Fragment 191 | „Lucrarea și intrarea (4)”

Dumnezeu este încarnat în continentul chinez, în ceea ce compatrioții din Hong Kong și Taiwan numesc interiorul țării. Când Dumnezeu a venit de sus pe pământ, nimeni din ceruri și de pe pământ nu a știut despre asta, căci acesta este adevăratul sens al revenirii lui Dumnezeu într-un mod ascuns. El a avut trup, lucrând și trăind de mult timp, dar nimeni nu a știut despre aceasta. Chiar și în ziua de astăzi, nimeni nu o recunoaște. Poate că aceasta va rămâne o enigmă veșnică. Venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta nu este ceva de care cineva să poată fi conştient. Indiferent de cât de mare și de puternică este lucrarea Duhului, Dumnezeu rămâne întotdeauna liniștit, fără să se dea de gol niciodată. Se poate spune că este ca și cum această etapă a lucrării Sale are loc în împărăția cerească. Chiar dacă este perfect evidentă pentru toată lumea, nimeni nu o recunoaște. Când Dumnezeu va termina această etapă a lucrării Sale, toţi se vor trezi din visul lor lung și își vor schimba atitudinea lor trecută. Îmi amintesc că Dumnezeu spunea odată: „Venirea în trup de data asta este ca o cădere în cușca tigrului.” Ceea ce înseamnă acest lucru este faptul că, pentru că această rundă a lucrării lui Dumnezeu L-a făcut pe Dumnezeu să vină în trup și să se nască în locuinţa marelui balaur roșu, venirea Lui pe pământ de această dată este însoțită și mai mult de pericole extreme. El Se confruntă cu cuțite, arme și bâte; El Se confruntă cu ispita; El Se confruntă cu mulțimile care au priviri ucigașe. Riscă să fie ucis în orice moment. Dumnezeu a venit într-adevăr cu mânie. Cu toate acestea, El a venit pentru a face lucrarea de desăvârșire, adică a face a doua parte a lucrării Sale, care continuă după lucrarea de răscumpărare. De dragul acestei etape a lucrării Sale, Dumnezeu a consacrat gândire și îngrijire maxime și folosește toate mijloacele imaginabile pentru a evita asalturile ispitei, ascunzându-Se cu umilință și fără a-Și etala identitatea. În salvarea omului de pe cruce, Isus termina doar lucrarea de răscumpărare; El nu făcea o lucrare de desăvârșire. Astfel, doar jumătate din lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută și finalizarea lucrării de răscumpărare a fost doar jumătate din întreg planul Său. Pe măsură ce noua epocă era pe cale să înceapă, iar cea veche pe cale să se încheie, Dumnezeu Tatăl a început să delibereze a doua parte a lucrării Sale și a început să se pregătească pentru ea. În trecut, această întrupare din zilele cele de pe urmă poate că nu a fost profețită și, prin urmare, aceasta a pus bazele pentru caracterul tainic sporit care înconjura venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta. La revărsatul zorilor, neştiut de nimeni, Dumnezeu a venit pe pământ și Şi-a început viața în trup. Oamenii nu au fost conștienți de acest moment. Poate că ei erau adormiți cu toții, poate că mulți care erau treji aşteptau și poate că mulți se rugau tăcut lui Dumnezeu din ceruri. Cu toate acestea, în rândul acestor mulți oameni, nimeni nu știa că Dumnezeu ajunsese deja pe pământ. Dumnezeu a lucrat astfel ca să-Şi îndeplinească cu mai multă ușurință lucrarea și să obțină rezultate mai bune și ca să evite și mai multe ispite. După ce pauza de somn de primăvară a omului se va sfârşi, opera lui Dumnezeu va fi de mult timp terminată și El va pleca, apropiindu-Şi de sfârșit viața de călător și vizitator pe pământ. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu presupune ca Dumnezeu să acționeze și să vorbească personal, și pentru că omul nu are cum să intervină, Dumnezeu a suferit o durere extremă pentru a veni pe pământ ca să facă lucrarea El Însuși. Omul nu este în stare să-L înlocuiască pe Dumnezeu în lucrarea Lui. De aceea, Dumnezeu a riscat pericole de câteva mii de ori mai mari decât cele din timpul Epocii Harului pentru a ajunge la locul în care locuieşte marele balaur roșu ca să-Și facă propria lucrare, ca să-Și pună toată gândirea și grija pentru a răscumpăra acest grup de oameni săraci, răscumpărând acest grup de oameni împrăștiați într-o grămadă de gunoi. Chiar dacă nimeni nu știe de existența lui Dumnezeu, Dumnezeu nu este tulburat pentru că este foarte benefic pentru lucrarea lui Dumnezeu. Toată lumea este cumplit de rea, deci cum poate cineva să tolereze existența lui Dumnezeu? De aceea Dumnezeu este mereu tăcut pe pământ. Indiferent de cât de excesiv de crud este omul, Dumnezeu nu pune nimic la inimă, ci doar continuă să facă lucrarea pe care trebuie să o facă pentru a îndeplini însărcinarea importantă pe care Tatăl ceresc I-a dat-o. Cine dintre voi a recunoscut frumusețea lui Dumnezeu? Cine arată mai multă considerație pentru povara lui Dumnezeu Tatăl decât o face Fiul Său? Cine poate înțelege voia lui Dumnezeu Tatăl? Duhul lui Dumnezeu Tatăl din ceruri este adesea tulburat și Fiul Său pe pământ se roagă adesea privind voința lui Dumnezeu Tatăl, îngrijorându-I inima. Există cineva care cunoaște dragostea lui Dumnezeu Tatăl față de Fiul Său? Există cineva care știe cum Fiul preaiubit Îi duce dorul lui Dumnezeu Tatăl? Chinuiți între cer și pământ, cei doi se uită continuu unul după celălalt de departe, alături Unul de Altul în Duh. Of, omenire! Când veți fi atenți la inima lui Dumnezeu? Când veți înțelege intenția lui Dumnezeu? Tatăl și Fiul S-au bazat întotdeauna Unul pe Celălalt. De ce ar trebui Ei să fie separați, Unul în cer, sus, și Unul pe pământ, jos? Tatăl Își iubește Fiul, așa cum Fiul îl iubește pe Tatăl Său. De ce ar trebui, atunci, să aștepte El cu un astfel de dor și să dorească cu o asemenea nelinişte? Deși Ei nu au fost separați pentru mult timp, știe oare cineva că Tatăl a fost deja preocupat multe zile și nopți și că de mult timp așteaptă întoarcerea rapidă a Fiului Său? El observă, El stă în tăcere, El așteaptă. Totul este pentru întoarcerea rapidă a Fiului Său preaiubit. Când va fi din nou cu Fiul care rătăcește pe pământ? Chiar dacă odată împreună, vor fi împreună pentru veșnicie, cum poate El să suporte miile de zile și nopți de separare, Unul sus în ceruri și Unul pe pământul de dedesubt? Zeci de ani pe pământ sunt ca mii de ani în ceruri. Cum ar putea Dumnezeu Tatăl să nu-și facă griji? Când Dumnezeu vine pe pământ, El trăiește multele vicisitudini ale lumii umane, la fel cum face omul. Dumnezeu Însuși este nevinovat, deci de ce să-L lăsăm pe Dumnezeu să sufere aceeași durere ca omul? Nu este de mirare că Dumnezeu Tatăl îi duce dorul atât de urgent Fiului Său; cine poate înțelege inima lui Dumnezeu? Dumnezeu îi dăruiește omului prea mult; cum poate omul să răsplătească în mod adecvat inima lui Dumnezeu? Cu toate acestea, omul îi dă lui Dumnezeu prea puțin; cum ar putea Dumnezeu să nu fie îngrijorat?

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar