Fragment 76 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”

Când vei putea să apreciezi cu adevărat gândurile și atitudinea lui Dumnezeu față de omenire, când vei putea să înțelegi cu adevărat emoțiile și grija lui Dumnezeu față de fiecare făptură, vei putea să înțelegi devotamentul și iubirea consumată pentru fiecare dintre oamenii creați de Creator. Când se întâmplă acest lucru, vei folosi două cuvinte pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu – care sunt acele două cuvinte? Unii oameni spun „altruistă” și unii oameni spun „caritabilă”. Dintre acestea două, „caritabilă” este cuvântul cel mai puțin potrivit pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu. Acesta este un cuvânt pe care oamenii îl folosesc pentru a descrie gândurile și sentimentele unei persoane cu vederi largi. Chiar detest acest cuvânt deoarece se referă la a împărți caritate în mod aleatoriu, fără deosebire, fără a ține seama de vreun principiu. Este o expresie prea emoțională a unor oameni nesăbuiți și confuzi. Când acest cuvânt este folosit pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu, există, în mod inevitabil, o intenție de blasfemie. Am două cuvinte mult mai potrivite pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu – care sunt acele două cuvinte? Primul este „imensă”. Nu este acest cuvânt foarte evocator? Al doilea este „vastă”. Există o semnificație reală la baza acestor două cuvinte pe care le folosesc pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu. Înțeles în mod literal, „imens” descrie volumul sau capacitatea unui lucru, dar nu contează cât de mare este acela – este un lucru pe care oamenii îl pot atinge și vedea. Asta deoarece există, nu este un obiect abstract și le dă oamenilor sentimentul că este destul de precis și practic. Nu contează dacă te uiți la el dintr-un unghi plan sau tridimensional; nu trebuie să-ți imaginezi existența sa, deoarece este un lucru care există într-adevăr. Chiar dacă să folosești cuvântul „imens” pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu poate părea ca și cum cuantifici iubirea Sa, totuși, îți dă și sentimentul că este imposibil de măsurat. Spun că iubirea lui Dumnezeu poate fi cuantificată deoarece iubirea Sa nu este un fel de non-entitate, nici nu reiese din vreo legendă. Mai degrabă, este ceva împărtășit de toate lucrurile de sub stăpânirea lui Dumnezeu și este ceva de care se bucură toate făpturile în diferite proporții și din diferite perspective. Deși oamenii nu o pot vedea sau atinge, această iubire aduce hrănire și viață tuturor lucrurilor, fiind dezvăluită puțin câte puțin în viețile lor, iar acestea socotesc și sunt martori pentru iubirea lui Dumnezeu de care se bucură în fiecare moment. Spun că iubirea lui Dumnezeu este imposibil de cuantificat pentru că taina prin care Dumnezeu îngrijește și hrănește toate lucrurile este ceva dificil de pătruns pentru oameni, precum sunt și gândurile lui Dumnezeu pentru toate lucrurile și în special cele pentru omenire. Adică, nimeni nu știe sângele și lacrimile pe care Creatorul le-a vărsat pentru omenire. Nimeni nu poate pricepe, nimeni nu poate înțelege profunzimea sau importanța iubirii pe care Creatorul o are pentru omenirea creată cu propriile Lui mâini. Descrierea iubirii lui Dumnezeu ca imensă este pentru a-i ajuta pe oameni să aprecieze și să înțeleagă întinderea sa și adevărul existenței sale. De asemenea, este pentru ca oamenii să priceapă mai în profunzime înțelesul actual al cuvântului „Creator” și pentru ca oamenii să dobândească o înțelegere mai profundă a înțelesului real al denumirii „creație”. Ce descrie, de obicei, cuvântul „vast”? În general, este folosit pentru ocean sau univers, precum universul vast sau oceanul vast. Caracterul expansiv și profunzimea liniștită a universului sunt dincolo de înțelegerea umană și este ceva ce capturează imaginația omului, pentru care acesta este plin de admirație. Misterul și profunzimea lui sunt la vedere, dar nu pot fi atinse. Când te gândești la ocean, te gândești la întinderea sa – pare nesfârșit și poți simți caracterul său misterios și incluziv. De aceea am folosit cuvântul „vast” pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu. Am făcut-o pentru a ajuta oamenii să simtă cât de prețios este și să simtă frumusețea profundă a iubirii Sale și să simtă că puterea iubirii lui Dumnezeu este infinită și vastă. Am făcut-o pentru a-i ajuta să simtă sfințenia iubirii Sale și demnitatea și caracterul de neofensat al lui Dumnezeu care este dezvăluit prin iubirea Sa. Acum credeți că „vast” este un cuvânt potrivit pentru a descrie iubirea lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să Se ridice la așteptările acestor două cuvinte: „imens” și „vast”? Categoric! În limbaj uman, doar aceste cuvinte sunt relativ capabile, relativ apropiate de a descrie iubirea lui Dumnezeu. Nu sunteți de acord? Dacă ar trebui să descrieți iubirea lui Dumnezeu, ați folosi aceste două cuvinte? Cel mai probabil nu ați putea, deoarece înțelegerea și aprecierea voastră despre iubirea lui Dumnezeu se limitează la o perspectivă plană și nu au ajuns la înălțimea spațiului tridimensional. Deci, dacă v-aș fi pus să descrieți iubirea lui Dumnezeu, ați simți că vă lipsesc cuvintele; ați fi chiar fără grai. Poate fi dificilă pentru voi înțelegerea acestor două cuvinte despre care am vorbit astăzi sau poate, pur și simplu, nu sunteți de acord. Asta poate doar să confirme faptul că aprecierea și înțelegerea voastră a iubirii lui Dumnezeu sunt superficiale și înguste. Am spus înainte că Dumnezeu este altruist – vă amintiți cuvântul altruist. Se poate spune că iubirea lui Dumnezeu poate fi descrisă doar ca altruistă? Nu este acesta un domeniu prea îngust? Ar trebui să cugetați mai mult la această chestiune pentru a dobândi ceva din aceasta.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar