Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării

Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6000 de ani, cuprinde trei etape, sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este și Epoca Răscumpărării) și Epoca Împărăției în ultimele zile. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conținut în funcție de specificul fiecărei epoci, dar în fiecare etapă este în concordanță cu nevoile omului – sau pentru a fi mai exact, este făcută în funcție de șiretlicurile pe care Satana le angajează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru a se face manifestată înțelepciunea și atotputernicia Mea, de a demasca toate șiretlicurile Satanei și în acest mod de a mântui întreaga rasă umană care trăiește sub sfera lui. Este de a arăta înțelepciunea și atotputernicia Mea și în același timp de a dezvălui urâțenia insuportabilă a Satanei. Mai mult, este pentru a învăța creațiile Mele să facă diferența între bine și rău, să știe că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, pentru a vedea limpede că Satana este dușmanul umanității, cel mai josnic, cel mai rău, și pentru a ști cu o certitudine absolută diferența dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, sfințenie și ticăloșie și ce este măreț și ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să stea mărturie pentru Mine că nu sunt Eu cel care a corupt umanitatea, și doar Eu – Domnul Facerii – pot să salvez umanitatea, să ofer omului lucruri pentru bucuria lui; și va ajunge să știe că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care Le-am creat și care mai apoi s-au întors împotriva Mea. Planul meu de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani este împărțit în trei etape pentru a se obține următorul efect: pentru a permite creațiilor Mele să devină martorii Mei, pentru a înțelege voia Mea și pentru a ști că Eu sunt adevărul. Astfel că, în timpul fazei inițiale de lucru a planului Meu de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani, am înfăptuit lucrarea legii, care a fost lucrarea prin care Iahve Și-a condus poporul. A doua etapă a inițiat lucrarea Epocii Harului în satele din Iudeea. Isus reprezintă lucrarea Epocii Harului; El a fost întrupat și crucificat și, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a fost crucificat pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare, pentru a sfârși Epoca Legii și a începe Epoca Harului și astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Jertfa de păcat”, „Răscumpărătorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conținut față de lucrarea lui Iahve, deși erau în principiu aceleași. Iahve a început Epoca Legii, a stabilit obiectivul, care este punctul de origine al lucrării Sale pe pământ și a emis poruncile; acestea au fost două din realizările Lui, care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite porunci, ci de a îndeplini Poruncile, introducându-le în Epoca Harului și finalizându-le în Epoca Legii care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale este răscumpărarea. Și astfel, realizările Sale au avut, de asemenea, două scopuri: inaugurarea unei noi epoci și finalizarea lucrării de răscumpărare prin crucificarea Sa. Apoi El a plecat. În acest punct, Epoca Legii a luat sfârșit și omenirea a intrat în Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost una de smerenie, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El i-a binecuvântat din plin pe oameni și le-a adus har din abundență, și toate lucrurile de care puteau ei să se bucure; El le-a oferit acestora, spre bucuria lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Mântuitorul Isus. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau. În Epoca Harului, omul căzuse deja pradă stricăciunii Satanei, prin urmare, pentru lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri era nevoie o abundență de har, o îngăduință nemărginită, răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă îndeajuns de mare pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică pe Isus. Tot ce știau ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să fie răscumpărați, ei au avut parte de numeroasele feluri de har pe care Isus le-a pogorât asupra lor; iar asta a fost numai spre binele lor. Astfel, ei puteau fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să fie răscumpărați bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de abundența de har pogorâtă de Isus – așa cum a spus-o Isus Însuși: „Am venit să-i răscumpăr nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus s-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată ocazia să fie răscumpărat și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6000 de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai cumplite, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii ar fi fost capabili să-L servească pe Iahve doar sub domnia legii, dar păcatele lor ar fi fost depășite de acelea ale primilor oameni creați. Cu cât a iubit mai mult Isus omenirea, iertându-i păcatele și pogorând asupra ei milă și bunătate iubitoare, cu atât omenirea a dobândit capacitatea de a fi mântuită, de a fi numită mieii rătăciți pe care Isus i-a răscumpărat cu un preț mare. Satana nu putea să se amestece în această lucrare, întrucât Isus i-a tratat pe discipolii Săi așa cum o mamă iubitoare își îngrijește pruncul la piept. El nu s-a supărat pe ei sau să-i fi disprețuit, ci a fost plin de compasiune; El niciodată nu Și-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor și a trecut cu vederea neroziile și ignoranța lor, până la punctul când spune: „Iartă-i pe ceilalți de 70 de ori câte șapte.” Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalți. În acest fel oamenii au primit iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

Deși Isus în întruparea Sa a fost complet lipsit de emoție, El întotdeauna Și-a sprijinit discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat și i-a susținut. Totuși, indiferent cât a lucrat sau indiferent cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător și iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, în mod afectuos Îl numeau „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă – pentru toți oamenii – ceea ce Isus a avut și a fost, a fost milostenie și bunătate iubitoare. El niciodată nu le-a amintit oamenilor fărădelegile lor, iar comportamentul Lui față de ei nu s-a bazat pe fărădelegile lor. Pentru că aceea era o epocă diferită, El adesea oferea din belșug oamenilor mâncare și băutură astfel ca ei să se poată sătura. El Și-a tratat toți discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii și înviind pe cei morți. Pentru ca oamenii să poată crede în El și să vadă că tot ceea ce El a făcut a fost cu toată convingerea și sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viață cadavrele în putrefacție, arătându-le că în mâinile Sale chiar și morții pot fi înviați. În acest fel, El a îndurat în liniște și Și-a făcut lucrarea de răscumpărare în mijlocul lor. Chiar și înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus a luat deja asupra Lui păcatele omenirii și a devenit o ofrandă a păcatului pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El a deschis deja calea crucii pentru a răscumpăra omenirea. La sfârșit El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, și a dăruit omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare și sfințenia Lui asupra omenirii. Față de omenire El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci le-a iertat păcatele, îndemnându-i să se căiască și i-a învățat să aibă răbdare, îngăduință și iubire, să-I calce pe urme și să se sacrifice pe ei înșiși pentru cruce. Iubirea Lui pentru frați și surori a depășit iubirea Lui pentru Fecioara Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a luat ca principiu vindecarea oamenilor și alungarea demonilor, toate pentru răscumpărarea Lui. Indiferent unde a mers, El i-a tratat cu har pe toți cei care L-au urmat. El i-a făcut bogați pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă și pe cei surzi să audă; El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiași, pe păcătoși să stea la aceeași masă cu El, niciodată ferindu-Se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar, „Atunci când un păstor își pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 și o va căuta pe acea oaie pierdută, și când o va găsi se va bucura foarte tare.” El Și-a iubit discipolii precum oaia își iubește mieii. Deși erau nesăbuiți și ignoranți și erau păcătoși în ochii Lui și, mai mult, erau cei mai umili membri ai societății, El i-a considerat pe acești păcătoși – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El Și-a dat viața pentru ei, precum mielul era oferit ca ofrandă la altar. El a mers în mijlocul lor ca și cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, dăruindu-Se lor necondiționat. Pentru discipolii Lui, El a însemnat Isus Mântuitorul Cel adorat, dar pentru fariseii care dădeau lecții de morală de pe un piedestal înalt, El nu a arătat milă și bunătate iubitoare, ci dezgust și resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar ocazional le predica și-i mustra; El nu S-a manifestat în mijlocul lor făcând lucrarea de răscumpărare, nici nu a făcut preziceri și minuni. El a dăruit întreaga Sa compasiune și bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoși până la sfârșit, atunci când a fost bătut în cuie pe cruce și suferind toate umilințele, până când a răscumpărat întru totul întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără răscumpărarea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna și ar fi devenit copiii păcatului, urmașii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit un loc de cazare pentru Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de răscumpărare a necesitat afișarea compasiunii și bunătății iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace, omenirea putea primi iertarea și în final să câștige dreptul de a fi complet și total câștigată. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat oamenii și ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi complet iertați de păcatele lor. În cei trei ani și jumătate pe care Isus i-a petrecut făcând lucrarea Sa pe pământ, El Și-a finalizat doar jumătate din lucrarea de răscumpărare; apoi, prin crucificarea Lui și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat răului, El a finalizat lucrarea crucificării și a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei, El a răscumpărat omenirea. Timp de 33 de ani și jumătate El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat și abandonat, chiar până în punctul în care nu a mai avut un loc unde să doarmă, să Se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa ființă – un trup imaculat și inocent – bătută în cuie și supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea și-au bătut joc de El și L-au biciuit, iar soldații chiar L-au scuipat în față; cu toate astea, El a rămas tăcut și a îndurat până la sfârșit, supunându-Se necondiționat până la moarte, după care El a răscumpărat întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să Se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii și nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea ultimelor zile. Aceasta este esența lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă traversată de omenire – Epoca Răscumpărării.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.