Taina întrupării (1) Partea Întâi

În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. El nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi, pur şi simplu, a îndeplinit datoria omului. Deşi Ioan a fost înainte-mergătorul Domnului, nu a putut să-L reprezinte pe Dumnezeu; a fost doar un om folosit de Duhul Sfânt. După botezul lui Isus, Duhul Sfânt S-a coborât peste El, ca un porumbel. Apoi, El Şi-a început lucrarea, adică a început să facă lucrarea de slujire a lui Hristos. De aceea Şi-a asumat identitatea lui Dumnezeu, căci de la Dumnezeu venea El. Indiferent de cum era credinţa Lui înainte de aceasta – poate că a fost slabă câteodată sau puternică uneori – totul aparţinea vieţii umane obişnuite pe care El a dus-o înainte să-Şi facă lucrarea de slujire. După ce a fost botezat (adică uns), puterea şi slava lui Dumnezeu I-au fost imediat alături şi, astfel, El a început să-Şi facă lucrarea de slujire. Putea să facă semne şi minuni, să săvârşească miracole şi avea putere şi autoritate, căci El lucra direct în numele lui Dumnezeu Însuşi; El făcea lucrarea Duhului în locul Lui şi exprima vocea Duhului. Prin urmare, El era Dumnezeu Însuşi; acest lucru este de netăgăduit. Ioan a fost folosit de Duhul Sfânt. Nu putea şi nici nu era posibil pentru el să-L reprezinte pe Dumnezeu. Dacă şi-ar fi dorit să o facă, Duhul Sfânt nu i-ar fi permis, căci el nu putea să facă lucrarea pe care Dumnezeu Însuşi intenţiona să o săvârşească. Poate că în el erau multe care ţineau de voinţa omului sau ceva care era deviant; în niciun caz nu putea el să-L reprezinte nemijlocit pe Dumnezeu. Greşelile şi iraționalitatea lui îl reprezentau doar pe el, dar lucrarea lui era reprezentativă pentru Duhul Sfânt. Totuşi, nu poţi spune că el, în deplinătatea lui, Îl reprezenta pe Dumnezeu. Ar putea abaterea şi iraționalitatea lui să-L reprezinte, de asemenea, pe Dumnezeu? A face greşeli în reprezentarea omului este normal, dar în cazul în care cineva este deviant în reprezentarea lui Dumnezeu, atunci nu ar fi aceea o dezonorare la adresa lui Dumnezeu? Nu ar fi aceea o hulă împotriva Duhului Sfânt? Duhul Sfânt nu îi permite cu uşurinţă omului să stea în locul lui Dumnezeu, chiar dacă el este exaltat de alţii. Dacă el nu este Dumnezeu, nu va putea să nu se clintească la final. Duhul Sfânt nu permite omului să-L reprezinte pe Dumnezeu după placul omului! De exemplu, Duhul Sfânt a fost martorul lui Ioan şi tot Duhul Sfânt l-a dezvăluit ca fiind cel care a netezit calea pentru Isus, dar lucrarea făcută asupra lui de Duhul Sfânt a fost bine măsurată. Tot ce i s-a cerut lui Ioan a fost să fie pregătitorul căii pentru Isus, să netezească calea pentru El. Adică, Duhul Sfânt doar i-a sprijinit lucrarea de a pregăti calea şi i-a permis doar să facă o astfel de lucrare – nu i s-a permis să facă o alta. Ioan l-a reprezentat pe Ilie şi el a reprezentat un profet care a pregătit calea. Duhul Sfânt l-a sprijinit în aceasta; atât timp cât lucrarea lui a fost aceea de a pregăti calea, Duhul Sfânt l-a sprijinit. Totuşi, dacă ar fi pretins că este Dumnezeu Însuşi şi ar fi spus că a venit să termine lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt ar fi trebuit să-l disciplineze. Oricât de mare a fost lucrarea lui Ioan şi cu toate că a fost sprijinită de Duhul Sfânt, nu a fost fără limite. Având în vedere că Duhul Sfânt i-a sprijinit într-adevăr lucrarea, puterea dată lui la acea vreme se limita la netezirea căii. El nu a putut face nicio altă lucrare, pentru că el era doar Ioan, cel care a netezit calea, şi nu Isus. Prin urmare, mărturia Duhului Sfânt este esențială, dar lucrarea pe care Duhul Sfânt îi permite omului să o facă este şi mai importantă. Nu primise Ioan mărturie răsunătoare la acea vreme? Nu a fost şi lucrarea lui importantă? Însă lucrarea pe care a făcut-o nu a putut să o depăşească pe aceea a lui Isus, căci nu era decât un om folosit de Duhul Sfânt şi nu putea să-L reprezinte direct pe Dumnezeu, aşa că lucrarea făcută de el era limitată. După ce a terminat lucrarea de pregătire a căii, nu a fost nimeni care să-i susţină mărturia, nu l-a urmat nicio nouă lucrare, şi a plecat când a început lucrarea lui Dumnezeu Însuşi.

Există unii care sunt posedaţi de duhuri rele şi strigă în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!ˮ Totuşi, în cele din urmă, ei sunt descoperiți, căci greşesc în privinţa lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana şi Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenţie. Oricât de mult te-ai exalta sau oricât de hotărât ai striga, eşti tot o fiinţă creată, şi una care îi aparţine Satanei. Eu nu strig niciodată „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!ˮ Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Îşi face singur lucrarea şi nu are nevoie ca omul să-I dea un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui este suficientă pentru a-I reprezenta identitatea şi statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuşi? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu se poate spune că abia după ce a primit mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Şi înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu eşti în stare să deschizi noi căi sau să reprezinţi Duhul. Nu poţi exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rosteşte. Nu eşti în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi pe cea a Duhului eşti incapabil să o faci. Înţelepciunea, minunăţia şi caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu şi întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om: toate acestea îţi depăşesc capacitatea de exprimare. Aşadar, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, şi nimic din esenţă. Dumnezeu Însuşi a venit, dar nimeni nu-L recunoaşte, totuşi Îşi continuă lucrarea şi o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îi spui om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului şi reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent de cum Îi spui, în ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul, de care este aprobat. Dacă nu eşti în stare să faci loc pentru o nouă epocă, să pui capăt celei vechi, să anunţi una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poţi fi numit Dumnezeu!

Nici măcar un om care este folosit de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuşi. Aceasta nu este doar pentru a spune că un astfel de om nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, dar şi că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experienţa umană nu poate fi direct plasată în gestiunea lui Dumnezeu şi nu o poate reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuşi este în întregime lucrarea pe care intenţionează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) şi are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni (adică de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt) constă în alimentarea experienţelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experienţă dincolo de cea umblată de aceia dinainte şi în îndrumarea fraţilor şi a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă aceşti oameni este experienţa lor individuală sau scrierile duhovniceşti ale oamenilor spirituali. Cu toate că aceşti oameni sunt folosiţi de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de şase mii de ani. Ei sunt doar oameni care au fost ridicaţi de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcţiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârşitul vieţii lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuşi sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuşi pe pământ. În sine, aceşti oameni nu sunt în stare să facă o lucrare mai importantă în gestionarea Lui, şi nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puţin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o fiinţă creată care îşi îndeplineşte rolul, şi nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuşi înfăptuindu-Şi lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuşi. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca fiinţă creată şi este făcută atunci când e mişcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă aceşti oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viaţa de zi cu zi şi cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, şi nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee şi a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înfiinţarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus şi apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui timpurie, generaţiilor care au venit după El, cum ar fi să-şi acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia şi să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât şi practici mai bune şi mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se poate găsi voia actuală a lui Dumnezeu, cu atât mai puţin noua lucrare pe care plănuieşte să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche; nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască şi să-şi mărturisească păcatele, să rămână credincioşi zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit şi că bărbatul este capul femeii şi că femeia trebuie să-şi asculte soţul şi, chiar mai mult, au continuat să se țină de concepţia tradiţională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de doctrine sau să-i conducă într-un ţinut al libertăţii şi frumuseţii. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, trebuie să fie făcută şi rostită de Dumnezeu Însuşi; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat şi cei care au fost folosiţi de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Aşadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuşi, identităţile lor şi supuşii în numele cărora acţionează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenţionează să o facă Duhul Sfânt este diferită şi, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identităţi şi statute diferite. Oamenii folosiţi de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă şi, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea şi voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, şi nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuşi. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul şi fiinţele create. Pe de altă parte, când Dumnezeu Însuşi lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă şi nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct şi simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârşirea lucrării pe care o intenţionează; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Îşi face nemijlocit lucrarea, aşa cum a intenţionat de la început, exprimându-Şi fiinţa şi firea. După cum o vede omul, firea şi, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuşi, aceasta este doar o continuare şi o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuşi lucrează, Îşi exprimă cuvântul şi aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare şi cercetare sau este o extindere a cunoştinţelor şi sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esenţa lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită şi de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi.ˮ Aceasta înseamnă că până şi calea umblată de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt se bazează pe cea deschisă de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

Ioan s-a născut din făgăduinţă, tot aşa cum Isaac i s-a născut lui Avraam. El a pregătit calea pentru Isus şi a lucrat mult, dar nu a fost Dumnezeu. Mai degrabă, a fost unul dintre profeţi, deoarece doar a netezit calea pentru Isus. Şi lucrarea lui a fost importantă şi abia după ce el a pregătit calea Şi-a început Isus lucrarea în mod oficial. În esenţă, el doar a trudit pentru Isus şi lucrarea pe care a făcut-o a fost în slujba celei a lui Isus. După ce a terminat de pregătit calea, Isus Şi-a început lucrarea, lucrare care a fost mai nouă, mai concretă şi mai detaliată. Ioan a făcut numai partea de început a lucrării; cea mai mare parte a noii lucrări a fost făcută de Isus. Ioan a făcut şi el o lucrare nouă, dar nu a fost cel care a anunţat o nouă epocă. Ioan s-a născut din făgăduinţă şi numele i-a fost dat de înger. Pe atunci, unii au vrut să-l numească după tatăl său, Zaharia, dar mama lui a vorbit răspicat, spunând „Acestui copil nu i se poate spune aşa. Ar trebui să fie numit Ioan.ˮ Acest lucru s-a întâmplat doar din porunca Duhului Sfânt. În cazul acesta, de ce Ioan nu a fost numit Dumnezeu? Şi Isus a fost numit la porunca Duhului Sfânt, a fost născut din Duhul Sfânt şi a fost promis de Duhul Sfânt. Isus a fost Dumnezeu, Hristos şi Fiul omului. Dar, de vreme ce şi lucrarea lui Ioan a fost mare, de ce nu i s-a spus Dumnezeu? Care exact a fost diferenţa dintre lucrarea făcută de Isus şi cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape,ˮ şi că şi el a predicat Evanghelia Împărăţiei cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare şi a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă şi a încheiat-o pe cea veche, dar a şi împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan şi, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l priveşte pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult şi acei discipoli care l-au urmat au fost numeroşi, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viaţă, calea sau adevăruri mai profunde, şi nici nu a dobândit prin el o înţelegere a vrerii lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus şi i-a pregătit pe cei aleşi; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi desluşite pur şi simplu prin observarea aparenţelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată şi, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identităţile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esenţa unui om după înfăţişarea sa exterioară, şi nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan şi cea făcută de Isus nu erau asemănătoare şi aveau naturi diferite. Din aceasta stabileşte cineva dacă el este sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniţia, a continua, a încheia şi a duce la îndeplinire. El a făcut toţi paşii aceştia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia şi a predicat calea pocăinţei şi, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi şi să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat şi Şi-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului şi răspândind Evanghelia Împărăţiei cerurilor. În privinţa aceasta, El şi Ioan au semănat, diferenţa fiind că Isus a vestit o nouă epocă şi a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul şi calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului şi, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Aşa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi El este Cel care e Dumnezeu Însuşi şi-L reprezintă direct pe Dumnezeu. Concepţiile omului spun că toţi aceia care sunt născuţi din făgăduinţă, din Duh, sprijiniţi de Duhul Sfânt şi care au deschis noi căi sunt Dumnezeu. Potrivit acestui raţionament, şi Ioan ar fi Dumnezeu, şi Moise, Avraam şi David… şi ei toţi ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta o glumă perfectă?

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp