Credincioșii în Dumnezeu trebuie să înțeleagă câteva lucruri esențiale. Trebuie, cel puțin, să știe în inima lor ce înseamnă credința în Dumnezeu; ce adevăruri ar trebui să înțeleagă; cum ar trebui să practice supunerea față de El; precum și, în supunerea față de Dumnezeu, ce adevăruri și care dintre cuvintele Sale ar trebui să le înțeleagă și ce realități ar trebui să dețină pentru a-L mulțumi. Dacă ai această credință și hotărâre, chiar dacă ai uneori câteva noțiuni sau nutrești anumite intenții, îți va fi ușor să renunți la ele. Cei care nu au această credință vor fi mereu selectivi în supunerea lor și, uneori, vor căuta nod în papură, vor fi arțăgoși, vor nutri resentimente, vor bombăni nemulțumiți... Tot soiul de comportamente rebele se vor ivi din când în când! Nu sunt doar una sau două situații ocazionale, nici nu este un gând trecător, ci mai degrabă capacitatea de a rosti cuvinte rebele și de a face lucruri rebele. Aceasta indică o fire rebelă deosebit de gravă. Oamenii au firi corupte și, chiar dacă au hotărârea de a se supune lui Dumnezeu, supunerea lor este limitată; este relativă și, de asemenea, este ocazională, trecătoare și condiționată. Nu este absolută. Având o fire coruptă, răzvrătirea lor este deosebit de mare. Îl recunosc pe Dumnezeu, dar nu I se pot supune și sunt dispuși să-I asculte cuvintele, dar nu se pot supune acestora. Știu că Dumnezeu este bun și vor să-L iubească, dar nu pot. Nu-L pot asculta întru totul pe Dumnezeu, nu-L pot lăsa să orchestreze totul și continuă să facă alegeri proprii, să nutrească intenții și motive proprii și să aibă planuri, idei și modul propriu de a face lucrurile. Faptul că au un mod propriu de a face lucrurile și metode proprii înseamnă că nu se pot supune în niciun caz lui Dumnezeu. Pot doar să acționeze potrivit ideilor proprii și să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Atât de rebeli sunt oamenii! Prin urmare, natura omului nu constă doar în simple firi corupte, cum sunt neprihănirea de sine, înfumurarea și mândria superficială sau în minciunile și amăgirile ocazionale față de Dumnezeu; în schimb, esența omului a devenit deja esența Satanei. Cum L-a trădat atunci arhanghelul pe Dumnezeu? Și cum sunt oamenii din zilele noastre? Să fim sinceri, indiferent dacă puteți sau nu accepta, oamenii din zilele noastre nu doar Îl trădează în totalitate pe Dumnezeu așa cum a făcut Satana, dar sunt și de-a dreptul ostili lui Dumnezeu în inimile, gândirea și ideologiile lor. Aceasta e coruperea omenirii de către Satana și transformarea ei în diavoli; oamenii au devenit cu adevărat progeniturile Satanei. Poate veți spune: „Nu suntem ostili față de Dumnezeu. Ascultăm tot ce spune Dumnezeu.” Este superficial; pare că asculți tot ce spune Dumnezeu. De fapt, când am părtășie și vorbesc în mod formal, cei mai mulți oameni nu au noțiuni și sunt cuminți și ascultători, dar când vorbesc și fac lucruri în umanitatea normală sau când trăiesc și acționez în umanitatea normală, ei încep să aibă noțiuni. Deși vor să-Mi facă loc în inimile lor, nu Mă pot primi și, indiferent cum am părtășie despre adevăr, ei nu pot renunța la noțiunile lor. Asta arată că omul se poate supune lui Dumnezeu doar relativ, nu absolut. Știi că El este Dumnezeu și știi că Dumnezeu întrupat trebuie să aibă umanitate normală, deci de ce nu I te poți supune în mod absolut? Dumnezeu devenit trup este Hristos, Fiul Omului; El are atât divinitate, cât și umanitate normală. La exterior, are umanitate normală, dar divinitatea Sa trăiește și lucrează în această umanitate normală. Acum, Dumnezeu a devenit trup ca Hristos, având divinitate și umanitate. Cu toate acestea, unii oameni se pot supune doar unei părți din cuvintele și lucrarea Lui divină, considerând doar cuvintele Sale divine și limbajul profund drept cuvintele lui Dumnezeu, neținând seama de o parte din cuvintele și lucrarea Sa în umanitate normală. Unii oameni chiar au idei și noțiuni în inimile lor, crezând că doar limbajul Lui divin este cuvântul lui Dumnezeu și că limbajul Lui omenesc nu este. Pot astfel de oameni să accepte toate adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu? Pot ei să fie purificați și desăvârșiți de Dumnezeu? Nu pot, deoarece astfel de oameni au un mod absurd de a înțelege și nu pot obține adevărul. Pe scurt, lumea interioară a omului este extrem de complexă, iar aceste situații de răzvrătire sunt deosebit de complicate – nu este nevoie să dezvoltăm acest subiect. Oamenii sunt capabili să se supună divinității lui Dumnezeu, dar nu se pot supune unei părți din lucrarea și cuvintele umanității Sale normale, dovedind că nu s-au supus cu adevărat lui Dumnezeu. Supunerea oamenilor față de Dumnezeu este mereu condiționată; ei ascultă ceea ce consideră a fi corect și rezonabil, dar nu sunt dispuși să asculte ceea ce consideră a fi incorect și nerezonabil. Nu se supun lucrurilor pe care nu sunt dispuși să le asculte sau pe care nu sunt capabili să le facă. Se poate numi aceasta supunere adevărată? Sigur că nu. Aceasta arată că firile oamenilor nu sunt bune, că sunt deosebit de abjecte și rele – acest aspect este esențial! Cu alte cuvinte, chiar și atunci când oamenii se supun puțin lui Dumnezeu, este mereu o supunere selectivă și condiționată și niciodată una absolută față de Dumnezeu. Dacă se spune că o persoană ascultă și se supune, acesta e doar un mod relativ de a vorbi, deoarece nu i-ai abordat interesele, nici nu ai emondat-o cu adevărat, nu ai emondat-o direct și fără menajamente. Odată ce o vei emonda cu adevărat, se va întoarce împotriva ta și va avea o față posacă toată ziua. Dacă îi ceri ceva, nu va răspunde și dacă îi spui să facă ceva, nu va fi dispusă să o facă. Când îi spui să facă ceva ce nu este dispusă să facă, va începe să strice lucruri și să fie încăpățânată cu tine. Cât de rea poate deveni firea unei persoane! Știind că El este Dumnezeu, de ce Îl tratezi așa? Această situație nu diferă de cea de pe vremuri a fariseilor și a lui Pavel. A știut Pavel că Isus este Dumnezeu? De ce i-a persecutat pe discipolii lui Isus? De ce i-a arestat pe atât de mulți dintre ei? În cele din urmă, Isus a văzut că Pavel mersese prea departe în persecuția lui și, pe drumul spre Damasc, l-a lovit pe Pavel. O lumină a strălucit în jurul lui, iar Pavel a căzut la pământ. După ce a căzut, L-a întrebat pe Isus: „Cine ești, Doamne?” Isus i-a spus: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!” (Faptele Apostolilor 9:5). De atunci înainte, Pavel a fost mult mai supus. Dacă Isus nu l-ar fi „iluminat” și nu l-ar fi doborât la pământ, Pavel nu L-ar fi acceptat pe Isus, cu atât mai puțin ar fi predicat pentru El. Ce dovedește acest lucru? Că naturile oamenilor sunt cât se poate de rele.

Oamenii spun adesea: „Noi, oamenii, avem cu toții firi corupte; niciunul dintre noi nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu” și „Oamenii sunt foarte neprihăniți de sine și înfumurați. Cred mereu că sunt buni, că sunt mai buni decât alții!” De fapt, aceasta este cea mai superficială interpretare; acesta e doar un mic aspect al unei firi corupte. De ce nu discuți despre acele gânduri și intenții de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu din natura ta? Dumnezeu îți cere să faci ceva într-un fel, iar tu trebuie neapărat să-l faci altfel. Dumnezeu lucrează într-un fel, iar tu trebuie neapărat să ceri să lucreze altfel. Nu înseamnă că te lupți cu Dumnezeu? Toți au acest tip de fire; nimeni nu poate scăpa de ea. Poate că unii vor spune: „Nu mi se aplică mie, eu n-am știut!” Aceasta deoarece nu ai intrat în contact cu Dumnezeu. După ce o vei face și după o săptămână în care vei ajunge treptat să Îl cunoști, cu siguranță te vei schimba și-ți vei arăta adevărata față. Aceasta nu este o exagerare, nici nu este o subestimare a ta. În zilele noastre, oamenii nu au doar firi corupte; și naturile lor au fost corupte. Umanitatea lor normală a fost deja atât de coruptă încât este sfâșiată și pe deplin pierdută; cu alte cuvinte, oamenii nu mai au umanitate normală. Dumnezeu întrupat are umanitate normală, dar toți oamenii au firi corupte și nu prea au umanitate normală, fiindu-le imposibil să fie în armonie cu Dumnezeu. În mod sigur vor avea divergențe și dispute cu Dumnezeu în multe privințe, chiar mergând până într-acolo, încât să fie ostili față de El. Aceasta deoarece oamenii nu au inimi cu frică de Dumnezeu sau cu supunere față de El. Nu li se poate cere oamenilor: „Întrucât recunoști că El este Dumnezeu, trebuie să I te supui orice ar spune”, cu atât mai puțin ca aceștia să cedeze în fața lui Dumnezeu în toate privințele. Nu este o chestiune de cedare; oamenii sunt ființe create și, la urma urmei, Dumnezeu este Dumnezeu și omul este om – trebuie să existe o delimitare între ei. Cum s-a rugat lui Iahve Dumnezeu robul lui Avraam în Epoca Legii? „Iahve, Dumnezeul stăpânului meu Avraam” (Geneza 24:12). A făcut ca distincția între ranguri să fie foarte clară, în timp ce oamenii din zilele noastre cred: „Dumnezeu nu e atât de diferit de noi. Și El are umanitate normală și are toată gama de emoții, nevoile, viața și activitățile umanității normale. Deși face lucrare divină, umanitatea Lui normală este indispensabilă!” Imediat ce au această idee vagă a „umanității normale” în mintea lor, oamenii vor tinde să definească lucrarea, cuvintele și firea lui Dumnezeu drept umanitate normală a omului, tăgăduindu-I esența divină. Aceasta e o greșeală enormă; cunoașterea lui Dumnezeu devine astfel imposibilă, nu-i așa? Nu ați intrat în contact cu Dumnezeu; care dintre voi îndrăznește să spună: „Dacă aș intra în contact cu Dumnezeu timp de un an, garantez că nu aș fi deloc rebel”? Nimeni nu poate fi așa sigur. Cei mai mulți oameni cred în Dumnezeu de peste 10 sau 20 de ani, dar nimeni nu poate ajunge la o supunere adevărată față de El. Este suficient pentru a arăta că oamenii au fost corupți profund de Satana și că firea Satanei a prins deja rădăcini în inimile oamenilor; sunt unele lucruri corupte pe care nici măcar nu le puteți scoate la lumină pe cont propriu. Am rostit atât de multe cuvinte, am exprimat atât de multe adevăruri, dar aproape că nimeni nu înțelege de fapt adevărul. Oamenii se înșală acum cu încăpățânare; sunt amorțiți și înceți la minte într-o anumită măsură. Nu e ca și cum ar fi doar puțin ignoranți – naturile lor rebele au prins deja contur, dar tot n-ați văzut asta cu claritate.

Când Îl întâlnesc pe Hristos una sau două zile, unii oameni Îl găsesc nefamiliar și sunt oarecum reținuți: „Acesta e Dumnezeu!” Au acest gând în inimile lor, dar după 10 zile sau două săptămâni în care intră în contact cu El, pe măsură ce se familiarizează puțin câte puțin și devin tot mai apropiați de El, își pierd reținerea din inimi și nu mai fac diferența între statutul lor și statutul Lui. Este ca și cum ar exista o egalitate totală, fără nicio ierarhie; consideră că e adecvat ca Dumnezeu să-Și împartă viața și bucuria cu ei. Uneori Mă întreb: cum pot acești oameni să fie așa? Dacă i-aș emonda și le-aș face morală mereu, cu siguranță ar fi cuminți și supuși. Uneori, când le vorbesc ca unor egali, ei cred: „Hm, privește cât de bun este Dumnezeu cu mine!” Faptul că sunt bun cu tine nu dovedește că nu ai o fire rebelă sau că natura-esența ta este bună. Nu este așa? Când îi tratez puțin mai bine și le zâmbesc ușor, unii oameni își uită locul în univers, uitând de unde au venit și care sunt identitatea și esența lor – uită toate acestea. Naturile oamenilor sunt cu adevărat cât se poate de rele; ei nu au pic de rațiune! Dacă unii oameni se consideră destul de buni, atunci nu ai decât să interacționezi cu Dumnezeu o perioadă de timp și să vezi cum ies la iveală toată răzvrătirea și împotrivirea dinlăuntrul tău. Interacționează cu Dumnezeu o perioadă de timp – nu-ți voi reaminti, nu te voi mustra sau emonda și nimeni nu va avea părtășie cu tine; vei experimenta pe cont propriu și vom vedea în ce măsură poți experimenta. Fără să obții adevărul, în mod sigur vei eșua lamentabil, iar consecințele vor fi de neconceput. Firile rebele ale oamenilor sunt prea grave; inimile lor nu pot face loc pentru alții! Firea rebelă, natura satanică și inima ta arogantă nu pot face loc pentru alți oameni. Poate că unii oameni, după ce interacționează cu Mine o perioadă de timp, capătă gânduri incorecte; dacă acestea nu sunt rezolvate, odată ce devin noțiuni sau judecăți, oamenii se vor afla în pericol. Unii spun: „Asta se întâmplă din cauză că ești prea obișnuit și normal. Nu sunt așa în credința mea în Domnul Isus.” La fel se întâmplă și în cazul credinței tale în Isus. Dacă v-ați afla în epoca lui Isus, nu v-ați descurca mai bine decât fariseii, iar mințile voastre ar fi pline de noțiuni. Să nu crezi că te-ai descurca mai bine decât Iuda. El a fost în stare să-L trădeze pe Domnul și să-I fure banii pentru uzul propriu; poate că tu nu L-ai trăda, nici nu ai cheltui în mod nechibzuit banii bisericii, dar nu ai fi o persoană supusă Domnului și, cu siguranță, ai fi plin de noțiuni, răzvrătire și împotrivire. Cuvintele și lucrarea Domnului Isus sunt apariția și lucrarea lui Dumnezeu. De ce S-a opus Iuda Domnului? Natura lui era prea rea; nu L-a putut primi pe Hristos și I-a fost ostil cu încăpățânare. Oare Petru nu a suferit și el mult în acea vreme? În cele din urmă, deoarece, prin comparație, umanitatea lui era puțin mai bună decât a altora de la acea vreme și întrucât a fost capabil să urmărească iubirea de Dumnezeu, în final, a fost desăvârșit. Pe atunci, și el avea noțiuni și opinii referitoare la Isus, dar deoarece a fost capabil să urmărească iubirea față de Domnul, în cele din urmă, a dobândit câteva cunoștințe despre Domnul Isus. Așadar, nu te lăuda; nu garanta că poți să ai succes și să obții un scor perfect la ceva ce nu ai experimentat. Acest lucru nu e adevărat sau realist. Trebuie să-l experimentezi mai întâi; doar atunci vor fi practice perspectivele și cunoașterea pe care le împărtășești. Nu spune: „Dumnezeule, intră în casa mea, Îți promit că nu Te voi mânia așa cum fac alții. Îți promit că nu voi fi la fel de inuman ca alții.” Acest lucru nu e sigur, deoarece elementele umanității normale din oameni au fost deja distruse; umanitatea lor normală a pierit, la fel și conștiința și rațiunea lor – bunul simț al umanității normale, vorbirea simplă și onestă și capacitatea de a asculta și de a se supune, toate aceste lucruri pozitive au dispărut deja dinlăuntrul oamenilor. Prin urmare, principiile de viață și scopurile vieții oamenilor s-au schimbat deja; toți aderă la filosofia satanică și sunt dominați de natura Satanei. Au o vorbire șireată și înșelătoare, se dau după cum bate vântul și excelează la a spune lucruri care sună plăcut – cred că un astfel de mod de viață este grozav. De ce se spune că oamenii sunt profund corupți? Oare, fiind atât de profund corupți, mai au oamenii vreo fărâmă de umanitate normală? Crezi că ai o fire coruptă, considerând că asta înseamnă doar că ești întrucâtva arogant, neprihănit de sine și mândru, că ești într-o anumită măsură înșelător în ceea ce spui sau superficial în îndeplinirea îndatoririlor tale – numai atât. Dar această cunoaștere este prea superficială; te mărginești doar la aparențe. Ideea esențială este că omul e rău prin natura lui, toți oamenii venerează răul și Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și I se împotrivesc, iar umanitatea lor normală a dispărut deja de pe fața pământului. Nu așa stau lucrurile? Așadar, ce ar trebui să facă oamenii pentru a atinge standardul unei ființe create? Cheia este să găsească o cale de a practica, o metodă adecvată de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Știți cu toții că nu există oameni excepțional de buni în rândul omenirii, deci de ce se spune acum că unii oameni au umanitate, în timp ce alții nu au? Pot cei care au umanitate să pună efectiv aceste adevăruri în practică? Nici ei nu le pot pune în practică; doar că, relativ vorbind, sunt puțin mai buni și mai blânzi în inimile lor și puțin mai responsabili în lucrarea lor – dar toate acestea sunt relative, nu absolute. Dacă evaluezi pe cineva și spui că persoana respectivă este în mod absolut bună și nu are deloc defecte sau răzvrătire, că este în întregime ascultătoare și supusă și nu este deloc superficială în îndeplinirea îndatoririlor sale, nu ar fi asta o exagerare? Este în acord cu faptele? Oare chiar există o astfel de persoană? Dacă înțelegeți așa lucrurile, este ceva denaturat. Dar dacă sunteți de părere că: „Noi, oamenii, suntem terminați. Niciunul dintre noi nu este bun de nimic, deci ce rost are să credem în Dumnezeu? Pur și simplu n-o să mai cred și o să-mi aștept moartea!”, și această părere e absurdă. Mereu mergeți la extreme, de parcă nu ați înțelege vorbirea clară; vă îndreptați mereu fie într-o direcție, fie în cealaltă. Dacă vorbesc mai domol și mai blând, nu veți reuși să vă cunoașteți pe voi înșivă, dar dacă vorbesc prea aspru și brutal, veți pune capul în pământ, veți deveni negativi și chiar veți renunța la voi înșivă. Când unii oameni aud cuvintele de judecată și condamnare ale lui Dumnezeu, devin imediat paralizați și cred că s-a terminat pentru ei, că nu au nicio speranță de a fi mântuiți. Tocmai acești oameni sunt cei mai dificil de mântuit, deoarece nu înțeleg vorbirea clară! Acum, când Dumnezeu vorbește și îi dă în vileag pe oameni, scopul este de a-i face să înțeleagă cauza naturii corupte a omului și să priceapă de ce este capabil omul să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Dezvăluirea acestor lucruri este benefică oamenilor. Dacă aceste lucruri nu sunt dezvăluite, ai putea crede până la final fără să te cunoști vreodată pe tine însuți, spunând mereu că arhanghelul este plin de sine sau zicând că o persoană e arogantă și alta e rebelă. Dar tu cum ești? Sunt și oameni care spun întruna: „Suntem într-adevăr răzvrătiți față de Dumnezeu”, dar încă nu cunosc cauza răzvrătirii lor și nu sunt conștienți sau nu înțeleg esența acelor stări. Asta înseamnă că nu se pot schimba și nu pot fi mântuiți. Sunteți capabili să înțelegeți aceste cuvinte? (Da.)

Sunt două aspecte principale în părtășia noastră. Un aspect este că, în credința în Dumnezeu, ar trebui să obținem adevărata supunere, întrunind pe deplin standardul de ființe create. Celălalt este că dezvăluirea răzvrătirii din oameni și dezvăluirea naturii lor le permite să se cunoască pe ei înșiși. Dacă nu sunt dezvăluiți astfel și nu sunt determinați să se cunoască, toți vor spune că sunt buni și superiori altora. De exemplu, unii spun: „Și eu sunt profund corupt”, dar când interacționează cu alții o perioadă de timp, cred că tot sunt mai buni decât alții, zicându-și în sinea lor: „Nu sunt deloc bun; văd că nici tu nu ești mai bun și, de fapt, ești mai rău decât mine!” Să nu crezi că ești mai bun decât alții. Nu ești nici pe departe mai bun decât alții; naturile rebele ale oamenilor sunt toate la fel. Este clar? Acum că am terminat părtășia despre acest subiect, ce credeți cu toții? Oare gândiți: „Cred în Dumnezeu de atât de mulți ani și credeam că sunt cineva care se supune lui Dumnezeu. Astăzi, odată ce Dumnezeu Și-a terminat părtășia, îmi dau seama în cele din urmă că nu am o supunere adevărată față de El și tot nu-L tratez ca pe Dumnezeu. Nici măcar nu reușesc să mă supun Lui – sunt total lipsit de rațiune și este foarte multă confuzie în credința mea!” Dacă aveți cu adevărat acest tip de cunoaștere, atunci există speranță că veți intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și veți deveni persoane care I se supun; doar atunci puteți obține mântuirea.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.