Fragment 480 | „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul”

Unii oameni spun: „Pavel a lucrat extrem de mult, a dus pe umerii lui poveri mari pentru biserici și a contribuit mult în cadrul lor. Cele treisprezece epistole ale lui Pavel au confirmat 2 000 de ani ai Epocii Harului și sunt inferioare doar celor Patru Evanghelii. Cine se poate compara cu el? Nimeni nu poate descifra Apocalipsa lui Ioan în timp ce epistolele lui Pavel aduc viață și lucrarea pe care a făcut-o el a folosit bisericilor. Cine altcineva ar mai fi putut obține astfel de lucruri? Și ce lucrare a făcut Petru?” Când oamenii îi evaluează pe alții, o fac în funcție de aportul acestora. Când Dumnezeu evaluează omul, o face în funcție de natura lui. Dintre cei care caută viața, Pavel era cineva care nu își cunoștea propria esență. El nu a fost în niciun caz umil sau ascultător, nici nu și-a cunoscut esența care era împotrivitoare lui Dumnezeu. Și prin urmare, era cineva care nu trecuse prin experiențe detaliate și cineva care nu pusese adevărul în practică. Petru a fost diferit. El și-a cunoscut imperfecțiunile, slăbiciunile și firea coruptă ca și creatură a lui Dumnezeu, așa că avea o cale de practică prin care să-și schimbe firea; nu a fost unul din aceia care avea doar doctrină, dar nu trăia în realitate. Aceia care se schimbă sunt oameni noi care au fost mântuiți, ei sunt aceia calificați să caute adevărul. Oamenii care nu se schimbă aparțin acelora care sunt învechiți prin natură; ei sunt aceia care nu au fost mântuiți, adică, aceia care au fost detestați și respinși de Dumnezeu. Ei nu vor fi comemorați de Dumnezeu indiferent cât de măreață este lucrarea lor. Când compari toate acestea cu propria ta căutare, ar trebui să fie de la sine evident dacă ești în final același tip de persoană ca și Petru sau Pavel. Dacă încă nu este niciun adevăr în ceea ce cauți, și dacă chiar și azi ești la fel de arogant și impertinent ca și Pavel și ești la fel de abil în a te înălța pe tine cum a făcut-o el, atunci ești fără îndoială un degenerat care eșuează. Dacă însă cauți la fel ca și Petru, dacă tu cauți practici și schimbări adevărate și nu ești arogant sau îndărătnic, ci cauți să îți îndeplinești datoria, atunci vei fi o creatură a lui Dumnezeu care poate obține victoria. Pavel nu și-a cunoscut propria esență sau stricăciune, cu atât mai puțin nu și-a cunoscut propria neascultare. El nu a menționat niciodată sfidarea lui detestabilă la adresa lui Hristos, nici nu a avut mari regrete. El a oferit doar o explicație sumară și, adânc în inima lui, nu s-a supus pe deplin lui Dumnezeu. Chiar dacă a căzut pe drumul Damascului, el nu s-a uitat adânc în interiorul lui. El era mulțumit pur și simplu să continue să lucreze și nu s-a gândit să se cunoască pe sine și să-și schimbe firea veche care era cea mai critică dintre probleme. El era mulțumit pur și simplu să rostească adevărul, să se îngrijească de alții ca și un remediu pentru propria conștiință și folosea faptul că nu mai persecuta ucenicii lui Isus pentru a se consola și a se ierta de păcatele lui trecute. Țelul pe care l-a urmărit nu a fost nimic mai mult decât o cunună viitoare și o lucrare tranzitorie; țelul pe care l-a urmărit a fost harul din abundență. El nu a căutat suficient adevărul, nici nu a căutat să înainteze mai adânc în adevărul pe care mai înainte nu-l înțelesese. Așa că se poate spune despre cunoașterea lui de sine că a fost falsă și că el nu a acceptat mustrarea sau judecata. Faptul că a fost capabil să lucreze nu înseamnă că el a deținut o cunoaștere a propriei naturi sau esențe; concentrarea lui era doar pe practici exterioare. Mai mult, el nu a năzuit spre schimbare, ci spre cunoștință. Lucrarea lui a fost rezultatul exclusiv al arătării lui Isus pe drumul către Damasc. Nu a fost ceva ce hotărâse să facă inițial, nici nu a fost o lucrare care să aibă loc după ce a acceptat emondarea firii sale vechi. Indiferent de cum a lucrat, firea lui veche nu s-a schimbat și, prin urmare, lucrarea lui nu a ispășit păcatele lui din trecut, ci a jucat pur și simplu un rol anume printre bisericile din acea vreme. Pentru o astfel de persoană, a cărei fire veche nu s-a schimbat – cu alte cuvinte, care nu a obținut mântuirea și a fost chiar mai mult fără adevăr – el a fost absolut incapabil să devină unul dintre aceia acceptați de Domnul Isus. El nu a fost o persoană care să fie umplută de dragoste și adorație pentru Isus Hristos, nici nu a fost adeptul căutării adevărului, cu atât mai puțin nu a fost cineva care să pătrundă misterul întrupării. El a fost pur și simplu o persoană pricepută în sofism și care nu ar fi cedat cuiva care era mai sus decât el sau care era stăpânit de adevăr. El invidia oamenii sau adevărurile aflate în contradicție sau în vrăjmășie cu el, preferând oamenii aceia talentați care prezentau o imagine bună și dețineau cunoștințe profunde. Lui nu îi plăcea să interacționeze cu oamenii săraci care căutau adevărata cale și cărora nu le păsa de nimic decât de adevăr și, în schimb, se preocupa de persoanele mai în vârstă din organizațiile religioase care vorbeau doar de doctrine și stăpâneau cunoștințe abundente. El nu a avut nicio dragoste pentru lucrarea nouă a Duhului Sfânt și nu i-a păsat de mișcarea lucrării noi a Duhului Sfânt. În schimb, el a favorizat acele reglementări și doctrine care erau mai presus de adevărurile generale. În esența sa înnăscută și în totalitatea a ceea ce a căutat el, nu merită să fie numit un creștin care a căutat adevărul, cu atât mai puțin un slujitor credincios în casa lui Dumnezeu, pentru că ipocrizia lui a fost prea multă și neascultarea lui prea mare. Chiar dacă este cunoscut drept un slujitor al Domnului Isus, el nu a fost deloc potrivit să intre pe poarta împărăției cerurilor, pentru că acțiunile lui de la început la sfârșit nu pot fi numite drepte. El poate fi văzut pur și simplu ca unul care a fost ipocrit și care a făcut nedreptate, dar care, cu toate acestea, a și lucrat pentru Hristos. Chiar dacă nu poate fi numit rău, este potrivit să îl numim un om care a făcut nedreptate. El a făcut multă lucrare, însă nu trebuie judecat după cantitatea lucrării pe care a făcut-o, ci doar după calitatea și esența ei. Doar în acest fel se poate da de cap acestei chestiuni. El a crezut întotdeauna despre sine: sunt capabil să lucrez, sunt mai bun decât majoritatea oamenilor; sunt atent la povara Domnului ca nimeni altcineva și nimeni nu se căiește la fel de profund ca și mine, pentru că marea lumină a strălucit peste mine și eu am văzut marea lumină, așa că pocăința mea este mai profundă decât oricare alta. La acea vreme, aceasta a crezut în inima sa. La finalul lucrării sale, Pavel a spus: „Am purtat lupta, am terminat alergarea și mă așteaptă cununa dreptății.” Lupta lui, lucrarea și cursa au fost exclusiv de dragul cununii dreptății și el nu a mers înainte în mod activ cu un efort sporit; chiar dacă lucrarea sa nu a fost făcută de mântuială, se poate spune că lucrarea sa a fost pur și simplu cu scopul de a se revanșa pentru greșelile lui, pentru a aplana acuzațiile conștiinței lui. El a sperat doar să își încheie lucrarea, să termine cursa și să poarte lupta cât mai curând posibil, pentru a câștiga mai devreme mult dorita cunună a dreptății. El nu a tânjit să-L întâlnească pe Domnul Isus prin experiențele lui și adevărata cunoștință, ci să-și termine lucrarea cât mai repede posibil, cu scopul de a-și primi răsplățile câștigate prin munca sa, atunci când avea să Îl întâlnească pe Domnul Isus. El și-a folosit lucrarea pentru a se alina și pentru a face o înțelegere în schimbul cununii viitoare. Ceea ce a căutat el nu a fost adevărul sau pe Dumnezeu, ci doar cununa. Cum poate fi o astfel de căutare la nivelul standardului? Motivația lui, lucrarea lui, prețul pe care l-a plătit și toate eforturile lui – fanteziile lui minunate le-a impregnat pe toate și a lucrat în totalitate conform propriilor dorințe. În toată lucrarea sa nu a existat nici cea mai mică bunăvoință în prețul pe care l-a plătit; el a fost pur și simplu antrenat într-o înțelegere. Eforturile lui nu au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a-și face datoria, ci au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a atinge obiectivul înțelegerii. Există vreo valoare în asemenea eforturi? Cine ar lăuda eforturile lui lipsite de puritate? Cine are vreun interes în astfel de eforturi? Lucrarea lui a fost plină de vise pentru viitor, plină de planuri minunate și nu a conținut nicio cărare prin care să schimbe firea umană. Așa că multă din binefacerea lui a fost amăgire; lucrarea lui nu a adus viață, ci a fost o înșelăciune a civilizației; a fost îndeplinirea unei înțelegeri. Cum poate o astfel de lucrare să conducă omul pe cărarea recuperării îndatoririi sale inițiale?

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar