Își asume lucrarea de slujire a lui Hristos și să facă lucrarea de care ființele muritoare, oameni în carne și oase, erau incapabili, oamenii au presupus că El nu a avut umanitate normală și nu a fost un trup complet normal, ci un trup incomplet. Datorită lucrării pe care El a efectuat-o, oamenii au spus că El a fost un Dumnezeu în trup care nu a avut umanitate normală. Aceasta este o înțelegere eronată, pentru că oamenii nu au înțeles semnificația întrupării lui Dumnezeu. Această neînțelegere a apărut din faptul că lucrarea exprimată de Dumnezeu în trup a fost lucrarea divină, exprimată într-un trup care a avut umanitate normală. Dumnezeu a fost îmbrăcat în trup, El a locuit în trup, iar lucrarea în umanitatea Lui a ascuns normalitatea umanității Lui. Pentru acest motiv, oamenii au crezut că Dumnezeu nu a avut umanitate.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar