Ce se întâmplă când unii oameni au lacune profesionale prea mari ca să-și facă îndatoririle și le este foarte greu să învețe ceva? Acest lucru se întâmplă pentru că au un calibru scăzut. Adevărul este greu de atins pentru oamenii cu un calibru prea scăzut, iar aceștia nu învață ușor. Majoritatea au neajunsuri fatale; nu doar că nu au conștiință sau rațiune, dar nici nu au loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Ochii lor sunt lipsiți de viață și de strălucire și sunt amorțiți, ca animalele. Ei știu doar cum să mănânce, să bea și să se distreze și nu studiază și nici nu au niciun fel de abilități. Învață lucrurile doar la nivel superficial și cred că au înțeles când, de fapt, nu au intrat în miezul problemei. Când alții încearcă să le explice mai multe, ei refuză să asculte, crezând că nu este necesar. Nu ascultă și nici nu acceptă nimic din ce spun alții și, prin urmare, nu realizează nimic și sunt practic inutili. Simplul fapt că au un calibru scăzut este fatal. Dacă o persoană are și o fire rea, e lipsită de moralitate, nu ascultă sfaturile, nu acceptă lucrurile pozitive și nu este dispusă să învețe și să îmbrățișeze noutățile, o astfel de persoană este nefolositoare. Cei care își fac îndatoririle trebuie să aibă conștiință și rațiune, să își cunoască nivelul și propriile neajunsuri și să înțeleagă ce le lipsește și ce trebuie să îmbunătățească. Aceștia trebuie să simtă mereu că le lipsesc multe și că dacă nu studiază și nu acceptă lucruri noi pot fi eliminați. Dacă în inima lor simt o criză iminentă, aceasta le oferă motivația și bunăvoința de a învăța. Pe de o parte, o persoană ar trebui să se echipeze cu adevăruri, iar pe de altă parte ar trebui să cunoștințe profesionale privind îndeplinirea îndatoririlor sale. Practicând în acest capete fel, aceștia pot progresa și, îndeplinindu-și sarcinile, vor obține rezultate bune. O viață poate avea valoare doar dacă persoana își îndeplinește sarcinile bine și trăiește ca un om, deci îndeplinirea sarcinilor este lucrul cel mai plin de însemnătate. Unii oameni au o fire rea și nu sunt doar ignoranți, ci și aroganți. Ei cred mereu că atunci când cer sfaturi în privința tuturor chestiunilor și îi ascultă pe ceilalți acest lucru îi va face pe ceilalți să îi desconsidere, că le va știrbi reputația și că un astfel de comportament este nedemn. În realitate, este invers. Faptul că ești arogant și neprihănit de sine, că nu înveți nimic, că rămâi în urmă și ești depășit în toate, că îți lipsesc cunoașterea, perspectiva și ideile este cu adevărat jenant și abia atunci îți pierzi integritatea și demnitatea. Unii oameni nu pot face nimic bine, înțeleg rudimentar tot ce învață, se mulțumesc să învețe câteva doctrine și consideră că sunt competenți, însă tot nu reușesc să realizeze nimic și nu obțin niciun rezultat tangibil. Dacă le spui că nu înțeleg nimic și că nu au realizat nimic, sunt sceptici și își susțin cu insistență punctul de vedere. Atunci când însă fac ceva, o fac prost și doar pe jumătate. Nu este inutilă o persoană, dacă nu poate să gestioneze bine nicio sarcină? Nu este bună de nimic o astfel de persoană? Oamenii cu un calibru excesiv de scăzut nu se descurcă nici cu cele mai ușoare sarcini. Nu sunt buni de nimic, iar viețile lor sunt lipsite de valoare. Unii oameni spun: „Am crescut la țară, fără educație sau cunoștințe, iar calibrul meu este scăzut, spre deosebire de voi, cei care trăiți la oraș și sunteți educați și bine informați, astfel că puteți excela în tot.” Este corectă această afirmație? (Nu este.) Ce este incorect la ea? (Faptul că o persoană poate realiza lucruri nu are nimic de-a face cu mediul din care provine; în principal, depinde de efortul pe care o persoană îl depune pentru a învăța și pentru a se perfecționa.) Modul în care Dumnezeu îi tratează pe oameni nu depinde de cât de educați sunt, de tipul de mediu în care s-au născut sau de cât de talentați sunt. Mai degrabă, El îi tratează pe oameni pe baza atitudinii lor față de adevăr. Cu ce are legătură această atitudine? Are legătură cu umanitatea, dar și cu firile lor. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să poți fi în stare să abordezi corect adevărul. Dacă ai o atitudine de umilință și de acceptare a adevărului, atunci, chiar dacă ai un calibru ușor sărac, Dumnezeu tot te va lumina și îți va permite să câștigi ceva. Dacă ești de calibru bun, dar ești mereu arogant și neprihănit de sine, gândind mereu că orice spui tu este corect și tot ceea ce spun alții este greșit, refuzând orice sugestie propusă de ceilalți și chiar neacceptând adevărul, indiferent de părtășia despre el și împotrivindu-te mereu adevărului, atunci poate o persoană ca tine să obțină aprobarea lui Dumnezeu? Va lucra Duhul Sfânt asupra unei persoane ca tine? Nu o va face. Dumnezeu va spune că ai o fire rea și nu ești vrednic să primești luminarea Lui, iar dacă nu te căiești, va lua de la tine ceea ce ai avut cândva. Asta se înțelege prin a fi dezvăluit. Oamenii ca aceștia duc vieți patetice. E clar că sunt niște nulități și inepți la orice, însă ei tot mai cred că sunt foarte buni, și mai buni decât toți ceilalți în toate privințele. Nu-și discută niciodată defectele sau neajunsurile în fața altora, nici slăbiciunile și negativitatea. Simulează mereu competența și le dau altora o impresie falsă, făcându-i să creadă că sunt pricepuți la toate, lipsiți de slăbiciuni, că n-au nevoie de niciun ajutor, n-au nicio nevoie să asculte opiniile altora și nu trebuie să învețe din punctele forte ale altora pentru a-și compensa propriile neajunsuri și că vor fi întotdeauna mai buni decât toți ceilalți. Ce fel de fire e aceasta? (Aroganță.) Câtă aroganță! Oamenii de acest fel duc vieți demne de milă. Sunt ei într-adevăr capabili? Pot ei cu adevărat să realizeze lucruri? Au dat greș de multe ori în trecut și, cu toate astea, oamenii ca aceștia încă mai cred că pot face orice. Nu este acest lucru complet nerațional? Când oamenilor le lipsește rațiunea într-o asemenea măsură, aceștia sunt confuzi. Astfel de oameni nu învață și nu acceptă lucruri noi. În sinea lor sunt arizi, înguști la minte și secătuiți și, indiferent de situație, nu reușesc să-și dea seama și să priceapă principiile sau să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și știu doar să respecte reglementări, să rostească cuvinte și doctrine și să se dea mari în fața celorlalți. Consecința este că aceștia nu înțeleg niciun adevăr și nu au nicio fărâmă din adevărul-realitate, și totuși continuă să fie atât de aroganți. Sunt pur și simplu confuzi, neraționali și nu pot fi decât eliminați.

Când cooperați cu alții pentru a vă face îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că moțiunea pe care toată lumea o discutase era, de fapt, potrivită, și că, bazându-mă pe părerile mele, nu reușeam să văd lucrurile clar și că aveam neajunsuri. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce puteți vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce faci, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă întotdeauna crezi că ești destul de bun și că alții sunt mai puțin buni în comparație cu tine, dacă întotdeauna vrei să ai ultimul cuvânt, atunci acest lucru va fi problematic. Asta este o problemă care ține de fire. Nu sunt aroganți și neprihăniți de sine astfel de oameni? Imaginează-ți că cineva îți dă un sfat bun, dar te gândești că, dacă îl accepți, ceilalți te vor privi cu condescendență și nu te vor considera la fel de bun ca ei. Așa că decizi să nu urmezi sfatul. În schimb, încerci să îi eclipsezi prin cuvinte mărețe și elevate pentru a-i face să te stimeze. Dacă mereu interacționezi în acest fel cu oamenii, poți coopera în armonie cu ei? Nu doar că nu vei reuși să atingi armonia, dar vor exista și consecințe negative. În timp, toată lumea te va percepe drept prea înșelător și viclean, ca pe cineva pe care nu îl pot descifra. Nu practici adevărul și nu ești o persoană onestă, astfel că îi dezguști pe ceilalți. Dacă toți sunt dezgustați de tine, nu înseamnă asta că ești respins? Spune-Mi, cum ar trata Dumnezeu pe cineva pe care toată lumea îl respinge? Și Dumnezeu ar respinge o astfel de persoană. De ce detestă Dumnezeu acest fel de oameni? Chiar dacă intențiile lor de a-și îndeplini datoria sunt sincere, metodele lor sunt ceea ce Dumnezeu detestă. Firea pe care o dezvăluie și fiecare gând, idee și intenție a lor sunt ticăloase în ochii lui Dumnezeu și sunt lucruri pe care Dumnezeu le detestă și care Îl dezgustă. Când oamenii folosesc mereu tactici vrednice de dispreț atunci când vorbesc și acționează, cu scopul de a se face respectați de ceilalți, Dumnezeu detestă acest comportament.

Când oamenii își îndeplinesc datoria sau fac orice lucrare înaintea lui Dumnezeu, inima lor trebuie să fie pură: trebuie să fie ca un vas cu apă proaspătă – clară, fără impurități. Așadar, ce fel de atitudine este corectă? Indiferent de ce faci, ești capabil să ai părtășie cu ceilalți despre orice este în inima ta, orice idei ai avea. Dacă cineva îți spune că modul în care faci lucrurile nu va funcționa și îți propune o altă idee pe care tu o consideri a fi destul de bună, atunci renunță la modalitatea ta și fă lucrurile așa cum crede acel om că e mai bine. Făcând astfel, toată lumea va vedea că ești capabil să accepți sugestiile celorlalți, că alegi calea corectă, că acționezi conform principiilor, cu transparență și claritate. Nu există întuneric în inima ta și poți acționa și vorbi sincer, bizuindu-te pe o atitudine onestă. Spui lucrurilor pe nume. Dacă este, este, dacă nu este, nu este. Fără trucuri, fără secrete, ci doar o persoană foarte transparentă. Nu este acesta un tip de atitudine? Aceasta este o atitudine față de oameni, evenimente și lucruri și este reprezentativă pentru firea unei persoane. Pe de altă parte, cineva s-ar putea să nu se deschidă niciodată și să nu comunice celorlalți ce gândește. În orice face, nu se consultă niciodată cu ceilalți și își ține inima ferecată în fața lor, părând a fi mereu cu ochii în patru față de ceilalți la fiecare mișcare. Se ascunde cât se poate de bine. Nu este o astfel de persoană una înșelătoare? De exemplu, are o idee pe care o crede ingenioasă și se gândește: „O voi ține pentru mine, deocamdată. Dacă o împărtășesc, ați putea să o folosiți și să-mi furați faima și asta nu se poate. Mă voi abține.” Sau, dacă este ceva ce nu înțelege pe deplin, se va gândi: „Nu îmi voi spune părerea. Dacă o fac și altcineva va spune ceva mai inteligent, nu voi părea un prost? Toată lumea își va da seama cum sunt și îmi va vedea slăbiciunea în asta. Nu ar trebui să spun nimic.” Indiferent de considerațiile sale, indiferent de motivul intrinsec, se teme că toți îl vor vedea exact cum este. Acești oameni abordează mereu îndatoririle proprii și oamenii, evenimentele și lucrurile cu acest fel de perspectivă și atitudine. Ce fel de fire e aceasta? O fire necinstită, înșelătoare și ticăloasă. La suprafață, aceștia par că le-au spus celorlalți tot ce cred că pot spune, dar, în profunzime, vor păstra mereu ceva ascuns. Ce ascund? Nu spun niciodată lucruri care le afectează reputația și interesele – consideră că aceste lucruri sunt personale și nu vorbesc despre ele cu nimeni, nici măcar cu părinții lor. Nu spun niciodată aceste lucruri. Acesta este pericolul! Crezi că dacă nu spui aceste lucruri, Dumnezeu nu va afla despre ele? Oamenii spun că Dumnezeu știe, dar, în adâncul inimii lor, pot fi siguri de asta? Oamenii nu-și dau niciodată seama că: „Dumnezeu știe tot; Dumnezeu a scrutat în secret ceea ce cred în inima mea, chiar dacă nu am dezvăluit. Dumnezeu știe cu siguranță. Nu pot ascunde nimic de Dumnezeu, așa că trebuie să vorbesc, să am părtășie deschis cu frații și surorile mele. Indiferent dacă gândurile și ideile mele sunt bune sau rele, trebuie să le spun întocmai. Nu pot fi necinstit, înșelător, egoist sau vrednic de dispreț – trebuie să fiu o persoană onestă.” Dacă oamenii pot gândi așa, aceasta este atitudinea corectă. În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei. Dar oamenii nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane adevărate. Dacă o persoană păzește aceste lucruri care ar trebui înlăturate drept viața sa, viața ei este pierdută. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze reputația și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, de exemplu, oamenii se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul-realitate? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și admirația oamenilor nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură.