Pavel mai are o frază celebră – care este aceea? („Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21).) El nu a recunoscut identitatea Domnului Isus Hristos, că Domnul Isus Hristos era Dumnezeu întrupat care trăia pe pământ sau faptul că Domnul Isus Hristos era întruchiparea lui Dumnezeu. Din contră, Pavel s-a considerat pe el însuși ca fiind Hristos. Nu este revoltător? (Ba da.) Este revoltător, iar esența acestei probleme este foarte gravă. În mintea lui Pavel, cine anume era Hristos? Care era identitatea Lui? Cum a putut Pavel să fie atât de obsedat de ideea de a fi Hristos? Dacă, în mintea lui Pavel, Hristos era doar o persoană obișnuită, cu firi corupte, sau o persoană neînsemnată care juca un rol nesemnificativ, care nu avea nicio putere, nicio identitate nobilă și nicio abilitate sau aptitudine care să le depășească pe cele ale oamenilor obișnuiți, ar mai fi vrut Pavel să fie Hristos? (Nu, nu ar fi vrut.) Cu siguranță nu ar fi vrut. Se credea bine educat și nu voia să fie o persoană obișnuită, voia să fie un supraom, un om grozav și să-i depășească pe ceilalți – cum și-ar fi putut dori să fie un Hristos pe care alți oameni l-ar fi considerat umil și nesemnificativ? Ca atare, ce statut și ce rol a avut Hristos în inima lui Pavel? Ce identitate și ce statut trebuie să aibă cineva și ce autoritate, putere și ținută trebuie să afișeze pentru a fi Hristos? Asta dezvăluie ce și-a închipuit Pavel că ar fi Hristos și ce știa despre El, adică felul în care L-a definit pe Hristos. De aceea Pavel a avut ambiția și dorința de a fi Hristos. Există un anumit motiv pentru care Pavel voia să fie Hristos și este dezvăluit parțial în epistolele lui. Să analizăm mai multe chestiuni. Când Domnul Isus Își înfăptuia lucrarea, a făcut unele lucruri care Îi reprezentau identitatea de Hristos. Aceste lucruri sunt simboluri și concepte pe care Pavel le-a văzut ca având identitatea lui Hristos. Ce lucruri erau acestea? (Să înfăptuiască semne și minuni.) Exact. Acele lucruri erau: vindecarea oamenilor de bolile lor, alungarea demonilor și înfăptuirea de semne, minuni și miracole. Deși Pavel a recunoscut că Domnul Isus era Hristos, a făcut-o doar datorită semnelor și minunilor pe care El le înfăptuia. Prin urmare, când Pavel a răspândit Evanghelia Domnului Isus, nu a vorbit niciodată despre cuvintele pe care le rostea Domnul Isus sau despre ceea ce predica El. În ochii lui Pavel, un neîncrezător, faptul că Hristos putea să spună atât de multe lucruri, să predice atât de mult, să înfăptuiască atât de multă lucrare și să determine atât de mulți oameni să-L urmeze, a conferit o anumită onoare identității și statutului Domnului Isus; avea glorie și noblețe nesfârșite, ceea ce a făcut ca poziția Lui printre oameni să fie deosebit de măreață și distinsă. Asta a văzut Pavel. Din ceea ce a manifestat și a dezvăluit Domnul Isus Hristos în timp ce înfăptuia lucrarea, precum și din identitatea și esența Lui, ceea ce a văzut Pavel nu a fost esența lui Dumnezeu, adevărul, calea sau viața și nici frumusețea sau înțelepciunea lui Dumnezeu. Ce a văzut Pavel? Ca să folosim o expresie modernă, el a văzut strălucirea faimei și a vrut să fie un fan al Domnului Isus. Când Domnul Isus vorbea sau lucra, atât de mulți oameni ascultau – ce glorios trebuie să fi fost acest lucru! A fost un lucru îndelung așteptat de Pavel, el a tânjit după sosirea acestui moment. Jinduia după ziua în care ar fi putut predica la nesfârșit ca Domnul Isus, pe care atât de mulți oameni Îl priveau cu atenția concentrată, cu admirație și jinduire în ochi, vrând să-L urmeze. Pavel a fost copleșit de ținuta impresionantă a Domnului Isus. De fapt, nu a fost cu adevărat copleșit de ea; mai degrabă era invidios că avea o identitate și o ținută pe care oamenii le respectau, cărora le dădeau atenție, pe care le idolatrizau și le admirau. Asta invidia el. Așadar, cum putea obține asta? El nu credea că Domnul Isus Hristos a dobândit aceste lucruri prin esența și identitatea Lui, ci credea că se datorau titlului Său. Prin urmare, Pavel râvnea să fie o persoană importantă, să aibă un rol în care ar fi putut să poarte numele de Hristos. Pavel a depus mult efort ca să ajungă într-un astfel de rol, nu-i așa? (Ba da.) Ce eforturi a făcut? A predicat peste tot și chiar a înfăptuit miracole. În cele din urmă, a folosit o frază ca să se definească, una care i-a satisfăcut dorințele și ambițiile interioare. Ce frază a folosit ca să se definească? („Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.”) A trăi este Hristos. Acesta este principalul lucru pe care voia să-l realizeze; cea mai mare dorință a lui era să fie Hristos. Ce legătură are această dorință cu lucrurile pe care le urmărea și cu drumul pe care mergea? (Venera puterea și căuta ca oamenii să-l admire.) Aceasta este o teorie; ar trebui să vorbiți despre câteva fapte. Pavel și-a manifestat dorința de a fi Hristos în moduri practice; definiția pe care i-o dau Eu nu se bazează doar pe o singură frază pe care a spus-o. Din stilul, metodele și principiile acțiunilor lui, putem vedea că tot ce a făcut s-a învârtit în jurul obiectivului său de a deveni Hristos. Aceasta este rădăcina și esența motivului pentru care Pavel a spus și a făcut atât de multe lucruri. Pavel voia să fie Hristos, iar asta a influențat lucrurile pe care le urmărea, calea lui în viață și credința pe care o avea. În ce moduri s-a manifestat această influență? (Pavel s-a dat în spectacol și a mărturisit pentru el însuși în toată lucrarea și predicarea lui.) Acesta este un mod; Pavel s-a dat în spectacol la orice pas. Le-a explicat clar oamenilor cum suferise, cum a făcut lucruri și care au fost intențiile lui, astfel încât, atunci când oamenii auzeau asta, să creadă că Îi semăna întru totul lui Hristos și să vrea cu adevărat să-l numească Hristos. Acesta era țelul lui. Dacă oamenii chiar îl numeau Hristos, oare el ar fi negat asta? Ar fi respins acest lucru? (Nu, nu ar fi făcut-o.) Cu siguranță nu ar fi făcut-o – sigur ar fi fost entuziasmat. Acesta este unul dintre modurile în care s-a manifestat influența pe care a avut-o asupra lucrurilor pe care le urmărea. Ce alte moduri au mai existat? (A scris epistole.) Da, a scris câteva epistole, ca să fie transmise de-a lungul veacurilor. În epistolele și în lucrarea lui și de-a lungul procesului în care a păstorit bisericile, nu a menționat nici măcar o dată numele Domnului Isus Hristos, nu a făcut lucruri în numele Lui sau nu a slăvit numele Domnului Isus Hristos. Ce efect negativ a avut faptul că el a lucrat și a vorbit mereu în felul acesta? Cum i-a influențat pe cei care Îl urmau pe Domnul Isus? I-a făcut pe oameni să se lepede de Domnul Isus Hristos, iar Pavel I-a luat locul. Tânjea ca oamenii să întrebe: „Cine este Domnul Isus Hristos? N-am auzit niciodată de El. Noi credem în Pavel Hristosul.” Astfel, ar fi fost fericit. Acesta a fost țelul lui și unul dintre lucrurile pe care le urmărea. Unul dintre modurile în care s-a manifestat acea influență a fost felul în care a lucrat; bătea câmpii despre idei găunoase și vorbea la nesfârșit despre teorii seci, ca să-i facă pe oameni să vadă cât de capabil și convingător era în lucrarea lui, cât de mult îi ajuta pe oameni și că avea o anumită ținută, ca și cum Domnul Isus Hristos reapăruse. Un alt mod în care s-a manifestat acea influență a fost că el nu L-a slăvit niciodată pe Domnul Isus Hristos și, cu siguranță, nu I-a slăvit numele și nici nu a mărturisit pentru cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos sau pentru felul în care oamenii au beneficiat de pe urma acestora. A ținut Pavel predici despre felul în care ar trebui oamenii să se căiască? Cu siguranță n-a făcut-o. Pavel nu a predicat niciodată lucrarea pe care a îndeplinit-o Domnul Isus Hristos, despre cuvintele pe care le-a rostit sau despre toate adevărurile pe care oamenii le-au învățat de la El – Pavel a negat aceste lucruri în inima lui. Nu numai că a negat cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus Hristos și adevărurile pe care oamenii le-au învățat de la El, dar și-a tratat propriile cuvinte, lucrarea și învățăturile ca fiind adevărul. A folosit aceste cuvinte ca să le înlocuiască pe cele ale Domnului Isus și i-a făcut pe oameni să practice și să adere la cuvintele lui, ca și cum ar fi fost adevărul. Ce a provocat aceste manifestări și dezvăluiri? (Dorința lui de a fi Hristos.) Au fost provocate de intenția, dorința și ambiția lui de a fi Hristos. Acest lucru a avut o legătură strânsă cu practica lui și cu lucrurile pe care le urmărea. Acesta este al șaselea păcat al lui Pavel. Este unul grav? (Da, este.) De fapt, toate păcatele lui sunt grave. Toate înseamnă moarte.

Acum voi avea părtășie despre cel de-al șaptelea păcat al lui Pavel. Acesta este și mai grav. Înainte ca Pavel să fie chemat de Domnul, el credea în iudaism. Iudaismul este credința în Iahve Dumnezeu. Ce concept despre Dumnezeu au cei care cred în Iahve Dumnezeu? Acela al lucrurilor pe care strămoșii lor le-au experimentat când Iahve Dumnezeu i-a scos din Egipt spre ținutul bun al Canaanului: cum Iahve Dumnezeu i S-a arătat lui Moise, cum a trimis zece urgii asupra Egiptului, cum a folosit stâlpi de nori și foc pentru a-i conduce pe israeliți și le-a dat legile Lui și așa mai departe. Oare cei care credeau în iudaism pe vremea aceea considerau că toate aceste lucruri erau doar fantezii, noțiuni și legende sau considerau că erau realități? Pe atunci, aleșii lui Dumnezeu și cei care erau adevărați adepți credeau și recunoșteau că Dumnezeu din Cer exista și era real. Se gândeau: „Faptul că Dumnezeu a creat omenirea este adevărat. Indiferent cu cât timp în urmă s-a întâmplat, acest fapt rămâne adevărat. Nu numai că trebuie să-l credem, dar trebuie să fim siguri și să-l răspândim. Aceasta este responsabilitatea și obligația noastră.” Totuși, alt grup de oameni care erau neîncrezători considerau că aceste lucruri erau probabil doar legende. Nimeni nu a încercat să verifice poveștile sau să cerceteze dacă erau reale sau ficționale, ei pur și simplu le credeau pe jumătate. Când aveau nevoie de Dumnezeu, sperau că era real și le putea oferi lucrurile pe care le urmăreau, pentru care se rugau sau după care tânjeau; când se rugau lui Dumnezeu sperând să primească ceva, sperau că acest Dumnezeu exista. Făcând asta, Îl tratau pe Dumnezeu doar ca pe un sprijin psihologic. Nu au văzut faptul că Dumnezeu îl mântuiește pe om și nici nu au acceptat adevărurile pe care le-a exprimat El. Aceasta nu era credință adevărată în Dumnezeu; ei erau deja neîncrezători. Cum se manifesta o persoană inferioară? Nu făcea decât să-L slujească pe Dumnezeu la biserică, aducându-I jertfe, urmând ritualurile și chiar crezând tot felul de legende. Totuși, Dumnezeu nu era în inima sa, iar Dumnezeul noțiunilor și al închipuirilor sale era nedeslușit și găunos. În ce credea o astfel de persoană? În materialism. Credea doar în lucrurile pe care le putea vedea. În ochii săi, tot ce ținea de legende, lucrurile vagi și orice lucru din tărâmul spiritual pe care nu-l putea atinge cu mâinile sale, vedea cu ochii săi sau auzi cu urechile sale nu exista. Unii spun: „Atunci crede în existența lucrurilor pe care nu le poate vedea, cum ar fi microorganismele?” Categoric crede în acele lucruri. Crede categoric în știință, electroni, microbiologie și chimie. Neîncrezătorii cred că aceste lucruri sunt adevărate mai mult decât orice altceva. Sunt adevărați materialiști. Vorbim despre acest lucru ca să analizăm aceste trei tipuri de oameni: adevărații credincioși, cei care cred pe jumătate și materialiștii, care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu. Unii spun: „Chiar există un Dumnezeu? Unde este El? Cum arată? Am auzit că Dumnezeu este în al treilea Cer. Așadar, cât de sus este acest al treilea Cer? Cât de departe este și cât de mare este? Oamenii spun și că există un Cer și că este pavat cu aur și cu plăci de jad și că pereții sunt și ei din aur. Cum ar putea să existe un loc atât de minunat? E o aberație! Am auzit că, în Epoca Legii, Dumnezeu Și-a dat legile aleșilor Lui și că tablele cu legile încă există. Toate acestea probabil că sunt legende, lucruri pe care clasa conducătoare le folosește pentru a controla masele.” Acest grup de oameni au credință adevărată în Dumnezeu? (Nu, nu au.) Ei nu cred că Dumnezeu există cu adevărat sau faptul că El a creat oamenii și că a condus omenirea până în ziua de azi. Așadar, de ce slujesc în continuare în biserică? (Pentru că ei consideră slujirea lui Dumnezeu ca fiind o slujbă sau un tichet de masă.) Așa e. O văd ca pe o slujbă și un tichet de masă. Așadar, ce tip de persoană era Pavel? (Al treilea tip.) Asta are legătură cu natura-esența lui. Lui Pavel îi plăcea să bată câmpii despre teorii seci. Îi plăceau lucrurile lipsite de conținut, vagi și cele care sunt fantezie. Îi plăceau lucrurile care sunt profunde și greu de înțeles și care nu pot fi explicate în termeni concreți. Îi plăcea să se gândească prea mult la lucruri, avea prejudecăți, era încăpățânat și avea o înțelegere deformată. Astfel de oameni nu sunt umani. O astfel de persoană a fost el. Privind firea și natura-esență a lui Pavel, precum și preferințele, speranțele, lucrurile pe care le urmărea și aspirațiile lui, deși slujea în biserică și era ucenicul unui învățător celebru, cunoștințele pe care le-a dobândit erau doar un instrument cu care să-și satisfacă propriile dorințe, ambiții și vanitatea și să obțină un tichet de masă, statut și o poziție în societate. Analizând natura-esență a lui Pavel și lucrurile pe care le urmărea, cât de multă credință avea în Iahve? Credința lui nu era o promisiune, ci doar vorbe goale. Era un neîncrezător, un ateu și un materialist. Unii întreabă: „Dacă Pavel era un neîncrezător, de ce a devenit apostolul Domnului Isus Hristos și a răspândit Evanghelia Epocii Harului?” Spuneți-Mi, cum a putut să meargă pe această cale? Ce l-a determinat să facă asta? Care a fost punctul de cotitură pentru el, care l-a făcut să își asume acest rol și a făcut ca un neîncrezător ca el să fie capabil să meargă pe o astfel de cale și să ajungă la un punct de cotitură? La ce Mă refer când vorbesc despre un „punct de cotitură”? S-a întâmplat când Pavel a fost doborât pe drumul spre Damasc – acela a fost punctul de cotitură al vieții lui. A experimentat două feluri de puncte de cotitură: unul este că a trecut de la a nu crede în Dumnezeu la a crede că Dumnezeu sigur există, pentru că Domnul Isus, pe care inițial L-a persecutat, i S-a arătat pe drumul spre Damasc. Pavel a exclamat: „Cine ești, Doamne?” De fapt, în adâncul sufletului, Pavel nu credea că acest Domn și Dumnezeu exista, dar nu s-a putut abține să nu strige: „Cine ești, Doamne?” Ce a spus Domnul Isus? („Eu sunt Isus, Cel pe care tu Îl persecuți!” (Faptele Apostolilor 9:5).) În clipa în care Domnul Isus a spus asta, Pavel s-a convins de un lucru: Se arătase un Domn pe care nu-L mai văzuse niciodată, pe care era incapabil să și-L închipuie și care era mai puternic decât și-ar fi putut închipui. Cum s-a convins că Domnul era mai puternic decât își putea închipui? Atunci când Pavel se aștepta mai puțin, Isus, despre care nu credea sub nicio formă că era Dumnezeu, a apărut chiar în fața lui. Cât de puternic este Domnul Isus? Pavel s-a convins de magnitudinea puterii Lui când a fost orbit de lumina Lui. Atunci, a putut fi convins că Domnul Isus este Dumnezeu? (Nu.) De ce nu? (Pentru că, în primul rând, Pavel nu credea că Dumnezeu exista.) Așa este, pentru că el nu credea deloc în existența lui Dumnezeu. În prezent, toți aveți credință și un fundament în inimile voastre, așa că, dacă Dumnezeu ți S-ar arăta, chiar dacă ar fi doar glasul sau spatele Lui și dacă ți-ar vorbi sau te-ar striga pe nume, ai fi convins de un lucru: „Acesta este Dumnezeul în care cred. L-am văzut și L-am auzit. Dumnezeu a venit la mine.” Ai fi convins pentru că ai credință în inima ta, ai visat la această clipă și nu îți este frică. Însă așa gândea Pavel? (Nu.) N-a avut niciodată credință în inima lui. Care a fost primul lui gând? (Frică.) Îi era frică pentru că această entitate era capabilă să-l doboare și să-l ucidă! Asta l-a speriat și l-a îngrozit mai mult decât iadul, pe care nu-l putea vedea. S-a speriat de moarte. Inima lui nu avea deloc credință în Dumnezeu – se poate spune că nu avea conceptul de Dumnezeu. Prin urmare, când Domnul Isus Își făcea lucrarea, fie că era vorba de înfăptuirea unor semne și minuni, fie de a ține predici, indiferent cât de mulți oameni Îl urmau, oricât de impresionant era sau oricât de măreață era scena, în mintea lui Pavel, Domnul Isus nu era decât o persoană obișnuită. Îl disprețuia și nu avea deloc considerație față de El. Însă acum, Fiul obișnuit al Omului, pe care Îl disprețuia, stătea chiar în fața lui, nu mai era în trupul unui om obișnuit și nu avea doar un glas, ci și un stâlp de lumină! Pentru el, a fost o clipă pe care nu avea s-o uite niciodată. Lumina era orbitoare! Cum l-a doborât Dumnezeu pe Pavel? Când Dumnezeu S-a apropiat de Pavel, acesta a fost orbit într-o clipită și a căzut la pământ. Ce s-a întâmplat? A căzut de bunăvoie și din proprie voință sau era deja pregătit pentru asta? (Nu, pur și simplu nu a putut suporta.) Trupul omului este doar carne; nu poate suporta. Când Dumnezeu Se va apropia cu adevărat de tine, El nu va fi în trupul fizic obișnuit în care L-ai văzut pe Domnul – atât de plăcut și abordabil, atât de umil și obișnuit, făcut din carne și oase, cineva care ți se pare neremarcabil și la care nu te gândești de două ori. Când Dumnezeu Se va apropia cu adevărat de tine, chiar dacă nu te va doborî, tot nu vei putea suporta! În adâncul inimii lui Pavel, primul lucru pe care l-a simțit a fost: „Domnul Isus, pe care L-am persecutat și disprețuit, S-a apropiat de mine. Această lumină este atât de puternică!” I-a spus Dumnezeu să se plece la pământ? A spus El: „Ar trebui să te pleci la pământ”? (Nu.) Atunci de ce era Pavel cu fața la pământ? (Îi era frică.) Nu. Oamenii au fost creați de Dumnezeu și sunt atât de mărunți și de slabi încât, atunci când lumina lui Dumnezeu le atinge trupul, nu pot decât să cadă la pământ. Dumnezeu este prea mare și puternic; este prea mult pentru capacitățile și nervii lor. Pavel nu L-a recunoscut pe Domnul Isus drept Dumnezeu sau drept Domnul, deci de ce s-ar fi plecat de bunăvoie? Căzuse cu fața la pământ; nu putea să facă absolut nimic și era paralizat. Mândria, aroganța, îngâmfarea, neprihănirea de sine și importanța pe care și-o dădea la început au dispărut în clipa aceea. Dumnezeu nici măcar nu i S-a arătat lui Pavel în persoana Sa reală; doar lumina Sa a strălucit asupra lui, iar când Pavel a văzut-o, acesta a fost rezultatul; acesta a fost impactul pe care l-a avut asupra lui. Acesta a fost punctul de cotitură al lui Pavel. Dacă nu ar fi existat un context unic în spatele acestui punct de cotitură sau dacă nu ar fi fost un caz special, atunci pentru o persoană obișnuită, cu umanitate și conștiință, care urmărește lucruri pozitive și care urmărește adevărul, ar fi un lucru bun, deoarece atunci când o persoană Îl vede pe Dumnezeu, asta influențează lucrurile pe care le urmărește întreaga viață. Judecând după ce este consemnat în Biblie, de-a lungul veacurilor, rareori o persoană L-a auzit pe Dumnezeu vorbind. Iov L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i într-o furtună, după ce l-a încercat. Iov și-a petrecut întreaga viață căutând să se supună rânduielilor lui Dumnezeu și să-I înțeleagă suveranitatea, dar nu L-a văzut până la șaptezeci de ani; doar I-a experimentat suveranitatea. Totuși, Iov a avut credința pe care a avut-o. Când L-a auzit cu urechile lui pe Dumnezeu vorbindu-i, oare acesta nu a fost un mare punct de cotitură în credința lui? (Ba da, a fost.) Acest punct de cotitură a fost o înălțare, un punct în care credința lui a sporit și mai mult. I-a confirmat și mai mult că toată lucrarea pe care a făcut-o în oameni Dumnezeul în care credea și căruia I se supunea a fost corectă și bună și că oamenii ar trebui să I se supună. Nu a fost un punct de cotitură neînsemnat, așa cum experimentează omul obișnuit, unde trece treptat de la o credință plină de îndoială la credința adevărată, lipsită de îndoială. A fost mai degrabă o înălțare prin care credința lui a atins un plan superior. În ceea ce-l privește pe Pavel, ce punct de cotitură ar fi trebuit să provoace apariția lui Dumnezeu sub forma doborârii lui la pământ? Cu siguranță nu înălțare, pentru că el nu a crezut în Dumnezeu înainte de asta, așa că nu se putea numi înălțare. Așadar, ce impact a avut asupra lui? Și acest lucru este legat de lucrurile pe care le urmărea. Spuneți-Mi. (Pentru a-și păstra viața, Pavel a vrut să muncească răspândind Evanghelia pentru a-și ispăși păcatele.) Exact așa este. În plus, îi era frică de moarte și era foarte șiret. Când a aflat că Isus pe care L-a persecutat era de fapt Dumnezeu, s-a speriat de moarte și s-a gândit: „Ce ar trebui să fac? Nu pot decât să ascult ordinele Domnului, altfel voi muri!” Din acel moment, a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și a început să muncească răspândind Evanghelia pentru a-și ispăși păcatele. S-a gândit: „Dacă am cu adevărat succes în răspândirea Evangheliei și Domnul Isus e mulțumit, s-ar putea chiar să primesc o cunună și o recompensă!” Acestea erau calculele din adâncul inimii lui. Credea că în sfârșit găsise o șansă mai bună de a obține binecuvântări. Pavel a acceptat însărcinarea dată de Domnul pentru a-și ispăși păcatele și a-și salva viața; acestea erau intenția și obiectivul din spatele faptului că a crezut în Domnul și L-a acceptat. De când L-a întâlnit pe Domnul Isus pe drumul spre Damasc și a fost doborât, a avut un punct de cotitură care a marcat un nou început pentru lucrurile pe care le urmărea și pentru viața lui de credință în Dumnezeu. Acest nou început a fost pozitiv sau negativ? (A fost negativ.) El nu a recunoscut dreptatea lui Dumnezeu și a acceptat însărcinarea dată de Domnul Isus folosind o metodă de tranzacționare care a fost și mai șireată, incalificabilă și înșelătoare, doar pentru că se temea de măreția lui Dumnezeu și îi era frică să nu fie doborât. Acest lucru este și mai dezgustător. Totuși, nu acesta este scopul părtășiei Mele de astăzi. Din punctul de cotitură al lui Pavel după ce a întâlnit marea lumină a lui Dumnezeu și din diferitele moduri în care s-a manifestat, putem vedea clar pe ce cale se afla Pavel și ce fel de persoană arăta esența naturii sale. Aceste lucruri sunt complet clare.

De când a fost doborât, Pavel a crezut că Domnul Isus Hristos exista și că Domnul Isus Hristos era Dumnezeu. Dumnezeul în care credea Se transformase instantaneu din Dumnezeu din Ceruri în Domnul Isus Hristos – Se schimbase în Dumnezeu de pe pământ. Din acel moment, el nu a putut refuza însărcinarea dată de Domnul Isus și a început să muncească neclintit pentru Dumnezeul întrupat – Domnul Isus. Desigur, obiectivul muncii lui era, în parte, să fie absolvit de păcate, dar și ca să-și satisfacă dorința de a fi binecuvântat și să obțină destinația pe care și-o dorea. Când Pavel a spus: „prin voia lui Dumnezeu”, cuvântul „Dumnezeu” se referea la Iahve sau la Isus? A devenit puțin confuz și s-a gândit: „Cred în Iahve, deci de ce am fost doborât de Isus? De ce Iahve nu L-a împiedicat pe Isus, când m-a doborât? Mai exact, care dintre Ei este Dumnezeu?” Nu-și putea da seama. În orice caz, nu avea să-L considere niciodată pe Domnul Isus ca fiind Dumnezeul lui. Chiar dacă L-a recunoscut verbal, în inima lui, exista în continuare îndoială. Cu trecerea timpului, s-a întors treptat la credința că „doar Iahve este Dumnezeu”, deci în toate epistolele lui ulterioare, când a scris „prin voia lui Dumnezeu”, cuvântul „Dumnezeu” probabil se referea în principal la Iahve Dumnezeu. Întrucât Pavel nu a afirmat niciodată clar că Domnul Isus este Iahve, L-a văzut mereu pe Domnul Isus drept Fiul lui Dumnezeu, s-a referit mereu la El drept Fiul și nu a spus niciodată precum „Fiul și Tatăl sunt unul”, asta dovedește că Pavel nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus ca fiind singurul Dumnezeu adevărat; avea îndoieli și credea doar pe jumătate. Analizând această părere pe care o avea despre Dumnezeu și metoda lui de urmărire, Pavel nu a fost o persoană care urmărea adevărul. Nu a înțeles niciodată taina întrupării și nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus ca fiind singurul Dumnezeu adevărat. De aici, nu este greu de observat că Pavel era un om care venera puterea și era alunecos și viclean. Ce ne arată despre credința lui faptul că Pavel venera ticăloșia, puterea și statutul? Avea credință adevărată? (Nu.) Nu avea credință adevărată, deci Dumnezeul pe care Îl definea în inima lui exista cu adevărat? (Nu.) Atunci de ce a continuat să călătorească, să se istovească și să lucreze pentru Domnul Isus Hristos? (Era controlat de intenția lui de a fi binecuvântat.) (Îi era teamă să nu fie pedepsit.) Ne-am întors din nou în acest punct. Pentru că se temea să nu fie pedepsit și pentru că avea un spin în trup pe care nu putea să-l scoată, așa că trebuia să călătorească mereu și să lucreze, ca nu cumva ghimpele din carne să-l doară mai mult decât putea suporta. Din aceste manifestări ale lui, din cuvintele lui, din reacția față de ceea ce s-a întâmplat pe drumul spre Damasc și din efectul pe care l-a avut asupra lui, ulterior, doborârea pe drumul spre Damasc, putem vedea că nu avea deloc credință în inima lui; putem fi mai mult sau mai puțin siguri că era un neîncrezător și un ateu. Perspectiva lui era: „Oricine are putere, în acela voi crede. Oricine are putere și poate să mă subjuge, pentru acela voi face comisioane și tot ce-mi stă în putință. Oricine îmi poate da o destinație, o cunună și îmi poate satisface dorința de a fi binecuvântat, pe acela îl voi urma. Îl voi urma până la sfârșit.” Cine era Dumnezeu în inima lui? Oricine putea fi Dumnezeul lui, atât timp cât era mai puternic decât el și îl putea subjuga. Nu aceasta era natura-esență a lui Pavel? (Ba da.) Așadar, cine a fost entitatea în care a crezut în cele din urmă și care a fost capabilă să-l doboare pe drumul spre Damasc? (Domnul Isus Hristos.) „Domnul Isus Hristos” a fost numele pe care l-a folosit, dar entitatea în care credea cu adevărat era Dumnezeul din inima lui. Unde este Dumnezeul lui? Dacă l-ai întreba: „Unde este Dumnezeul tău? Este El în Ceruri? Este El printre toate lucrurile create? Este Cel care este suveran asupra întregii omeniri?”, el ar spune: „Nu, Dumnezeul meu este pe drumul spre Damasc.” Acesta era cu adevărat Dumnezeul lui. Oare motivul pentru care Pavel a fost capabil să treacă de la a-L persecuta pe Domnul Isus Hristos la a lucra, a se istovi și chiar a-și sacrifica viața pentru Domnul Isus Hristos – motivul pentru care a reușit să facă o schimbare atât de mare – a fost o schimbare în credința lui? A fost acela că i-a fost trezită conștiința? (Nu.) Atunci care a fost motivul? Ce s-a schimbat? Sprijinul lui psihologic s-a schimbat. Înainte, sprijinul lui psihologic era în Ceruri; era doar un lucru lipsit de substanță și nedeslușit. Dacă ar fi fost înlocuit cu Isus Hristos, Pavel L-ar fi considerat prea neînsemnat – Isus era doar un om obișnuit, nu putea fi un sprijin psihologic – iar Pavel avea și mai puțină considerație pentru personajele religioase celebre. Pavel voia numai să găsească pe cineva pe care se putea baza, care era capabil să-l subjuge și să-l binecuvânteze. Credea că entitatea pe care a întâlnit-o pe drumul spre Damasc era cea mai puternică și că era cea în care trebuia să creadă. Sprijinul lui psihologic s-a schimbat în același timp cu credința lui. Pe baza acestui lucru, Pavel a crezut cu adevărat în Dumnezeu sau nu? (Nu.) Să rezumăm, acum, într-o propoziție, ce a influențat lucrurile pe care Pavel le-a urmărit și calea pe care era. (Sprijinul său psihologic.) Atunci, cum ar trebui să definim al șaptelea păcat al lui Pavel? În toate privințele, credința lui Pavel era un sprijin psihologic; era lipsită de substanță și nedeslușită. A fost un neîncrezător și un ateu până la capăt. De ce un ateu și un neîncrezător ca el nu a lăsat în urmă lumea religioasă? În primul rând, în închipuirea lui nedeslușită exista problema destinației. În al doilea rând, exista problema de a avea un tichet de masă în viață. Faima, câștigul, statutul și un tichet de masă erau lucrurile pe care le urmărea în viața aceasta, iar ideea de a avea o destinație în lumea care va veni era o alinare pentru el. Aceste lucruri constituie fiecare rădăcină și sprijin din spatele lucrurilor pe care astfel de oameni le urmăresc și le afișează și al căii pe care merg. Din această perspectivă, ce era Pavel? (Un neîncrezător. Credea într-un Dumnezeu nedeslușit.) (Un ateu.) Este corect să spunem că era un ateu și că era un neîncrezător și un oportunist, care stătea ascuns în creștinism. Dacă îl numești doar un fariseu, nu este prea puțin? Dacă te uiți la epistolele pe care le-a scris Pavel și vezi că, la suprafață, ele spun „prin voia lui Dumnezeu”, ai putea să presupui că Pavel Îl considera pe Dumnezeu din Ceruri drept Cel mai înalt și că, doar din cauza închipuirilor oamenilor sau pentru că erau ignoranți și nu-L înțelegeau pe Dumnezeu, L-au împărțit pe Dumnezeu în trei niveluri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și că aceasta este doar nesăbuința omului și nu este o problemă foarte gravă, pentru că întreaga lume religioasă gândește în felul acesta. Totuși, acum, după ce am analizat asta, așa stau lucrurile? (Nu.) Pavel nici măcar nu a recunoscut existența lui Dumnezeu. Acesta este un ateu și un neîncrezător și ar trebui să fie pus în aceeași categorie cu ateii și non-credincioșii.

Am terminat de rezumat cele șapte păcate ale lui Pavel. Oferiți-Mi un rezumat rapid al acestora. (Primul păcat este că Pavel a tratat urmărirea unei cunune a dreptății și urmărirea binecuvântărilor drept obiective potrivite; al doilea este că Pavel și-a tratat închipuirile și lucrurile pe care le considera corecte în propriile noțiuni drept adevărul și le-a predicat peste tot, inducându-i în eroare pe oameni; al treilea este că Pavel și-a tratat darurile și cunoștințele drept viață; al patrulea este că Pavel a negat identitatea și esența Domnului Isus Hristos și a negat lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus; al cincilea este că Pavel a predicat „Mă așteaptă cununa dreptății” și i-a instigat fățiș pe oameni și i-a indus în eroare, determinându-i să încerce să forțeze mâna lui Dumnezeu, să clameze împotriva Lui și să I se opună; al șaselea este că Pavel credea că, pentru el, a trăi era Hristos. A negat adevărurile pe care le-a exprimat Domnul Isus, I-a înlocuit cuvintele cu ale sale și i-a făcut pe oameni să le practice și să adere la ele. Al șaptelea păcat al lui Pavel este că a tratat credința în Dumnezeu drept un sprijin psihologic și a fost un ateu și un neîncrezător până la capăt.) Analiza noastră a acestor probleme ale lui Pavel este atât de detaliată, încât poate face pe oricine îl venerează pe Pavel să-și vină-n fire. Acesta este un lucru însemnat. Dintre aceste firi și esențe pe care le-a afișat și manifestat Pavel și dintre metodele lui de urmărire, care are o legătură evidentă cu voi? (Toate.) Primul păcat este tratarea urmăririi unei cununi a dreptății și urmărirea binecuvântărilor drept obiective potrivite. De ce spun că acest lucru este greșit și că oamenii ar trebui să reflecteze asupra lui și să-l schimbe? Când Pavel a urmărit o cunună a dreptății, când a urmărit binecuvântările și când a căutat să intre în Împărăția Cerurilor, el a considerat urmărirea acestor beneficii ca fiind potrivită. Așadar, ce lucruri afișați și ce manifestări aveți în viața reală, care se potrivesc acestei stări? (Uneori caut să fac lucrări importante și să contribui la casa lui Dumnezeu. Cred că, dacă urmăresc aceste lucruri, Dumnezeu mă va desăvârși în cele din urmă. Tratez lucrarea pe care o fac și îndatoririle pe care le îndeplinesc ca pe o listă de realizări.) Asta pe de o parte. Să tratezi îndatoririle pe care le îndeplinești ca pe o listă de realizări este același lucru cu a urmări o cunună a dreptății; este același fel de lucru; este aceeași stare. Pentru asta lucrezi și suferi. Asta dirijează sursa și motivația suferinței tale. Dacă aceste lucruri nu te-ar dirija, nu ai avea deloc energie; ai fi complet istovit. Mai vrea să spună cineva ceva? (Să tratez momente din trecut, când am renunțat la lucruri, m-am istovit, am suferit, am fost arestat și am petrecut timp în închisoare și astfel de lucruri drept capital personal și o bază și motiv pentru a fi binecuvântat.) Aceasta este doar o descriere. Care este starea de bază aici? Ce fel de situație te face să te prăbușești în starea aceasta? Nu ai gândi așa fără motiv. E imposibil să gândești mereu în felul acesta când mănânci, dormi sau faci lucruri în viața cotidiană. Trebuie să știi ce contexte și situații te-au adus în această stare. Spune-Mi. (Când sunt puțin eficient în îndatoririle mele, cred că am călătorit pentru Dumnezeu, că m-am sacrificat pentru El, că am trudit și am făcut multe pentru El. Exact ca Pavel, cred că m-am luptat lupta cea bună pentru Dumnezeu și am avut o contribuție. Atunci se ivesc ambițiile și dorințele mele.) De fapt, inițial nu erai lipsit de ambiții și dorințe; ele erau ascunse în inima ta încă de la început, iar acum ies la suprafață și se dezvăluie. Când se întâmplă asta, nu mai ești umil, cuvintele tale nu sunt indirecte și devii încrezut. Părerile incorecte ale lui Pavel se aflau la rădăcina tuturor lucrurilor pe care le făcea. Întrucât părerile de la baza credinței lui în Dumnezeu erau greșite, asta a făcut ca sursa acțiunilor sale să fie greșită. Totuși, el nu și-a dat seama de acest lucru și chiar a crezut că era adecvat, așa că a urmărit lucruri într-o direcție incorectă. Asta a făcut ca rezultatul lucrurilor pe care le urmărea să fie opusul a ceea ce a intenționat; ele nu au avut un rezultat bun și el nu a câștigat adevărul. Oamenii din ziua de azi sunt la fel. Dacă părerile și direcția care îți îndrumă urmărirea sunt mereu greșite, dar le tratezi în continuare ca pe niște metode corecte de urmărire, atunci ce vei câștiga, în cele din urmă? Probabil că acest lucru îți va dezamăgi sau accentua natura. De exemplu, dacă Dumnezeu te binecuvântează într-un mod deosebit sau îți oferă ceva numai ție, te vei gândi: „Uite, Dumnezeu a fost milostiv cu mine. Asta dovedește că El aprobă tot ce am făcut. Dumnezeu a acceptat toate aceste lucruri. Sacrificiile și efortul meu nu au fost în zadar. Dumnezeu nu-i tratează nedrept pe oameni.” Așa înțelegi faptul că Dumnezeu nu-i tratează nedrept pe oameni, binecuvântările Lui și acceptarea, dar această înțelegere este greșită și deformată. Acum, cheia este cum să transformi aceste intenții, păreri și lucruri pe care le urmărești, care sunt greșite și deformate, în păreri și gânduri corecte și pure. Numai dacă faci lucrurile conform gândurilor și părerilor corecte înseamnă că practici adevărul și este singura cale prin care poți obține adevărul. Aceasta este cheia.

Ascultând frecvent predici, oamenii încep acum să se autoanalizeze și să se evalueze după cuvintele lui Dumnezeu. Încep să recunoască problemele pe care le au în îndeplinirea îndatoririlor și sunt capabili să detecteze stări anormale, dorințe extravagante și dezvăluiri ale corupției din ei. Nu sunt complet lipsiți de percepție. Singura problemă este că, atunci când își dau seama că sunt în starea greșită sau că dezvăluie corupție, nu se pot stăpâni și nu caută adevărul ca să înlăture aceste lucruri. Uneori trăiesc conform filosofiilor satanice, fără să ofenseze pe nimeni și cred că sunt destul de buni. Totuși, ei nu s-au schimbat cu adevărat în niciun fel; își irosesc zilele într-o stare de confuzie și, drept urmare, nu au nicio mărturie reală bazată pe experiență despre care să vorbească, deși ei cred în Dumnezeu de zece ani, și se simt rușinați. Problema esențială care trebuie să fie rezolvată acum este felul în care să-ți schimbi direcția incorectă a lucrurilor pe care le urmărești. Îți este clar că este corectă calea urmăririi adevărului, totuși insiști să urmărești faima, câștigul și statutul. Cum poate fi schimbată această problemă, astfel încât să poți să pășești pe calea urmăririi adevărului? Aceasta este o problemă reală pe care credincioșii trebuie s-o rezolve. Ar trebui să aveți părtășie adesea despre felul în care experimentați lucrarea lui Dumnezeu și să vedeți cine are mărturie bazată pe experiența urmăririi adevărului și a cui mărturie bazată pe experiență este bună, apoi s-o acceptați și să urmați exemplul, astfel încât să puteți beneficia de pe urma ei și să vă eliberați de constrângerile firii voastre corupte. Nu este ușor să mergi pe calea urmăririi adevărului – trebuie să te înțelegi pe tine însuți, nu doar fărădelegile tale; cel mai important lucru este să-ți înțelegi firea coruptă, ce este în neregulă cu preferințele tale și cu lucrurile pe care le urmărești și ce consecințe ar putea rezulta. Acesta este cel mai important lucru. Majoritatea oamenilor urmăresc faima, câștigul și statutul. În fiecare zi, ei se gândesc cum să devină conducători, cum să-i facă pe alți oameni să-i admire, cum pot să se dea în spectacol și cum să trăiască o viață demnă. Dacă oamenii sunt incapabili să reflecteze asupra acestor lucruri, nu pot vedea clar esența unei astfel de vieți și continuă să înainteze confuzi până cine știe câți ani mai târziu, când ajung la un zid, se împiedică și, în sfârșit, își vin în fire, oare asta nu va întârzia chestiunea importantă a evoluției lor în viață? Doar dacă își privesc clar propria fire coruptă și calea pe care au ales-o, oamenii pot să pășească pe calea urmăririi adevărului. Dacă acesta este efectul pe care vor să-l obțină, nu este crucial să se înțeleagă pe ei înșiși? Unii nu se înțeleg pe ei înșiși câtuși de puțin, totuși înțeleg clar cele mai mici detalii ale problemelor celorlalți și au un discernământ deosebit. Așadar, când îi discern pe ceilalți, de ce nu folosesc acest lucru ca pe o oglindă ca să se analizeze pe ei înșiși? Dacă spui mereu că alți oameni sunt aroganți, se cred neprihăniți, sunt înșelători și nu se supun adevărului, dar nu poți vedea că tu ești la fel, atunci ai necazuri. Dacă nu-ți percepi niciodată problemele și, indiferent cât de multe predici despre adevăr auzi, deși înțelegi ce auzi, nu te evaluezi prin prisma lor, nu ești dispus să-ți examinezi starea și ești incapabil să te ocupi cu seriozitate de problemele tale și să le rezolvi, atunci nu vei avea pătrundere în viață. Dacă oamenii sunt mereu incapabili să pătrundă în adevărurile-realități, oare nu vor avea un gol în inimile lor? Nu vor simți ce lucrare a făcut Dumnezeu în ei, ca și cum nu ar avea deloc percepție. Vor fi mereu într-o stare încețoșată, iar lucrurile pe care le urmăresc nu vor fi îndreptate spre un obiectiv sau într-o direcție corectă. Vor urmări lucruri doar conform propriilor preferințe și vor merge pe propria cale. Exact ca Pavel, dând importanță doar urmăririi recompenselor și a unei cununi și fără să accepte sau să practice deloc adevărul. Dacă mintea ta este mereu într-o stare nedeslușită și tu nu ai o cale corectă de a urmări, atunci nu ai obținut niciun efect după ce ai ascultat părtășii mai mulți ani, iar adevărata cale nu a prins niciodată rădăcini în inima ta. Deși s-ar putea să știi cum să vorbești despre multe doctrine, asta nu poate deloc să-ți înlăture starea negativă sau firea coruptă. Când întâlnești orice fel de dificultate, doctrinele pe care le înțelegi nu te vor ajuta să o depășești sau să treci cu ușurință prin ea; nu te vor ajuta să-ți schimbi sau să-ți corectezi starea, nu-ți vor permite să trăiești cu un simț al conștiinței, nu-ți vor da libertate și descătușare sau nu te vor împiedica să fii constrâns de ceva. Nu ai mai fost niciodată într-o astfel de stare, așadar asta dovedește că, în mod fundamental, nu ai pătruns în adevărurile-realități. Dacă vrei să pătrunzi în adevărurile-realități, să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, să obții credință adevărată în Dumnezeu, să-L cunoști și să fii sigur că există cu adevărat, atunci trebuie să-ți evaluezi starea prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu și apoi să găsești o cale de practicare și de pătrundere în cuvintele lui Dumnezeu. Unii Îi citesc cuvintele și vor să se evalueze prin prisma lor, dar, oricât încearcă, nu sunt capabili s-o facă. De exemplu, când Dumnezeu dezvăluie că firea omului este prea arogantă, ei se gândesc: „Sunt foarte umil și nu ies în evidență. Nu sunt arogant.” Ce este această aroganță despre care vorbește Dumnezeu? Este un fel de fire, nu manifestarea unei personalități trufașe sau a vorbi pe un ton ridicat sau într-un mod deosebit de încrezut. Mai degrabă, se referă la ceva din firea ta – este o fire în care nu cedezi la nimic și ești disprețuitor, te uiți de sus și nu-ți pasă deloc de nimic. Ești arogant, îngâmfat, neprihănit de sine, consideri mereu că ești capabil și nu asculți de nimeni. Chiar dacă auzi cuvintele adevărului, nu-ți pasă de ele și consideri adevărul ca fiind lipsit de importanță. Nu crezi că este o problemă când dezvălui o fire coruptă și chiar crezi că nimeni nu este ca tine, consideri mereu că ești mai bun decât toți ceilalți și cerându-le să asculte de tine. Aceasta este o persoană arogantă, neprihănită de sine. Astfel de oameni nu au deloc intrare în viață și nici adevăruri-realități.

Cum ar trebui să se evalueze dacă o persoană are adevărurile-realități? Desigur, o evaluare precisă trebuie să fie făcută conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai întâi, uită-te dacă te poți înțelege cu adevărat și dacă-ți poți înțelege cu adevărat firea coruptă. De exemplu, este firea ta arogantă? Dezvălui o fire arogantă când faci ceva? Dacă nu știi, atunci ești o persoană care nu se înțelege pe sine. Dacă un om nu-și poate vedea clar starea, nu-și înțelege deloc corupția pe care o dezvăluie, nu-și bazează cuvintele și acțiunile pe adevăr, nu are discernământ în situațiile pe care le întâlnește și aplică orbește regulile când privește orice chestiune, dar nu știe dacă este corect sau greșit, atunci este un om care nu înțelege deloc adevărul. Dacă înțelegi adevărul, vei fi capabil să te înțelegi pe tine însuți, să știi că ai o fire arogantă, să-ți discerni adevărata stare, să te căiești și să te schimbi cu adevărat și să știi cum să practici adevărul. Totuși, dacă nu urmărești adevărul, dacă nu înțelegi deloc partea practică a adevărului cuvintelor lui Dumnezeu, nu reflectezi asupra esențelor corupte ale oamenilor pe care le dezvăluie Dumnezeu sau nu te compari cu ei, atunci vei fi pentru totdeauna o persoană confuză. Doar adevărul poate să-ți ofere discernământ și să te facă să fii capabil să diferențiezi între corect și greșit și negru și alb; doar adevărul te poate face să fii deștept și rațional, îți poate oferi înțelepciune și abilitatea de a distinge clar între lucrurile pozitive și cele negative. Dacă nu poți distinge clar între aceste lucruri, vei fi mereu o persoană confuză; vei fi mereu într-o stare de confuzie, neștiință și neclaritate. Astfel de oameni nu au cum să înțeleagă adevărul și, indiferent de cât de mulți ani cred în Dumnezeu, sunt în continuare incapabili să pătrundă în adevărurile-realități. Dacă munca lor nu este conform standardelor, atunci nu rămâne decât să fie eliminați. De exemplu, o persoană foarte celebră face ceva și majoritatea oamenilor îl văd ca pe un lucru bun, dar dacă îl privește cineva care înțelege adevărul, va avea discernământ și va stabili că, în acțiunile sale, sunt ascunse intenții rele – că aceasta este bunătate falsă, sunt trucuri și înșelăciune și că numai o persoană rea sau un diavol-rege ar putea să facă așa ceva. Ce stă la baza acestei afirmații? Esența acestui „lucru bun” a fost stabilită conform adevărului. Orice ar spune alți oameni, doar dacă folosești adevărul pentru a-l evalua, poți să îi vezi clar esența: dacă este bun, atunci este bun; dacă este rău, atunci este rău. Evaluarea conform cuvintelor lui Dumnezeu va fi absolut precisă. Totuși, dacă nu înțelegi adevărul, vei începe să ai noțiuni și vei spune: „De ce este expusă și condamnată pentru că a făcut un lucru bun? Nu este tratată corect!” Așa vei evalua situația. Adevărul nu este baza în care evaluezi această chestiune, ci, mai degrabă, lucruri închipuite de mintea ta. Dacă privești mereu lucrurile conform noțiunilor și închipuirilor omenești, nu vei fi niciodată capabil să vezi clar esența problemelor; doar vei fi indus în eroare de aparențe. Când nu ai adevărul, indiferent la ce te uiți, perspectiva ta va fi întotdeauna confuză, tulbure, încețoșată și neclară, totuși tu crezi că înțelegi și ești profund în gândire. Aceasta este o lipsă a cunoașterii de sine. De exemplu, dacă Dumnezeu spune că un om este rău și ar trebui să fie pedepsit, dar tu spui că este o persoană bună și a făcut lucruri bune, nu cumva cuvintele tale sunt complet opuse și contrare cuvintelor lui Dumnezeu? Asta se întâmplă când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au discernământ. Unii cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu înțeleg adevărul. Nu sunt meticuloși în nicio chestiune și există multe lucruri pe care nu le pot vedea clar. Sunt ușor induși în eroare de conducători falși și antihriști; orice situație apare, atât timp cât există un om rău care provoacă o tulburare, ei se zăpăcesc și, fără să-și dea seama, vorbesc așa cum ar face-o omul rău. Doar atunci când omul rău este expus și dezvăluit, ei își vin în fire. Astfel de oameni trăiesc adesea într-o stare mentală de inconștiență, iar esența lor este aceea a unei persoane confuze. Astfel de oameni nu au deloc calibru; nu numai că nu înțeleg adevărul, dar pot fi induși în eroare în orice moment, așa că nu au cum să pătrundă în adevărurile-realități. Fiecare biserică are câțiva astfel de oameni – când un conducător fals lucrează, ei îl urmează; când un antihrist îi induce în eroare pe oameni, ei îl urmează. Pe scurt, ei vor urma conducătorul oricine ar fi el; sunt ca o femeie care-și urmează soțul în tot ceea ce face. În cazul în care conducătorul este o persoană bună, atunci vor urma o persoană bună; în cazul în care conducătorul este o persoană rea, atunci vor urma o persoană rea. Nu au opinii sau puncte de vedere proprii. Prin urmare, să nu te aștepți ca o astfel de persoană să fie capabilă să înțeleagă adevărul sau să pătrundă în realitate. Deja este bine că poate să muncească puțin. Duhul Sfânt lucrează în oamenii care iubesc adevărul. Oamenii care iubesc adevărul sunt cu toții oameni de calibru, care sunt cel puțin capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, predicile și părtășiile casei lui Dumnezeu. Oricât de multe erezii și falsități diseminează și răspândește lumea religioasă și indiferent în ce fel forțele rele ale antihriștilor hulesc, condamnă și persecută biserica, oamenii care iubesc adevărul au în continuare convingerea despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și cred că predicile, părtășia și mărturia bazată pe experiență, din casa lui Dumnezeu, sunt în conformitate cu adevărul și sunt mărturii reale. Asta înseamnă să ai abilitate de înțelegere. Dacă realizezi că toate cuvintele pe care le rostește Dumnezeu sunt adevărul și viețile-realități pe care oamenii ar trebui să le aibă, această realizare dovedește că deja înțelegi o parte a adevărului. Dacă înțelegi că toate adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu sunt lucruri pozitive și sunt adevăruri-realități și ești sigur că așa stau lucrurile și recunoști sută la sută că așa stau lucrurile, atunci înțelegi lucrarea lui Dumnezeu. Nu este ușor să înțelegi adevărul; este un lucru pe care doar oamenii luminați de Duhul Sfânt îl pot realiza. Cei care înțeleg realmente adevărul deja recunosc în adâncul inimilor lor că tot ce a făcut Dumnezeu este pozitiv, că totul e adevăr și că totul este atât de valoros pentru omenire. Oamenii care înțeleg realmente adevărul pot vedea clar că tot ce face parte din lumea non-credincioșilor este negativ și se opune adevărului. Oricât de bine ar suna teoriile lor, acestea îi induc în eroare și-i rănesc pe oameni. Tot ce face Dumnezeu este pozitiv, este adevăr și este mântuire pentru oameni. Tot ce fac Satana și diavolii este negativ, eronat și absurd și-i induce în eroare și-i rănește pe oameni; este exact opusul a ceea ce face Dumnezeu. Dacă acest lucru îți este complet clar, atunci ai discernământ. Dacă, de asemenea, ești capabil să urmărești adevărul, să accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să te înțelegi pe tine însuți prin cuvintele lui Dumnezeu și să te evaluezi pe baza lor, să-ți vezi corupția așa cum este ea cu adevărat, să înlături firile corupte pe care le dezvălui în toate circumstanțele pe care Dumnezeu le creează pentru tine și, în cele din urmă, ești capabil nu doar să te înțelegi pe tine însuți, ci și să ai discernământ față de ceilalți și poți discerne între cine crede cu adevărat în Dumnezeu, cine este neîncrezător, cine este conducător fals, cine este antihrist și cine-i induce în eroare pe oameni – dacă ești capabil să evaluezi și să discerni clar aceste lucruri – înseamnă că înțelegi adevărul și ai o parte din realitate. Să spunem, de exemplu, că rudele sau părinții tăi sunt credincioși în Dumnezeu și, din cauza faptelor rele, a tulburărilor create sau a neacceptării adevărului, ei sunt îndepărtați. Totuși, tu nu ai discernământ în ceea ce-i privește, nu știi de ce au fost îndepărtați, ești deosebit de supărat și te plângi mereu că nu are iubire casa lui Dumnezeu și că nu este corectă față de oameni. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul, apoi să evaluezi exact, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, ce fel de oameni sunt aceste rude. Dacă realmente înțelegi adevărul, vei fi capabil să-i definești cu precizie și, vei vedea că tot ce face Dumnezeu este corect și că este un Dumnezeu drept. Atunci, nu vei avea nicio nemulțumire, vei fi capabil să te supui rânduielilor lui Dumnezeu și nu vei încerca să-ți aperi rudele sau părinții. Aici, ideea nu este să rupi legăturile de rudenie, ci doar să definești ce fel de oameni sunt și să procedezi astfel încât să ai discernământ în ceea ce-i privește și să afli motivul pentru care au fost eliminați. Dacă aceste lucruri sunt cu adevărat clare în inima ta și punctele tale de vedere sunt corecte și în conformitate cu adevărul, atunci vei putea sta de aceeași parte cu Dumnezeu, iar punctele tale de vedere asupra chestiunii vor fi pe deplin compatibile cu cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ești capabil să accepți adevărul și să privești oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și ești încă de partea relațiilor și perspectivelor trupești când îi privești pe oameni, atunci nu vei fi niciodată capabil să te lepezi de această relație trupească și îi vei trata în continuare pe acești oameni ca pe rudele tale, mai apropiați chiar decât frații și surorile tale din biserică, situație în care va exista o contradicție între cuvintele lui Dumnezeu și punctele tale de vedere în ceea ce privește familia ta în această chestiune – chiar un conflict și, în astfel de circumstanțe, ți-ar fi imposibil să stai de partea lui Dumnezeu și ai avea noțiuni și neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii vor să ajungă să fie compatibili cu Dumnezeu, în primul rând, viziunile lor asupra lucrurilor trebuie să fie conforme cuvintelor lui Dumnezeu; ei trebuie să fie capabili să privească oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să accepte că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul și să poată lăsa deoparte noțiunile tradiționale ale omului. Indiferent de persoana sau problema cu care te confrunți, trebuie să poți menține aceleași perspective și viziuni ca Dumnezeu, iar acestea trebuie să fie în armonie cu adevărul. Astfel, perspectivele tale și felul în care îi abordezi pe oameni nu vor fi ostile față de Dumnezeu, iar tu vei putea să I te supui și să fii compatibil cu El. Astfel de oameni nu s-ar mai putea împotrivi vreodată lui Dumnezeu; ei sunt exact oamenii pe care Dumnezeu Își dorește să-i câștige.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.