Fragment 154 | „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

În viziuni sunt incluse multe căi de a practica. Cerințele practice făcute de om sunt, de asemenea, incluse în viziuni, așa cum este lucrarea lui Dumnezeu care trebuie cunoscută de către om. În trecut, în timpul adunărilor speciale sau în timpul marilor adunări care aveau loc în diferite locuri, se vorbea numai de un singur aspect referitor la calea către practică. O astfel de practică era aceea care urma să fie pusă în practică în timpul Epocii Harului și nu avea aproape nicio legătură cu cunoașterea lui Dumnezeu, deoarece viziunea Epocii Harului era numai viziunea crucificării lui Isus, și nu erau viziuni mai mari. Omul nu trebuia să cunoască mai multe decât lucrarea Sa de răscumpărare a omenirii prin crucificare și, astfel, în timpul Epocii Harului, nu mai erau alte viziuni pe care omul să le cunoască. În acest fel, omul avea doar o cunoaștere foarte limitată a lui Dumnezeu și, în afară de cunoașterea dragostei și compasiunii lui Isus, avea la dispoziție doar câteva lucruri simple și demne de milă de pus în practică, lucruri care erau foarte diferite față de cele de astăzi. În trecut, indiferent de adunarea din care făcea parte, omul era nevrednic să vorbească de o cunoaștere practică a lucrării lui Dumnezeu, și era cu atât mai puțin capabil să spună în mod clar care este cea mai potrivită cale de practică pe care omul trebuie să apuce. El a adăugat doar câteva detalii simple la o piatră de temelie a îndurării și răbdării; nu a existat, pur și simplu, nicio schimbare în substanța practicii sale, pentru că în timpul aceleiași epoci, Dumnezeu nu a făcut nicio lucrare mai nouă și singurele cerințe pe care El le-a avut de la om au fost îndurarea și răbdarea, sau purtarea crucii. În afară de aceste practici, nu existau viziuni mai complexe decât crucificarea lui Isus. În trecut, nu erau menționate alte viziuni, deoarece Dumnezeu nu a lucrat mult și pentru că El a impus cerințe limitate omului. În acest fel, indiferent de ce a făcut omul, acesta a fost incapabil să depășească aceste limite, limite care nu erau decât niște lucruri simple și superficiale pe care omul să le pună în practică. Astăzi vorbesc despre alte viziuni, deoarece astăzi s-a făcut o lucrare mai mare, o lucrare care este de câteva ori mai mare decât în vremea Epocii Legii și a Epocii Harului. Cerințele omului, de asemenea, sunt de câteva ori mai mari decât în epocile trecute. Dacă omul este incapabil să cunoască în totalitate o astfel de lucrare, atunci aceasta nu are nicio semnificație măreață; se poate spune că omul ar avea dificultăți să cunoască în întregime o astfel de lucrare dacă nu își dedică în viață tot efortul pentru acest scop. În lucrarea de cucerire, să vorbești numai despre calea de practică ar face cucerirea omului imposibilă. Simpla discuție despre viziuni, fără nicio cerință pentru om, ar face, de asemenea, imposibilă cucerirea omului. Dacă nu s-ar vorbi despre nimic altceva decât despre calea de practică, atunci, ar fi imposibil de atins punctul slab al omului sau de a risipi concepțiile omului, și la fel de imposibilă ar fi și cucerirea completă a omului. Viziunile sunt instrumentul principal de cucerire a omului și, totuși, dacă nu ar exista nicio altă cale în afară de viziuni, atunci omul nu ar avea nici o cale de urmat, și cu atât mai puțin ar dispune de o modalitate de intrare. Acesta a fost principiul lucrării lui Dumnezeu de la început până la sfârșit: viziunile cuprind tot ceea ce poate fi pus în practică, la fel cum sunt viziuni care se află în afara unei astfel de practici. Gradul schimbărilor atât în viața omului, cât și în firea lui, însoțește schimbările din viziuni. Dacă omul s-ar baza numai pe propriile sale eforturi, atunci i-ar fi imposibil să atingă vreun grad ridicat de schimbare. Viziunile vorbesc despre lucrarea lui Dumnezeu Însuși și despre gestionarea lui Dumnezeu. Practica se referă la calea practicii omului și la modul de existență a omului; în întreaga gestionare a lui Dumnezeu, legătura dintre viziuni și practică este legătura dintre Dumnezeu și om. Dacă viziunile ar fi înlăturate, sau dacă s-ar vorbi despre ele fără a aduce în discuție practica, sau dacă ar fi numai viziuni, iar practica omului ar fi eliminată, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi considerate gestionarea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin s-ar putea spune că lucrarea lui Dumnezeu este de dragul omenirii; în acest fel, nu numai că datoria omului ar fi eliminată, dar ar însemna o negare a scopului lucrării lui Dumnezeu. Dacă, de la început până la sfârșit, omului nu i s-ar cere decât să practice, fără implicare în lucrarea lui Dumnezeu și, mai mult, dacă omului nu i s-ar cere să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin o astfel de lucrare s-ar putea numi gestionarea lui Dumnezeu. Dacă omul nu L-ar cunoaște pe Dumnezeu și nu ar cunoaște voința lui Dumnezeu și ar pune lucrurile în practică orbește, într-un mod vag și abstract, atunci nu ar deveni niciodată o făptură demnă pe deplin. Și astfel, aceste două lucruri sunt ambele indispensabile. Dacă ar exista numai lucrarea lui Dumnezeu, adică, dacă ar exista numai viziunile, și dacă nu ar fi nicio colaborare sau practică din partea omului, atunci, astfel de lucruri nu ar putea fi numite gestionarea lui Dumnezeu. Dacă ar fi numai practica și intrarea omului, atunci, indiferent de cât de înaltă este calea pe care a intrat omul, acest lucru ar fi, de asemenea, de neacceptat. Intrarea omului trebuie să se schimbe treptat în pas cu lucrarea și viziunile; nu se poate schimba după bunul plac. Principiile practicii omului nu sunt libere și neîngrădite, ci au anumite limite. Astfel de principii se modifică în pas cu viziunile lucrării. Astfel, gestionarea lui Dumnezeu se reduce, în ultimă instanță, la lucrarea lui Dumnezeu și la practica omului.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar