Doar cu frică de Dumnezeu poți păși pe calea mântuirii (Partea a doua)

Care este diferența dintre cărturarii și fariseii care au crezut în Dumnezeu în Epoca Legii și pastorii, prezbiterii, părinții și episcopii capelelor creștine și catolice moderne? Cu alte cuvinte, care este diferența dintre a crede în Iahve și a crede în Isus? În afară de numele în care cred ei, care este diferența? La ce au ținut cei care au crezut în Iahve? Care a fost metoda lor de credință? (Ei au respectat legea și poruncile.) Au înțeles ei lucrarea Duhului Sfânt? Au înțeles ei calea de a-și purta crucea? (Nu au înțeles-o.) Știau că Dumnezeu este adevărul, calea și viața? Aveau ei un astfel de concept? Știau mesajele pe care credincioșii în Isus le-au auzit? (Nu le știau.) Cum îi văd cei care cred în Isus? (Erau înapoiați, conservatori și nu au ținut pasul cu lucrarea Duhului Sfânt.) Principalul lucru este că nu au ținut pasul cu lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus că Mesia va veni, iar când a venit în trup, a fost numit Isus Hristos. Ei nu L-au acceptat, împotrivindu-I-se cu încăpățânare. Nu au recunoscut că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat și L-au răstignit. Au rămas în urmă și au fost eliminați de Epoca Harului. Ei nu cunoșteau mesajele Epocii Harului, cum ar fi răscumpărarea, mântuirea crucii și căința. Nu e asta o diferență? (Ba da.) Deci, despre ce vorbesc cei din Epoca Harului? Care este diferența dintre ei și credincioșii Epocii Legii? Ce altceva știu ei? În primul rând, uitându-ne la citirea Bibliei, ei citeau Vechiul și Noul Testament; uitându-ne la numele lui Dumnezeu în care cred, ei nu se mai referă la Dumnezeu doar ca Iahve, numindu-L în primul rând Isus Hristos. Ce practică ei? Spovedania și căința, îndelunga suferință și smerenia; sunt iubitori, respectă poruncile, își poartă crucea, merg pe calea suferinței crucii și așteaptă cu nerăbdare să se înalțe la cer după moarte. În multe privințe, sunt diferiți de credincioșii în Dumnezeu din Epoca Legii. Ei vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt și despre a fi umpluți de Duhul Sfânt și conduși de El; vorbesc despre rugăciune, despre a acționa în numele Domnului Isus și a răspândi Evanghelia. Lucrurile despre care vorbesc sunt total diferite de cele din Epoca Legii, dar, în cele din urmă, ei primesc aceeași concluzie de la Dumnezeu ca și oamenii de credință evreiască – aparțin și ei unui grup religios. Ce fel de chestiune e aceasta? Acei farisei evrei, conducători ai preoților și cărturari ai Epocii Legii au crezut nominal în Dumnezeu, dar au întors spatele căii Lui și chiar L-au răstignit pe Dumnezeul întrupat. Ar fi putut, atunci, credința lor să fi câștigat aprobarea lui Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu îi desemnase deja drept oameni de credință iudaică, drept membri ai unui grup religios. Dumnezeu îi vede la fel pe cei care cred astăzi în Isus, ca membri ai unui grup religios, prin aceea că El nu îi recunoaște ca membri ai bisericii Sale sau credincioși în El. De ce ar condamna Dumnezeu lumea religioasă în acest fel? Pentru că tuturor membrilor grupurilor religioase, în special conducătorilor de nivel înalt ai diferitelor confesiuni, le lipsește o inimă cu frică de Dumnezeu și ei nici nu sunt adepți ai voii lui Dumnezeu. Toți sunt neîncrezători. Ei nu cred în întrupare, cu atât mai puțin acceptă adevărul. Nu caută, nu se interesează, nu examinează și nu acceptă niciodată lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă sau adevărurile pe care le exprimă El, ci merg direct la condamnarea și hulirea lucrării întrupării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Din asta, se poate vedea clar că ei pot crede, cu numele, în Dumnezeu, dar Dumnezeu nu îi recunoaște ca fiind credincioși în El; El spune că sunt răufăcători, că nimic din ceea ce fac ei nu are nici cea mai mică legătură cu lucrarea Sa de mântuire, că sunt non-credincioși care se află în afara cuvintelor Sale. De credeți în Dumnezeu așa cum credeți acum, nu va veni ziua când și voi veți fi reduși la adepți religioși? Credința în Dumnezeu din cadrul religiei nu poate dobândi mântuirea – de ce anume? Dacă nu puteți spune de ce se întâmplă acest lucru, asta arată că nu înțelegeți câtuși de puțin nici adevărul, nici intențiile lui Dumnezeu. Cel mai tragic lucru care se poate întâmpla cu credința în Dumnezeu este să fie redusă la religie și eliminată de către Dumnezeu. E un lucru de neînchipuit pentru om, iar cei care nu înțeleg adevărul nu pot vedea niciodată clar această chestiune. Spuneți-Mi, când o biserică s-a transformat treptat într-o religie în ochii lui Dumnezeu și a devenit o confesiune pe parcursul anilor mulți și îndelungați de la începuturile ei, sunt oamenii din ea obiecte ale mântuirii lui Dumnezeu? Sunt ei membri ai familiei Sale? (Nu.) Nu sunt. Pe ce drum merg acești oameni care, nominal, cred în adevăratul Dumnezeu, însă pe care El îi consideră a fi oameni religioși? Drumul pe care îl parcurg este unul pe care poartă steagul credinței în Dumnezeu, însă nu urmează niciodată calea Lui; este unul pe care cred în El, însă nu Îl venerează, ci chiar se leapădă de El; este unul pe care pretind a crede în Dumnezeu, însă I se împotrivesc, crezând, nominal, în numele lui Dumnezeu, în adevăratul Dumnezeu, dar închinându-se Satanei și diavolilor și implicându-se în operațiuni omenești și întemeind o împărăție independentă, omenească. Acesta e drumul pe care îl parcurg. Privind la drumul pe care îl parcurg, este evident că sunt o grămadă de neîncrezători, o bandă de antihriști, un grup de satane și diavoli care și-au propus în mod explicit să se împotrivească lui Dumnezeu și să-I perturbe lucrarea. Aceasta este esența lumii religioase. Un grup de astfel de oameni are ceva de-a face cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului? (Nu.) Odată ce credincioșii în Dumnezeu, oricât de mulți ar putea fi, au modul lor de credință definit de Dumnezeu drept confesiune sau grup, atunci și ei sunt definiți de Dumnezeu precum cei care nu pot fi mântuiți. De ce spun asta? Un grup fără lucrarea sau îndrumarea lui Dumnezeu, care nu I se supune și nu I se închină deloc, poate crede în mod nominal în Dumnezeu, dar preoții și prezbiterii din religie sunt cei pe care ei îi urmează și de care ascultă, iar preoții și prezbiterii din religie sunt, prin esența lor, satanici și ipocriți. Prin urmare, Satana și diavolii sunt cei pe care îi urmează și de care ascultă acei oameni. În inimile lor, ei practică credința în Dumnezeu, dar, de fapt, sunt manipulați de om, supuși orchestrărilor și stăpânirii omenești. Deci, în termeni esențiali, cei pe care ei îi urmează și de care ascultă sunt Satana și diavolii și forțele răului care se împotrivesc lui Dumnezeu și dușmanii lui Dumnezeu. Ar mântui Dumnezeu o bandă de oameni ca aceasta? (Nu.) De ce nu? Ei bine, sunt astfel de oameni capabili de căință? Nu; nu se vor căi. Ei se implică în operațiuni omenești și afaceri omenești sub steagul credinței în Dumnezeu, opunându-se planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, rezultatul final fiind că vor fi disprețuiți și respinși de Dumnezeu. E imposibil ca Dumnezeu să-i mântuiască pe acești oameni; ei sunt incapabili de căință și, deoarece au fost luați de Satana, Dumnezeu îi dă pe mâna acestuia. Cazul în care credința cuiva în Dumnezeu ar putea primi aprobarea Lui depinde de durata în ani a acesteia? Depinde de felul de ritualuri pe care le respectă sau de regulile pe care le susține? Se uită Dumnezeu la practicile umane? Se uită El la numărul lor? (Nu.) Atunci, la ce Se uită El? Când Dumnezeu a ales un grup de oameni, pe ce bază evaluează El dacă pot fi mântuiți, dacă îi va mântui? Pe baza faptului dacă pot accepta adevărul; pe baza drumului pe care îl parcurg. Deși Dumnezeu poate să nu-i fi spus omului atâtea adevăruri în Epoca Harului ca acum și deși acestea nu erau la fel de specifice, El tot a fost capabil atunci să-l desăvârșească pe om și tot mai erau oameni care puteau fi mântuiți. Deci, dacă oamenii din epoca actuală, care au auzit atât de multe adevăruri și care înțeleg intențiile lui Dumnezeu nu pot să-I urmeze calea sau să pornească pe calea mântuirii, care va fi finalul lor până la urmă? Rezultatul lor final va fi același cu al credincioșilor din creștinism și iudaism – ca și ei, nu vor putea fi mântuiți. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Nu contează câte predici ai auzit sau cât de multe adevăruri ai înțeles – dacă încă îl urmezi pe om, dacă încă îl urmezi pe Satana și nu ești în stare să urmezi calea lui Dumnezeu în cele din urmă, nici să te temi de El și să te ferești de rău, atunci astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge. Oamenii din religie pot fi în stare să predice o mulțime de cunoștințe biblice și pot înțelege ceva doctrină spirituală, dar nu pot să se supună lucrării lui Dumnezeu, să practice și să experimenteze cuvintele Lui sau să I se închine cu adevărat, nici să se teamă de El și să se ferească de rău. Toți sunt ipocriți, nu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni sunt definiți ca aparținând unei confesiuni, unui grup omenesc, unei bande omenești, ca sălaș al Satanei. În mod colectiv, ei sunt banda Satanei, împărăția antihriștilor, iar Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge întru totul.

În momentul de față, cel mai urgent lucru pe care trebuie să-l faceți este să urmăriți adevărul. În primul rând, nu puteți întârzia în timp ce vă faceți datoria, iar în al doilea, trebuie să vă străduiți grabnic să pășiți în scurt timp pe calea mântuirii și să nu fiți înlăturați de către Dumnezeu. Ce lucru groaznic ar fi! Aceasta e oportunitatea ta finală, trecătoare, când Dumnezeu Își face lucrarea de mântuire în zilele de pe urmă. Dacă Dumnezeu ajunge la o concluzie despre o persoană, spunând că nu I-ai urmat niciodată calea, că nu ai putut niciodată să te temi de El, nici să te ferești de rău, când decide să te părăsească, atunci nu îți va mai face reproșuri și nu te va mai disciplina, nu te va mai emonda, nu te va mai judeca sau mustra – El va renunța întru totul la tine. În acel moment, te vei simți complet liber. Nimeni nu va mai veghea asupra ta. Nimeni nu va interfera cu modul în care crezi în Dumnezeu; nu există niciun reproș, indiferent ce lucruri rele faci. Nu există nici reproș, nici disciplinare dacă, în timp ce îți faci datoria, ești neloial sau cauți doar să-ți satisfaci propriile ambiții și dorințe sau să tulburi și să perturbi lucrarea bisericii. Chiar dacă ai noțiuni despre Dumnezeu în inima ta, nu există nici reproș, nici disciplinare. Fie că te împotrivești sau respingi faptul de a fi emondat, fie că îi judeci sau îi subminezi pe alții la spate ori îi ademenești de partea ta, nu există nici reproș, nici disciplinare. Ce semn e acesta? E un semn bun? Nimeni nu veghează asupra ta, nimeni nu te emondează, iar Dumnezeu nu îți face reproșuri. Totul pare să meargă cum vrei tu și poți să faci tot ce vrei. Acest lucru, în mod foarte evident, nu e un semn bun. Când Dumnezeu vrea să renunțe la tine, nu ți se vor mai face reproșuri, nu vei mai simți disciplinarea, nici nu vei mai simți judecata și mustrarea. Ce implică faptul că Dumnezeu renunță la o persoană? Implică faptul că această persoană nu are un rezultat final, că și-a pierdut șansa la mântuire. Când Dumnezeu renunță la cineva, mai întâi îl face să nu simtă niciun reproș; el este exagerat de mulțumit de sine în fiecare zi și crede că e binecuvântat, așa că se complace cu nonșalanță, devenind degenerat, urmându-și dorințele inimii, făcând tot ce dorește și acționând cum dorește. Oricare ar fi lucrurile depravate pe care vrea să le facă, nu există niciun reproș, nici vreo disciplinare, cu atât mai puțin vreo senzație de neliniște sau sentimentul că nu este totul bine. Cineva care părăsește reproșul și disciplinarea lui Dumnezeu e în pragul pericolului. Pe ce fel de cale ar putea păși în continuare? El începe să devină degenerat, desfrânat, indulgent cu sine, și nu încetează cu faptele rele. Acest lucru e foarte problematic. Din afară, unii oameni par să trăiască destul de confortabil, fără nicio grijă, dar cei care înțeleg adevărul pot vedea că o astfel de persoană este în pericol, că Dumnezeu nu o dorește – Dumnezeu a părăsit-o, iar ea nici măcar nu știe asta! Antihriștii din lumea religioasă își petrec toată ziua judecând cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat, făcând multe lucruri rele care se împotrivesc lui Dumnezeu. Deși acum nu sunt disciplinați și nu li se face niciun reproș, asta e pentru că Dumnezeu i-a părăsit deja și, în cele din urmă, toți vor suferi o mare pedeapsă, de care niciunul dintre ei nu va scăpa. Din această chestiune, puteți vedea intenția și atitudinea lui Dumnezeu? (Da.) Dacă nu urmăriți adevărul în timp ce Îl urmați pe Dumnezeu acum, ați putea ajunge în același punct ca ei și atunci veți fi în pericol; rezultatul vostru final va fi același ca al lor, asta e sigur. Deci, în acest moment, care e lucrul cel mai presant pe care oamenii ar trebui să-l facă pentru a evita să se scufunde până în punctul în care Dumnezeu i-ar părăsi? (Ar trebui să urmărim adevărul și să ne îndeplinim datoria în mod corespunzător.) În afară de a vă îndeplini datoria în mod corespunzător, trebuie să veniți adesea înaintea lui Dumnezeu, să mâncați și să beți cuvintele Lui și să cugetați asupra lor, să acceptați disciplinarea și îndrumarea Lui și să învățați lecția supunerii – asta e foarte important. Trebuie să fii capabil să te supui tuturor mediilor, oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine, iar când vine vorba de lucruri pe care nu poți să le pricepi îndeajuns, trebuie să te rogi frecvent în timp ce cauți adevărul; numai înțelegând intențiile lui Dumnezeu poți găsi o cale înainte. Trebuie să ai o inimă cu frică de Dumnezeu. Fă ceea ce se cuvine cu grijă și precauție și trăiește înaintea lui Dumnezeu cu o inimă supusă Lui. Liniștește-te adeseori în fața Lui și nu fi depravat. Cel puțin, când ți se întâmplă ceva, mai întâi să te liniștești, apoi să te grăbești să te rogi și, rugându-te, căutând și așteptând, să ajungi să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Nu e aceasta o atitudine de frică de Dumnezeu? Dacă te temi de Dumnezeu și asculți de El în inima ta și ești în stare să te liniștești înaintea Lui și să cauți să Îi pricepi intențiile, atunci, cu acest tip de cooperare și practică, vei fi protejat și nu vei fi ispitit, nici nu vei face vreun lucru care să perturbe sau să tulbure lucrarea bisericii. Caută adevărul în chestiunile pe care nu le poți vedea clar. Nu judeca și nu condamna orbește. În felul acesta, nu vei fi urât de Dumnezeu, nici disprețuit și respins de El. Dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, îți va fi teamă să nu-L ofensezi și, dacă ți se va întâmpla ceva care te ispitește, vei trăi înaintea lui Dumnezeu cu groază și în frământare și vei tânji să I te supui și să-L mulțumești în toate lucrurile. Doar de îndată ce practici astfel și poți trăi adeseori într-o astfel de stare, liniștindu-te adesea în fața lui Dumnezeu și venind adeseori înaintea Lui, vei putea, fără să-ți dai seama, să te ferești de ispite și de lucrurile rele. Fără o inimă cu frică de Dumnezeu sau cu o inimă care nu este înaintea Lui, există unele rele de care vei fi capabil. Ai o fire coruptă și nu o poți stăpâni, așa că ești capabil de rău. Nu vor fi grave consecințele dacă ar fi să faci un astfel de rău care constituie o perturbare și o tulburare? Cel puțin, vei fi emondat, iar dacă ceea ce ai făcut este grav, Dumnezeu te va disprețui și te va respinge și vei fi exclus din biserică. Totuși, dacă ai o inimă supusă lui Dumnezeu, iar inima ta poate fi adesea liniștită în fața Lui, și dacă te temi de Dumnezeu și ești înspăimântat de El, oare nu vei putea atunci să stai departe de multe lucruri rele? Dacă te temi de Dumnezeu și spui: „Sunt înspăimântat de Dumnezeu; mi-e teamă să nu-L ofensez, să-I perturb lucrarea și să-I provoc dezgustul”, nu reprezintă acest lucru o atitudine normală și o stare normală pe care să le ai? Ce anume va fi dat naștere spaimei tale? Spaima ta va fi izvorât dintr-o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă ai în inimă spaima de Dumnezeu, atunci te vei feri de lucrurile rele și le vei evita când le vei vedea, și astfel vei fi protejat. Poate să se teamă de El cineva care nu are spaima de Dumnezeu în inimă? Poate să se ferească de rău? (Nu.) Oare cei care nu se pot teme de Dumnezeu și nu sunt înspăimântați de El nu sunt oameni îndrăzneți? Pot oamenii îndrăzneți să fie înfrânați? (Nu.) Iar cei care nu pot fi înfrânați nu fac orice le trece prin cap în înflăcărarea momentului? Care sunt lucrurile pe care le fac oamenii când acționează după propria lor voință, după zelul lor, după firea lor coruptă? După cum le vede Dumnezeu, sunt lucruri rele. Așadar, trebuie să vedeți clar că e un lucru bun ca omul să aibă în inimă spaima de Dumnezeu – cu ea, cineva poate ajunge să se teamă de Dumnezeu. Când cineva Îl are pe Dumnezeu în inimă și poate să se teamă de El, va putea atunci să stea departe de lucrurile rele. Astfel de oameni sunt cei care au speranța de a fi mântuiți.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger