Fragment 80 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”

Ioan 21:16-17 L-a întrebat din nou, a doua oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: Păstoreşte oile Mele! L-a întrebat a treia oară: Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: Doamne, Tu le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: Paşte oile Mele!

În această conversație, Domnul Isus l-a întrebat în mod repetat pe Petru un lucru: „Petru, Mă iubești?” Acesta este un standard superior pe care Domnul Isus îl cerea de la oamenii ca Petru după învierea Sa, oameni care într-adevăr cred în Hristos și se străduiesc să Îl iubească pe Domnul. Această întrebare era un fel de cercetare și un fel de interogare, dar chiar mai mult, era o cerință și o așteptare din partea oamenilor ca Petru. El a folosit această metodă de interogare pentru ca oamenii să reflecteze asupra lor înșiși și să privească înăuntrul lor: care sunt cerințele Domnului Isus pentru oameni? Eu Îl iubesc pe Domnul? Sunt eu o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubesc? Chiar dacă Domnul Isus i-a adresat această întrebare doar lui Petru, adevărul este că în inima Sa, El voia să folosească această oportunitate de a-l întreba pe Petru pentru a pune acest fel de întrebare mai multor oameni care caută să-L iubească pe Dumnezeu. Doar că Petru era binecuvântat să fie reprezentantul acestui fel de persoană, să primească întrebări din propria gură a Domnului Isus.

În comparație cu „Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!” ceea ce Domnul Isus i-a spus lui Toma după învierea Sa, întrebarea repetată de trei ori pentru Petru: „Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti?” permite oamenilor să simtă mai bine severitatea atitudinii Domnului Isus și caracterul de urgență pe care le simțea în timpul cercetării Sale. Cât despre Toma necredinciosul cu natura sa înșelătoare, Domnul Isus i-a permis să-și întindă mâna și să-I atingă urmele cuielor, ceea ce i-a permis să creadă că Domnul Isus era Fiul Omului înviat și să recunoască identitatea Domnului Isus drept Hristos. Și deși Domnul Isus nu l-a certat cu severitate pe Toma, nici nu a exprimat verbal o judecată clară a lui, El i-a adus la cunoștință că l-a înțeles prin acțiuni practice, în timp ce Și-a afișat, de asemenea, atitudinea față de acel fel de persoană și hotărârea în privința ei. Cerințele și așteptările Domnului Isus din partea acelui fel de persoană nu pot fi văzute din ceea ce El a spus. Deoarece oamenii ca Toma, pur și simplu, nu au nici urmă de credință adevărată. Cerințele Domnului Isus pentru ei constau doar în aceasta dar atitudinea pe care El a dezvăluit-o față de oameni precum Petru este cu totul diferită. El nu i-a cerut lui Petru să întindă mâna și să-I atingă urmele de cuie, nici nu i-a spus lui Petru: „nu fi necredincios, ci credincios!” În schimb, El i-a adresat aceeași întrebare în mod repetat lui Petru. Aceasta a fost o întrebare stimulativă, care te pune pe gânduri și care nu are cum să nu facă orice discipol al lui Hristos să simtă remușcare și frică, dar și să simtă starea de tristețe și neliniște a Domnului Isus. Și când ei sunt într-o durere și suferință mare, ei sunt mai capabili să înțeleagă grija și preocuparea Domnului Isus Hristos; ei realizează învățătura Sa serioasă și cerințele stricte de la oamenii puri, onești. Întrebarea Domnului Isus le permite să simtă că așteptările Domnului de la oameni, dezvăluite în aceste cuvinte simple, nu sunt doar să-L urmeze și să creadă în El, ci să ajungă să aibă iubire, să-Și iubească Domnul, să-Și iubească Dumnezeul. Acest fel de iubire este afectuoasă și supusă. Sunt oameni care trăiesc pentru Dumnezeu, mor pentru Dumnezeu, dedică totul lui Dumnezeu, consumă și dau totul pentru Dumnezeu. Acest fel de iubire Îl consolează, de asemenea, pe Dumnezeu, permițându-I să Se bucure de martori și permițându-I să fie în pace. Este răsplata oamenilor față de Dumnezeu, responsabilitatea, obligația și datoria lor, și este o cale pe care omenirea trebuie să o urmeze toată viața. Aceste trei întrebări erau o cerință și un îndemn pe care Domnul Isus le avea pentru Petru și pentru toți cei care urmau să fie desăvârșiți. Aceste trei întrebări l-au condus și l-au motivat pe Petru să-și finalizeze calea în viață, iar întrebările de la despărțirea de Domnul Isus l-au făcut pe Petru să pornească pe calea de a fi desăvârșit ceea ce l-a determinat pe el, datorită iubirii sale pentru Domnul, să-i pese de inima Domnului, să-L asculte, să-I ofere consolare și să-și ofere întreaga viață și întreaga ființă datorită acestei iubiri.

În timpul Epocii Harului, lucrarea lui Dumnezeu a fost în principal pentru aceste două feluri de oameni. Primul era felul de persoană care credea în El și Îl urma, care putea să-I respecte poruncile, care putea să ducă crucea și să se țină de calea Epocii Harului. Acest fel de persoană avea să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu și avea să se bucure de harul Lui. Al doilea fel de persoană era ca Petru, cineva care avea să fie desăvârșit. Așadar, după ce Domnul Isus a înviat, El a făcut mai întâi aceste două lucruri foarte semnificative. Unul a fost pentru Toma, celălalt pentru Petru. Ce reprezintă aceste două lucruri? Reprezintă adevăratele intenții ale lui Dumnezeu de a mântui omenirea? Reprezintă sinceritatea lui Dumnezeu față de omenire? Lucrarea pe care a făcut-o cu Toma a fost pentru a avertiza oamenii să nu se îndoiască, doar să creadă. Lucrarea pe care a făcut-o cu Petru a fost pentru a întări credința oamenilor ca Petru și a clarifica cerințele de la acest fel de persoană, pentru a arăta ce obiective ar trebui să urmărească.

După ce Domnul Isus a înviat, El a apărut în fața oamenilor pe care i-a considerat necesari, a vorbit cu ei și a avut cerințe de la ei, lăsând în urmă intențiile Sale și așteptările Sale de la oameni. Adică, fiind Dumnezeu întrupat, nu contează dacă era în perioada petrecută în trup sau în corpul spiritual după ce a fost răstignit și apoi înviat – preocuparea Sa pentru omenire și cerințele Sale de la oameni nu s-au schimbat. El era îngrijorat în privința acestor discipoli înainte de a fi sus pe cruce; în inima Sa, Lui Îi era clară starea fiecărei persoane, El înțelegea deficiența fiecărei persoane și, desigur, înțelegerea fiecărei persoane era aceeași după ce El murise, înviase și devenise un corp spiritual așa cum era când era în trup. El știa că oamenii nu erau cu totul siguri de identitatea Sa ca Hristos, dar în timpul perioadei Sale în trup El nu a avut cerințe stricte de la oameni. Dar, după ce El a înviat li S-a înfățișat și le-a spus absolut clar că Domnul Isus venise de la Dumnezeu, că era Dumnezeu întrupat și a folosit realitatea înfățișării și învierii Sale ca pe cea mai mare viziune și motivație pentru urmărirea de-o viață a omenirii. Învierea Sa din morți nu numai că i-a întărit pe toți cei care Îl urmau, dar a și pus cu totul în aplicare, printre oameni, lucrarea Sa din Epoca Harului și, astfel, Evanghelia mântuirii Domnului Isus din Epoca Harului s-a răspândit treptat în toate colțurile omenirii. Ai spune că înfățișarea Domnului Isus după învierea Sa a avut vreo semnificație? Dacă erai Petru sau Toma în acel moment și întâlneai acest singur lucru în viața ta care era așa de semnificativ, ce fel de impact ar fi avut asupra ta? Ai fi văzut acesta ca cea mai bună și mai măreață viziune a vieții tale de credință în Dumnezeu? Ai fi văzut acest lucru ca o forță pentru urmarea de către tine a lui Dumnezeu, a efortului de a-L mulțumi și a căutării iubirii lui Dumnezeu în viața ta? Ai fi depus o viață întreagă eforturi pentru a răspândi această viziune măreață? Ai fi făcut ca răspândirea mântuirii Domnului Isus să fie o lucrare de slujire pe care o accepți de la Dumnezeu? Chiar dacă nu ați trăit asta, cele două cazuri ale lui Toma și Petru sunt deja suficiente pentru ca oamenii moderni să aibă o înțelegere clară a voinței lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu. Se poate spune că după ce Dumnezeu devenise trup, după ce El experimentase în mod personal viața printre oameni și o viață umană și după ce a văzut depravarea omenirii și situația vieții umane, Dumnezeu în trup a simțit și mai profund neajutorarea, tristețea și caracterul vrednic de milă al omenirii. Dumnezeu a dobândit mai multă compasiune pentru condiția umană datorită umanității Sale în timp ce era în trup, datorită instinctelor Sale din trup. Asta L-a făcut să aibă o grijă mai mare pentru cei care Îl urmau. Acestea sunt probabil lucruri pe care nu le puteți înțelege, dar eu pot descrie grija și afecțiunea lui Dumnezeu din trup pentru fiecare dintre discipolii Săi prin această frază: preocupare intensă. Deci acest termen provine din limba oamenilor și, deși este o frază foarte umană, exprimă și descrie cu adevărat sentimentele lui Dumnezeu pentru discipolii Săi. Cât despre preocuparea intensă a lui Dumnezeu pentru oameni, de-a lungul experiențelor voastre veți simți treptat acest lucru și îl veți încerca. Totuși, acesta poate fi dobândit doar prin înțelegerea treptată a firii lui Dumnezeu pe baza urmăririi unei schimbări în propria ta fire. Arătarea Domnului Isus a materializat preocuparea Lui intensă pentru cei care Îl urmau în omenire și a predat-o corpului Său spiritual, sau ați putea spune divinității Sale. Arătarea Lui le-a permis oamenilor să aibă o altă experiență și să simtă preocuparea și grija lui Dumnezeu în timp ce a dovedit, de asemenea, cu tărie, că Dumnezeu este Cel care inaugurează o epocă, Cel care dezvoltă o epocă, și El este Cel care termină o epocă. Prin arătarea Sa, El a întărit credința tuturor oamenilor, și prin arătarea Sa El a dovedit lumii faptul că El este Dumnezeu Însuși. Asta le-a oferit discipolilor Săi o confirmare eternă, iar prin înfățișarea Sa, El a inaugurat, de asemenea, o fază din lucrarea Sa în noua epocă.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar