Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Taine despre Biblie | Fragmentul 273

Evanghelia după Matei din Noul Testament documentează genealogia lui Isus. La început afirmă că Isus a fost descendentul lui Avraam și al lui David, fiul lui Iosif; apoi spune că Isus a fost conceput de Duhul Sfânt și născut din fecioară – ceea ce ar însemna că nu a fost fiul lui Iosif sau descendentul lui Avraam și al lui David. Genealogia însă insistă să-L asocieze pe Isus cu Iosif. Apoi, genealogia consemnează procesul prin care S-a născut Isus. Se afirmă că Isus a fost conceput de Duhul Sfânt, că El s-a născut dintr-o fecioară și că nu e fiul lui Iosif. Totuși, în genealogie este clar scris că Isus a fost fiul lui Iosif și, pentru că aceasta a fost scrisă pentru Isus, sunt consemnate patruzeci și două de generații. Când ajunge la generația lui Iosif, genealogia amintește în mare grabă că Iosif era soțul Mariei, cuvinte care sunt menite să dovedească faptul că Isus a fost descendentul lui Avraam. Dar nu este aceasta o contradicție în termeni? Genealogia evidențiază în mod clar neamul lui Iosif, este evident vorba de genealogia lui Iosif, dar Matei insistă că este vorba despre genealogia lui Isus. Acest lucru nu neagă faptul că Isus a fost conceput de Duhul Sfânt? Astfel, genealogia lui Matei nu este o idee omenească? E complet ridicol! În felul acesta, afli că această carte nu provine în totalitate de la Duhul Sfânt. Există, probabil, oameni care cred că Dumnezeu trebuie să fi avut o genealogie pe pământ, prin urmare Îl fac pe Isus a patruzeci și doua generație după Avraam. Asta e cu adevărat ridicol! După ce a ajuns pe pământ, cum ar fi putut avea Dumnezeu o genealogie? Dacă spui că Dumnezeu are o genealogie, nu-L consideri asemenea creaturilor lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu nu este pământesc, El este Domnul creației și, deși este din trup, El nu este de aceeași esență ca omul. Cum L-ai putea considera pe Dumnezeu ca fiind asemenea creaturilor Lui? Avraam nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu; el a fost obiectul lucrării lui Iahve la acea vreme, a fost doar un slujitor credincios autorizat de Iahve și unul din poporul lui Israel. Cum ar putea fi el un strămoș al lui Isus?

Cine a scris genealogia lui Isus? A făcut-o chiar Isus? Le-a spus El Însuși: „Scrieți genealogia Mea”? Ea a fost consemnată de Matei după ce Isus a fost răstignit pe cruce. La momentul acela, Isus făcuse multe lucruri care erau de neînțeles pentru ucenicii Săi și nu dăduse nicio explicație. După ce a plecat, ucenicii au început să predice și să-și facă lucrarea peste tot și, de dragul acelei etape a lucrării, s-au apucat să scrie epistolele și cărțile Evangheliei. Cărțile evanghelice din Noul Testament au fost scrise la douăzeci-treizeci de ani după ce Isus a fost răstignit. Înainte, poporul Israel citea doar Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, la începutul Epocii Harului, oamenii citeau din Vechiul Testament. Noul Testament a apărut doar în timpul Epocii Harului. Noul Testament nu exista în timpul lucrării lui Isus; oamenii au mărturisit despre lucrarea Sa abia după ce El a înviat și S-a înălțat la cer. Doar atunci au apărut cele patru Evanghelii, la care s-au adăugat epistolele lui Pavel și Petru, precum și Cartea Apocalipsei. Abia după mai bine de trei sute de ani de la înălțarea la cer a lui Isus, când generațiile ulterioare au adunat scrierile, a apărut Noul Testament. Numai după terminarea acestei lucrări a apărut Noul Testament; înainte nu existase. Dumnezeu făcuse toată această lucrare, apostolul Pavel făcuse și el toată lucrarea, iar apoi epistolele lui Pavel și Petru au fost puse laolaltă, iar viziunea cea mai profundă consemnată de Ioan pe insula Patmos a fost adăugată la final pentru că a profețit lucrarea din zilele de pe urmă. Acestea au fost toate rânduieli ale generațiilor ulterioare și sunt diferite de vorbirea din prezent. Ceea ce se consemnează astăzi este conform etapelor lucrării lui Dumnezeu; oamenii intră astăzi în contact cu lucrarea făcută personal de Dumnezeu și cu cuvintele exprimate chiar de El. Voi – oamenii – nu trebuie să interferați – cuvintele care vin direct de la Duhul Sfânt, au fost rânduite pas cu pas și sunt diferite de rânduielile din consemnările oamenilor. Se poate spune că ceea ce au consemnat ei a fost potrivit nivelului lor de educație și calibrului omului. Ceea ce au consemnat au fost experiențele oamenilor și fiecare avea mijloace proprii de consemnare și de cunoaștere, fiecare scriere fiind diferită. Astfel, dacă venerați Biblia ca și cum ar fi Dumnezeu, dați dovadă de multă ignoranță și prostie! De ce nu căutați lucrarea Dumnezeului de astăzi? Numai lucrarea lui Dumnezeu poate mântui omul. Biblia nu poate mântui omul; oamenii o pot citi câteva mii de ani și totuși nu ar exista nici cea mai mică schimbare în ei și, dacă vă închinați Bibliei, nu veți avea parte niciodată de lucrarea Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (3)”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger