Fragment 165 | „Referitor la apelative și identitate”

Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu urmează același curent, și astfel, în planul de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani al lui Dumnezeu, fiecare pas a fost urmat îndeaproape de următorul, de la întemeierea lumii şi până în prezent. Dacă nu ar fi nimeni care să deschidă calea, atunci nu ar fi nimeni care să urmeze; deoarece cei care urmează există, şi cei care deschid calea există. În acest fel, lucrarea a fost transmisă pas cu pas. Un pas îl urmează pe celălalt, și fără ca cineva să deschidă calea, ar fi imposibil să se înceapă lucrarea, iar Dumnezeu nu ar avea niciun mijloc de a-Și înainta lucrarea. Niciun pas nu-l contrazice pe celălalt, și fiecare îl urmează pe celălalt într-o secvență pentru a forma un curent; totul se face de către același Duh. Dar, indiferent dacă cineva deschide calea sau continuă lucrarea altuia, aceasta nu le determină identitatea. Nu aşa e corect? Ioan a deschis calea și Isus i-a continuat lucrarea, şi, deci, asta dovedește că identitatea lui Isus este inferioară celei a lui Ioan? Iahve Și-a făcut lucrarea înaintea lui Isus, deci, poți spune că Iahve este mai mare decât Isus? Fie că au pavat drumul, sau că au continuat munca altora, nu este important; ceea ce este cu adevărat important este esența lucrării lor și identitatea pe care o reprezintă. Oare asta nu e corect? Deoarece Dumnezeu intenționa să lucreze printre oameni, El a trebuit să-i ridice pe cei care puteau face lucrarea de a deschide calea. Când Ioan abia a început să predice, el a spus: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările! Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!” A vorbit astfel de la început, și de ce a putut să spună aceste cuvinte? În ceea ce privește ordinea în care au fost rostite aceste cuvinte, Ioan a vorbit mai întâi despre Evanghelia Împărăției cerurilor și Isus a vorbit ulterior despre asta. Conform concepțiilor omului, Ioan a fost cel care a deschis calea nouă și, desigur, Ioan era mai mare decât Isus. Dar Ioan nu a spus că era Hristos, iar Dumnezeu nu a stat mărturie pentru el ca Fiul iubit al lui Dumnezeu, ci doar l-a folosit pentru a deschide calea și pentru a pregăti calea pentru Domnul. El a pavat calea pentru Isus, dar nu a putut lucra în numele lui Isus. Toată lucrarea omului a fost menținută și de Duhul Sfânt.

În epoca Vechiului Testament, Iahve a fost Cel care a condus calea, iar lucrarea lui Iahve a reprezentat întreaga epocă a Vechiului Testament și toată lucrarea făcută în Israel. Moise doar a susținut această lucrare pe pământ, iar lucrările lui sunt considerate ca și cooperarea oferită de om. În vremea aceea, Iahve a fost Cel care a vorbit şi l-a chemat pe Moise și l-a ridicat din poporul lui Israel și l-a făcut pe Moise să-i conducă în pustie în Canaan. Aceasta nu a fost lucrarea lui Moise însuși, ci el a fost îndrumat personal de Iahve, și, astfel, Moise nu putea fi numit Dumnezeu. Moise a dat și legea, dar această lege a fost decretată personal de către Iahve, care a făcut ca aceasta să fie rostită de Moise. Isus a făcut și porunci și a desființat legea Vechiului Testament și a stabilit poruncile pentru noua epocă. De ce este Isus Dumnezeu Însuși? Pentru că nu sunt același lucru. În acel moment, lucrarea făcută de Moise nu a reprezentat epoca și nici nu a deschis o nouă cale; el a fost direcționat înainte de Iahve și a fost doar unul care a fost folosit de Dumnezeu. Când a venit Isus, Ioan a făcut o treaptă de lucru pentru a pava calea și a început să răspândească Evanghelia Împărăției cerurilor (Duhul Sfânt a început acest lucru). Când a apărut Isus, El, de îndată, Și-a făcut lucrarea, dar a existat o mare diferență între lucrarea Lui și lucrarea și cuvântările lui Moise. Isaia a făcut, de asemenea, multe profeții, dar de ce nu a fost el însuși Dumnezeu? Isus nu a rostit atât de multe profeții, totuși, de ce a fost El Însuși Dumnezeu? Nimeni nu îndrăznește să spună că lucrarea lui Isus în acel moment a venit toată de la Duhul Sfânt și nici nu îndrăznesc să spună că totul a venit din voința omului sau că a fost în totalitate lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul nu are cum să analizeze astfel de lucruri. Se poate spune că Isaia a făcut o astfel de lucrare și a făcut astfel de profeții, și toate au venit de la Duhul Sfânt; ele nu au venit direct de la Isaia însuși, ci au fost revelații de la Iahve. Isus nu a făcut o mare cantitate de lucrări și nu a spus multe cuvinte, nici nu a rostit multe profeții. Pentru om, învățătura Lui nu părea deosebit de impunătoare, şi, totuși, El a fost Dumnezeu Însuși, iar acest lucru este inexplicabil omului. Nimeni nu a crezut vreodată în Ioan, în Isaia sau în David, și nimeni nu i-a numit niciodată Dumnezeu, sau David Dumnezeul, ori Ioan Dumnezeul; nimeni nu a vorbit vreodată astfel și numai Isus a fost numit vreodată Hristos. Această clasificare a fost făcută în conformitate cu mărturia lui Dumnezeu, cu lucrarea pe care El a întreprins-o și cu slujirea pe care a făcut-o. În ceea ce-i privește pe oamenii mari ai Bibliei – Avraam, David, Iosua, Daniel, Isaia, Ioan și Isus – prin lucrarea pe care au făcut-o, poți spune cine este Dumnezeu Însuși și ce fel de oameni sunt profeți și care sunt apostoli. Cine a fost folosit de Dumnezeu și cine a fost Dumnezeu Însuși, este diferențiat și determinat de esența și de lucrarea pe care au făcut-o. Dacă nu poți spune diferența, atunci acest lucru dovedește că nu știi ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Isus este Dumnezeu pentru că a rostit atâtea cuvinte și a lucrat atât de mult, în special demonstrația Lui de multe minuni. De asemenea, și Ioan a lucrat mult și a rostit multe cuvinte la fel ca și Moise; de ce nu au fost ei numiți Dumnezeu? Adam a fost creat direct de Dumnezeu; de ce nu a fost numit Dumnezeu, în loc să fie numit doar o creatură? Dacă cineva îți spune: „Astăzi, Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare și a rostit multe cuvinte; El este Dumnezeu Însuși. Atunci, din moment ce Moise a rostit multe cuvinte, şi el trebuie să fie, de asemenea, Dumnezeu Însuși”, ar trebui să-i întrebi în schimb: „În acel moment, de ce Dumnezeu a stat mărturie lui Isus, și nu lui Ioan, ca Dumnezeu Însuși? Ioan nu a venit înaintea lui Isus? Care a fost mai mare, lucrarea lui Ioan sau a lui Isus? Pentru om, Ioan pare mai mare decât Isus, dar de ce Duhul Sfânt I-a stat mărturie lui Isus și nu lui Ioan?” Același lucru se întâmplă astăzi! La început, când Moise a condus poporul lui Israel, Iahve i-a vorbit dintre nori. Moise nu a vorbit direct, dar a fost îndrumat direct de Iahve. Aceasta a fost lucrarea lui Israel din Vechiul Testament. Duhul nu a fost în Moise, nici ființa lui Dumnezeu. El nu a putut face acea lucrare, şi, astfel, există o mare diferență între ceea ce a făcut el și Isus. Și asta pentru că munca pe care au făcut-o este diferită! Dacă cineva este folosit de Dumnezeu sau este un profet, un apostol, sau Dumnezeu Însuși, poate fi perceput din natura lucrării sale, și acest lucru va pune capăt îndoielilor tale. În Biblie este scris că numai Mielul poate deschide cele șapte peceți. De-a lungul veacurilor, au existat mulți comentatori ai scripturilor printre acele figuri mari și, astfel, poți spune că toți sunt Mielul? Poți spune că toate explicațiile lor vin de la Dumnezeu? Ei sunt doar comentatori; ei nu au identitatea Mielului. Cum ar putea fi ei vrednici să deschidă cele șapte peceți? Este adevărat că „numai Mielul poate deschide cele șapte peceți”, dar El nu vine doar să deschidă cele șapte peceți; nu există nicio necesitate pentru această lucrare, se face întâmplător. El este foarte clar cu privire la lucrarea Lui; este necesar ca El să petreacă mult timp interpretând scripturile? Trebuie să se adauge „epoca Mielului care interpretează scripturile” în cei șase mii de ani de lucrare? El vine să facă o lucrare nouă, dar el oferă, de asemenea, niște revelații despre lucrarea din trecut, făcând oamenii să înțeleagă adevărul celor șase mii de ani de lucrare. Nu este nevoie să explici prea multe pasaje din Biblie; lucrarea de azi este cheia, care este importantă. Trebuie să știi că Dumnezeu nu vine în mod special ca să rupă cele șapte peceți, ci să facă lucrarea mântuirii.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar