Taina întrupării (4) Partea a doua

Mântuirea omului de către Dumnezeu nu este făcută direct, folosind metoda și identitatea Duhului, deoarece Duhul Său nu poate fi nici atins, nici văzut de către om, şi de care omul nici nu se poate apropia. Dacă El ar încerca să-l mântuiască pe om, în mod direct, folosind metoda Duhului, omul ar fi incapabil să primească mântuirea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar îmbrăca forma exterioară a unui om creat, nu ar exista nicio cale ca omul să primească această mântuire. Căci omul nu are cum să se apropie de El, la fel cum nimeni nu a putut să se apropie de norul lui Iahve. Numai devenind o ființă umană creată, adică, doar prin punerea cuvântului Său în corpul trupesc ce urmează El să devină, poate El să lucreze personal cuvântul în toți cei care Îl urmează. Doar atunci poate omul, personal, să-I vadă și să-I audă cuvântul și, mai mult, să intre în stăpânirea cuvântului Său și, astfel, să ajungă să fie pe deplin mântuit. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, niciun om în carne şi oase nu ar fi fost capabil să primească o mântuire atât de mare și nici măcar un singur om nu ar fi fost mântuit. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra direct în mijlocul omenirii, întreaga umanitate ar fi lovită sau, altfel, fără nicio cale de a intra în contact cu Dumnezeu, ar fi complet luată în captivitate de Satana. Prima întrupare a fost pentru a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul trupului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar corupta fire satanică tot a rămas în om. A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniţi și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Doar în acest fel omul poate fi pe deplin sfânt. După ce Epoca Legii a ajuns la sfârșit și, începând cu Epoca Harului, Dumnezeu a inițiat lucrarea de mântuire, care va continua până în zilele de pe urmă când, în judecarea și mustrarea rasei umane pentru răzvrătirea sa, El va purifica omenirea complet. Doar atunci Își va încheia Dumnezeu lucrarea de mântuire și Se va odihni. Prin urmare, în cele trei etape ale lucrării, doar de două ori Dumnezeu S-a întrupat pentru a-Și îndeplini lucrarea printre oameni. Acest lucru se datorează faptului că doar una dintre cele trei etape ale lucrării este pentru a-i ghida pe oameni în a-şi conduce viaţa, în timp ce, celelalte două constă în lucrarea mântuirii. Doar întrupându-Se poate Dumnezeu să trăiască alături de om, să experimenteze suferința lumii și să trăiască într-un trup material obișnuit. Doar în acest fel El poate să le dea oamenilor cuvântul concret de care ei, ca ființe create, au nevoie. Prin întruparea lui Dumnezeu omul primește mântuirea deplină de la Dumnezeu, și nu direct din Cer, ca răspuns la rugăciunile sale. Căci omul, fiind din trup, nu are cum să vadă Duhul lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să se apropie de Duhul Său. Omul poate intra în contact doar cu trupul omenesc al lui Dumnezeu și, doar cu ajutorul acestuia, omul este capabil să înțeleagă toate cuvintele și toate adevărurile și să primească mântuirea deplină. A doua întrupare va fi suficientă pentru a înlătura păcatele omului și pentru a-l purifica pe deplin. Prin urmare, cu a doua întrupare, întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup va fi finalizată, iar semnificația întrupării lui Dumnezeu va fi făcută completă. După aceea, lucrarea lui Dumnezeu în trup va fi ajuns în întregime la sfârșit. După a doua întrupare, El nu va deveni trup, a treia oară, pentru lucrarea Sa. Căci întreaga Sa gestionare va fi ajuns la sfârșit. Întruparea zilelor de pe urmă va fi câștigat pe deplin poporul Său ales, iar umanitatea din zilele de pe urmă va fi fost, în totalitate, împărțită potrivit felului acesteia. El nu va mai face lucrarea de mântuire și nici nu Se va întoarce la trup pentru a îndeplini orice altă lucrare. În lucrarea din zilele de pe urmă, cuvântul este mai măreț decât manifestarea semnelor și minunilor, iar autoritatea cuvântului o depășește pe aceea a semnelor și minunilor. Cuvântul expune întreaga fire coruptă îngropată adânc în inima omului. Tu nu ai cum să o recunoşti pe cont propriu. Când îţi va fi dezvăluită înaintea ta prin cuvânt, tu, în mod firesc, vei veni să o descoperi; nu vei fi capabil să o negi și vei fi pe deplin convins. Nu este aceasta autoritatea cuvântului? Acesta este rezultatul obținut prin lucrarea cuvântului astăzi. Prin urmare, nu prin vindecarea bolii și alungarea demonilor poate omul fi pe deplin mântuit de păcatele sale și nici prin manifestarea semnelor și minunilor nu poate fi făcut complet întru totul. Autoritatea de a vindeca boala și de a alunga demoni îi dă doar har omului, dar trupul omului încă îi aparține Satanei, iar corupta fire satanică rămâne încă în interiorul omului. Cu alte cuvinte, ceea ce nu a fost curățat aparține încă păcatului și întinării. Doar după ce a fost curățat prin intermediul cuvântului, poate fi el câștigat de Dumnezeu și poate deveni un om sfânt. Când demonii au fost alungaţi din om, iar el a fost răscumpărat, aceasta a însemnat doar faptul că a fost smuls din mâinile Satanei și s-a întors la Dumnezeu. Totuși, fără a fi curățat sau schimbat de către Dumnezeu, el rămâne un om corupt. Întinarea, opoziția și răzvrătirea încă există în om; omul s-a întors la Dumnezeu doar prin răscumpărarea de către El, dar el nu-L cunoaşte câtuşi de puţin pe Dumnezeu și încă Îi rezistă și se răzvrătește împotriva Lui. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate. Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat şi iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Şi aduce aminte de fărădelegile omului şi nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăieşte într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuieşte şi este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârşită, pentru că omul are încă o fire coruptă. De exemplu, când oamenii și-au dat seama că se trag din Moab, au făcut plângeri, au încetat să-și urmeze viața și au devenit absolut pasivi. Nu arată aceasta că umanitatea încă este incapabilă să se supună pe deplin stăpânirii lui Dumnezeu? Nu este aceasta exact firea lor coruptă satanică? Când tu nu ai fost supus mustrării, mâinile ţi-au fost ridicate mai sus decât toate celelalte, chiar și decât ale lui Isus. Iar voi ați strigat cu voce tare: „Fii un fiu preaiubit al lui Dumnezeu! Fii un intim al lui Dumnezeu! Mai degrabă am muri decât să ne plecăm Satanei! Revoltă-te împotriva vechiului Satana! Revoltă-te împotriva marelui balaur roșu! Fie ca marele balaur roșu să cadă în mod abject de la putere! Fie ca Dumnezeu să ne facă să fim compleți!” Plânsetele voastre au fost mai puternice decât toate celelalte. Dar apoi au venit vremurile mustrării și, încă o dată, firea coruptă a umanității a fost dezvăluită. Apoi, strigătele lor au încetat, iar hotărârea lor a slăbit. Aceasta este corupția omului; mai profundă decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinată adânc în om. Omului nu îi este uşor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte. Omul a strigat astfel în trecut, deoarece nu avea nicio înțelegere a firii sale inițiale corupte. Acestea sunt necurățiile care există în interiorul omului. De-a lungul unei perioade de judecată și de mustrare atât de lungi, omul a trăit într-o atmosferă de tensiune. Nu au fost realizate toate acestea prin intermediul cuvântului? Nu ai strigat și tu cu un glas foarte tare înainte de încercarea făcătorilor de servicii? „Intrați în Împărăție! Toți cei care acceptă acest nume vor intra în Împărăție! Toți se vor împărtăși de Dumnezeu!” Când a venit încercarea făcătorilor de servicii, voi nu ați mai strigat. Chiar la început, toți au strigat: „O, Dumnezeule! Oriunde Tu mă așezi, mă voi supune pentru a fi condus de către Tine”. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, „Cine va fi Pavel al Meu?”, omul a spus: „Eu sunt dispus!” Apoi, el a văzut cuvintele: „Şi cum rămâne cu credinţa lui Iov?” și a spus „Sunt dispus să-mi asum eu însumi credința lui Iov. Dumnezeule, te rog, pune-mă la încercare!” Când a venit încercarea făcătorilor de servicii, el s-a prăbușit imediat și aproape că nu s-a mai putut ridica din nou. După aceea, puțin câte puțin, necurățiile din inima omului s-au diminuat treptat. Nu prin cuvânt a fost realizat acest lucru? Deci, ceea ce ați experimentat astăzi sunt rezultatele obținute prin cuvânt, chiar mai mari decât cele obținute prin lucrarea de semne și minuni a lui Isus. Slava lui Dumnezeu pe care tu o vezi și autoritatea lui Dumnezeu Însuși pe care tu o vezi nu sunt percepute doar cu ajutorul răstignirii, al vindecării bolii și a alungării demonilor ci, chiar mai mult, cu ajutorul judecății prin cuvântului Său. Aceasta îți arată că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu constă numai în lucrarea semnelor, vindecarea bolii și alungarea demonilor, ci că judecata prin cuvânt este mai în măsură să reprezinte autoritatea lui Dumnezeu și să-I reveleze atotputernicia.

Ceea ce a dobândit acum omul – statura sa actuală, cunoașterea, dragostea, loialitatea, ascultarea și percepția lui – sunt rezultate obținute prin judecata făcută prin cuvânt. Faptul că tu ești capabil să fii loial și să reziști până în ziua de astăzi este realizat prin intermediul cuvântului. Acum, omul vede că lucrarea Dumnezeului întrupat este într-adevăr extraordinară și că în ea există multe care nu pot fi atinse de om; acestea sunt taine și minuni. Prin urmare, mulți s-au supus. Unii nu s-au supus niciodată vreunui om, încă din ziua în care s-au născut, însă, atunci când văd cuvintele lui Dumnezeu în această zi, se supun pe deplin, fără să observe că au făcut astfel și nu se încumetă să cerceteze sau să spună nimic altceva. Umanitatea a căzut sub cuvânt și se prosternează sub judecata prin cuvânt. Dacă Duhul lui Dumnezeu i-ar vorbi direct omului, oamenii s-ar supune toți glasului, căzând fără cuvinte de revelație, cam în felul în care a căzut la pământ Pavel în lumina de pe drumul spre Damasc. Dacă Dumnezeu ar continua să lucreze în acest fel, omul nu ar fi niciodată capabil să ajungă să își cunoască propria stricăciune prin judecata prin cuvânt și, prin aceasta, să obțină mântuirea. Doar devenind trup poate El să-Și transmită personal cuvintele în urechile fiecărei ființe umane, astfel încât toți cei care au urechi să poată auzi cuvintele Lui și să-I primească lucrarea de judecată prin cuvânt. Doar acesta este rezultatul obținut prin cuvântul Său, mai degrabă decât Duhul care devine evident pentru a înfricoșa omul să se supună. Doar prin această lucrare concretă și, totuși, extraordinară, vechea fire a omului, ascunsă adânc în interior timp de mulți ani, poate fi pe deplin expusă, astfel încât omul să o poată recunoaște și să-i fie schimbată. Aceste lucruri sunt toate lucrarea concretă a Dumnezeului întrupat, în care, rostind și executând judecata într-o manieră concretă, El obține rezultatele judecății asupra omului prin cuvânt. Aceasta este autoritatea lui Dumnezeu întrupat și semnificația întrupării lui Dumnezeu. Aceasta este făcută pentru a face cunoscută autoritatea Dumnezeului întrupat, pentru a face cunoscute rezultatele obținute de către lucrarea cuvântului și pentru a face cunoscut că Duhul a venit în trup și demonstrează autoritatea Lui prin judecarea omului prin cuvânt. Deși trupul Său este forma exterioară a unei umanități obișnuite și normale, rezultatele pe care le obțin cuvintele Lui îi arată omului că El este plin de autoritate, că El este Dumnezeu Însuși și că vorbele Lui sunt exprimarea lui Dumnezeu Însuși. Prin aceasta, înseamnă că întregii umanități îi este arătat că El este Însuși Dumnezeu, că El este Dumnezeu Însuși care a devenit trup și că El nu va fi ofensat de nimeni. Nimeni nu poate depăși judecata Lui prin cuvânt și nicio forță a întunericului nu poate triumfa asupra autorității Sale. Omul I se supune Lui în întregime pentru că El este Cuvântul devenit trup, datorită autorității Sale și datorită judecății Lui prin cuvânt. Lucrarea adusă de către trupul Său omenesc este autoritatea pe care El o deține. Motivul pentru care El devine trup se datorează faptului că trupul poate, de asemenea, să dețină autoritate, iar El este capabil să îndeplinească lucrarea în omenire, într-o manieră concretă, astfel încât aceasta este vizibilă și tangibilă pentru om. Această lucrare este mult mai realistă decât lucrarea făcută direct de Duhul lui Dumnezeu, care deține întreaga autoritate, iar rezultatele sale sunt, de asemenea, evidente. Acest lucru se datorează faptului că trupul omenesc al lui Dumnezeu poate vorbi și lucra într-un mod concret. Forma exterioară a trupului Său nu deține nicio autoritate și poate fi abordată de om, în timp ce substanța Lui are autoritate, dar autoritatea Sa nu este vizibilă pentru nimeni. Când El vorbește și lucrează, omul nu poate detecta existența autorității Sale; acest lucru Îi înlesnește realizarea unei lucrări de o natură concretă. Și toată această lucrare concretă poate obține rezultate. Chiar dacă niciun om nu-și dă seama că El deține autoritate sau nu vede că El nu trebuie să fie ofensat, ori nu-I vede mânia, El atinge rezultatele dorite ale cuvintelor Sale prin autoritatea Lui voalată, prin mânia Sa ascunsă și prin cuvintele pe care El le spune deschis. Cu alte cuvinte, prin tonul glasului Său, asprimea discursului Său și toată înțelepciunea cuvintelor Sale, omul este complet convins. În felul acesta, omul se supune cuvântului lui Dumnezeu întrupat care, aparent, nu are nicio autoritate, îndeplinind, prin aceasta, scopul lui Dumnezeu de a mântui omul. Acesta este un alt aspect al semnificației întrupării Sale: pentru a vorbi într-un mod mai realist și pentru a permite ca realitatea cuvintelor Sale să aibă un efect asupra omului, astfel încât omul să poată mărturisi puterea cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, această lucrare, dacă nu ar fi făcută prin întrupare, nu ar obține nici cele mai mici rezultate și nu ar fi capabilă să mântuiască pe deplin păcătoșii. Dacă Dumnezeu nu ar deveni trup, El ar rămâne Duhul care este atât nevăzut, cât și de neatins pentru om. Deoarece omul este o creatură a trupului, el și Dumnezeu aparțin unor lumi diferite și sunt înzestrați cu naturi diferite. Duhul lui Dumnezeu este incompatibil cu omul, care este din trup și, pur și simplu, nu există nicio cale de a stabili relații între ei, fără a menționa că omul este incapabil să se transforme într-un duh. Dată fiind situația, Duhul lui Dumnezeu trebuie să devină o ființă creată pentru a-Și face lucrarea inițială. Dumnezeu poate și să urce în cel mai înalt loc și să Se umilească pe Sine pentru a deveni o creatură umană, făcând lucrarea printre oameni și trăind în mijlocul lor, însă omul nu poate să urce în cel mai înalt loc și să devină un duh și, chiar mai puțin, poate el să coboare în cel mai de jos loc. De aceea Dumnezeu trebuie să devină trup pentru a-Și îndeplini lucrarea. În mod similar, în timpul primei întrupări, numai trupul omenesc al lui Dumnezeu ar putea răscumpăra omul prin răstignirea Lui, în timp ce Duhul lui Dumnezeu nu ar fi avut cum să fie răstignit ca o jertfă de păcat pentru om. Dumnezeu a putut deveni trup în mod direct pentru a sluji ca jertfă de păcat pentru om, dar omul nu a putut să urce direct la cer ca să ia jertfa de păcat pe care Dumnezeu i-a pregătit-o. Acestea fiind spuse, tot ceea ce este posibil ar fi să-I cerem lui Dumnezeu să alerge, de câteva ori, înainte și înapoi, între Cer și pământ, nu să-l ridice la cer pe om ca să ia această mântuire, căci omul a căzut și, în plus, omul nu ar putea, pur și simplu, să urce la cer, cu atât mai puțin să obțină jertfa de păcat. De aceea a fost necesar ca Isus să vină printre oameni și să facă personal lucrarea care, pur și simplu, nu putea fi îndeplinită de om. De fiecare dată când Dumnezeu devine trup, este din necesitate absolută. Dacă oricare dintre etape ar fi putut fi îndeplinită direct de către Duhul lui Dumnezeu, El nu ar fi fost supus înjosirii de a fi întrupat.

În această etapă finală a lucrării, rezultatele sunt obținute prin intermediul cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă multe taine și lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de-a lungul generațiilor trecute. Prin cuvânt, omul este luminat de Duhul Sfânt; prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă tainele care nu au fost niciodată dezlegate de generațiile trecute, precum și lucrarea proorocilor și a apostolilor din trecut și principiile prin care aceștia au lucrat. Prin cuvânt, omul ajunge, de asemenea, să înțeleagă firea lui Dumnezeu Însuși, precum și răzvrătirea și împotrivirea omului, și ajunge să-și cunoască propria substanță. Prin acești pași ai lucrării și prin toate cuvintele spuse, omul ajunge să cunoască lucrarea Duhului, lucrarea pe care o face trupul Lui întrupat și, chiar mai mult, întreaga Sa fire. Cunoașterea ta despre lucrarea de gestionare de peste șase mii de ani a lui Dumnezeu a fost, de asemenea, câștigată prin cuvânt. Nu au fost, de asemenea, obținute prin cuvânt cunoașterea noțiunilor tale anterioare și succesul tău în a le pune deoparte? În etapa anterioară, Isus a lucrat semne și minuni, însă, în această etapă, acestea nu există. Nu a fost, de asemenea, realizată prin cuvânt înțelegerea ta despre motivul pentru care El nu dezvăluie semne și minuni? De aceea, cuvintele spuse în această etapă depășesc lucrarea făcută de apostolii și proorocii generațiilor trecute. Chiar și prezicerile făcute de prooroci nu ar fi putut realiza acest rezultat. Proorocii au făcut doar profeții, au vorbit despre ce se va întâmpla în viitor, dar nu despre lucrarea pe care Dumnezeu a voit să o facă la acea vreme. Nici nu vorbeau pentru a-i călăuzi pe oameni în viață ori pentru a revărsa adevăruri asupra oamenilor sau pentru a le dezvălui taine, cu atât mai puțin pentru a le dărui viață. Din cuvintele spuse în această etapă, există profeție și adevăr, dar, mai ales, aceste cuvinte slujesc la a da viață omului. Cuvintele din prezent sunt deosebite de prezicerile profeților. Aceasta este o etapă a lucrării pentru viața omului, pentru a schimba firea vieții omului, și nu de dragul de a rosti profeții. Prima etapă a fost lucrarea lui Iahve: lucrarea Sa a fost pentru a pregăti o cărare pentru ca omul să I se închine lui Dumnezeu pe pământ. Lucrarea de început a fost găsirea unui loc de origine pentru lucrarea pe pământ. În acel timp, Iahve i-a învățat pe israeliți să țină Sabatul, să-și respecte părinții și să trăiască în pace unul cu altul. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că oamenii de atunci nu înțelegeau ce a reprezentat omul și nici nu înțelegeau cum să trăiască pe pământ. Era necesar ca El, în prima etapă a lucrării, să ghideze oamenii în conducerea vieții lor. Tot ce le-a spus Iahve nu fusese cunoscut mai înainte de omenire sau nu fusese în posesia lor. La acea vreme, mulți prooroci s-au ridicat să rostească profeții și toți au făcut astfel sub îndrumarea lui Iahve. Acesta a fost, pur și simplu, un element al lucrării. În prima etapă, Dumnezeu nu a devenit trup și, astfel, a instruit toate semințiile și națiunile prin prooroci. Când Isus a lucrat în timpul Lui, El nu a vorbit la fel de mult ca în zilele noastre. Această etapă a lucrării cuvântului din zilele de pe urmă nu a mai fost făcută niciodată înainte, în epoci și generații trecute. Deși Isaia, Daniel și Ioan au rostit multe profeții, acestea au fost complet diferite de cuvintele rostite acum. Ceea ce au spus ei erau doar profeții, dar cuvintele rostite acum nu sunt. Dacă aș transforma în profeții tot ce spun acum, ați putea să înțelegeți? Presupunând că vorbesc despre lucruri întâmplate după ce Eu am plecat, cum ai putea câștiga înțelegerea? Lucrarea cuvântului nu a fost niciodată făcută în timpul lui Isus sau în Epoca Legii. Poate unii vor spune: „Iahve nu a rostit cuvinte și în timpul lucrării Sale? Oare Isus, în afară de vindecarea bolilor, scoaterea demonilor și lucrarea semnelor și minunilor, nu a rostit, de asemenea, cuvinte atunci când lucra?” Există diferențe în modul în care sunt rostite cuvintele. Care era substanța cuvintelor rostite de Iahve? El doar i-a călăuzit pe oameni pentru a-și conduce viața pe pământ, ceea ce nu are de-a face cu aspectele spirituale ale vieții. De ce se spune că, atunci când a vorbit Iahve, aceasta era pentru a instrui poporul de pretutindeni? Cuvântul „a instrui” se referă la a spune în mod explicit și a porunci direct. El nu i-a dat omului viață; mai degrabă, El l-a luat, pur și simplu, pe om de mână și l-a învățat cum să-L venereze, fără prea mult referitor la pilde. Lucrarea făcută de Iahve în Israel nu a fost pentru a-l trata sau a-l disciplina pe om sau pentru a emite judecată și mustrare; a fost pentru a-l călăuzi. Iahve i-a poruncit lui Moise să-i spună poporului Său să strângă mană în pustie. În fiecare dimineață, înainte de răsăritul soarelui, ei trebuiau să adune mană, suficient cât să mănânce în acea zi. Mana nu putea fi păstrată până a doua zi, deoarece ar fi mucegăit. El nu ține prelegeri oamenilor și nu le expune natura, nici nu le expune ideile și gândurile lor. El nu i-a schimbat pe oameni ci, mai degrabă, i-a călăuzit în a-și conduce viața. Oamenii acelor timpuri erau precum copiii, neînțelegând nimic și capabili doar de câteva mișcări mecanice de bază; și, astfel, Iahve a decretat doar legi pentru a ghida mulțimile.

Pentru a propovădui Evanghelia, astfel încât toți cei care caută cu o inimă adevărată să poată dobândi cunoașterea despre lucrarea făcută astăzi și să fie pe deplin convinși, trebuie să ajungi la o înțelegere clară a istoriei interioare, a substanței și a semnificației lucrării efectuate în fiecare etapă. Fă astfel încât, ascultând părtășia ta, alții să poată înțelege lucrarea lui Iahve, lucrarea lui Isus și, chiar mai mult, întreaga lucrare a Dumnezeului de astăzi, precum și legăturile și diferențele dintre cele trei etape ale lucrării. Fă astfel încât, după ce au terminat de ascultat, ceilalți să vadă că cele trei etape nu se perturbă reciproc, ci că toate sunt lucrarea aceluiași Duh. Deși lucrează în epoci diferite, conținutul lucrării pe care Ei o desfășoară este diferit, iar cuvintele pe care Ei le spun sunt, de asemenea, diferite, principiile prin care lucrează sunt unul și același. Aceste lucruri sunt cele mai mari viziuni pe care toți oamenii ar trebui să le înțeleagă.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp