Dumnezeu iubește omenirea – acest lucru este adevărat și toată lumea îl recunoaște – așadar, cum îl iubește Dumnezeu pe om? (Dumnezeu exprimă adevărul, îi furnizează omului adevărul, apoi îl dezvăluie, îl judecă, îl disciplinează, îl încearcă și îl rafinează pe om, permițându-i să înțeleagă și să obțină adevărul.) Asta ați experimentat și văzut voi toți. Modul în care Dumnezeu Își exprimă iubirea pentru omenire diferă de la epocă la epocă – în unele cazuri, dragostea lui Dumnezeu este în acord cu noțiunile oamenilor și ei pot imediat să priceapă și să-și dea seama de asta, dar uneori dragostea lui Dumnezeu este în contradicție cu acestea, iar ei nu sunt dispuși să accepte acest lucru. Care aspecte ale iubirii lui Dumnezeu sunt în contradicție cu noțiunile oamenilor? Judecata, mustrarea, condamnarea, pedeapsa, mânia, blestemele lui Dumnezeu și așa mai departe. Nicio persoană nu este dispusă să se confrunte cu aceste lucruri, nu le poate accepta și nici nu și-a imaginat vreodată că iubirea lui Dumnezeu se poate manifesta în acest fel. Așadar, cum a delimitat inițial omul iubirea lui Dumnezeu? Omul a delimitat inițial iubirea lui Dumnezeu ca fiind vindecarea bolnavilor de către Domnul Isus, alungarea demonilor, hrănirea a cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, dăruirea harului din belșug și căutarea celor pierduți – în definiția lor, Dumnezeu tratează omenirea ca pe un miel, mângâind-o foarte ușor. Pentru om, iubirea lui Dumnezeu asta înseamnă. Așadar, când Îl observă pe Dumnezeu vorbind cu severitate și judecând, mustrând, lovind și disciplinând, ideea sa imaginară despre Dumnezeu îl contrariază și astfel, își dezvoltă noțiuni, se răzvrătește și ajunge chiar să Îl nege pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu v-ar blestema, ar spune că vă lipsește umanitatea, că nu iubiți adevărul, că nu sunteți mai buni decât o fiară și că El nu vă va mântui, ce ați crede? Ați crede că iubirea lui Dumnezeu nu este adevărată, că Dumnezeu nu este iubitor? V-ați pierde credința în El? Unii spun: „Dumnezeu mă judecă și mă mustră pentru a mă mântui, dar dacă mă blestemă, nu-L voi accepta ca fiind Dumnezeul meu. Dacă Dumnezeu blestemă pe cineva, asta nu înseamnă sfârșitul pentru acea persoană? Nu înseamnă că va fi pedepsită și va coborî în iad? Fără nicio destinație în fața ochilor, ce rost are să crezi în Dumnezeu?” Nu este oare asta o noțiune denaturată? Dacă Dumnezeu te va blestema cândva, în viitor, Îl vei urma în continuare așa cum faci acum? Îți vei face în continuare datoria? Este greu de spus. Unii oameni sunt capabili să persevereze în datoria lor; pun accent pe urmărirea adevărului și sunt pregătiți. Alții, însă, nu urmăresc adevărul și nu acordă importanță progresului vieții – ei neglijează aceste lucruri. Ei nu se gândesc decât să primească recompense și avantaje și să fie persoane utile în casa lui Dumnezeu. Ori de câte ori timpul le permite, ei sintetizează ce lucrare au făcut recent, ce fapte bune au făcut pentru biserică, ce preț mare au plătit și ce recompense și cununi ar trebui să li se ofere. Cam astea sunt lucrurile pe care le sintetizează în timpul lor liber. Când Dumnezeu îi blestemă pe astfel de oameni, nu este șocant și neașteptat pentru ei? Sunt ei predispuși să înceteze imediat să creadă în Dumnezeu? Este aceasta o posibilitate? (Da.) Singura atitudine pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Creatorul său este una de supunere, una de supunere necondiționată. Acesta este un lucru pe care unii oameni din ziua de azi s-ar putea să fie incapabili să îl accepte. Asta deoarece statura omului este prea mică și el nu are adevărul-realitate. Dacă, atunci când Dumnezeu face lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, ești predispus să Îl interpretezi greșit pe Dumnezeu – chiar să te răzvrătești împotriva Lui și să-L trădezi – atunci ești departe de a fi capabil să I te supui lui Dumnezeu. În timp ce omul este aprovizionat și udat de cuvântul lui Dumnezeu, el se zbate, de fapt, pentru un singur țel, adică, pentru ca în cele din urmă să poți obține o supunere necondiționată și absolută față de Dumnezeu – moment în care tu, această ființă creată, vei fi atins standardul cerut. Există momente în care Dumnezeu face în mod deliberat lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale și face intenționat lucruri care contravin dorințelor tale și care pot chiar să pară a fi în contradicție cu adevărul, nepăsătoare față de tine și contrare preferințelor tale. Aceste lucruri pot fi greu de acceptat pentru tine, este posibil să nu le poți înțelege și, indiferent de modul în care le analizezi, s-ar putea să ți se pară greșite și este posibil să nu le poți accepta, s-ar putea să simți că Dumnezeu a fost irațional făcând asta, dar, de fapt, Dumnezeu a făcut asta în mod deliberat. Prin urmare, care este scopul lui Dumnezeu când face aceste lucruri? Este să te testeze și să te dezvăluie, să vadă dacă ești sau nu capabil să cauți adevărul, dacă ai sau nu supunere adevărată față de Dumnezeu. Nu căuta un fundament pentru tot ceea ce face și cere Dumnezeu și nu întreba de ce. Încercarea de a raționa cu Dumnezeu nu are rost. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este adevărul și să fii capabil de supunere absolută. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este Creatorul tău și Dumnezeul tău. Acest lucru este mai presus decât orice raționament, mai presus decât orice înțelepciune lumească, mai presus decât orice morală, etică, cunoaștere, filosofie sau cultură tradițională umană – chiar mai presus decât sentimentele umane, dreptatea umană și așa-zisa iubire umană. Este mai presus decât orice. Dacă acest lucru nu îți este clar, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când ți se va întâmpla ceva și vei cădea. În cel mai bun caz, te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și vei merge pe o cale deviantă; dacă, în cele din urmă, ești capabil să te pocăiești și să recunoști frumusețea lui Dumnezeu și semnificația lucrării lui Dumnezeu în tine, atunci vei avea încă speranță la mântuire – însă dacă vei cădea din cauza acestui lucru și nu te poți ridica înapoi, nu ai nicio speranță. Indiferent dacă Dumnezeu judecă, mustră sau blestemă oamenii, toate acestea sunt pentru a-i mântui și ei nu trebuie să se teamă. De ce ar trebui să te temi? Ar trebui să te temi de Dumnezeu spunând: „Te disprețuiesc și te resping.” Dacă Dumnezeu spune asta, ești în necaz: asta înseamnă că Dumnezeu nu te va mântui, că nu ai nicio speranță la mântuire. Și astfel, acceptând lucrarea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Orice ai face, nu căuta nod în papură când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, spunând: „Judecata și mustrarea sunt în regulă, dar condamnarea, blestemul, distrugerea – nu înseamnă acestea că totul s-a terminat pentru mine? Ce rost are să fiu o ființă creată? Așa că nu voi fi, iar Tu nu vei mai fi Dumnezeul meu.” Dacă Îl respingi pe Dumnezeu și nu rămâi ferm în mărturia ta, atunci Dumnezeu te poate respinge cu adevărat. Știți asta? Indiferent de cât timp au crezut oamenii în Dumnezeu, indiferent pe câte drumuri au călătorit, câtă lucrare au făcut sau câte îndatoriri au îndeplinit, tot ceea ce au făcut în acest răstimp a fost în vederea pregătirii unui singur lucru. Care este acesta? Ei s-au pregătit să aibă, în cele din urmă, supunere absolută față de Dumnezeu, supunere necondiționată. Ce înseamnă „necondiționat”? Înseamnă că nu oferi nicio justificare și nu vorbești deloc despre propriile motive obiective, înseamnă că nu despici firul în patru; nu ești vrednic de asta, ești o ființă creată. Când despici firul în patru cu Dumnezeu, ți-ai greșit locul, iar când încerci să raționezi cu Dumnezeu – din nou, ți-ai greșit locul. Nu te certa cu Dumnezeu, nu încerca întotdeauna să afli motivul, nu insista să înțelegi înainte să te supui și să nu te supui atunci când nu înțelegi. Când faci asta, ți-ai greșit locul, caz în care supunerea ta față de Dumnezeu nu este absolută; este supunere relativă și condiționată. Sunt cei care pun condiții pentru supunerea lor față de Dumnezeu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Îl venerezi pe Dumnezeu drept Creatorul? Dacă nu o faci, atunci Dumnezeu nu te recunoaște. Ce trebuie să experimentezi pentru a obține supunerea absolută și necondiționată față de Dumnezeu? Și cum ar trebui să experimentezi? În primul rând, oamenii trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și trebuie să accepte emondarea. În plus, trebuie să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria, trebuie să înțeleagă diferitele aspecte ale adevărului care se referă la intrarea în viață și să ajungă să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Uneori, acest lucru depășește calibrul oamenilor, iar acestora le lipsește perspicacitatea necesară pentru a obține înțelegerea adevărului și pot să înțeleagă doar puțin atunci când alții au părtășie cu ei sau prin învățarea lecțiilor din diferitele situații create de Dumnezeu. Dar e obligatoriu să fii conștient că trebuie să ai o inimă supusă lui Dumnezeu, nu trebuie să încerci să raționezi cu Dumnezeu sau să pui condiții; tot ceea ce face Dumnezeu este ceea ce trebuie făcut, pentru că El este Creatorul, iar tu ești o ființă creată. Trebuie să ai o atitudine de supunere și nu trebuie să întrebi întotdeauna care este motivul sau să vorbești despre condiții. Dacă îți lipsește chiar și cea mai simplă atitudine de supunere și ești chiar pasibil să te îndoiești de Dumnezeu și să nu ai încredere în El sau să te gândești, în inima ta: „Trebuie să văd dacă Dumnezeu mă va mântui cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu adevărat drept. Toată lumea spune că Dumnezeu este iubire – ei bine, atunci trebuie să văd dacă există cu adevărat iubire în ceea ce face Dumnezeu în mine, dacă este într-adevăr iubire”, în caz că examinezi constant dacă ceea ce face Dumnezeu este în concordanță cu noțiunile și gusturile tale sau chiar cu ceea ce crezi tu că este adevărul, atunci ți-ai greșit locul și ai dat de necaz: probabil că vei ofensa firea lui Dumnezeu. Adevărurile legate de supunere sunt cruciale și niciun adevăr nu poate fi explicat pe deplin și clar în doar câteva propoziții; toate se referă la diferitele stări ale oamenilor și la corupția lor. Intrarea în adevărul-realitate nu poate fi atinsă în unul sau doi – sau trei sau cinci – ani. Este nevoie să experimentezi multe lucruri, să experimentezi o mare parte din judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi multă emondare. Vei fi eficient în urmărirea adevărului și vei deține adevărul-realitate numai atunci când, în cele din urmă, vei dobândi abilitatea de a practica adevărul. Doar cei care dețin adevărul-realitate sunt cei care au experiență adevărată.