Chiar dacă au avut loc revelații reale după ce Petru a început să-L urmeze pe Isus, el a fost în natura sa, încă de la început, cineva dispus să se supună Duhului Sfânt și să-L caute pe Hristos. Ascultarea lui față de Duhul Sfânt a fost pură: el nu a căutat faimă și avere, ci a fost în schimb motivat de ascultarea de adevăr. Chiar dacă au fost trei situații în care Petru s-a lepădat de Hristos și chiar dacă L-a ispitit pe Domnul Isus, asemenea slăbiciune umană nu a avut nicio legătură cu natura sa și nu a afectat căutarea lui ulterioară, și nu se poate dovedi suficient că ispitirea aceasta a fost un act antihristic. Slăbiciunea umană obișnuită e ceva ce toți oamenii din lume împărtășesc – vă așteptați ca Petru să fie diferit? Nu au oamenii anumite opinii despre Petru pentru că acesta a făcut câteva greșeli prostești? Și nu e așa că oamenii îl adoră mult pe Pavel pentru toată lucrarea pe care a făcut-o și toate epistolele pe care le-a scris? Cum ar putea fi omul capabil să vadă esența omului dincolo de toate acestea? Pot fără îndoială aceia care au simțământ cu adevărat să vadă ceva atât de nesemnificativ? Chiar dacă anii mulți de experiențe dureroase ai lui Petru nu sunt documentați în Biblie, aceasta nu înseamnă că Petru nu a avut experiențe reale sau că Petru nu a fost făcut desăvârșit. Cum poate fi pătrunsă pe deplin de către om lucrarea lui Dumnezeu? Informațiile înregistrate in Biblie nu au fost selectate personal de Isus, ci puse împreună de generațiile de mai târziu. Astfel, tot ceea ce a fost înregistrat în Biblie nu a fost ales potrivit ideilor oamenilor? Mai mult, sfârșiturile lui Petru și Pavel intenționat nu sunt expuse în epistole, așa că omul îi judecă pe Petru și Pavel potrivit propriilor percepții și potrivit propriilor preferințe. Și pentru că Pavel a făcut atât de multă lucrare, pentru că „contribuțiile” lui au fost atât de mari, el a câștigat încrederea maselor. Nu se concentrează omul doar pe ceea ce este superficial? Cum ar putea fi omul capabil să vadă în profunzime esența omului? Ca să nu mai spunem, dat fiind faptul că Pavel a fost un obiect al închinării pentru mii de ani, cine ar îndrăzni să-i nege lucrarea în pripă? Petru a fost doar un pescar, prin urmare, cum ar putea fi contribuția lui la fel de mare ca cea a lui Pavel? Pe baza contribuției, Pavel ar fi trebuit să fie răsplătit înaintea lui Petru și ar fi trebuit să fie cel care a fost mai bine calificat să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Cine și-ar fi putut imagina că atunci când s-a ocupat de Pavel, Dumnezeu pur și simplu l-a făcut să lucreze prin darurile lui, în timp ce pe Petru Dumnezeu l-a făcut desăvârșit. Nu este cazul, sub nicio formă, ca Domnul Isus să Își fi făcut planuri pentru Petru și Pavel chiar de la început: ei au fost, mai degrabă, făcuți desăvârșiți sau puși la lucru conform naturilor lor inerente. Așa că, ceea ce văd oamenii sunt, pur și simplu, contribuțiile exterioare ale omului, în timp ce Dumnezeu vede esența omului, cât și cărarea pe care omul o urmează de la început, și motivația din spatele căutării omului. Lumea evaluează un om după concepțiile sale și după percepțiile proprii, însă finalul unui om nu este determinat de lucrurile exterioare care îl caracterizează. Așa că eu spun că dacă această cărare pe care o iei de la început este cărarea succesului, iar punctul tău de vedere asupra căutării este cel corect de la început, atunci tu ești ca și Petru; dacă această cărare pe care pășești este cea a eșecului, atunci oricare ar fi prețul pe care îl plătești, sfârșitul tău va fi tot ca cel al lui Pavel. Oricare ar fi cazul, destinația ta, și dacă vei avea succes sau vei eșua, sunt ambele determinate de cărarea pe care o cauți, dacă e cea corectă sau nu, mai degrabă decât de devotamentul tău sau de prețul pe care îl plătești. Esențele lui Petru și Pavel și țelurile pe care le-au urmat ei au fost diferite; omul este incapabil să descopere aceste lucruri și doar Dumnezeu le poate cunoaște pe deplin. Pentru că ceea ce vede Dumnezeu este esența omului, în timp ce omul nu își cunoaște propria esență. Omul este incapabil să vadă esența din om sau statura lui adevărată și prin urmare este incapabil să identifice motivele pentru eșecul și succesul lui Pavel și Petru. Motivul pentru care majoritatea oamenilor se închină lui Pavel și nu lui Petru, este pentru că Pavel a fost folosit pentru lucrare publică, și omul este capabil să perceapă această lucrare, și, prin urmare, oamenii recunosc „realizările” lui Pavel. În schimb, experiențele lui Petru sunt invizibile omului și ceea ce a căutat el este de neatins de către om, așa că omul nu e interesat de Petru.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”