Despre ce aspect al adevărului vă doriți cel mai mult să auziți astăzi? Vă voi oferi câteva subiecte dintre care să alegeți și putem avea părtășie despre oricare vreți. Iată prima întrebare: cum te cunoști pe tine însuți? Care este calea de a te cunoaște pe tine însuți? De ce ar trebui să te cunoști pe tine însuți? A doua întrebare este: conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu? Ai trăit conform cuvântului lui Dumnezeu și adevărului sau ai trăit conform unor firi și filosofii satanice? Ce comportament demonstrează că trăiești conform cuvântului lui Dumnezeu și conform adevărului? Dacă trăiești conform unor firi și filosofii satanice, cum se va manifesta și se va dezvălui corupția ta? A treia întrebare este: ce este o fire coruptă? Am discutat anterior despre șase aspecte ale firilor corupte, așa că voi vorbi despre ce stări sunt manifestările specifice ale acestor firi corupte. Acum este alegerea voastră. Care întrebare o înțelegeți cel mai puțin, dar vreți să o înțelegeți cel mai mult și vi se pare cel mai greu de priceput? (Alegem a doua întrebare.) Atunci vom avea părtășie despre acest subiect. Chibzuiți o clipă. Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu și ce aspecte implică acest subiect? Punctul principal al acestei propoziții este cuvântul „căror”. Ce este inclus în sfera acestui „căror”? Care parte din acest cuvânt o puteți înțelege? Lucrurile pe care le considerați a fi cele mai importante, care ar trebui să fie practicate atunci când credeți în Dumnezeu și pe care ar trebui să le aibă ființele umane se încadrează în sfera acestui cuvânt „căror”. Toate lucrurile cu care intrați în contact în viața de zi cu zi, toate lucrurile pe care calibrul și capacitatea voastră de a pricepe vă permit să le înțelegeți, pe care le considerați pozitive, pe care le considerați apropiate și aliniate adevărului, pe care le considerați a fi realitatea lucrurilor pozitive și pe care le considerați a fi conform intențiilor lui Dumnezeu, sunt lucrurile conform cărora ați trăit în timp ce L-ați urmat pe Dumnezeu și v-ați îndeplinit datoria în acești ani, așa că le putem scoate la lumină și putem avea părtășie despre ele. La ce vă puteți gândi? (Consider că, în credința mea în Dumnezeu, trebuie doar să sufăr, să plătesc un preț și să obțin rezultate în datoria mea pentru a obține mântuirea de la Dumnezeu.) Acest punct de vedere este un lucru pe care tu îl consideri pozitiv. Atunci care este diferența dintre acest punct de vedere și cel al lui Pavel? Nu este aceeași esență? (Ba da, este.) Esența este aceeași. Nu este esența acestui punct de vedere doar o închipuire? (Ba da.) De-a lungul anilor, tu ai trăit conform acestei închipuiri și conform lucrurilor pe care le crezi corecte. Te-ai bazat pe aceasta și pentru a crede în Dumnezeu, a-ți îndeplini datoria și a trăi viața bisericească. Aceasta este o situație. În primul rând, trebuie să confirmi dacă gândurile și părerile tale sunt corecte și dacă au o bază în cuvântul lui Dumnezeu. Dacă tu crezi că sunt corecte, că au o bază și că ceea ce faci înseamnă a practica adevărul, dar, de fapt, te înșeli, atunci acesta este lucrul despre care vom discuta în părtășia noastră de astăzi.

Cel mai simplu mod de a avea părtășie despre aspectul adevărului privind care este, mai exact, lucrul conform căruia au trăit oamenii este să începeți cu un subiect pe care toată lumea îl poate înțelege, cazul lui Pavel, și apoi să îl raportați la propriile voastre stări. De ce să discutăm despre Pavel? Majoritatea oamenilor știu povestea lui Pavel. Ce povești sau subiecte despre Pavel există în Biblie? De exemplu, care sunt dictoanele celebre ale lui Pavel sau care sunt caracteristicile, personalitatea și talentele sale? Spuneți-Mi. (Pavel a fost educat de un învățător al Legii, Gamaliel, ceea ce i-a adus un renume, echivalent cu absolvirea unei universități de prestigiu.) În termeni moderni, Pavel a fost un student la teologie care a absolvit o școală prestigioasă de teologie. Acesta este primul subiect relativ reprezentativ despre Pavel, referitor la formarea, nivelul de educație și starea lui socială. Cât privește cel de-al doilea subiect, care este cel mai bine cunoscut dicton al lui Pavel? [„M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8).] Aceasta este motivația pentru toată zbaterea sa. În termeni moderni, Pavel a suferit și a plătit prețul, a lucrat și a predicat Evanghelia, dar motivația sa a fost aceea de a obține o cunună. Acesta este cel de-al doilea subiect. Poți continua. [Pavel a spus: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21).] Acesta este, de asemenea, unul dintre dictoanele clasice ale lui Pavel. Acesta este al treilea subiect. Tocmai am menționat trei subiecte. Primul a fost că Pavel a fost elevul învățătorului legii Gamaliel, echivalentul unui absolvent de seminar din zilele noastre. Cu siguranță, față de oamenii de rând, era erudit într-ale Bibliei. Ca absolvent al unei asemenea școli, Pavel avea cunoștințe despre Vechiul Testament. Aceasta era educația pe care o avea Pavel. Cum i-a influențat aceasta predicarea și aprovizionarea viitoare a bisericilor? Se poate să fi avut unele beneficii, dar a provocat vreun rău? (Da, a provocat rău.) Oare învățătura teologică se aliniază cu adevărul? (Nu, nu se aliniază.) Învățătura teologică reprezintă numai lucruri prefăcute, numai teorie goală. Nu este practică. Și care a fost cel de-al doilea subiect? (Pavel a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății.”) Pavel a trăit conform acestor cuvinte; le-a urmărit. Am putea spune, atunci, că acestea au fost intenția și scopul lui Pavel în suferința sa, în prețul pe care l-a plătit? (Da.) Dacă este să ne exprimăm mai clar, intenția sa a fost să fie răsplătit, ceea ce înseamnă că și-a dus la capăt alergarea, a plătit prețul și a luptat lupta cea bună pentru a da aceste lucruri în schimbul unei cununi a dreptății. Acest lucru arată că anii de urmărire ai lui Pavel au avut scopul de a fi răsplătit și de a obține o cunună a dreptății. Dacă nu ar fi fost aceasta intenția și scopul său, oare ar fi putut să îndure atâta suferință și să plătească un asemenea preț? Ar fi putut să facă lucrarea pe care a făcut-o și să plătească prețul pe care l-a plătit prin meritul propriilor calități morale, ambiții și dorințe? (Nu.) Să presupunem că Domnul Isus i-ar fi spus înainte: „Când am lucrat pe pământ, M-ai persecutat. Oamenii ca tine sunt pedepsiți și blestemați. Indiferent ce faci, nu poți răscumpăra asemenea greșeli; oricât de mult te-ai căi, nu te voi mântui.” Ce fel de atitudine ar fi avut Pavel? (L-ar fi abandonat pe Dumnezeu și ar fi încetat să mai creadă.) Nu numai că nu ar fi crezut în Dumnezeu, dar L-ar fi respins pe Dumnezeu, ar fi negat că Domnul Isus este Hristos și ar fi respins existența lui Dumnezeu în ceruri. Deci, conform căror lucruri a trăit Pavel? Nu Îl iubea sincer pe Dumnezeu și nu era cineva care I se supunea, așa că de ce a reușit să continue să predice Evanghelia în ciuda atâtor necazuri? Este corect să spunem că principalul său sprijin a fost dorința sa de a primi binecuvântări; asta i-a dat puterea. De asemenea, atunci când Pavel văzuse marea lumină a lui Dumnezeu pe drumul spre Damasc, fusese orbit. Se aruncase la pământ, tremurând din toate încheieturile. Simțise măreția și grozăvia lui Dumnezeu și se temea că Dumnezeu îl va distruge, așa că nu a îndrăznit să refuze însărcinarea dată de Dumnezeu. Trebuia să continue să predice Evanghelia, oricât de mari ar fi fost greutățile. Nu ar fi riscat să lenevească. Aceasta a fost o parte din motiv. Cea mai mare parte din motiv, însă, a fost dorința lui excesivă de a fi binecuvântat. Ar fi procedat, oare, astfel fără dorința de a fi binecuvântat, fără acea rază de speranță? Cu siguranță că nu. Al treilea subiect a fost că Pavel a mărturisit că, pentru el, a trăi înseamnă hristos. Să ne uităm mai întâi la lucrarea lui Pavel. Avea o mulțime de cunoștințe despre religie; avea un anumit renume și o educație destul de specifică. Se poate spune că era mai învățat decât oamenii de rând. Deci, pe ce s-a bazat pentru a-și face lucrarea? (Pe darurile, talentele și cunoștințele sale despre Biblie.) După cum se pare, se poate să fi răspândit Evanghelia și să fi mărturisit despre Domnul Isus, dar a mărturisit doar despre numele Domnului Isus; nu a mărturisit cu adevărat că Domnul Isus este Dumnezeu care Se manifestă și săvârșește lucrări, că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși. Așadar, atunci, despre cine a mărturisit cu adevărat Pavel? (A mărturisit despre el însuși. El a spus: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.”) Ce presupun cuvintele sale? Că Pavel era Hristos, Domnul și Dumnezeu, nu Domnul Isus. Pavel a putut să alerge și să predice astfel datorită intențiilor și ambițiilor sale. Care era ambiția lui? Să-i facă pe toți oamenii, pe cei cărora le propovăduia sau pe cei care auzeau de el, să creadă că el trăia ca hristos și ca dumnezeu. Acesta este un aspect, el trăia conform dorințelor sale. De asemenea, lucrarea lui Pavel se baza pe cunoștințele sale biblice. Toate predicile și cuvintele sale arătau că avea cunoștințe despre Biblie. El nu a discutat despre lucrarea și luminarea de la Duhul Sfânt sau despre adevărurile-realități. Aceste subiecte nu se regăsesc nicăieri în scrisorile sale și cu siguranță nu a avut acest tip de experiență. Pavel nu a mărturisit nicăieri în lucrarea sa despre cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus. Dacă ne referim, de exemplu, la învățătura Domnului Isus privind modul în care oamenii ar trebui să practice mărturisirea și căința sau la numeroasele cuvinte de învățătură pe care Domnul Isus le-a adresat oamenilor, Pavel nu le-a predicat niciodată. Niciuna dintre lucrările lui Pavel nu s-a referit în vreun fel la cuvintele Domnului Isus și tot ceea ce a predicat erau lucruri din învățătura și teoria teologică pe care o studiase. În ce constau acele lucruri din învățătura și teoria teologică? În noțiuni, închipuiri, filosofii și deducții umane, precum și experiențe și lecții pe care oamenii le sintetizează și așa mai departe. Pe scurt, toate acele lucruri apar din gândirea umană și reflectă gânduri și păreri umane; nimic din toate acestea nu reprezintă adevărul și cu atât mai puțin este în concordanță cu adevărul. Toate acestea sunt în contradicție cu adevărul.

După ce ați ascultat exemplul lui Pavel, comparați-vă cu el. Cât privește subiectul despre care vorbim astăzi, „Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu”, vă aduce acesta aminte de unele dintre stările și comportamentele voastre? (Mă face să mă gândesc la faptul că eu cred că, dacă nu voi avea niciodată o familie, dacă nu voi trăda niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă nu mă voi plânge lui Dumnezeu când voi trece prin mari încercări, în cele din urmă, Dumnezeu nu mă va lăsa să mor.) Asta înseamnă să trăiești prin dorințe, ceea ce se apropie oarecum de subiectul părtășiei de astăzi și se referă la o stare reală. Este un punct de vedere asupra urmăririi practice în viața reală. Altceva? (Eu am următorul punct de vedere: consider că, atât timp cât Îl urmez pe Dumnezeu până la capăt în credința mea, cu siguranță voi fi binecuvântat și voi obține un final și o destinație minunată.) O mulțime de oameni gândesc la fel, nu-i așa? Practic, este un punct de vedere cu care toată lumea poate fi de acord într-o oarecare măsură. Are cineva un punct de vedere diferit? Să-l auzim. Vă atrag atenția asupra următorului lucru: unii cred în Dumnezeu de mulți ani și, pe baza experiențelor proprii, a închipuirilor sau a unor tipuri de experiențe și a unor exemple pe care le-au obținut citind cărți spirituale, rezumă unele abordări legate de practică, precum modul în care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să acționeze pentru a deveni spirituali, cum ar trebui să acționeze pentru a practica adevărul și așa mai departe. Ei cred că așa practică adevărul și că, procedând astfel, pot împlini intențiile lui Dumnezeu. De exemplu, când unii suferă din cauza bolii, această chestiune impune căutarea intenției lui Dumnezeu și a adevărului. Acesta este unul dintre principalele lucruri pe care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să le știe, dar cum practică ei? Spun astfel: „Această boală a fost orchestrată de Dumnezeu, iar eu trebuie să trăiesc prin credință, așa că nu voi lua medicamente, nu voi face injecții și nu voi merge la spital. Ce părere ai despre credința mea? Este puternică, nu-i așa?” Are credință acest tip de persoană? (Da.) Sunteți de acord cu acest punct de vedere și așa practicați și voi. Credeți că, dacă sunteți bolnavi, a nu face injecții, a nu lua medicamente sau a nu merge la doctor este echivalent cu practicarea adevărului pentru a împlini intențiile lui Dumnezeu. Deci, pe ce bază spuneți că aceasta înseamnă că practicați adevărul? Este corect să practicați astfel? Care este baza? Ați văzut să fie validată? Nu sunteți siguri. Din moment ce nu știți dacă acest lucru este sau nu în conformitate cu adevărul, de ce insistați să practicați astfel? Dacă sunteți bolnavi, continuați doar să vă rugați lui Dumnezeu, nu faceți injecții, nu luați medicamente, nu mergeți la doctor și doar vă bazați în sinea voastră pe Dumnezeu și vă rugați lui Dumnezeu, cerându-I să vă scape de această boală sau lăsându-vă la mila Lui – este corect să practicați astfel? (Nu.) Credeți abia acum că este incorect sau v-ați dat seama de acest lucru înainte? (În trecut, când mă îmbolnăveam, consideram că a merge la doctor sau a lua medicamente era o metodă externă și o expresie a necredinței, așa că mă bazam pe rugăciune sau pe alte metode pentru a rezolva problema.) Implică aceasta că, dacă Dumnezeu îți dă o boală, iar tu mergi să îți fie vindecată, atunci Îl trădezi pe Dumnezeu și te supui rânduielilor Lui pentru tine? (Acesta a fost punctul meu de vedere.) Așadar, credeți că acest punct de vedere este corect sau greșit? Sau încă sunteți confuzi și nu știți dacă este corect sau greșit și credeți că, la urma urmei, așa ați procedat întotdeauna și nimeni nu v-a spus că este greșit, nu vă simțiți vinovați pentru asta, așa că practicați în continuare astfel? (Întotdeauna am practicat astfel și nu am simțit nimic anume.) Atunci vă simțiți puțin confuzi că faceți acest lucru? Să lăsăm la o parte dacă aveți dreptate sau nu, dar putem fi siguri de cel puțin un lucru, și anume că a practica astfel nu este în acord cu adevărul. Pentru că, dacă ar fi fost în acord cu adevărul, ați fi știut cel puțin ce adevăr-principiu urmați și sub incidența cărui principiu se încadrează această practică. Când însă analizăm acum acest lucru, vedem că oamenii acționează astfel pe baza închipuirilor proprii. Este o constrângere pe care și-o impun singuri. În plus, oamenii și-l impun drept standard pentru ei înșiși în baza închipuirilor proprii, considerând că ar trebui să procedeze astfel când sunt bolnavi, însă nu știu exact ce le cere Dumnezeu sau ce intenționează El. Ei acționează doar conform unei metode pe care și-o închipuie și pe care o stabilesc ei înșiși, fără să știe ce rezultat vor obține comportându-se astfel. Conform căror lucruri trăiesc oamenii atunci când sunt în această stare? (Conform închipuirilor proprii.) Există o noțiune în cadrul acestor închipuiri? Care este noțiunea lor? (Că pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu practicând astfel.) Aceasta este o noțiune. Este aceasta înțelegerea corectă a problemei? (Nu.) Aici avem o definiție și un rezultat: când trăiești conform unei asemenea noțiuni și închipuiri, nu practici adevărul.

Până în acest moment, vă veți fi gândit destul de mult la subiectul „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?” și știți mai mult sau mai puțin despre ce se va avea părtășie în acesta. Așadar, haideți să discutăm despre câteva tipuri de stări. Ascultați cu atenție și meditați în timp ce ascultați. De ce să meditați? Ca să comparați stările despre care vorbesc cu stările voastre, să le pricepeți și să aflați că aveți aceste tipuri de stări și probleme, iar apoi să căutați adevărul pentru a le remedia, străduindu-vă să trăiți conform adevărului, în loc să trăiți conform diverselor lucruri care nu au nicio legătură cu acesta. „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?” este un subiect care abordează o mulțime de lucruri, așa că haideți să începem cu darurile. Unii oameni pot vorbi clar și elocvent. În interacțiunea și discuțiile cu ceilalți, sunt volubili, buni oratori și în special ageri la minte. În orice situație, ei știu exact ce trebuie să spună. În casa lui Dumnezeu, își îndeplinesc și îndatoririle cu oratoria și istețimea lor. Cuvintele lor false și mieroase transformă problemele obișnuite în non-probleme. Ei par capabili să rezolve o mulțime de probleme. Cu mintea lor strălucită, îmbinată cu experiența lor în societate și cu perspicacitatea lor, își pot da seama ce se petrece în legătură cu orice lucru obișnuit care li se întâmplă; este nevoie doar să spună câteva cuvinte pentru a rezolva problema. Ceilalți îi admiră, spunându-și: „Ei pot rezolva lucrurile atât de ușor. Oare eu de ce nu pot?” De asemenea, se simt foarte mulțumiți de ei înșiși și își spun: „Iată, Dumnezeu mi-a dat această elocvență și volubilitate, această minte inteligentă, această perspicacitate și această capacitate de a reacționa rapid, așa că nu există nimic cu care să nu mă descurc!” Și aici apare problema. Cineva care este volubil și isteț își poate folosi talentele și abilitățile pentru a îndeplini unele îndatoriri și, în timp ce-și face datoria, rezolvă unele probleme sau face câteva lucruri pentru casa lui Dumnezeu, dar, dacă examinezi în detaliu tot ceea ce face, doar vei rămâne cu un semn de întrebare: oare tot ceea ce face este în acord cu adevărul, este în acord cu adevărurile-principii și împlinește intențiile lui Dumnezeu? Adesea, astfel de oameni nu înțeleg adevărul sau cum să acționeze în conformitate cu adevărul, dar își îndeplinesc, totuși, îndatoririle. Însă, indiferent cât de bine își îndeplinesc îndatoririle, pe ce se bazează? Care este punctul de plecare al îndeplinirii îndatoririlor lor? Gândirea, perspicacitatea și oratoria lor. Există o astfel de persoană printre voi? (Da.) Oare persoana care trăiește conform minții sale, conform IQ-ului ridicat sau conform volubilității și oratoriei sale știe dacă ceea ce face este în acord cu adevărurile-principii? (Nu.) Aveți principii când acționați? Sau, cu alte cuvinte, când acționați, o faceți conform filosofiilor satanice, conform propriei istețimi, inteligențe și înțelepciuni, sau o faceți conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii? Dacă acționați mereu conform filosofiilor satanice, conform preferințelor și ideilor proprii, atunci acțiunile voastre nu au principii. Dacă însă puteți căuta adevărul și acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, conform adevărurilor-principii, asta înseamnă să acționați în baza principiilor. Există ceva în modul în care vorbiți și acționați acum care să fie contrar adevărului? Vă opuneți principiilor? Când o faceți, vă dați seama de acest lucru? (Uneori.) Ce faceți în acele momente? (Ne rugăm lui Dumnezeu, ne întărim hotărârea de a ne căi și Îi jurăm lui Dumnezeu că nu vom mai acționa niciodată în acel mod.) Și, data viitoare când vi se întâmplă ceva asemănător, acționați din nou în acel mod și vă întăriți din nou hotărârea? (Da.) Întotdeauna recurgeți din nou la această metodă ori de câte ori vi se întâmplă ceva – ei bine, odată ce hotărârea vă este întărită, chiar puneți adevărul în practică? Chiar acționați principial? Vă este clar acest lucru? Mulți oameni nu caută adevărul atunci când li se întâmplă ceva, ci trăiesc conform propriilor metode mărunte, conform darurilor lor. Oare a fi inteligent și elocvent este singurul dar care există? Cum altfel se manifestă viața conform darurilor? De exemplu, unora le place foarte mult să cânte și pot cânta un cântec întreg după ce îl ascultă de două sau trei ori. Prin urmare, ei au îndatoriri în acest domeniu și cred că această datorie le este dată de Dumnezeu. Acest sentiment este corect și exact. De-a lungul anilor, ei învață multe imnuri și, cu cât cântă mai mult, cu atât devin mai buni. Cu toate acestea, există o problemă de care nu sunt conștienți. Care este aceasta? Ei cântă din ce în ce mai bine și consideră că acest dar este viața lor. Nu este greșit? Ei trăiesc în fiecare zi conform darului lor și, deoarece cântă imnuri în fiecare zi, cred că au câștigat viața, dar nu este aceasta doar o iluzie? Chiar dacă ești emoționat de cântec, chiar dacă unii se bucură și alții beneficiază de asta, poate acest lucru să dovedească faptul că ai câștigat viața? Este greu de spus. Depinde de cât de mult înțelegi adevărul, dacă îl poți practica, dacă ai principii în acțiunile și datoria ta și dacă ai o mărturie reală bazată pe experiență. Doar din aceste aspecte poți judeca dacă oamenii dețin adevărurile-realități. Dacă dețin adevărurile-realități, ei sunt cei care au viață, în special cei care pot să aibă frică de Dumnezeu și să se ferească de rău, precum și cei care pot să-L iubească pe Dumnezeu și să I se supună cu adevărat. Dacă o persoană are daruri și talente și, de asemenea, obține rezultate bune în datoria sa, dar nu urmărește adevărul și trăiește doar prin darurile sale, își etalează calificările și nu ascultă de nimeni, poate să aibă viața? Cheia pentru a afla dacă cineva are viață sau nu este dacă deține adevărurile-realități. Cum poate o persoană cu talente și daruri să dobândească adevărul? Cum poate trăi fără să se bazeze pe daruri? Cum poate scăpa de un astfel de trai? Ar trebui să caute adevărul. În primul rând, ar trebui să cunoască în mod clar diferența dintre ce sunt darurile și ce este viața. Când cineva are un dar sau un talent înseamnă că este în mod inerent mai bun la ceva sau excelează într-un anumit fel în comparație cu alții. De exemplu, este posibil să reacționezi un pic mai rapid decât alții, să înțelegi ceva un pic mai rapid decât alții, să-ți fi însușit anumite abilități profesionale sau să fii un vorbitor elocvent și așa mai departe. Acestea sunt daruri și talente pe care le poate avea o persoană. Dacă ai anumite talente și puncte forte, modul în care le înțelegi și le gestionezi este foarte important. Să crezi că ești de neînlocuit pentru că nimeni altcineva nu are talentele și darurile tale și că practici adevărul dacă te folosești de darurile și talentele tale pentru a-ți îndeplini datoria – este corect sau greșit acest punct de vedere? (Greșit.) De ce spuneți că este greșit? Ce sunt, mai exact, talentele și darurile? Cum ar trebui să le înțelegeți, să le folosiți și să le gestionați? De fapt, indiferent de darul sau talentul pe care îl aveți, nu înseamnă că dețineți adevărul și viața. Dacă oamenii au anumite daruri și talente, este potrivit ca ei să îndeplinească o datorie care necesită folosirea acestor daruri și talente, dar asta nu înseamnă că ei practică adevărul și nici că fac lucrurile conform principiilor. De exemplu, dacă te-ai născut cu un dar pentru a cânta, capacitatea ta de a cânta reprezintă practicarea adevărului? Înseamnă că tu cânți conform principiilor? Nu înseamnă asta. Să presupunem, de exemplu, că ai un talent înnăscut pentru cuvinte și că ești un bun scriitor. Dacă nu înțelegi adevărul, poate scriitura ta să fie conform adevărului? Înseamnă neapărat că ai o mărturie bazată pe experiență? (Nu, nu înseamnă asta.) Prin urmare, darurile și talentele sunt diferite de adevăr și nu pot fi comparate. Indiferent ce dar ai, dacă nu urmărești adevărul, nu îți vei îndeplini bine datoria. Unii oameni își etalează adesea darurile și, în general, consideră că sunt mai buni decât alții, așa că îi disprețuiesc pe ceilalți și nu sunt dispuși să coopereze cu alții când își îndeplinesc îndatoririle. Vor să fie mereu la conducere, și, din această cauză, încalcă adesea principiile când își îndeplinesc îndatoririle și nici nu le este prea eficientă lucrarea. Darurile i-au făcut aroganți și neprihăniți de sine, i-au făcut să îi disprețuiască pe ceilalți și să considere mereu că sunt mai buni decât ceilalți și că nimeni nu este la fel de bun ca ei, iar din această cauză devin îngâmfați. Nu cumva acești oameni au fost ruinați de darurile lor? Ba chiar așa s-a întâmplat. Oamenii cu daruri și talente au toate șansele să fie aroganți și neprihăniți de sine. Este un lucru foarte periculos să nu urmărească adevărul și să trăiască mereu conform darurilor lor. Indiferent ce datorie îndeplinește o persoană în casa lui Dumnezeu, indiferent ce fel de talent are, dacă nu urmărește adevărul, atunci cu siguranță nu-și va îndeplini datoria. Indiferent de darurile și talentele pe care le are o persoană, ea ar trebui să îndeplinească bine acel tip de datorie. Dacă poate și să înțeleagă adevărul și să facă lucrurile în conformitate cu principiile, atunci darurile și talentele sale vor juca un rol în îndeplinirea acelei datorii. Cei care nu acceptă adevărul, nu caută adevărurile-principii și se bazează doar pe darurile lor pentru a face ceva nu vor obține niciun rezultat din îndeplinirea îndatoririlor personale și riscă să fie eliminați. Iată un exemplu: unii oameni sunt talentați la scris, dar nu înțeleg adevărul și nu există niciun adevăr-realitate în ceea ce scriu. Cum poate acest lucru să-i edifice pe alții? Nu este la fel de eficient ca a vorbi despre mărturia unor oameni needucați, dar care înțeleg adevărul. Mulți oameni trăiesc prin daruri și consideră că sunt personalități utile în casa lui Dumnezeu, dar, spuneți-Mi, dacă nu ajung niciodată să urmărească adevărul, mai sunt ei valoroși? Dacă cineva are daruri și talente, dar îi lipsesc adevărurile-principii, poate îndeplini bine o datorie? Cine discerne și pricepe cu adevărat această problemă va ști cum trebuie tratate darurile și talentele. Ce ar trebui să faci, dacă starea ta este una în care te lauzi mereu cu darurile tale și crezi că deții adevărul-realitate, că ești mai bun decât alții, în timp ce, în sinea ta, îi desconsideri? Trebuie să cauți adevărul; trebuie să discerni esența acțiunii de a te lăuda cu darurile. Nu este oare culmea nesăbuinței și a ignoranței să te lauzi cu darurile? Dacă cineva este elocvent, înseamnă asta că deține adevărul-realitate? Faptul că o persoană are daruri înseamnă că deține adevărul și viața? Cineva care se laudă cu darurile sale, deși nu deține nicio realitate, nu este oare nerușinat? Dacă ar discerne aceste lucruri, nu s-ar mai lăuda. Să vă mai pun o întrebare: care este cea mai mare provocare cu care se confruntă acești oameni care au destul de multe daruri și talente? Aveți experiență în acest sens sau ați fost expuși la așa ceva? (Cea mai mare provocare a lor este că întotdeauna consideră că sunt mai buni decât alții, că sunt buni din toate punctele de vedere. Sunt atât de aroganți și îngâmfați; îi desconsideră pe toți. Unor astfel de oameni nu le este ușor să accepte și să practice adevărul.) Asta e o parte a problemei. Ce altceva? (Le este greu să renunțe la darurile și talentele lor. Ei cred întotdeauna că pot rezolva o mulțime de probleme, folosindu-și darurile și talentele. Pur și simplu nu știu cum să privească lucrurile conform adevărului.) (Oamenii înzestrați cred întotdeauna că pot rezolva singuri totul, așa că, atunci când li se întâmplă ceva, le este greu să se bazeze pe Dumnezeu și nu sunt dispuși să caute adevărul.) Ceea ce spuneți reprezintă purul adevăr, nimic altceva. Oamenii care sunt înzestrați și au talente cred că sunt foarte isteți, că înțeleg totul, dar nu știu că darurile și talentele nu reprezintă adevărul, că aceste lucruri nu au nicio legătură cu adevărul. Când oamenii se bazează pe darurile și închipuirile lor atunci când acționează, gândurile și opiniile acestora sunt adesea contrare adevărului – însă ei nu pot vedea acest lucru și cred în continuare: „Uite ce isteț sunt; am făcut alegeri atât de deștepte! Am luat decizii atât de înțelepte! Niciunul dintre voi nu se poate ridica la nivelul meu.” Trăiesc veșnic într-o stare de narcisism și apreciere de sine. Le este greu să-și liniștească inima și să contemple ceea ce le cere Dumnezeu, ceea ce este adevărul și care sunt adevărurile-principii. Așadar, le este greu să înțeleagă adevărul și, deși îndeplinesc îndatoriri, nu sunt capabili să practice adevărul și astfel, le este, totodată, foarte greu să pătrundă în adevărul-realitate. Pe scurt, dacă o persoană nu poate să urmărească și să accepte adevărul, atunci, indiferent de darurile sau talentele pe care le are, nu va fi capabilă să-și îndeplinească bine datoria – în privința acestui lucru nu poate exista nici cea mai mică îndoială.

Darurile și talentele pot fi considerate similare. Ce talente există? Unii oameni sunt deosebit de pricepuți la un anumit tip de tehnologie. De exemplu, unora le place să meșterească la dispozitive și există persoane foarte pricepute la electronică, care sunt în elementul lor când este vorba de utilizarea acelor coduri interne ale calculatorului sau a programelor pentru calculator. Pot stăpâni aceste lucruri și le pot reține foarte repede – cu alte cuvinte, capacitatea lor de a înțelege și de a memora aceste lucruri este extraordinară. Acesta este un talent. Unii oameni sunt pricepuți la învățarea limbilor străine. Indiferent ce limbă învață, o învață foarte repede, iar memoria lor o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți. Unii oameni se pricep la cântat, la dans ori la artă, unii se pricep la machiaj și la actorie, alții se pricep să regizeze și așa mai departe. Indiferent ce fel de talent are, atât timp cât o persoană se implică într-un fel de muncă, acest lucru are legătură cu subiectul: „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască.” De ce trebuie să disecăm darurile și talentele omenești? Pentru că oamenilor le place să trăiască bazându-se pe darurile și talentele lor și le consideră drept un capital, o sursă a mijloacelor lor de trai, viață și valoare, scop de urmărit și semnificație a vieții lor. Oamenii simt că le este firesc să se bazeze pe aceste lucruri pentru a trăi și le consideră o parte indispensabilă a vieții omenești. În prezent, aproape toată lumea trăiește în funcție de darurile și talentele sale. Conform cărui fel de daruri trăiește fiecare dintre voi? (Cred că am un dar pentru limbaj. Așa că răspândesc Evanghelia folosind acest dar – când discut cu o persoană care investighează adevărata cale, o pot atrage aproape și ea dorește să asculte ceea ce îi spun.) Așadar, este bine sau nu că ai acest dar? (Acum că am auzit părtășia lui Dumnezeu, cred că acest dar m-ar împiedica să caut adevărurile-principii.) Spui că nu este bine să ai un dar pentru limbaj și că nu vei mai dori să folosești acest dar, așa este? (Nu.) Atunci, ce vrei să spui? Trebuie să înțelegeți acum care este obiectivul discuției de astăzi, pe care dintre problemele voastre vi le va rezolva, ce este greșit și ce este corect privind traiul conform acestor daruri. Trebuie să vă fie clare aceste lucruri. Dacă nu le înțelegeți și dacă, în cele din urmă, după atâtea discuții, simțiți că lucrurile corecte sunt greșite, că lucrurile greșite sunt, de asemenea, greșite, că tot ceea ce faceți este greșit, puteți rezolva problema traiului conform darurilor voastre? (Nu. Bazându-mă pe darul meu pentru limbaj ca să răspândesc Evanghelia, cred că intenția mea nu este de a-mi îndeplini bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, că este de a mă da mare, de a mă admira și de a avea o părere bună despre mine.) Tocmai ai exprimat motivul pentru care a trăi conform darurilor tale este greșit. Crezi că acest dar este capitalul tău, o realizare a valorii tale personale, dar aceste gânduri și acest punct de origine sunt greșite. Cum poți rezolva această problemă? (Trebuie să știu că darul meu este doar un instrument pentru a-mi îndeplini datoria. Scopul folosirii darului meu este de a-mi îndeplini bine datoria și de a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu.) După ce vei gândi astfel, vei fi brusc capabil să practici adevărul? (Nu.) Atunci cum poți ajunge să practici adevărul și să nu trăiești conform acestor daruri? Dacă îți folosești darurile pentru a te lăuda cu abilitățile și aptitudinile tale când îți îndeplinești datoria, atunci trăiești conform darurilor tale. Totuși, dacă îți folosești darurile și cunoștințele pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-ți arăta loialitatea, iar apoi ești capabil să satisfaci intențiile lui Dumnezeu și să obții rezultatele pe care Dumnezeu le cere și dacă meditezi la felul în care să vorbești și la ce să spui, astfel încât să poți da mai bine mărturie pentru Dumnezeu și să te descurci mai bine la a-i ajuta pe ceilalți să înțeleagă și să le fie clar ce lucrare face Dumnezeu și, în cele din urmă, să îi ajuți pe ceilalți să accepte lucrarea lui Dumnezeu, atunci practici adevărul. Există vreo diferență aici? (Da.) V-ați lăsat vreodată duși de val în timp ce vă etalați darurile, talentele sau abilitățile și ați uitat că vă făceați datoria și, în schimb, v-ați dat mari în fața altora, ca non-credincioșii? Vi s-a întâmplat vreodată acest lucru? (Da.) Așadar, în aceste situații, care este starea lăuntrică a unei persoane? Este o stare de îngăduință, în care acesteia îi lipsește o inimă cu frică de Dumnezeu, reținerea sau vinovăția, în care nu există obiective sau principii în mintea sa când acționează și în care și-a pierdut deja minimul de demnitate și decență pe care un creștin ar trebui să îl aibă. În ce se transformă acest lucru? Se transformă în faptul că se dă mare cu abilitățile sale și își vinde personalitatea. În timpul îndeplinirii datoriei tale, experimentezi adesea stări în care nu-ți pasă decât să-ți etalezi talentele și darurile și în care nu cauți adevărul? Când te afli într-o astfel de stare, poți să-ți dai seama singur de acest lucru? Îți poți schimba parcursul? Dacă îți poți da seama de acest lucru și îți poți schimba parcursul, atunci vei putea să practici adevărul, dar dacă ești mereu astfel și experimentezi această stare în mod repetat, o perioadă îndelungată, atunci ești o persoană care trăiește în totalitate bazându-se pe darurile sale și care nu practică deloc adevărul. De unde credeți că vine reținerea voastră și ce anume determină puterea ei? Cât de mult iubești adevărul și cât de mult urăști răul sau lucrurile negative sunt ceea ce o determină. Când ai înțeles adevărul și, de asemenea, când urăști lucrurile negative nu vei dori să faci rău – și, pur și simplu apare un simț al constrângerii. Este imposibil ca oamenii care nu iubesc adevărul să urască lucrurile rele. De aceea, ei nu au simțul constrângerii și, fără acesta, sunt predispuși să cedeze destrămării, fără constrângere. Sunt arbitrari, nesăbuiți și nu le pasă deloc cât de mult rău fac.

Mai există o stare pe care o experimentează oamenii care trăiesc bazându-se pe darurile lor. Indiferent de talentele, darurile sau competențele pe care le au unii, dacă ei doar acționează și trudesc, nu au căutat niciodată adevărul și nici nu au încercat să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, ca și cum conceptul de a practica adevărul nu există în mintea lor, iar singurul lor impuls este să termine treaba și să ducă la bun sfârșit sarcina, nu reprezintă aceasta un trai în întregime conform darurilor și talentelor, abilităților și competențelor pe care le au? În credința lor în Dumnezeu, ei vor doar să trudească astfel încât să poată câștiga binecuvântări și să-și dea la schimb darurile și competențele pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Aceasta este starea în care se află majoritatea oamenilor. Cei mai mulți dintre oameni nutresc această perspectivă mai ales atunci când casa lui Dumnezeu le atribuie o muncă de rutină – tot ceea ce fac este să trudească. Cu alte cuvinte, ei vor să se bazeze pe trudă pentru a-și îndeplini obiectivele. Uneori, fac asta vorbind sau aruncând o privire la ceva și, alteori, prin activități manuale ori prin alergătură. Ei cred că, făcând acest lucru, au contribuit foarte mult. Aceasta înseamnă să trăiești bazându-te pe darurile tale. De ce spunem că a trăi conform darurilor și talentelor tale înseamnă a trudi mai degrabă decât a-ți face datoria, ca să nu mai vorbim de a practica adevărul? Există o diferență. De exemplu, să presupunem că ți se dă o sarcină de către casa lui Dumnezeu și, după ce ți-ai asumat-o, te gândești cum să o duci la bun sfârșit cât mai repede, astfel încât să poți raporta conducătorului tău și să primești laudele acestuia. S-ar putea chiar să ai o atitudine destul de conștiincioasă și să stabilești un plan detaliat, dar te concentrezi doar pe finalizarea sarcinii și pe realizarea acesteia pentru ca alții să o vadă. Sau s-ar putea să-ți stabilești un standard în timp ce o faci, gândindu-te cum să procedezi astfel încât să te satisfacă, să te facă fericit și să îndeplinească standardul de perfecțiune pe care tu îl cauți. Indiferent cum îți stabilești standardele, dacă ceea ce faci nu are nicio legătură cu adevărul, dacă nu este făcut după ce ai căutat adevărul și după ce ai ajuns să înțelegi și să confirmi cerințele lui Dumnezeu, și dacă, în schimb, este făcut orbește și cu o minte confuză, reprezintă o trudă. Asta înseamnă să acționezi bazându-te pe mintea, darurile, abilitățile și competențele tale, cu mentalitatea împlinirii dorințelor. Care este rezultatul când acționezi astfel? Poate că finalizezi sarcina și nimeni nu îți semnalează nicio problemă. Ești foarte fericit, dar, în procesul de îndeplinire a sarcinii, pentru început, nu ai înțeles intenția lui Dumnezeu. În al doilea rând, nu ai făcut-o cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea ta; inima ta nu a căutat adevărul. Dacă ai fi căutat adevărurile-principii și ai fi căutat intenția lui Dumnezeu, atunci îndeplinirea sarcinii tale ar fi fost la înălțimea standardelor. De asemenea, ai fi putut intra în adevărurile-realități și ai fi putut înțelege cu exactitate că acțiunile tale au fost conform intenției lui Dumnezeu. Totuși, dacă nu te implici din toată inima și faci sarcina într-un mod confuz, chiar dacă treaba va fi terminată și sarcina va fi îndeplinită, nu vei ști în inima ta cât de bine ai făcut-o, nu vei avea standarde și nu vei ști dacă sarcina a fost făcută în conformitate cu intenția lui Dumnezeu sau cu adevărul. În acest caz, nu vă îndepliniți datoria, ci munciți.

Toți cei care cred în Dumnezeu ar trebui să-I înțeleagă intențiile. Numai cei care își îndeplinesc bine îndatoririle Îl pot mulțumi pe Dumnezeu, iar îndeplinirea îndatoririlor de către aceștia poate fi satisfăcătoare numai prin îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Există un standard pentru îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.” „A-L iubi pe Dumnezeu” este unul dintre aspectele pe care Dumnezeu le cere oamenilor. Unde ar trebui să se manifeste această cerință? În faptul că trebuie să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. În termeni practici, asta înseamnă să-ți îndeplinești bine datoria de om. Așadar, care este standardul pentru a-ți îndeplini bine datoria? Este cerința lui Dumnezeu ca tu să-ți îndeplinești bine datoria de ființă creată cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Acest lucru ar trebui să fie ușor de înțeles. Pentru a îndeplini cerința lui Dumnezeu, trebuie, în principal, să-ți pui inima în datoria ta. Dacă poți să-ți pui inima în ea, atunci îți va fi ușor să acționezi cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Dacă îți îndeplinești datoria bazându-te doar pe închipuirile cugetului tău și bazându-te pe darurile tale, poți îndeplini cerința lui Dumnezeu? Categoric nu. Așadar, care este standardul care trebuie respectat pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și pentru a-ți îndeplini datoria cu loialitate și bine? Este să-ți realizezi datoria cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Dacă încerci să-ți îndeplinești datoria bine fără o inimă iubitoare de Dumnezeu, nu va funcționa. Dacă inima ta iubitoare de Dumnezeu devine din ce în ce mai puternică și mai autentică, atunci, în mod firesc, vei putea să-ți îndeplinești bine datoria cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Toată inima, tot sufletul, tot cugetul, toată puterea ta – cea care este pe ultimul loc este „toată puterea ta”; „toată inima” este pe primul. Dacă nu-ți faci datoria cu toată inima, cum ai putea să o faci cu toată puterea ta? De aceea, simpla încercare de a-ți face datoria cu toată puterea ta nu poate obține niciun rezultat – și nici nu se poate ridica la nivelul principiilor. Care este cel mai important lucru pe care îl cere Dumnezeu? (Cu toată inima.) Indiferent de datoria sau de lucrul pe care Dumnezeu ți-l încredințează, dacă doar trudești, alergi și depui efort, poți fi în acord cu adevărurile-principii? Poți acționa conform intențiilor lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci, cum poți fi în acord cu intențiile Lui? (Cu toată inima.) Cuvintele „cu toată inima” sunt ușor de rostit și oamenii le spun adesea, deci cum puteți acționa cu toată inima? Unii oameni spun: „Este atunci când faci lucrurile cu ceva mai mult efort și sinceritate, te gândești mai mult, nu lași nimic altceva să-ți ocupe mintea și te concentrezi doar asupra modului în care faci sarcina curentă, nu-i așa?” Este atât de simplu? (Nu.) Așa că haideți să discutăm despre câteva principii fundamentale de practică. Conform principiilor pe care le practicați sau le respectați de obicei, ce ar trebui să faceți mai întâi pentru a face lucrurile cu toată inima voastră? Trebuie să vă folosiți tot cugetul vostru, să vă folosiți energia și să vă puneți inima în a face lucrurile, să nu fiți superficiali. Dacă o persoană nu este capabilă să facă lucrurile cu toată inima ei, atunci și-a pierdut inima, ceea ce este ca și cum și-ar fi pierdut sufletul. Gândurile sale vor rătăci în timp ce vorbește, nu-și va pune niciodată inima în a face ceva și va fi lipsită de cuget, indiferent ce face. În consecință, nu va fi capabilă să gestioneze bine lucrurile. Dacă nu-ți îndeplinești datoria cu toată inima ta și nu-ți pui întreaga inimă în ea, îți vei îndeplini datoria precar. Chiar dacă îți vei îndeplini datoria timp de mai mulți ani, nu vei putea să o faci în mod adecvat. Nu poți face nimic bine dacă nu îți pui inima în asta. Unii oameni nu sunt muncitori sârguincioși, sunt mereu instabili și capricioși, țintesc prea sus și nu știu unde și-au lăsat inima. Oare astfel de oameni au inimă? Cum vă puteți da seama dacă o persoană are inimă sau nu? Dacă cineva care crede în Dumnezeu citește rareori cuvintele lui Dumnezeu, are inimă? Dacă nu se roagă niciodată lui Dumnezeu, indiferent de ce se întâmplă, are inimă? Dacă nu caută niciodată adevărul, indiferent de dificultățile cu care se confruntă, are inimă? Unii oameni își îndeplinesc îndatoririle timp de mulți ani fără a obține rezultate clare – oare au inimă? (Nu.) Oamenii care nu au inimă își pot îndeplini îndatoririle bine? Cum pot oamenii să-și îndeplinească îndatoririle cu toată inima? Mai întâi de toate, ar trebui să vă gândiți la responsabilitate. „Aceasta este responsabilitatea mea, trebuie să mi-o asum. Nu pot fugi acum, când este cea mai mare nevoie de mine. Trebuie să-mi fac bine datoria și să-I dau socoteală lui Dumnezeu.” Aceasta înseamnă că aveți o bază teoretică. Dar oare simplul fapt de a avea baza teoretică înseamnă că vă faceți datoria cu toată inima? (Nu.) Sunteți încă departe de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu de a intra în adevărul-realitate și de a vă face datoria cu toată inima. Așadar, ce înseamnă să-ți faci datoria cu toată inima? Cum pot ajunge oamenii să-și facă datoria cu toată inima? Mai întâi de toate, trebuie să vă gândiți: „Pentru cine îndeplinesc această datorie? O fac pentru Dumnezeu, pentru biserică sau pentru vreo persoană?” Și acest lucru trebuie priceput clar. De asemenea: „Cine mi-a încredințat această datorie? A fost Dumnezeu, a fost vreun conducător sau biserica?” Și acest lucru trebuie lămurit. Poate părea unul mărunt, dar tot trebuie căutat adevărul pentru a-l rezolva. Spuneți-Mi, vreun conducător, vreun lucrător sau vreo biserică v-a însărcinat cu datoria voastră? (Nu.) Asta este bine, atât timp cât ești sigur în sufletul tău în privința acestui lucru. Trebuie să confirmi că Dumnezeu a fost Cel care te-a însărcinat cu datoria ta. Poate părea că ți-a fost dată de un conducător de biserică, dar, de fapt, totul vine din rânduielile lui Dumnezeu. Pot exista momente în care vine în mod clar din voința umană, dar, chiar și atunci, trebuie să o accepți mai întâi de la Dumnezeu. Acesta este modul corect de a o experimenta. Dacă tu o accepți de la Dumnezeu, te supui voit rânduielii Lui și faci un pas înainte pentru a accepta însărcinarea dată de El – dacă treci prin aceasta astfel, vei avea îndrumarea și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă tu crezi mereu că totul este făcut de om și vine de la om, dacă experimentezi lucrurile astfel, atunci nu vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu sau lucrarea Lui, pentru că ești prea viclean pentru asta, prea lipsit de înțelegere spirituală. Nu ai mentalitatea potrivită. Dacă privești toate chestiunile cu noțiuni și închipuiri omenești, nu vei avea lucrarea Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu este Cel care conduce toate chestiunile. Indiferent pe cine desemnează casa lui Dumnezeu să facă orice fel de sarcină, aceasta vine din suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și voia cea bună a lui Dumnezeu este în aceasta. Trebuie să știi acest lucru mai întâi. Este foarte important să o vezi clar; simpla înțelegere a doctrinei nu este suficientă. Trebuie să confirmi în inima ta: „Această datorie mi-a fost încredințată de Dumnezeu. Îmi îndeplinesc datoria pentru Dumnezeu, nu pentru mine, nu pentru altcineva. Aceasta este datoria mea ca ființă creată și mi-a fost încredințată de Dumnezeu.” Din moment ce această datorie ți-a fost încredințată de Dumnezeu, cum ți-a încredințat-o Dumnezeu? Presupune aceasta să acționezi cu toată inima? Este necesar să cauți adevărul? Trebuie să cauți adevărul, cerințele, standardele și principiile datoriei încredințate ție de Dumnezeu și ceea ce spune cuvântul lui Dumnezeu. În cazul în care cuvintele Lui sunt exprimate destul de clar, atunci este timpul să chibzuiești cum să le practici și să le împlinești. Ar trebui, de asemenea, să ai părtășie cu oameni care înțeleg adevărul, iar apoi să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă să acționezi cu toată inima. Mai mult, să spunem că, înainte de a-ți îndeplini datoria, cauți intenția lui Dumnezeu, ajungi să înțelegi adevărul și știi ce ai de făcut, dar, când vine timpul să acționezi, există discrepanțe și contradicții între propriile gânduri și adevărurile-principii. Când se întâmplă acest lucru, ce ar trebui să faci? Trebuie să rămâi fidel principiului de a-ți face datoria cu toată inima și să-ți pui toată inima în a te supune lui Dumnezeu și a-L mulțumi, fără alterări personale și în niciun caz acționând conform propriei voințe. Unii oameni spun: „Nu-mi pasă de aceste lucruri. Până la urmă, această datorie mi-a fost încredințată mie, așa că eu ar trebui să am ultimul cuvânt. Am dreptul să acționez din proprie inițiativă, voi face ceea ce cred eu că trebuie făcut. Încă îmi fac datoria cu toată inima, așadar ce aveți să-mi reproșați?” Și apoi, au depus ceva efort pentru a-și da seama ce trebuie să facă. Deși munca este făcută în cele din urmă, este corectă această metodă de practică și această stare? Înseamnă asta a-ți face datoria cu toată inima? (Nu.) Care este problema aici? Aceasta este aroganță, a face tu legea, a fi arbitrar și nesăbuit. Înseamnă aceasta a-ți îndeplini îndatoririle? (Nu.) Aceasta înseamnă să te implici într-o întreprindere personală, nu îndeplinirea îndatoririlor tale. Înseamnă doar a face ceea ce te satisface și ceea ce îți place în baza propriei voințe, nu înseamnă îndeplinirea îndatoririlor tale cu toată inima.

A portion of the Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.