Fragment 75 | „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”

Domnul Isus îi hrănește pe cei cinci mii

Ioan 6:8-13 Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia?! Isus a zis: Puneţi oamenii să se aşeze! În locul acela era multă iarbă. Aşa că bărbaţii s-au aşezat; ei erau în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a adus mulţumiri şi le-a împărţit celor ce se aşezaseră. De asemenea, le-a dat şi din peşti, cât au vrut. Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: Adunaţi firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic! Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.

Ce fel de concept este „cinci pâini și doi pești”? Pentru câți oameni ar fi suficiente cinci pâini și doi pești de obicei? Dacă măsurați pe baza apetitului unei persoane obișnuite, ar fi suficient pentru doi oameni. Acesta este conceptul de bază al celor cinci pâini și doi pești. Totuși, în acest pasaj, câți oameni este scris că au hrănit cinci pâini și doi pești? Este consemnat în Scriptură în acest mod: „În locul acela era multă iarbă. Aşa că bărbaţii s-au aşezat; ei erau în număr de aproape cinci mii.” În comparație cu cinci pâini și doi pești, este cinci mii un număr mare? Ce înseamnă că acest număr este atât de mare? Dintr-o perspectivă umană, împărțirea a cinci pâini și a doi pești între cinci mii de oameni ar fi imposibilă, deoarece diferența dintre ele este prea mare. Chiar dacă fiecare persoană ar lua doar o bucățică mică, tot nu ar fi suficient pentru cinci mii de oameni. Dar aici, Domnul Isus a făcut o minune – El nu numai că le-a îngăduit celor cinci mii de oameni să se sature, dar a rămas și în plus. Scriptura spune: „Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: Adunaţi firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic! Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră.” Această minune le-a permis oamenilor să vadă identitatea și statutul Domnului Isus și le-a permis și să vadă că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu – ei au văzut adevărul atotputerniciei lui Dumnezeu. Cinci pâini și doi pești au fost suficienți pentru a hrăni cinci mii, dar dacă nu exista deloc mâncare ar fi putut Dumnezeu să hrănească cinci mii de oameni? Desigur că ar fi putut! Aceasta era o minune, așadar, oamenii au simțit în mod inevitabil că era de neînțeles și au simțit că era ceva incredibil și tainic, dar pentru Dumnezeu, să facă un astfel de lucru era o nimica toată. Dat fiind că era un lucru obișnuit pentru Dumnezeu, de ce să-l fi selectat pentru interpretare? Pentru că ceea ce stă la baza acestei minuni conține voia Domnului Isus, care nu a fost niciodată descoperită de omenire.

Mai întâi, să încercăm să înțelegem ce tip de oameni erau acești cinci mii. Erau discipoli de-ai Domnului Isus? Din Scriptură, știm că nu erau discipolii Săi. Știau ei cine era Domnul Isus? Cu siguranță, nu! Cel puțin, ei nu știau că persoana care stătea în fața lor era Hristos, sau poate unii oameni știau doar care era numele Său și știau ceva sau auziseră ceva despre lucrurile pe care le făcuse. Ei erau doar curioși despre Domnul Isus din istorisiri, dar, cu siguranță, nu ați putea spune că Îl urmau, cu atât mai puțin că Îl înțelegeau. Când Domnul Isus a văzut acești cinci mii de oameni, ei erau flămânzi și se puteau gândi doar la a-și satisface foamea, deci, în acest context, Domnul Isus le-a satisfăcut dorințele. Când El le-a satisfăcut dorințele, ce era în inima Sa? Care era atitudinea Sa față de acești oameni care voiau doar să-și satisfacă foamea? În acest stadiu, gândurile Domnului Isus și atitudinea Sa aveau de-a face cu firea și esența lui Dumnezeu. Confruntat cu acești cinci mii de oameni cu stomacul gol care doar voiau să mănânce bine, confruntat cu acești oameni plini de curiozitate și speranțe despre El, Domnul Isus Se gândea doar la folosirea acestei minuni pentru a le acorda har. Totuși, El nu Și-a făcut speranțe că ei vor deveni discipolii Lui, căci știa că ei doar voiau să participe la distracție și să-și satisfacă foamea, așadar, El a profitat la maxim de ceea ce avea acolo și a folosit cinci pâini și doi pești pentru a hrăni cinci mii de oameni. El a deschis ochii acestor oameni care s-au bucurat de distracție, care au vrut să vadă minuni și ei au văzut cu proprii ochi lucrurile pe care le putea face Dumnezeu întrupat. Deși Domnul Isus a folosit ceva tangibil pentru a le satisface curiozitatea, El știa deja în inima Lui că acești cinci mii de oameni voiau doar o masă bună, așadar, El nu le-a spus absolut nimic și nu le-a predicat deloc – El doar i-a lăsat să vadă cum se petrece această minune. El nu putea absolut deloc să trateze acești oameni la fel cum îi trata pe discipolii care Îl urmau cu adevărat, dar în inima lui Dumnezeu, toate făpturile erau sub stăpânirea Lui și El avea să le permită tuturor făpturilor din fața Lui să se bucure de harul lui Dumnezeu atunci când era necesar. Chiar dacă acești oameni nu știau cine era El sau nu-L înțelegeau, sau nu aveau nicio impresie anume despre El sau recunoștință față de El chiar după ce mâncaseră pâinea și peștele, acest lucru nu era ceva care să-L deranjeze pe Dumnezeu – El le-a dat acestor oameni oportunitatea minunată de a se bucura de harul Lui. Unii oameni spun că Dumnezeu are principii în ceea ce face și că El nu veghează și că nu are grijă de necredincioși și, mai ales, că El nu le permite să se bucure de harul Său. Este oare adevărat? În ochii lui Dumnezeu, atât timp cât este vorba de făpturi care trăiesc și pe care El Însuși le-a creat, El le va gestiona și va avea grijă de ele; El le va trata, va planifica pentru ele și le va conduce în diferite moduri. Acestea sunt gândurile și atitudinea lui Dumnezeu față de toate lucrurile.

Deși cei cinci mii de oameni care au mâncat pâinea și peștele nu au avut de gând să-L urmeze pe Domnul Isus, El nu a fost strict cu ei; odată ce și-au satisfăcut foamea, știți ce a făcut Domnul Isus? Le-a predicat ceva? Unde S-a dus după ce a făcut acest lucru? Scriptura nu consemnează că Domnul Isus le-a spus ceva; când Și-a finalizat minunea, El a plecat în mod discret. Așadar, a exprimat El vreo cerință pentru acești oameni? A existat ură? Nu a existat nimic din toate acestea – El doar nu a mai vrut să le acorde atenție acestor oameni care nu puteau să-L urmeze și, în acest moment, inima Sa era îndurerată. Deoarece văzuse depravarea omenirii și simțise respingerea omenirii față de El și când îi vedea pe acești oameni sau când era cu ei, mărginirea și ignoranța lor Îl făceau foarte trist și Îi răneau inima, așadar, El voia doar să îi părăsească pe acești oameni cât mai repede posibil. Domnul nu avea nicio cerință de la ei în inima Sa, El nu voia să le mai acorde atenție, El voia, în mod special, să nu Își mai consume energia pe ei și El știa că ei nu Îl puteau urma – în ciuda tuturor acestora, atitudinea Lui față de ei tot a fost una foarte clară. El doar a vrut să îi trateze cu generozitate, să le acorde har – aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de fiecare făptură aflată sub stăpânirea Lui: fiecare făptură, să o trateze cu generozitate, să o îngrijească, să o hrănească. Din simplul motiv că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat, El a dezvăluit într-un mod foarte natural propria esență a lui Dumnezeu și i-a tratat pe acești oameni cu bunătate. El i-a tratat cu bunătate, cu o inimă miloasă și tolerantă. Indiferent cum Îl vedeau pe Domnul Isus acești oameni și indiferent ce fel de rezultat avea să fie, El doar trata fiecare făptură pe baza poziției Sale ca Domn al întregii creații. Ceea ce El dezvăluia era, fără excepție, firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este. Așadar, Domnul Isus a făcut ceva în tăcere, apoi a plecat în tăcere – ce aspect al firii lui Dumnezeu este acesta? Puteți spune că este generozitatea iubitoare a lui Dumnezeu? Puteți spune că Dumnezeu este altruist? Ar putea să facă asta o persoană obișnuită? Desigur că nu! În esență, cine erau acești cinci mii de oameni pe care Domnul Isus i-a hrănit cu cinci pâini și doi pești? Puteți spune că era oameni care erau compatibili cu El? Puteți spune că erau cu toții ostili față de Dumnezeu? Se poate spune cu siguranță că nu erau absolut deloc compatibili cu Domnul, iar esența lor era absolut ostilă față de Dumnezeu. Dar cum i-a tratat Dumnezeu? El a folosit o metodă de a risipi ostilitatea oamenilor față de Dumnezeu – această metodă se numește „bunătate.” Adică, deși Domnul Isus îi considera păcătoși, în ochii lui Dumnezeu ei erau, totuși, creația Sa, deci El tot îi trata cu generozitate pe acești păcătoși. Asta este toleranța lui Dumnezeu și această toleranță este determinată de propria identitate și esență a lui Dumnezeu. Deci, asta este ceva ce niciun om creat de Dumnezeu nu o poate face – ci doar Dumnezeu.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar