În timpul când L-a urmat pe Isus, Petru a avut multe păreri despre El și L-a judecat întotdeauna din propria sa perspectivă. Deși a avut un anumit grad de înțelegere a Duhului, Petru nu a fost foarte luminat, de aceea și cuvintele lui, când a spus: „Trebuie să Îl urmez pe Cel trimis de Tatăl ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel ales de Duhul Sfânt”. El nu a înțeles lucrurile pe care le-a făcut Isus și nu a primit nicio luminare. După ce L-a urmat o vreme, a devenit interesat de ceea ce făcea și spunea El, și de Isus Însuși. A ajuns să simtă că Isus inspira atât afecțiune, cât și respect; îi plăcea să se asocieze cu El și să rămână alături de El, iar ascultarea cuvintelor lui Isus îi dădea provizii și ajutor. De-a lungul timpului când L-a urmat pe Isus, Petru a observat și a pus la inimă totul despre viața Lui: acțiunile, cuvintele, mișcările și expresiile Lui. A dobândit o înțelegere adâncă a faptului că Isus nu era ca oamenii obișnuiți. Cu toate că înfățișarea Lui omenească era extrem de obișnuită, El era plin de iubire, compasiune și toleranță față de om. Tot ce făcea sau spunea era de mare ajutor pentru alții și, alături de El, Petru a văzut și a învățat lucruri pe care nu le mai văzuse sau avusese înainte. El a văzut că, deși Isus nu avea nicio statură impresionată, nicio umanitate neobișnuită, El avea un aer cu adevărat extraordinar și neobișnuit în jurul Lui. Deși Petru nu și-a putut explica pe deplin acest lucru, el a putut vedea că Isus acționa în mod diferit de toți ceilalți, pentru că El făcea lucruri extrem de diferite de cele făcute de omul obișnuit. Din timpul petrecut în contact cu Isus, Petru și-a dat seama și că Dumnezeu avea un caracter diferit de cel al unui om obișnuit. El acționa, mereu, în mod constant și niciodată cu grabă, niciodată nu exagera și nici nu subestima un subiect și Își conducea viața într-un mod care era atât normal, cât și admirabil. În conversație, Isus era elegant și grațios, deschis și vesel, dar senin, și nu Și-a pierdut niciodată demnitatea în executarea lucrării Lui. Petru a văzut că Isus era, uneori, taciturn, dar, alteori, vorbea neîncetat. Era, uneori, atât de fericit, încât devenea sprinten și plin de viață ca un porumbel, dar, uneori, se întrista atât, încât nu vorbea deloc, ca și cum ar fi fost o mamă bătută de vreme. Câteodată, era plin de mânie, ca un brav soldat atacând ca să ucidă dușmani și, uneori, chiar ca un leu furios. Uneori râdea; alteori Se ruga și plângea. Indiferent de modul în care acționa Isus, Petru a ajuns să aibă o iubire și un respect fără limite pentru El. Râsul lui Isus îl umplea de fericire, tristețea Lui îl afunda în durere, mânia Lui îl înfricoșa, în timp ce mila, iertarea și strictețea Lui îl făceau să ajungă să-L iubească, cu adevărat, pe Isus, dezvoltând o adevărată venerație și dor adevărat față de El. Desigur, doar treptat a ajuns Petru să înțeleagă toate aceste lucruri, odată ce trăise alături de Isus vreme de câțiva ani.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”