Fragment 11 | „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului și standardul pe baza căruia El stabilește rezultatul omului

Înainte ca tu să ai vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, trebuie mai întâi să înțelegi atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește Dumnezeu, și doar apoi să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată unități de timp pentru a stabili rezultatul unui om și nu a folosit niciodată numărul suferințelor îndurate de către cineva pentru a-i stabili rezultatul. Atunci ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili rezultatul omului? Folosirea unităților de timp pentru a stabili rezultatul unui om – asta se conformează cel mai mult cu concepțiile oamenilor. Mai sunt și acei indivizi pe care îi vezi deseori, cei care, la un moment dat, au dat mult, au cheltuit mult, au plătit mult și au suferit mult. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de către Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează acești oameni, tot ceea ce trăiesc ei este exact concepția omenirii despre standardul pe baza căruia Dumnezeu stabilește rezultatul omului. Indiferent de ceea ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, cât timp nu este standardul gândirii lui Dumnezeu, provine din imaginația omului și este în întregime concepția omului. Care este consecința faptului că tu insiști cu orbire asupra concepției și a imaginației tale? Evident, consecința poate fi doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, din cauză că te iei la întrecere cu Dumnezeu și intri în dispute cu Dumnezeu, din cauză că nu încerci să înțelegi cu adevărat gândirea lui Dumnezeu, nici intențiile Lui, nici atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi așa este să te preaslăvești pe tine însuți deasupra tuturor, nu să-L preaslăvești pe Dumnezeu. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește un astfel de om și nu o să-l mântuiască. Dacă poți să renunți la acest punct de vedere și să îți corectezi aceste puncte de vedere greșite din trecut, dacă ai putea să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu; dacă ai practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău; dacă ai reuși să-L preaslăvești pe Dumnezeu ca fiind măreț în toate lucrurile; dacă ai putea să nu îți folosești închipuirile, punctele de vedere și concepțiile personale pentru a te defini și pentru a-L defini pe Dumnezeu și, în schimb, ai căuta intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, ai realiza și ai înțelege atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și ai folosi standardul lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – asta ar fi minunat! Asta ar însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Întrucât Dumnezeu nu folosește modul în care gândesc oamenii în vreun fel sau altul, nu folosește ideile și punctele lor de vedere drept standard de a stabili rezultatul omului, atunci ce fel de standard folosește? Dumnezeu folosește încercări pentru a stabili rezultatul omului. Și există două standarde pentru folosirea încercărilor în scopul de a stabili rezultatul omului: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea este rodul obținut de oameni în cadrul acestor încercări. Aceste două indicatoare stabilesc rezultatul omului. Acum vom discuta pe larg despre aceste două standarde.

În primul rând, când te confrunți cu o încercare trimisă de Dumnezeu (notă: este posibil ca tu să consideri că această încercare este mică și nu e demnă de menționat), Dumnezeu te va face să îți dai seama cu claritate că asta este mâna lui Dumnezeu deasupra ta și că Dumnezeu este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Când statura ta este imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze. Aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce ești capabil să suporți. Și ce parte din tine va testa El? Va testa atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! În plus, este deosebit de importantă! Fiindcă această atitudine a omului este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, este cel mai important lucru în concepția lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind acest fel de lucrare. Dumnezeu vrea să afle atitudinea ta față de El prin aceste încercări; vrea să afle dacă tu ești sau nu pe calea cea bună și vrea să afle dacă te temi de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă tu înțelegi adevărul într-o măsură mare sau mică în acea clipă, tu tot vei fi supus încercării lui Dumnezeu și, dacă măsura în care tu înțelegi adevărul crește, Dumnezeu va continua să aranjeze încercări corespunzătoare pentru tine. Când ești confruntat din nou cu o încercare, Dumnezeu vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, dacă ideile tale și atitudinea ta față de Dumnezeu au dobândit între timp o creștere. Unii spun: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care e atitudinea oamenilor? Nu a văzut Dumnezeu modul în care oamenii pun adevărul în practică? De ce mai vrea El să vadă atitudinea oamenilor?” Sunt prostii fără sens! Întrucât Dumnezeu procedează așa, atunci intențiile Lui trebuie să se regăsească aici. Dumnezeu e mereu alături de oameni și îi observă, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gest și fiecare mișcare, chiar și fiecare gând și fiecare idee. Tot ce se întâmplă cu oamenii: faptele lor bune, defectele lor, fărădelegile lor, chiar și răzvrătirile și trădările lor, Dumnezeu le va înregistra pe toate drept dovadă pentru stabilirea rezultatului lor. Lucrarea lui Dumnezeu se clădește pas cu pas, auzi tot mai mult adevăr, accepți tot mai multe lucruri și informați pozitive, accepți realitatea adevărului. De-a lungul desfășurării acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele. În același timp, Dumnezeu va aranja încercări tot mai grele pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de Dumnezeu s-a maturizat între timp. Desigur, în acest timp, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se conformează cu înțelegerea pe care tu o ai despre realitatea adevărului.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, standardul pe care Dumnezeu ți-l cere va crește treptat și el. Când ești imatur, Dumnezeu îți va da un standard foarte coborât; când statura ta a crescut puțin, Dumnezeu îți va da un standard ceva mai ridicat. Dar cum va fi Dumnezeu după ce tu înțelegi întregul adevăr? Dumnezeu te va supune unor încercări și mai mari. În cadrul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă, este cunoașterea ta mai profundă despre Dumnezeu și adevărata ta teamă. În acest moment, cerințele pe care Dumnezeu ți le impune vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (notă: Oamenii le consideră „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile). Când Dumnezeu le trimite oamenilor încercări, ce fel de realitate vrea El să creeze? Dumnezeu le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inima lor. Unii vor spune: „Cum dăruiește cineva asta? Eu îmi fac datoria, mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai, am cheltuit pentru Dumnezeu. Acestea nu sunt toate exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fie exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Această cerință este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inima lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în diferite etape ale încercărilor lor. Dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inima lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă inima ta este sau nu cu Dumnezeu, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă tu I te împotrivești lui Dumnezeu sau dacă ești într-o poziție care este compatibilă cu El. Și El vede dacă inima ta este de aceeași parte cu El. Când tu ești imatur și ești supus încercărilor, încrederea ta este foarte scăzută, nu știi exact ce trebuie să faci pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, fiindcă ai o înțelegere limitată asupra adevărului. În ciuda tuturor acestor lucruri, poți totuși să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu, poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci pe Dumnezeu suveranul tău și să-I oferi acele lucruri pe care tu le consideri ca fiind cele mai prețioase. Asta înseamnă că I-ai dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe propovăduiri și înțelegi tot mai mult din adevăr, statura ta se va maturiza treptat. Standardul pe care Dumnezeu îl cere de la tine în acest moment nu este la fel ca cel cerut când erai imatur; El îți cere un standard mai ridicat decât acela. Când un om Îi dăruiește treptat lui Dumnezeu inima lui, se apropie tot mai mult de Dumnezeu; când omul se poate apropia cu adevărat de Dumnezeu, el are tot mai mult o inimă care se teme de Dumnezeu. Dumnezeu vrea o astfel de inimă.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El îi va trimite numeroase încercări. În cadrul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelui om și nici nu vede că acel om are vreo atitudine – adică dacă El nu vede că acel om își vede de treburi și se comportă cu frică de Dumnezeu, dacă nu vede o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău din partea acestui om, dacă așa stau lucrurile, atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare față de acest individ, El nu îl va mai tolera pe acest om. Nu îi va mai trimite încercări, nu va mai lucra asupra lui. Atunci, ce înseamnă asta pentru rezultatul acelui om? Acel om nu va avea niciun rezultat. Este posibil ca acel om să nu fi făcut niciun rău. Poate că acel om nu a făcut nimic care să deranjeze sau să tulbure. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om se ascunde de Dumnezeu. Acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima. Și Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om caută să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Dumnezeu nu mai are răbdare pentru acești oameni, El nu va mai plăti niciun preț, El nu va mai da dovadă de milă și nu va mai lucra asupra lor. Viața credinței în Dumnezeu a acestui om s-a sfârșit deja. Iar asta fiindcă în cadrul numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care El îl dorea. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum e posibil să vezi asta? Poate că acest gen de om a crezut în Dumnezeu ani întregi, iar pe plan superficial a fost foarte activ. A citit multe cărți, s-a ocupat de multe chestiuni, a umplut peste zece carnete de notițe și a învățat multe slove și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă, niciun punct de vedere vizibil față de Dumnezeu și nicio atitudine clară din partea acestei persoane. Cu alte cuvinte, nu vezi inima acestui om. Inima lui este mereu acoperită, inima lui este închisă – este închisă pentru Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu nu a văzut adevărata inimă a acestui om, nu a văzut adevărata teamă de Dumnezeu a acestui om și, chiar mai mult, nu a văzut cum acest om pășește pe calea lui Dumnezeu. Dacă până în acest moment Dumnezeu nu a câștigat acest tip de om, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca Dumnezeu să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de acești oameni? (El îi disprețuiește, nu ține seamă de ei.) Dumnezeu nu ține seamă de ei! Dumnezeu nu ține seamă de oamenii de acest fel, îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid, cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există oameni care, atunci când ei încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu; ei nici nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, adoptând un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când un om de acest gen se confruntă cu o încercare, nu își dă seama de asta și e plin de indiferență față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știe ce înseamnă să îți dăruiești inima lui Dumnezeu, nu știe ce înseamnă să fii de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda acestui om un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El îl va lăsa să înțeleagă ce este o încercare trimisă de Dumnezeu și care sunt intențiile Lui. După aceea, această persoană trebuie să-și demonstreze punctul de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar pe cei care au anumite opinii, dar fluctuează dintr-o parte în alta, care vor să-și dăruiască inima lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta, cei care, chiar dacă au pus în practică anumite adevăruri simple, atunci când sunt confruntați cu o mare încercare, ei o subestimează și vor să renunțe – care este atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni? Dumnezeu mai are câteva așteptări de la acești oameni. Rezultatul depinde de atitudinile și performanțele lor. Cum răspunde Dumnezeu dacă oamenii nu încearcă activ să progreseze? El renunță. Asta e fiindcă, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta, nu-i așa? Este cinstit? (Este cinstit.)

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar