Unii oameni cred în Dumnezeu mulți ani, ascultă multe predici și înțeleg multe doctrine, așa că ajung să creadă că au obținut adevărata cale, că L-au obținut pe Dumnezeu și că au obținut viață, dar în chestiuni obișnuite ei încă se luptă pentru faimă și câștig. Chiar îi rănesc și îi exclud pe alții, expunându-și complet urâciunea josnică și egoistă. De ce nu pot ei să accepte și să practice deloc adevărul? Ei știu doar cum să spună anumite cuvinte și doctrine și cred eronat că au obținut viață. Nu este aceasta starea jalnică a omului? Nici măcar nu-și pot lăsa deoparte propriile interese și nici nu pot să îndure câtuși de puțin; atunci, ce pot ei să îndure? De la început și până la sfârșit, își consideră interesele și dorințele egoiste ca fiind mai importante decât orice altceva. Sunt așa când încep să creadă în Dumnezeu, fără să se fi schimbat niciodată până în prezent; încă simt că sunt buni. De ce se întâmplă asta? Ei consideră că au crezut în Dumnezeu mulți ani și că și-au făcut datoria până în prezent; consideră că au suferit cât de cât și că au contribuții semnificative, că sunt superiori celorlalți în toate privințele – în mod special, acești oameni care au ascultat predici mulți ani au un sentiment de superioritate și cred în mod eronat că L-au obținut pe Dumnezeu. Jurămintele pe care le fac și hotărârea pe care o exprimă sunt la fel ca atunci când au început să creadă în Dumnezeu. Nici hotărârea și nici jurămintele lor nu s-au schimbat deloc și nici entuziasmul sau voința lor. Energia pe care o cheltuie pentru Dumnezeu este încă mare, dar sunt și lucruri care nu s-au schimbat, adică firile lor arogante, răzvrătite, înșelătoare și intransigente nu s-au schimbat deloc. Așa că Mă întreb: ce au făcut acești oameni în toți anii aceștia? Ei cred în Dumnezeu și își fac îndatoririle din zori și până la apus în fiecare zi, sacrificându-și cea mai mare parte a vieții, crezând astfel că deja L-au obținut pe Dumnezeu și adevărata cale. Așa stau lucrurile? Au fost sentimentele lor confirmate de Dumnezeu? Ce vrea Dumnezeu să vadă? Nu este acesta un aspect la care merită să medităm? Dacă între sentimentul unei persoane că este bună și modul în care o privește Dumnezeu este un conflict clar, cine are o problemă? (Persoana.) Asta e sigur, căci Dumnezeu nu poate greși. Standardul pe care Dumnezeu îl cere omului nu s-a schimbat niciodată; mai degrabă, omul este cel care în mod constant îl interpretează greșit, care în mod constant îl înțelege într-un fel benefic lui. Unii oameni cred: „Acești oameni au crezut în Dumnezeu aproape toată viața lor. Dacă Dumnezeu într-adevăr nu îi aprobă, nu sunt ei foarte vrednici de milă?” Sunt astfel de oameni vrednici de milă, vrednici de simpatie? Dacă spui că nu sunt vrednici de milă, nu sunt vrednici de simpatie, nu este acest lucru prea crud față de ei? Nu. De ce spun asta? (Pentru că Dumnezeu le-a dat deja oamenilor destule ocazii. Ei înșiși sunt cei care nu urmează, iar bășicile de pe tălpile lor sunt doar din cauza lor.) Ca să o spunem mai puțin frumos, o merită, și nu sunt vrednici de milă. Dacă vorbesc despre alți oameni, voi toți gândiți: „O meriți! Bășicile de pe tălpile tale sunt din vina ta. Nimeni nu te-a împiedicat să asculți cuvintele lui Dumnezeu! Dumnezeu nu te vrea, iar eu nici nu te simpatizez și nici nu te compătimesc. O meriți!” Dar dacă vi s-ar întâmpla asta vouă, v-ați cerceta propriile conștiințe și v-ați autoanaliza? Ce ar trebui să gândiți? Cum ar trebui să gândiți rațional, cu rațiune și conștiință, în rolul în care s-ar cuveni să fie o ființă creată, și cu gândurile și atitudinea pe care s-ar cuveni să le aibă? Cum ar trebui să gândiți și să acționați astfel încât să dați cea mai rezonabilă și corectă explicație posibilă lui Dumnezeu și omului? (Dumnezeule, aș vrea să vorbesc puțin despre sentimentele mele. Consider că am crezut în Dumnezeu mulți ani, dar nu am obținut adevărul. Asta nu este din cauză că Dumnezeu a făcut ceva greșit, nici pentru că lucrările lui Dumnezeu nu au avut rezultate, ci mai degrabă pentru că eu nu am urmărit adevărul. Mă gândesc la exemplul pe care l-a dat Domnul Isus: răsplata celor care intră în vie devreme și a celor care intră în vie târziu este aceeași. Față de cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu devreme și față de cei care acceptă lucrarea Sa târziu, Dumnezeu este extrem de corect și rezonabil în ceea ce le dă El tuturor. Dacă cineva nu urmărește adevărul și la final nu obține adevărurile pe care Dumnezeu le dăruiește oamenilor, aceasta nu este din cauză că El nu i-a dat suficient timp, ci mai degrabă pentru că acel om nu a prețuit sau nu a acceptat adevărul; una câte una, renunță la ocaziile pe care i le-a dat Dumnezeu și le pierde. Unii oameni cred în Dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp, dar, cu toate acestea, sunt capabili să accepte și să urmărească adevărul. După ce experimentează câțiva ani de judecată, mustrare și emondare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei obțin o oarecare transformare și pot fi mântuiți. Toate acestea pe care le-a făcut Dumnezeu sunt drepte. Acestea sunt câteva din sentimentele mele după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu.) Foarte bine! Haideți mai întâi să abordăm această chestiune dintr-o perspectivă umană. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat ca să mântuiască omenirea, atunci în ce situație s-ar fi aflat toți cei care cred în Dumnezeu? Ar fi trăit pe deplin sub puterea Satanei, în valuri de ticăloșie și în mijlocul omenirii corupte. A trăi în mijlocul omenirii corupte este echivalent cu a trăi într-o închisoare de diavoli, într-un bârlog de demoni sau într-o cuvă mare de vopsire. Dacă cineva nu crede în Dumnezeu, atunci, în mod foarte natural, va face orice dorește, săvârșind fapte haine sau rău. Corupția sa este din ce în ce mai profundă și el devine din ce în ce mai ticălos, tot mai absurd, iar la final devine un demon viu. Pe baza cuvintelor și faptelor sale, pare a fi uman, dar întreaga lui mentalitate și fire a devenit deja aceea a unui demon viu. Care este finalul unor astfel de oameni? Nu vor avea ei același final ca Satana? (Ba da.) Ei au fost complet luați prizonieri de Satana. Sunt partenerii Satanei, au devenit complicii și slujitorii Satanei și I se împotrivesc lui Dumnezeu la fel de mult ca Satana. Astfel, ei nu mai au cale de întoarcere și, în cele din urmă, finalul lor este pedeapsa și distrugerea. Asta în privința oamenilor. Dacă nu crezi în Dumnezeu, El nu te va mântui. S-ar putea să fii foarte liber în lumea asta, să poți face orice dorești și să acționezi cum dorești; s-ar putea să nu ai nevoie să fii înfrânat de conștiință și rațiune, să nu ai nevoie să accepți sau să practici adevărul, cu atât mai puțin să accepți emondarea și disciplinarea. Trăiești doar în conformitate cu propriile tale preferințe, urmând tendințele lumii până când te schimbi complet și nu mai ai rațiune sau percepție a conștiinței. Te degradezi total și complet într-un demon viu, în Satana viu, un diavol viu pe dinăuntru și pe din afară; nu mai e nevoie să fii deghizat sau mascat – ești veritabilul Satana, un diavol. Acesta este rezultatul non-credincioșilor care trăiesc sub puterea Satanei și, la final, ei trebuie distruși de dezastre. Să presupunem că cineva crede în Dumnezeu, dar nu este niciodată capabil să accepte adevărul, nu este niciodată capabil să se cunoască pe sine și nu se căiește cu adevărat; crede în Dumnezeu de mulți ani, dar nu s-a schimbat deloc; conștiința și rațiunea lui nu și-au revenit, iar modul lui de viață este același cu cel al unui non-credincios. Indiferent cum îi judecă și cum îi mustră Dumnezeu pe oameni și indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr, el nu este deloc atent la asta. Astfel de oameni sunt neîncrezători, cei ticăloși care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat multe ocazii de a obține adevărul și mântuirea, iar oamenii cred mulți ani fără să fie deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu; ei încă urmăresc plăcerile trupești ca de obicei, mâncând, bând și distrându-se. Nu au conștiință, nu au elemente pozitive de umanitate; au trecut deja de punctul în care pot fi mântuiți, de punctul de întoarcere. Dumnezeu renunță la ei și nu îi mântuiește; nu e nevoie să vă spun care e finalul lor. În acest moment, viața lor de credință în Dumnezeu s-a încheiat; cursul credinței lor în Dumnezeu s-a terminat. Finalul lor este stabilit – acesta este finalul lor. Ce sentimente ar avea cineva în inima sa când are un astfel de final? Inima l-ar durea surd, ar fi cu adevărat tulburat și întristat, simțind că Dumnezeu îl abandonase, de parcă s-ar afla într-un ocean fără margini, incapabil de a se agăța de ultimul pai, de-a dreptul nenorocit și cu totul neputincios. Când nu te-ai afundat până la acel nivel, nu poți simți acel tip de durere, dar de îndată ce ajungi în acel punct, nu te mai poți întoarce. În această situație în care Dumnezeu nu îi va mântui pe oameni, așa ajung oamenii să se îndrepte către această soartă și către acest tip de final. Pierde Dumnezeu ceva dacă oamenii au o astfel de soartă, un astfel de final? Pierde Dumnezeu ceva dacă oamenii pe care El i-a creat sunt corupți de Satana, dacă ei nu acceptă deloc mântuirea Sa și se îndreaptă spre calea distrugerii? Categoric nu. Ar înceta Dumnezeu să mai fie Dumnezeu pentru că una din ființele Sale create a fost distrusă? Și-ar pierde El identitatea Sa și statutul de Dumnezeu, esența Sa de Dumnezeu? Ar schimba asta faptul că El este suveran peste toate lucrurile? (Nu.) Nimic din acestea nu se schimbă. Ce înseamnă asta? Indiferent dacă oamenii acceptă lucrarea lui Dumnezeu, dacă sunt sau nu capabili să obțină mântuirea, nu este nicio pierdere pentru Dumnezeu. Acesta este un aspect al lucrurilor. Chiar dacă oamenii nu cred în Dumnezeu și Dumnezeu nu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, Dumnezeu nu pierde absolut nimic. Satana rămâne Satana; Dumnezeu rămâne Dumnezeu. Cel care stăpânește peste toate lucrurile este în continuare Dumnezeu, Dumnezeu este în continuare Cel care a creat toate lucrurile și El este încă Acela care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Soarta omenirii, soarta Satanei și soarta tuturor lucrurilor se află în mâinile lui Dumnezeu. Nu există nicio schimbare a statutului lui Dumnezeu, a unicității lui Dumnezeu, a firii lui Dumnezeu și a esenței lui Dumnezeu. Sfințenia lui Dumnezeu va rămâne de asemenea neîntinată, iar lucrarea Lui nu va suferi nicio pierdere. Dumnezeu este în continuare Dumnezeu. Aceasta le permite oamenilor să înțeleagă un lucru: indiferent cât de numeroasă devine omenirea, în ochii lui Dumnezeu este doar un număr. Nu generează niciun fel de forță și nu prezintă niciun fel de amenințare pentru Dumnezeu. Indiferent ce drum urmează omenirea, ea se află în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent ce final va avea omenirea, fie că ea crede în Dumnezeu sau Îi recunoaște existența sau suveranitatea, niciuna dintre acestea nu poate afecta identitatea intrinsecă sau statutul lui Dumnezeu și nici nu poate afecta esența lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate schimba. Este însă ceva ce oamenii încă nu au înțeles sau nu au experimentat în mod clar. Dacă orice membru al omenirii este abandonat de Dumnezeu și El nu-l mântuiește, atunci finalul său va fi distrugerea, iar acest lucru este ireversibil. În întregul univers și în toate lucrurile, indiferent cât de mari sunt, indiferent cât de multe corpuri celeste sunt, cât de multe vieți sunt, acestea nu pot schimba faptul existenței lui Dumnezeu, iar soarta universului și a tuturor lucrurilor se află doar în mâinile Sale. De la un organism viu până la o planetă, nimic nu poate afecta existența lui Dumnezeu, nici nu poate afecta suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate ceva controla ideile lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate. Unii oameni sunt de părere: „Nu cred în Tine, deci Tu nu ești Dumnezeu.” „Nu mulți oameni cred în Tine, deci Tu nu ești Dumnezeu.” Este logic să spui așa ceva? (Nu, nu este.) Alții spun: „Doar noi credem în Tine, deci puterea Ta de a deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și omenirea este doar atât de mare, se întinde doar atât de mult.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Oamenii care au astfel de convingeri sunt atât de ignoranți, atât de nesăbuiți!

Tocmai am avut părtășie despre faptul că omenirea s-ar îndrepta spre distrugere dacă Dumnezeu nu i-ar mântui pe oameni, dar statutul și identitatea Lui nu ar fi deloc afectate, cu atât mai puțin esența Sa. Vedeți limpede acest fapt, nu-i așa? (Da.) Indiferent dacă omenirea acceptă sau nu adevărul ori dacă este sau nu capabilă să obțină mântuirea, Dumnezeu este tot Dumnezeu – statutul, identitatea și esența Sa nu se vor schimba. Însă în ceea ce privește soarta omenirii există o mare variabilitate. Cine controlează această variabilitate? Oamenii înșiși? O țară? Un conducător? O forță? Nu. Cel care controlează soarta ta și a omenirii este Dumnezeu – totul este în mâinile Lui. Așadar, trebuie să vezi limpede acest fapt: mântuind omenirea și mântuindu-te pe tine, Dumnezeu îți arată har; este o mare mântuire, acesta fiind cel mai mare dintre haruri. De ce spun că este cel mai mare dintre haruri? Pentru că mântuirea omenirii de către Dumnezeu nu este o lege inexorabilă, nu este o tendință inevitabilă și nici o necesitate. El alege să o facă de bunăvoie. Ar fi în regulă dacă Dumnezeu nu te-ar mântui? Desigur, El nu este obligat să te mântuiască. Poate că Dumnezeu te-a predestinat de la bun început, dar dacă El nu vrea să te aleagă acum și nu te mântuiește, atunci nu poți obține acest har. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să ai o prestație bună și să încerci prin toate mijloacele posibile să-ți folosești acțiunile, inima și credința adevărată pentru a-L mișca pe Dumnezeu și a obține harul Său. Cu siguranță, acest lucru nu este imposibil. Pe vremea când Domnul Isus răspândea Evanghelia, a existat o femeie cananeană – ce a făcut ea? (Fiica ei era posedată de un demon, așa că I-a cerut Domnului Isus să o ajute. Domnul a spus: „Nu este bine să se ia pâinea copiilor și să se arunce la cățeluși!” Femeia a zis: „Cățelușii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!” Domnul Isus a spus că femeia avea credință mare și i-a îndeplinit dorințele.) Ce anume a aprobat Domnul Isus la ea? (Credința ei.) Care era de fapt credința ei? Cum ar trebui să-i înțelegem credința? (Ea a recunoscut că Domnul Isus era Dumnezeu.) Domnul Isus a spus că ea era un câine, de ce nu a supărat-o asta? Voi nu sunteți în stare să vorbiți foarte clar despre această chestiune. Iată care sunt faptele: de ce a aprobat Domnul Isus credința acestei persoane? El nu a aprobat faptul că era gata să fie un câine și nici faptul că era gata să mănânce firimituri – toate acestea erau secundare. Așadar, ce a aprobat Domnul Isus? Faptul că acesteia nu-i păsa dacă Domnul Isus o trata ca pe un câine, ca pe o persoană sau ca pe un diavol, ca pe o satană – pentru ea nu conta cum o trata. Cel mai important lucru era că ea L-a tratat pe Domnul Isus ca pe Dumnezeu, crezând cu tărie că El era Domnul și Dumnezeu și că acesta era un adevăr și un fapt care nu se putea schimba niciodată. Domnul Isus este Dumnezeu și Domnul, iar El era Cel pe care ea L-a recunoscut în inima ei. Asta a fost de ajuns. Pentru ea nu conta dacă Domnul Isus o mântuia sau nu, dacă o trata ca pe cineva care mânca împreună cu El, ca pe un ucenic, ca pe un adept, sau dacă o trata ca pe un câine. Pe scurt, faptul că în inima ei L-a recunoscut pe Domnul Isus ca fiind Domnul era de ajuns – aceasta era cea mai mare credință a ei. Voi aveți acest tip de credință? Dacă într-o zi v-aș spune că toți sunteți câinii de pază ai casei lui Dumnezeu, ai fi dispus să accepți acest lucru? Dacă aș spune că sunteți copilașii casei lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu și îngeri, ai fi destul de mulțumit, dar dacă ți-aș spune că ești un câine, ai fi nemulțumit. De ce ai fi nemulțumit? Pentru că te consideri foarte important. Te gândești: „Te recunosc drept Dumnezeu, deci cum ai putut să mă numești câine? Te recunosc drept Dumnezeu, așa că orice ai face, se cuvine să fii corect și înțelegător. Noi doi suntem egali, suntem amici! Cred în Tine, dând astfel dovadă de curaj, dragoste și credință deosebită. Cum poți spune că sunt un câine? Tu nu iubești omul! Suntem amici, ar trebui să fim pe picior de egalitate. Eu Te respect, mă tem de Tine și Te admir – se cuvine să mă respecți și să mă tratezi ca pe o persoană. Sunt o persoană!” Ce părere ai despre această atitudine? (Este irațională.) Când oamenii vor să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu și să-L trateze ca pe un amic, nu creează asta probleme? Tu spui: „Ai o înfățișare comună – de fapt, eu sunt mai înalt și arăt mai bine decât Tine. Tușești și Tu când răcești, obosești și Tu când vorbești mult – eu sunt mai sănătos decât Tine. Tu doar deții adevărul și ești mai puternic decât mine în această privință. Dacă voi crede mulți ani în Dumnezeu și voi înțelege mai multe adevăruri, nu voi fi mai prejos decât Tine. Mai mult decât atât, am o abilitate pe care Tu nu o ai! Făcând această comparație, nu ești cu mult mai grozav decât mine.” Ce părere ai despre acest punct de vedere? (Este greșit.) Ce părere ai despre această metodă de comparație? Este imposibil ca oamenii să fie comparați cu Dumnezeu. Ce greșeală se face prin această metodă de comparație? (Persoana respectivă nu își asumă poziția care i se cuvine și nu Îl tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Îl tratează ca pe o persoană obișnuită. Vede umanitatea lui Dumnezeu întrupat, dar nu-I vede divinitatea.) Ca s-o spun pe șleau, nu are nici conștiință, nici rațiune – nu are umanitate. De altfel, oamenii nu au văzut trupul spiritual al lui Dumnezeu, așa că tratează întruparea Sa ca pe un om, considerând că această persoană obișnuită nu este nici măreață, nici impunătoare și este ușor de intimidat și de păcălit. Chiar așa stau lucrurile. Pur și simplu oamenii sunt extrem de corupți. Cu timpul, asta se va întâmpla dacă nu urmărești adevărul; nu vei avea nici o inimă înfricoșată de Dumnezeu, nici una cu frică de El. Oamenii urmăresc adevărul ca să se poată supune lui Dumnezeu. Indiferent cum acționează El, sub ce formă apare sau în ce mod vorbește cu tine, locul lui Dumnezeu în inima ta nu se va schimba, nici teama ta de El, nici relația ta cu El, nici credința ta adevărată în El. În inima ta, esența și statutul lui Dumnezeu nu se vor schimba. Vei gestiona relația dintre tine și Dumnezeu foarte bine, în mod corespunzător și rațional, cu stăpânire de sine și conform standardelor. Dacă însă nu urmărești adevărul, îți va fi foarte greu să obții acest lucru – nu-ți va fi ușor să faci asta. Oamenii nu vor putea niciodată să vadă nici esența, nici divinitatea lui Dumnezeu dacă nu urmăresc adevărul. Ei nu vor ști ce lucruri alcătuiesc firea Sa ori adevăratele Sale manifestări. Oamenii nu vor fi capabili să vadă aceste lucruri. Chiar dacă ți le va spune cineva, tu nu le vei putea vedea și nici nu le vei putea recunoaște.

Tocmai am discutat despre finalul pe care l-ar avea oamenii dacă nu i-ar mântui Dumnezeu. Ce final este acesta? (Distrugerea.) Dar Dumnezeu? (Acest lucru nu ar avea niciun efect asupra Lui.) Vorbind din perspectiva faptului că Dumnezeu nu-i mântuiește pe oameni; El nu ar fi deloc afectat, dar soarta și finalul acestora ar fi deplorabile – mult diferite de finalurile unor oameni precum Iov și Avraam. Dacă Dumnezeu nu mântuiește un om, acesta se află în rândul forțelor inamice Lui și printre adversarii Săi. Evident, acest final este îngrozitor. Să vorbim acum despre ceea ce va obține o persoană din faptul că Dumnezeu vrea s-o mântuiască și să lucreze asupra sa. De ce cred oamenii în Dumnezeu? Ce urmăresc credincioșii în Dumnezeu? Urmăresc ei să-L mulțumească? Urmăresc ei să realizeze datoria unei ființe create? Urmăresc ei să îl facă de rușine pe Satana și să depună mărturie pentru Dumnezeu? Toate aceste motive sună cam pompos și sunt un pic prea exagerate. Dacă ți-aș cere acum să vorbești despre intențiile pe care le-ai avut atunci când ai început inițial să crezi în Dumnezeu, ai avea conștiința încărcată și ai roși în timp ce ai rosti aceste cuvinte; ți-ar fi greu să vorbești, pentru că nu acestea sunt faptele. Așadar, care sunt în realitate faptele? (Oamenii cred în Dumnezeu pentru că umblă după binecuvântări.) (Ei urmăresc o destinație bună sau o sursă de hrană spirituală.) Pe scurt, astfel de intenții sunt cam indecente și nu tocmai prezentabile, dar dacă oamenii nu ar avea acest obiectiv de la început, ar mai crede ei în Dumnezeu? Cu siguranță nu au avut intenția de a crede în Dumnezeu și nici nu au vrut să facă asta; dacă nu ar obține niciun beneficiu din asta, cine ar mai crede în Dumnezeu? Când vine vorba de credința în Dumnezeu, oamenii consideră că, dacă nu profită puțin de pe urma acestui lucru, ar trebui să primească măcar o promisiune. Ce promisiune? Unii oameni spun: „Promisiunea lui Dumnezeu este că vom primi însutit în viața aceasta și viață veșnică în lumea care va veni – asta înseamnă că vom trăi veșnic, fără să murim vreodată. Aceasta este o fericire și o binecuvântare de care de-a lungul veacurilor nimeni nu s-a bucurat, nici nu a mai primit vreodată. Mai mult decât atât, dacă oamenii cred în Dumnezeu, El le va oferi un pic de har, binecuvântări și protecție în această viață.” Pe scurt, atunci când cineva tocmai a început să creadă în Dumnezeu, inima lui este impură și murdară. El nu crede în Dumnezeu pentru a îndeplini datoria unei ființe create, pentru a trăi ca un om, pentru a trăi, în esență, după chipul unei persoane iubite de Dumnezeu, pentru a trăi într-un mod care Îl slăvește și depune mărturie pentru El, pentru a nu-L face de rușine și pentru a continua să depună mărturie pentru El chiar și după moarte – mai degrabă, din toată inima și din tot sufletul său, acesta vrea să fie binecuvântat și să se bucure mai mult de harul și binecuvântările lui Dumnezeu în această viață. El crede că dacă va ajunge la lumea care va veni, atunci vrea să obțină acolo binecuvântări și mai mari. Acestea sunt dorințele, intențiile și obiectivele pe care oamenii le poartă cu ei când încep să creadă în Dumnezeu; cred în El pentru a obține binecuvântările Împărăției Cerurilor și promisiunea Lui. Acest lucru este legitim pentru omenirea coruptă, iar Dumnezeu nu îi va învinovăți pe oameni pentru asta. Când încep să creadă în Dumnezeu, toți oamenii sunt ignoranți și nu înțeleg nimic. Citindu-I cuvintele și experimentând luminarea Sa, ei încep încet să înțeleagă adevărurile despre credința în Dumnezeu și semnificația acesteia, precum și cerințele Lui față de om. Pe parcursul acestui proces, oamenii se bucură de grija și protecția lui Dumnezeu; bolile unora sunt vindecate, trupurile lor sunt destul de sănătoase, familiile lor sunt liniștite, iar căsniciile lor sunt fericite – în diverse moduri, ei se bucură într-o măsură sau alta de harul și binecuvântările Lui. Desigur, toate acestea sunt secundare. Din perspectiva lui Dumnezeu, acestea nu sunt cele mai mari strădanii ale Sale. Care este cea mai mare strădanie a Sa? (Așteptările pe care le are de la oameni și eforturile Sale minuțioase.) Expresia „eforturile Sale minuțioase” are un conținut concret, în timp ce cuvântul „așteptările” este cam lipsit de sens. Care este cel mai practic beneficiu, cel mai prețios lucru pe care l-ați primit de la Dumnezeu? (Faptul că ne-a furnizat adevărul.) (Faptul că am înțeles oarecum adevărul și am putut înțelege teminic anumite chestiuni.) Cu siguranță nu sunt acele așa-zise haruri și binecuvântări. Oare cele mai prețioase lucruri pe care oamenii le primesc de la Dumnezeu nu sunt viața, cuvintele și adevărurile Sale, precum și calea pe care se cuvine ca oamenii să meargă ca ființe create și pe care Dumnezeu le permite să o înțeleagă? Pe scurt, oamenii au obținut de la Dumnezeu adevărul, calea și viața – oare nu sunt acestea cele mai prețioase lucruri dintre toate? (Ba da.) Le-ați obținut? (Încă nu le-am obținut cu adevărat.) Poate că din punct de vedere practic nu pare la fel de benefic sau real cum ar părea dacă cineva ți-ar fi dat o sută de dolari când erai sărac sau dacă cineva ți-ar fi dat două chifle când erai flămând, dar adevărul, calea și viața care vin de la Dumnezeu sunt realmente acordate fiecărei persoane care crede sincer în El. Oare nu este acesta un fapt? (Ba da.) Este un fapt. Indiferent cât de mult din cuvântul lui Dumnezeu ai auzit, cât de mult din adevăr poți accepta și ai înțeles, cât de multă realitate ai trăit sau cât de multe rezultate ai obținut, există un fapt pe care trebuie să îl înțelegi: adevărul, calea și viața lui Dumnezeu sunt dăruite în mod gratuit fiecărei persoane în parte și acest lucru este corect pentru toți. Dumnezeu nu va favoriza niciodată o persoană în detrimentul alteia în funcție de cât timp a crezut în Dumnezeu sau cât de mult a suferit și nu va favoriza sau binecuvânta niciodată o persoană deoarece a crezut în El mult timp sau pentru că a suferit mult. Nici nu va trata pe nimeni diferit din cauza vârstei, aspectului, genului, mediului familial și așa mai departe. Fiecare persoană obține același lucru de la Dumnezeu. El nu permite nimănui să obțină mai puțin sau să obțină mai mult. Dumnezeu este corect și rezonabil cu fiecare persoană în parte. El le oferă oamenilor exact ceea ce au nevoie, când au nevoie, nelăsându-i să le fie foame, frig sau sete și satisface toate nevoile inimii omului. Când Dumnezeu face aceste lucruri, ce anume cere El de la oameni? Dumnezeu oferă aceste lucruri oamenilor, așadar, are Dumnezeu vreun motiv egoist? (Nu.) Dumnezeu nu are niciun motiv egoist. Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu sunt toate de dragul omenirii și sunt menite să rezolve toate greutățile și dificultățile oamenilor, astfel încât ei să poată obține viață reală de la El. Aceasta este o realitate. Dar o puteți dovedi cu fapte? Dacă nu o puteți face, atunci, spunând acest lucru, sunteți foarte falși, iar această afirmație este doar o banalitate. Pot să Mă exprim așa? De exemplu, Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, să vorbească cinstit și să facă lucruri cinstite și să nu fie înșelători. Dumnezeu spune aceste lucruri pentru a le permite oamenilor să aibă o adevărată asemănare umană și să nu fie ca Satana, vorbind ca un șarpe care se târăște pe pământ, fiind mereu ambigui și împiedicându-i pe ceilalți oameni să înțeleagă adevărul problemei. Adică, aceste lucruri sunt spuse astfel încât oamenii, atât în cuvânt, cât și în faptă, să trăiască asemănarea unui om și să fie demni, integri și decenți, fără să ascundă o latură întunecată sau lucruri rușinoase și să aibă inimi curate. Aceste lucruri sunt spuse pentru ca oamenii să fie la exterior cum sunt și în sinea lor, spunând tot ce gândesc în inima lor, fără a-L înșela pe Dumnezeu sau pe altcineva, fără a ascunde nimic, având inimile ca niște bucăți de pământ curat. Asta cere Dumnezeu și acesta este obiectivul Lui atunci când le cere oamenilor să fie cinstiți. Ce vrea Dumnezeu să obțină oamenii atunci când le cere să fie cinstiți? Ce fel de asemănare vrea El să trăiască ei? Cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Omul.) Unii oameni nu sunt niciodată capabili să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și se îndoiesc mereu de El, spunând: „Dumnezeu vrea ca noi să fim cinstiți și să vorbim cu El simplu și deschis, pentru ca el să afle adevărata noastră situație, iar apoi să ne controleze și să ne manipuleze, făcându-ne să ne supunem în totalitate orchestrărilor și rânduielilor sale.” Este corectă această gândire? Această gândire este foarte întunecată și nerușinată și numai diavolii ar specula despre Dumnezeu și s-ar îndoi de El în acest fel. Pentru ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți, să devină oameni fără motive egoiste, intenții, voință proprie sau denaturări și fără o latură întunecată? Pentru a le permite să fie curățiți de firile lor corupte, să atingă treptat sfințenia, să trăiască în lumină, să trăiască mai liberi și mai eliberați, să fie plini de bucurie și să debordeze de voioșie și pace – aceștia sunt cei mai binecuvântați oameni dintre toți. Obiectivul lui Dumnezeu este să-i desăvârșească pe oameni, pentru a le permite să se bucure de cea mai mare binecuvântare dintre toate. Dacă tu devii o asemenea persoană, ce beneficii poate obține Dumnezeu de la tine? Are Dumnezeu vreun motiv ascuns? Are El vreun beneficiu din asta? (Nu.) Deci, dacă o persoană este cinstită, cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Persoana însăși.) Ce beneficii și avantaje poate primi o persoană din acest lucru? (Inima ei va fi liberă și eliberată, iar viața îi va deveni din ce în ce mai ușoară; ceilalți vor avea din ce în ce mai multă încredere în ea pe măsură ce interacționează cu ei și va avea relații normale cu alți oameni.) Ce altceva? (Când oamenii se vor comporta conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu, nu vor mai suferi, ci vor trăi o viață relaxată, pașnică și fericită.) Acest sentiment este foarte real. Așadar, care este obiectivul mântuirii omului de către Dumnezeu? (Ca oamenii să fie transformați și curățiți, pentru ca, în cele din urmă, să-i poată câștiga.) Care este consecința faptului de a fi câștigat de Dumnezeu? Obținerea destinației minunate pe care Dumnezeu a promis-o. Așadar, cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Omul.) Omul este cel mai mare beneficiar!

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.