Fragment 311 | „Lucrarea și intrarea (7)”

De sus în jos și de la început până la sfârșit, el a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și a acționat în dezacord cu El. Toate vorbele despre moștenirea culturală antică, cunoștințele valoroase ale culturii antice, învățăturile taoismului și confucianismului, clasicii confucianiști și ritualurile feudale au dus omul în iad. Știința și tehnologia moderne avansate, precum și industria, agricultura și afacerile dezvoltate nu pot fi văzute nicăieri. Mai degrabă, ele subliniază pur și simplu riturile feudale propagate de vechile „maimuțe” pentru a perturba, a se opune și a distruge în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu. Nu numai că a mâhnit omul până în ziua de astăzi, dar vrea să-l mistuie complet. Învățătura codului feudal de etică și transmiterea cunoașterii culturii antice au contaminat mult timp omul și l-au transformat în diavoli mari și mici. Sunt puțini care L-ar primi cu ușurință pe Dumnezeu și ar întâmpina cu bucurie venirea lui Dumnezeu. Fața omului este plină de crimă și, în toate locurile, moartea este în aer. Ei caută să-L alunge pe Dumnezeu din acest ținut; cu cuțite și săbii în mână, se aranjează în formațiune de luptă pentru a-L nimici pe Dumnezeu. Idolii sunt răspândiți în tot ținutul diavolului, unde omul este în mod constant învățat că nu există Dumnezeu. Pe deasupra acestui ținut pătrunde un miros dezgustător de hârtie arsă și tămâie atât de gros, încât este sufocant. Pare să fie mirosul de nămol ce plutește când șarpele se învârte și se încolăcește și este de ajuns încât omul nu se poate stăpâni să nu vomite. În afară de aceasta, pot fi auziți cu ușurință demoni răi cântând scripturi. Acest sunet pare să vină de departe din iad, iar omul nu poate decât să simtă o răceală pe şira spinării. În tot acest ținut sunt împrăștiați idoli, în toate culorile curcubeului, transformând ținutul într-o lume a încântărilor senzuale, în timp ce împăratul diavolilor tot rânjește malițios, ca și cum uneltirea sa rea a reușit. Între timp, omul este complet neștiutor de acest lucru, nici nu știe omul că diavolul l-a corupt deja într-o asemenea măsură încât a devenit fără rațiune și învins. Acesta dorește să distrugă tot ce este al lui Dumnezeu dintr-o singură suflare, să-L pângărească și să-L ucidă din nou și încearcă să-I distrugă și să-I tulbure lucrarea. Cum I-ar putea acesta permite lui Dumnezeu să aibă un statut egal? Cum poate acesta îngădui ca Dumnezeu „să se amestece” în lucrarea printre oameni? Cum poate acesta să-I permită lui Dumnezeu să-i demaște fața sa odioasă? Cum Îi poate permite lui Dumnezeu să-i perturbe lucrarea? Cum ar putea acest diavol, care fumegă de furie, să-I permită lui Dumnezeu să aibă control asupra curții sale imperiale pe pământ? Cum ar putea el recunoaște de bunăvoie înfrângerea? Înfățișarea odioasă a acestuia a fost dezvăluită pentru ceea ce este ea, de aceea se constată că nu se știe dacă să se râdă sau să se plângă, și este cu adevărat dificil să se vorbească despre aceasta. Oare nu este aceasta esența lui? Cu un suflet urât, el crede totuși că este incredibil de frumos. Această bandă de complici! Ei coboară în tărâmul muritorilor ca să se răsfețe cu plăceri, să facă zarvă și să ațâțe lucrurile atât de mult încât lumea devine un loc nestatornic și schimbător în inima omului, iar ei s-au jucat atât de mult cu omul încât înfățișarea lui a devenit cea a unei bestii inumane de pe câmp, extrem de urâte, și din care s-a pierdut ultima fărâmă din omul sfânt original. Mai mult, ei chiar doresc să-și însușească puterea suverană pe pământ. Ei împiedică lucrarea lui Dumnezeu atât de mult încât ea de-abia poate să se clintească și îl închid pe om ca în spatele unor ziduri de cupru și oțel. Săvârșind atâtea păcate și provocând atât de multe necazuri, cum ar putea ei să spere la altceva decât să aștepte mustrarea? Demonii și duhurile rele au alergat înnebuniţi de furie pe pământ și au oprit voința și efortul conștiincios ale lui Dumnezeu, făcându-le de nepătruns. Ce păcat mortal! Cum ar putea Dumnezeu să nu fie nerăbdător? Cum ar putea Dumnezeu să nu se simtă înfuriat? Ei cauzează obstacole dureroase și se opun lucrării lui Dumnezeu. Prea rebeli! Chiar și acei demoni mari și mici devin aroganți în privinţa puterii celui mai puternic diavol și încep să facă valuri. Ei se opun adevărului, în mod intenționat, în ciuda conștientizării clare a acestuia. Fii ai răzvrătirii! Este ca și cum, acum că împăratul lor din iad a urcat pe tronul împărătesc, ei devin îngâmfați și îi tratează pe toți ceilalți cu dispreț. Câți caută adevărul și urmează dreptatea? Toți sunt animale, la fel ca porcii și câinii, conducând un nor de muște urât mirositoare într-o grămadă de bălegar, ca să dea din capete și să stârnească dezordine. Ei cred că regele lor, care este regele iadului, este cel mai înalt dintre regi, fără să-și dea seama că nu sunt decât muște peste un putregai. Nu numai că ei fac remarci calomnioase împotriva existenței lui Dumnezeu, bazându-se pe porcii și pe câinii lor de părinți. Musculița crede că părinții ei sunt la fel de mari ca o balenă cu dinți. Ei nu-și dau seama că sunt mici, deși părinții lor sunt porci și câini necurați de un miliard de ori mai mari decât ei înșiși? Inconștienți de propria lor umilință, ei aleargă haotic pe baza mirosului împuțit al acelor porci și câini și au ideea înșelătoare de a procrea generații viitoare. Acest fapt este absolut lipsit de rușine! Cu aripi verzi pe spate (asta se referă la faptul că pretind a avea încredere în Dumnezeu), ei încep să fie încrezuți și să se laude pretutindeni cu frumusețea și farmecul lor, aruncându-și în secret necurățenia asupra omului. Și sunt şi mulțumiți de sine, ca și cum o pereche de aripi de culoarea curcubeului ar putea să le ascundă necurățenia și, prin aceste mijloace, aduc persecuția asupra existenței adevăratului Dumnezeu (aceasta se referă la povestea interioară a lumii religioase). Puțin bănuieşte omul că, deși aripile muştei sunt frumoase și încântătoare, la urma urmelor nu este decât o muscă minusculă, plină de murdărie și acoperită de germeni. Prin forța părinților lor, nişte porci și câini, ei aleargă înnebuniţi de furie de-a curmezişul țării (acest lucru se referă la oficialii religioși care-L persecută pe Dumnezeu pe baza unui sprijin puternic din partea țării, trădând adevărul şi pe adevăratul Dumnezeu) cu o ferocitate copleşitoare. E ca și cum fantomele fariseilor evrei s-au întors, împreună cu Dumnezeu, la națiunea marelui balaur roșu, în vechiul lor cuib. Ei au început o nouă rundă de persecuții, continuându-şi lucrarea din urmă cu câteva mii de ani. În cele din urmă, acest grup de degenerați cu siguranță va pieri de pe pământ! Se pare că, după câteva milenii, duhurile necurate au devenit chiar mai viclene și șirete. Ele se gândesc în mod constant la modalități de a submina în mod secret lucrarea lui Dumnezeu. Sunt îndemânatici și dibaci și doresc să reia în patria lor tragedia de acum câteva mii de ani. Acest lucru aproape Îl îndeamnă pe Dumnezeu să scoată un strigăt puternic și cu greu poate El să Se rețină de la a Se reîntoarce la al treilea cer pentru a-i nimici. Pentru ca omul să-L iubească pe Dumnezeu, trebuie să-I înțeleagă voia, bucuria și tristețea, precum și ceea ce El urăște. Aceasta va avansa mai bine intrarea omului. Cu cât este mai rapidă intrarea omului, cu atât mai mult este mulțumită inima lui Dumnezeu; cu cât înțelegerea omului este mai clară cu privire la împăratul diavolilor, cu atât mai mult se îndreaptă omul spre Dumnezeu, astfel încât dorința Lui să poată fi împlinită.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar