Fragment 285 | „Cum poate omul, care L-a delimitat pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?”

Toți evreii din vremea aceea citeau din Vechiul Testament și știau despre profeția lui Isaia că un prunc se va naște într-o iesle. De ce, atunci, având această informaţie, tot L-au persecutat pe Isus? Nu este aceasta din cauza naturii lor rebele și a ignorării lucrării Duhului Sfânt? La vremea aceea, fariseii au crezut că lucrarea lui Isus era diferită de ceea ce ei știau despre copilul proorocit; omul de astăzi respinge pe Dumnezeu pentru că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se conformează Bibliei. Nu este substanța răzvrătirii lor împotriva lui Dumnezeu una și aceeași? Poți fi de aşa natură încât să accepți fără îndoială toată lucrarea Duhului Sfânt? Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci este drumul cel drept. Ar trebui să îl accepți fără nici cea mai mică îndoială, în loc să alegi și să cauți ce să accepți. Dacă dobândești niște cunoștințe de la Dumnezeu și exerciți o anumită prudență în faţa Lui, nu vorbim despre ceva ce nu a fost cerut cu adevărat? Ceea ce trebuie să faci este să accepți, fără a mai fi nevoie de o fundamentare suplimentară din Biblie, orice lucrare atâta timp cât este cea a Duhului Sfânt, pentru că tu crezi în Dumnezeu ca să-L urmezi pe Dumnezeu, nu să Îl investighezi. Nu ar trebui să cauți alte dovezi despre Mine pentru a arăta că Eu sunt Dumnezeul tău. Mai degrabă, ar trebui să stabilești dacă sunt de folos pentru tine; aceasta este cheia. Chiar dacă ai descoperit o dovadă incontestabilă în Biblie, ea nu te poate aduce pe deplin înaintea Mea. Tu ești cel care trăiește în limitele Bibliei și nu înaintea Mea; Biblia nu te poate ajuta să Mă cunoști pe Mine și nici să îţi adânceşti dragostea pentru Mine. Deși Biblia a profețit că se va naște un prunc, nimeni nu putea să înțeleagă asupra cui se va împlini profeția, pentru că omul nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu și aceasta a făcut ca fariseii să fie împotriva lui Isus. Unii știu că lucrarea Mea este în interesul omului, dar ei continuă să creadă că Isus și cu Mine suntem două ființe complet separate, care sunt incompatibile între Ele. În vremea aceea, Isus doar le-a spus apostolilor o serie de predici în Epoca Harului, cum ar fi: cum să practice, cum să se adune, cum să ceară în rugăciune, cum să-i trateze pe alții și așa mai departe. Lucrarea pe care a realizat-o a fost cea a Epocii Harului și El a explicat numai despre modul în care ucenicii și cei care L-au urmat ar trebui să practice. El a făcut doar lucrarea Epocii Harului și niciuna din zilele cele de pe urmă. Când Iahve a stabilit legea Vechiului Testament în Epoca Legii, de ce nu a făcut atunci lucrarea Epocii Harului? De ce nu a clarificat în prealabil lucrarea Epocii Harului? Acest lucru nu ar fi fost benefic pentru acceptarea omului? El a profețit doar că un prunc se va naște și va veni la putere, dar El nu a îndeplinit în prealabil lucrarea Epocii Harului. Lucrarea lui Dumnezeu în fiecare epocă are limite clare; El face doar lucrarea epocii actuale și nu trece niciodată la următoarea etapă de lucru în avans. Doar în acest fel, lucrarea Sa reprezentativă pentru fiecare epocă poate fi adusă în prim-plan. Isus a vorbit numai despre semnele din zilele de pe urmă, despre cum să fii răbdător și cum să fii mântuit, cum să te pocăiești și să mărturisești, precum și cum poți purta crucea și îndura suferința; niciodată nu a spus în ce ar trebui să intre omul în zilele cele de pe urmă sau cum să încerce să împlinească voia Domnului. Ca atare, nu ar fi o aberaţie să cauți în Biblie lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Ce poți să desluşeşti doar ținând Biblia în mâinile tale? Fie că este vorba de un interpret al Bibliei sau de un predicator, cine poate prevedea lucrarea de astăzi?

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar