Deși gestionarea lui Dumnezeu poate părea profundă pentru om, nu este de neînțeles pentru om, căci toată lucrarea lui Dumnezeu este legată de gestionarea Lui, este asociată cu lucrarea mântuirii omenirii și se referă la viață, la trăire și la destinația omenirii. Se poate spune că lucrarea pe care Dumnezeu o face printre oameni și în oameni este foarte practică și semnificativă. Ea poate fi văzută de om, trăită de om și este departe de a fi abstractă. Dacă omul este incapabil să accepte toată lucrarea pe care o face Dumnezeu, atunci care este semnificația acestei lucrări? Și cum poate o astfel de gestionare să ducă la mântuirea omului? Mulți dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu sunt doar preocupați de modul de a obține binecuvântări sau de a evita dezastrul. La menționarea lucrării și a gestionării lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că cunoașterea unor astfel de întrebări plictisitoare nu le va spori viața nici nu vor avea vreun beneficiu, așa că, deși au auzit mesaje despre gestionarea lui Dumnezeu, le tratează cu neglijență. Și ei nu le văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin le primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au un scop foarte simplu în urmarea lui Dumnezeu: să câștige binecuvântarea și sunt prea leneși să participe la orice lucru care nu implică acest scop. Pentru ei, credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări este cel mai legitim dintre obiective și însăși valoarea credinței lor. Aceștia nu sunt afectați de nimic care nu poate atinge acest obiectiv. Acesta este cazul majorității celor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și motivația lor par legitime, pentru că, în același timp în care ei cred în Dumnezeu, ei cheltuiesc și pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani, ocupați, departe de casă. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, își schimbă viziunea asupra vieții și chiar își schimbă direcția pe care o caută, totuși ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent de cât de departe este drumul și indiferent de cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, rămân lipiți de armele lor și fără teamă de moarte. Ce putere îi face să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor de a duce până la sfârșit lupta cu forțele răului? Este credința lor în care stau mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor pentru care sunt dispuși să renunțe la toate pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament în cadrul căruia au renunțat întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca niște oameni care nu au cunoscut niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea atât de mult este, pur și simplu, un miracol nemaipomenit! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista vreun alt motiv pentru care acești oameni care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu să-I dea atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este relația dintre receptor și Cel care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este ca și relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o relație ca aceasta, nu există nicio afecțiune, ci doar o afacere; nu există a iubi și a fi iubit, numai caritate și milă; nu există înțelegere, doar resemnare și înșelătorie; nu există intimitate, ci doar o prăpastie care nu poate fi trecută. Când lucrurile ajung până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de disperată a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu. Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și este nepăsător la gestionarea lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și calculează cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, antipatici și vrednici de milă sunt ei, câți sunt gata să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El și vor completa gestionarea Lui. El cere acelora care își vor dedica mintea și trupul lucrării Sale de gestionare să se supună Lui; El nu are nevoie de oameni care să-și întindă mâna și să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin are nevoie de cei care dau puțin și apoi așteaptă să le fie răsplătită favoarea. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care fac o mică contribuție și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care resping lucrarea de gestionare a Sa și care doresc să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. El îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia ivită din lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin munca gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Lor nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriul lor viitor și de propria lor soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui, fac tot ceea ce le place, indiferent de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este amintit de Dumnezeu, nu este aprobat de Dumnezeu, cu atât mai puțin este privit cu bunăvoință de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”