Partea a doua

Tocmai am vorbit despre toată lucrarea pe care Dumnezeu a finalizat-o, seria de lucruri pe care El le-a făcut pentru prima dată. Fiecare din aceste lucruri este relevant pentru planul lui Dumnezeu de gestionare și pentru voia lui Dumnezeu. Aceste lucruri sunt relevante, de asemenea, pentru propria fire a lui Dumnezeu și pentru esența Sa. Dacă vrem să înțelegem mai bine ce are și este Dumnezeu, nu ne putem opri la Vechiul Testament sau la Epoca Legii, ci trebuie să avansăm pe urmele pașilor pe care Dumnezeu i-a făcut în lucrarea Sa. Așadar, dat fiind că Dumnezeu a încheiat Epoca Legii și a început Epoca Harului, proprii noștri pași au ajuns la Epoca Harului – o epocă plină de har și de răscumpărare. În această epocă, Dumnezeu a făcut din nou ceva important pentru prima oară. Lucrarea din această nouă epocă a fost un nou punct de plecare, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru omenire. Acest nou punct de plecare a fost încă o dată noua lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o pentru prima oară. Această nouă lucrare a reprezentat ceva fără precedent îndeplinit de Dumnezeu și pe care oamenii și toate făpturile nu și-l puteau imagina. Este ceva care acum le este bine cunoscut tuturor oamenilor – asta a fost prima dată când Dumnezeu a devenit o ființă umană, prima dată când a început o nouă lucrare cu înfățișarea exterioară a unui om, cu identitatea de om. Această nouă lucrare semnifică faptul că Dumnezeu Își finalizase lucrarea în Epoca Legii, faptul că nu avea să mai spună sau să facă nimic în cadrul legii. Nici nu avea să mai vorbească sau să facă nimic sub forma legii sau conform principiilor sau regulilor legii. Adică, toată lucrarea Sa bazată pe lege a fost oprită pentru totdeauna și nu avea să mai fie continuată, deoarece Dumnezeu a vrut să înceapă o nouă lucrare și să facă lucruri noi, iar planul Său încă o dată avea un nou punct de plecare. Astfel, Dumnezeu a trebuit să conducă omenirea în următoarea epocă.

Dacă acestea erau vești amenințătoare sau vești bune pentru oameni depindea de care era esența acestora. Se poate spune că acestea nu erau vești bune, ci unele amenințătoare pentru unii oameni, deoarece când Dumnezeu Și-a început noua lucrare, acei oameni care doar urmau legile și regulile, care doar urmau doctrinele, dar nu se temeau de Dumnezeu, aveau să tindă să folosească vechea lucrare a lui Dumnezeu pentru a-I condamna noua lucrare. Pentru acești oameni, acestea erau vești amenințătoare; dar pentru fiecare persoană care era nevinovată și deschisă, care era sinceră față de Dumnezeu și dornică să primească răscumpărarea Sa, prima întrupare a lui Dumnezeu reprezenta o veste foarte bună. Căci chiar de când existau oamenii, asta era prima oară când Dumnezeu apăruse și trăise în mijlocul omenirii sub o formă care nu era Duhul; mai degrabă, El S-a născut dintr-un om și a trăit printre oameni ca Fiul Omului și a lucrat în mijlocul lor. Această „primă dată” a dărâmat concepțiile oamenilor și a fost și dincolo de orice imaginație. În plus, toți discipolii lui Dumnezeu au dobândit un beneficiu palpabil. Dumnezeu nu numai că a încheiat vechea epocă, dar a încheiat și vechile Sale metode și stilul Său de lucru. El nu a mai permis mesagerilor Lui să-I transmită voia și nu S-a mai ascuns în nori și nu a mai apărut sau vorbit oamenilor în mod poruncitor prin tunet. Printr-o metodă de neimaginat pentru oameni, care era dificil de înțeles sau de acceptat pentru ei – a deveni trup – El a devenit Fiul Omului pentru a dezvolta lucrarea acelei epoci, un lucru nemaivăzut până atunci. Acest pas a surprins oamenii și a fost și foarte inconfortabil pentru ei, deoarece Dumnezeu începuse iar noua lucrare pe care nu o mai făcuse niciodată. Astăzi, vom analiza lucrarea nouă pe care Dumnezeu a realizat-o în noua epocă, iar în toată această nouă lucrare, ce putem înțelege despre firea Lui și despre ce are și este El?

Următoarele sunt cuvinte din Biblie consemnate în Noul Testament.

1. Matei 12:1 În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, așa că au început să smulgă spice de grâu și să mănânce.

2. Matei 12:6-8 Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă ați fi știut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!”, n-ați fi condamnat niște nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn și al Sabatului!

Să aruncăm mai întâi o privire la acest pasaj: „În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, așa că au început să smulgă spice de grâu și să mănânce.”

De ce am selectat acest pasaj? Ce legătură are cu firea lui Dumnezeu? În acest text, primul lucru pe care îl știm este că era ziua Sabatului, dar Domnul Isus a ieșit și Și-a condus discipolii prin câmpurile de porumb. Ceea ce este mai „revoltător” e că ei chiar „au început să smulgă spice de grâu și să mănânce.” În Epoca Legii, legile lui Iahve Dumnezeu erau că oamenii nu puteau să iasă ca de obicei sau să ia parte la activități în ziua Sabatului – existau multe lucruri care nu puteau fi făcute în ziua Sabatului. Această acțiune din partea Domnului Isus era derutantă pentru cei care trăiseră în cadrul legii pentru o perioadă lungă de timp și chiar a provocat critici. Cât despre confuzia lor și modul în care vorbeau despre ce a făcut Domnul Isus, nu ne vom ocupa de acelea acum și vom discuta mai întâi motivul pentru care Domnul Isus a ales să facă acest lucru în ziua Sabatului, dintre toate zilele, și ce dorea El să comunice oamenilor care trăiau sub lege prin această acțiune. Aceasta este legătura dintre acest pasaj și firea lui Dumnezeu despre care vreau să vorbesc.

Când a venit Domnul Isus, El a folosit acțiunile Sale practice pentru a le comunica oamenilor: Dumnezeu a părăsit Epoca Legii și a început noua lucrare, iar această nouă lucrare nu necesita respectarea Sabatului; când Dumnezeu a ieșit din limitele zilei de Sabat, asta era doar o avanpremieră a noii Sale lucrări, iar lucrarea Sa cu adevărat măreață continua să se desfășoare. Când Domnul Isus Și-a început lucrarea, El deja lăsase în urmă legăturile Epocii Legii și depășise regulile și principiile din acea epocă. În El, nu mai exista nicio urmă de ceva care să aibă legătură cu legea; El o abandonase cu totul și nu o mai respecta și nu mai cerea omenirii să o respecte. Așadar, aici vezi că Domnul Isus a mers prin câmpurile de porumb în ziua Sabatului; Domnul nu s-a odihnit, ci a fost afară la lucru. Această acțiune a Lui a fost un șoc pentru concepțiile oamenilor și le-a comunicat că El nu mai trăia sub lege și că El părăsise granițele Sabatului și apăruse în fața omenirii și în mijlocul lor cu o nouă imagine, cu un nou mod de lucru. Această acțiune a Lui le-a spus oamenilor că adusese cu El o nouă lucrare care a început cu ieșirea din lege și ieșirea din Sabat. Când Dumnezeu Își îndeplinea noua lucrare, El nu Se mai agăța de trecut și nu Se mai preocupa de regulile Epocii Legii. Nici nu era afectat de lucrarea Sa din epoca precedentă, ci lucra ca de obicei în ziua Sabatului, iar când ucenicii Lui erau înfometați, ei puteau să culeagă porumb și să mănânce. Acestea toate erau foarte normale în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu putea să aibă un nou început pentru mare parte din lucrarea pe care vrea să o facă și lucrurile pe care vrea să le spună. Odată ce El are un nou început, El nici nu mai menționează lucrarea Sa anterioară, nici nu o mai continuă. Căci Dumnezeu are principiile proprii în lucrarea Lui. Când vrea să înceapă o nouă lucrare, El vrea să aducă omenirea într-o nouă etapă a lucrării Sale și lucrarea Sa a trecut la o fază superioară. Dacă oamenii continuă să se comporte conform vechilor zicale sau reguli sau continuă să le țină strâns, El nu va comemora și nu va lăuda acest lucru. Asta pentru că El deja a adus o nouă lucrare și a intrat într-o nouă fază a lucrării Sale. Când El inițiază o nouă lucrare, El apare în fața omenirii cu o imagine complet nouă, dintr-un unghi complet nou și într-un mod cu totul nou, astfel ca oamenii să poată vedea diferite aspecte ale firii Sale și ceea ce El are și este. Acesta este unul din scopurile Sale în noua lucrare. Dumnezeu nu rămâne atașat de ceea ce este vechi și nu o ia pe calea bătătorită; când El lucrează și vorbește nu este pe cât își imaginează oamenii de prohibitiv. În Dumnezeu, totul este liber și eliberat și nu există interdicții, nici limite – ceea ce El aduce omenirii este libertate și eliberare. El este un Dumnezeu viu, un Dumnezeu care există cu adevărat, în mod autentic. El nu este o păpușă sau o sculptură din lut și este total diferit de idolii pe care oamenii îi păstrează cu sfințenie și îi venerează. El este viu și plin de viață, iar cuvintele și lucrarea Sa aduc viață și lumină, libertate și eliberare oamenilor, deoarece El deține adevărul, viața și calea – nu este constrâns de nimic în niciuna dintre lucrările Sale. Indiferent de ce spun oamenii și indiferent de modul în care ei văd sau Îi evaluează noua Sa lucrare, El Își va îndeplini lucrarea fără rezerve. El nu va fi îngrijorat de concepțiile niciunei persoane sau de degetele îndreptate către lucrarea și cuvintele Sale și nici chiar de opunerea și împotrivirea puternică față de noua Sa lucrare. Nimeni din toată creația nu poate folosi rațiunea umană sau imaginația umană, cunoașterea sau moralitatea pentru a măsura sau a defini ce face Dumnezeu pentru a discredita sau a deranja ori a sabota lucrarea Sa. Nu există interdicții în ceea ce El face și în lucrarea Sa, iar aceasta nu va fi constrânsă de niciun om, lucru sau obiect și nu va fi întreruptă de forțe ostile. În noua Sa lucrare, El este un Rege mereu victorios și orice forțe ostile și toate ereziile și aberațiile din partea omenirii sunt toate strivite sub scaunul Său. Indiferent de etapa lucrării pe care o desfășoară, aceasta trebuie dezvoltată și extinsă în mijlocul omenirii și trebuie îndeplinită nestingherit în întreg universul până ce marea Sa lucrare va fi fost îndeplinită. Asta este înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu și autoritatea și puterea Lui. Prin urmare, Domnul Isus a putut să iasă și să lucreze în mod fățiș în ziua Sabatului deoarece în inima Sa nu existau reguli și nu existau cunoștințe sau doctrină care să vină de la oameni. Ceea ce El avea era noua lucrare a lui Dumnezeu și calea Lui, iar lucrarea Sa era modalitatea de a elibera omenirea, de a-i descătușa pe oameni, de a le permite să existe în lumină, de a le permite să trăiască. Și cei care venerează idoli sau zei falși trăiesc în fiecare zi legați de Satana, îngrădiți de tot felul de reguli și tabuuri – astăzi este interzis un lucru, mâine altul – nu există libertate în viețile lor. Ei sunt precum prizonierii în cătușe, fără nicio bucurie de a vorbi. Ce reprezintă „prohibiția”? Reprezintă constrângeri, legături și rău. De îndată ce o persoană venerează un idol, aceasta venerează un zeu fals, se închină unui duh rău. Prohibiția vine la pachet împreună cu acestea. Nu poți mânca asta sau cealaltă, astăzi nu poți să ieși, mâine nu poți aprinde cuptorul, următoarea zi nu poți să te muți într-o casă nouă, anumite zile trebuie alese pentru căsătorii și înmormântări și chiar pentru nașterea unui copil. Cum se numește acest lucru? Acest lucru se numește prohibiție; este sclavia omenirii și cătușele Satanei și a duhurilor rele care controlează oamenii și care le controlează inimile și trupurile. Există aceste prohibiții în cazul lui Dumnezeu? Când este vorba de sfințenia lui Dumnezeu, trebuie să te gândești mai întâi la asta: cu Dumnezeu nu există prohibiții. Dumnezeu are principii în cuvintele și în lucrarea Lui, dar nu există prohibiții, deoarece Dumnezeu Însuși este adevărul, calea și viața.

Acum să ne uităm la următorul pasaj: „Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă ați fi știut ce înseamnă: «Milă doresc, nu jertfă!», n-ați fi condamnat niște nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” (Matei 12:6-8). La ce se referă „templu” aici? Simplu spus, „templu” se referă la o clădire magnifică, înaltă, iar în Epoca Legii, templul era un loc unde preoții să Îl venereze pe Dumnezeu. Când Domnul Isus a spus „aici este Cineva mai mare decât Templul!” la cine se referea? Clar, este vorba de Domnul Isus întrupat pentru că doar El era mai mare decât templul. Ce le spuneau acele cuvinte oamenilor? Le spuneau să iasă din templu – Dumnezeu ieșise deja și nu mai lucra în el, deci oamenii ar trebui să urmeze pașii lui Dumnezeu în afara templului și să calce pe urmele Lui în noua Sa lucrare. Contextul în care Domnul Isus a spus asta era faptul că în temeiul legii, oamenii ajunseseră să vadă templul ca ceva mai mare decât Însuși Dumnezeu. Adică, oamenii venerau templul în loc să-L venereze pe Dumnezeu, așadar Domnul Isus i-a avertizat să nu venereze idoli, ci să-L venereze pe Dumnezeu, deoarece El este suprem. Prin urmare, El a spus: „Milă doresc, nu jertfă!” Este evident că în ochii Domnului Isus, majoritatea oamenilor din cadrul legii nu Îl mai venerau pe Iahve Dumnezeu, ci doar treceau prin procesul de sacrificare, iar Domnul Isus a hotărât că acest proces era o venerare de idoli. Acești adoratori de idoli vedeau templul ca pe ceva mai mare și mai înalt decât Dumnezeu. În inimile lor exista doar templul, nu Dumnezeu, iar dacă ei pierdeau templul, ei își pierdeau sălașul. Fără templu, nu aveau unde să se închine și nu își puteau îndeplini sacrificiile. Așa-zisul lor sălaș era locul unde acționau sub egida venerării lui Iahve Dumnezeu, permițându-le să stea în templu și să își îndeplinească propriile treburi. Așa-zisa lor îndeplinire de sacrificii era doar pentru a-și desfășura propriile afaceri rușinoase sub pretextul desfășurării serviciului lor în templu. Acesta era motivul pentru care oamenii din acea vreme considerau templul mai măreț decât Dumnezeu. Deoarece ei foloseau templul ca acoperire și sacrificiile ca pretext pentru înșelarea oamenilor și înșelarea lui Dumnezeu, Domnul Isus a spus asta pentru a avertiza oamenii. Dacă aplicați aceste cuvinte în prezent, acestea sunt la fel de pertinente și de valide. Deși oamenii de astăzi au experimentat o lucrare a lui Dumnezeu diferită față de cea experimentată de oamenii din Epoca Legii, esența naturii lor este aceeași. În contextul lucrării de astăzi, oamenii vor face tot același fel de lucruri precum „templul este mai măreț decât Dumnezeu”. De exemplu, oamenii consideră împlinirea datoriei lor ca fiind slujba lor; ei consideră a fi martor pentru Dumnezeu și a se lupta cu marele balaur roșu ca fiind mișcări politice în apărarea drepturilor omului, pentru democrație și libertate; ei își transformă datoria pentru a-și folosi abilitățile și a le transforma în cariere, dar ei tratează teama de Dumnezeu și ferirea de rău ca nimic mai mult decât o doctrină religioasă de respectat; și așa mai departe. Nu sunt aceste exprimări din partea oamenilor în mod esențial la fel precum „templul este mai măreț decât Dumnezeu”? Doar că acum două mii de ani, oamenii își desfășurau treburile personale în templul fizic, dar astăzi, oamenii își desfășoară treburile personale în temple intangibile. Acei oameni care prețuiesc regulile consideră regulile ca fiind mai mărețe decât Dumnezeu, acei oameni care iubesc statutul consideră statutul mai măreț decât Dumnezeu, aceia care își iubesc cariera consideră cariera mai presus de Dumnezeu și așa mai departe – toate exprimările lor Mă determină să spun: „Oamenii Îl laudă pe Dumnezeu ca fiind cel mai măreț prin cuvintele lor, dar în ochii lor toate sunt mai mărețe decât Dumnezeu.” Asta pentru că de îndată ce oamenii găsesc o oportunitate de a-și afișa propriile talente pe calea lor de a-L urma pe Dumnezeu sau de a-și desfășura propriile afaceri sau propria carieră, ei se distanțează de Dumnezeu și se dedică slujbei pe care o iubesc. Cât despre ce le-a încredințat Dumnezeu și voia Lui, acele lucruri au fost abandonate demult. În acest scenariu, ce este diferit la acești oameni față de cei care și-au desfășurat propriile activități în templu acum două mii de ani?

În continuare, să ne uităm la ultima propoziție din acest pasaj din scriptură: „Căci Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” Există o latură practică a acestei propoziții? Puteți vedea o parte practică a acesteia? Fiecare lucru pe care Dumnezeu îl spune vine din inimă, deci, de ce a spus El asta? Cum o înțelegeți? Poate înțelegeți semnificația acestei propoziții acum, dar în acea vreme nu mulți oameni înțelegeau pentru că omenirea abia ieșise din Epoca Legii. Pentru ei, să iasă din Sabat era un lucru foarte dificil de făcut, fără a mai vorbi de a înțelege ce este un adevărat Sabat.

Propoziția „Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” le spune oamenilor că tot ce are Dumnezeu este nematerial și, deși Dumnezeu vă poate satisface toate nevoile materiale, odată ce toate nevoile voastre materiale au fost satisfăcute, poate satisfacția din aceste lucruri să substituie căutarea adevărului de către voi? Asta clar nu e posibil! Firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este, despre care am avut părtășie, reprezintă amândouă adevărul. Acesta nu poate fi măsurat cu prețul scump al obiectelor materiale, nici nu poate fi cuantificat cu bani, pentru că nu este un obiect material, și asigură nevoile inimii fiecărei persoane. Pentru fiecare persoană, valoarea acestor adevăruri intangibile ar trebui să fie mai presus de valoarea oricăror lucruri materiale pe care le consideri drăguțe, nu-i așa? Această afirmație este ceva la care trebuie să cugetați. Ideea principală a ceea ce am spus este că ceea ce Dumnezeu are și este și tot ce e al Lui sunt cele mai importante lucruri pentru fiecare persoană și nu pot fi înlocuite de niciun obiect material. Îți voi da un exemplu: când ți-e foame, ai nevoie de mâncare. Această mâncare poate fi relativ bună sau relativ de slabă calitate, dar atât timp cât ai porția ta, acel sentiment neplăcut de foame nu va fi acolo – va dispărea. Poți sta acolo în pace, iar corpul tău se va odihni. Foamea oamenilor poate fi rezolvată cu mâncare, dar când Îl urmezi pe Dumnezeu și simți că nu-L înțelegi, cum poți rezolva pustietatea din inima ta? Poate fi rezolvată cu mâncare? Sau când Îl urmezi pe Dumnezeu și nu Îi înțelegi voia, ce poți folosi pentru a compensa acea foame din inima ta? În timpul experienței tale de mântuire prin Dumnezeu, în timpul urmăririi unei schimbări în firea ta, dacă nu Îi înțelegi voia sau nu știi care este adevărul, dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, nu te simți foarte stânjenit? Nu simți o foame și o sete puternică în inima ta? Nu te împiedică aceste sentimente să simți pace în inima ta? Așadar, cum poți compensa pentru acea foame din inima ta – există un mod de a o rezolva? Unii oameni se duc la cumpărături, unii își găsesc prieteni în care să se încreadă, unii oameni dorm pe săturate, alții citesc mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu sau lucrează mai din greu și depun mai multe eforturi pentru a-și împlini îndatoririle. Pot aceste lucruri să îți rezolve dificultățile actuale? Toți dintre voi înțelegeți pe deplin aceste feluri de practici. Când te simți neputincios, când simți o dorință puternică de a obține iluminare de la Dumnezeu pentru a-ți permite să cunoști realitatea adevărului și voia Sa, de ce ai cel mai mult nevoie? Lucrul de care ai nevoie nu este un meniu complet și nu sunt niște cuvinte amabile. Mai mult decât atât, nu este vorba de confortul trecător și satisfacția trupului – lucrul de care ai nevoie este ca Dumnezeu să îți spună clar, direct ceea ce ar trebui să faci și modul în care ar trebui să o faci, să îți spună clar care este adevărul. După ce ai înțeles acest lucru, chiar dacă doar într-o mică măsură, nu te simți mai mulțumit în inima ta decât dacă ai fi luat o masă bună? Când inima ta este mulțumită, nu dobândește inima ta, întreaga ta ființă, pace adevărată? Prin această analogie și analiză, înțelegeți acum de ce am vrut să împărtășesc cu voi această propoziție: „Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” Înțelesul acesteia este că ceea ce vine de la Dumnezeu, ceea ce El are și este și tot ce e al Lui sunt mai presus de orice alt lucru, inclusiv lucrul sau persoana pe care odată considerai că o prețuiești cel mai mult. Adică, dacă o persoană nu poate avea cuvinte din gura lui Dumnezeu sau dacă nu înțelege voia Lui, aceasta nu poate dobândi pace. În experiențele voastre viitoare, veți înțelege motivul pentru care am vrut ca voi să vedeți acest pasaj astăzi – acesta este un lucru foarte important. Tot ceea ce face Dumnezeu este adevăr și viață. Adevărul pentru oameni reprezintă un lucru de care ei nu se pot lipsi în viețile lor, fără de care nu se pot descurca niciodată; poți spune și că este cel mai important lucru. Deși nu te poți uita la acesta sau nu îl poți atinge, importanța sa pentru tine nu poate fi ignorată; este singurul lucru care poate aduce pace în inima ta.

Este înțelegerea voastră cu privire la adevăr integrată cu propriile voastre stări? În viața reală, mai întâi, trebuie să te gândești care adevăruri au legătură cu oamenii, lucrurile și obiectele pe care le-ai întâlnit; printre aceste adevăruri poți găsi voia lui Dumnezeu și poți lega ceea ce ai întâlnit de voia Lui. Dacă nu știi care aspecte ale adevărului se leagă de lucrurile pe care le-ai întâlnit, dar te duci direct să cauți voia lui Dumnezeu, această abordare este destul de nechibzuită și nu poate obține rezultate. Dacă vrei să cauți adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu, mai întâi trebuie să te uiți la ce fel de lucruri s-au abătut asupra ta, de ce aspecte ale adevărului se leagă și să cauți adevărul în cuvântul lui Dumnezeu care are legătură cu ceea ce ai întâmpinat tu. Apoi, cauți calea corectă pentru tine de a practica din acel adevăr; astfel, poți dobândi o înțelegere indirectă a voii lui Dumnezeu. Căutarea și practicarea adevărului nu este aplicarea unei doctrine sau urmarea unei reguli în mod mecanic. Adevărul nu este o formulă, nici o lege. Nu este mort – este viață, este un lucru viu și este regula pe care o făptură trebuie să o urmeze și regula pe care omul trebuie să o aibă în viața sa. Acest lucru este ceva ce trebuie să înțelegi mai mult din experiență. Indiferent la ce etapă ai ajuns în experiența ta, ești inseparabil de cuvântul lui Dumnezeu și de adevăr și ceea ce înțelegi din firea lui Dumnezeu și ceea ce cunoști din ceea ce Dumnezeu are și este, toate sunt exprimate în cuvintele lui Dumnezeu; acestea sunt strâns legate de adevăr. Ceea ce El are și este și firea lui Dumnezeu reprezintă lucruri care sunt ele însele adevărul; adevărul este o manifestare autentică a firii lui Dumnezeu și ceea ce El are și este. Transformă ceea ce Dumnezeu are și este într-un lucru concret și îl afirmă în mod expres; îți spune mai direct ce Îi place lui Dumnezeu, ce nu Îi place, ce vrea ca tu să faci și ce nu îți permite să faci, ce fel de oameni disprețuiește și ce oameni Îl încântă. În spatele adevărurilor pe care Dumnezeu le exprimă, oamenii pot vedea plăcerea Lui, mânia, tristețea și fericirea, precum și esența Sa – aceasta este dezvăluirea firii Sale. În afară de cunoastere a ceea ce Dumnezeu are și este și înțelegerea firii Sale din cuvântul Său, ceea ce este cel mai important este nevoia de a ajunge la această înțelegere prin experiență practică. Dacă o persoană se îndepărtează pe sine însăși din viața reală pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, aceasta nu va putea realiza acel lucru. Chiar dacă există oameni care pot dobândi o anumită înțelegere din cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este limitată la teorii și cuvinte și există o discrepanță față de modul în care Dumnezeu este de fapt.

Lucrurile pe care le comunicăm acum se află toate în sfera poveștilor consemnate în Biblie. Prin aceste povești și prin analizarea acestor lucruri care s-au petrecut, oamenii pot înțelege firea Lui și ceea ce El are și este, pe care El le-a exprimat, permițându-le să cunoască fiecare aspect al lui Dumnezeu într-o manieră mai extinsă, mai profundă, mai cuprinzătoare și mai amănunțită. Deci, singura cale de a cunoaște fiecare aspect al lui Dumnezeu este prin aceste povești? Nu, nu este! Căci ceea ce Dumnezeu spune și lucrarea pe care El o face în Epoca Împărăției poate ajuta oamenii să cunoască mai bine firea Lui și să o cunoască mai complet. Totuși, cred că este puțin mai ușor să cunoști firea lui Dumnezeu și să înțelegi ceea ce El are și este prin niște exemple sau povești consemnate în Biblie cu care oamenii sunt familiarizați. Dacă iau cuvintele de judecată și mustrare pe care Dumnezeu le exprimă astăzi pentru a te face să-L cunoști cuvânt cu cuvânt, vei simți că este prea plictisitor și monoton și unii oameni vor simți chiar că cuvintele lui Dumnezeu par a fi niște formule. Dar, dacă luăm aceste povești din Biblie ca exemple pentru a ajuta oamenii să cunoască firea lui Dumnezeu, ei nu le vor considera plictisitoare. Ai putea spune că în timpul explicării acestor exemple, detaliile a ceea ce exista în inima lui Dumnezeu în acea vreme – starea sau sentimentul Său, ori gândurile și ideile Lui – au fost spuse oamenilor în limba omenească, iar scopul tuturor acestor lucruri este să le permită să aprecieze, să simtă că ceea ce Dumnezeu are și este nu reprezintă o formulă. Nu este o legendă sau ceva ce oamenii nu pot vedea sau atinge. Este ceva care există cu adevărat pe care oamenii o pot simți și aprecia. Acesta este scopul final. Ai putea spune că oamenii care trăiesc în această epocă sunt binecuvântați. Ei pot să valorifice povestirile biblice pentru a dobândi o înțelegere mai cuprinzătoare a lucrării anterioare a lui Dumnezeu; ei pot să vadă firea Lui prin lucrarea pe care a făcut-o. Și pot să înțeleagă voia lui Dumnezeu pentru omenire prin aceste firi pe care El le-a exprimat, să înțeleagă manifestările concrete ale sfințeniei Sale și ale grijii Sale pentru oameni pentru a ajunge la o cunoaștere mai detaliată și mai profundă a firii lui Dumnezeu. Cred că voi toți puteți simți asta!

Sub incidența lucrării pe care Domnul Isus a finalizat-o în Epoca Harului, poți vedea un alt aspect a ceea ce Dumnezeu are și este. A fost exprimat prin trupul Lui și a fost făcut posibil pentru ca oamenii să-l vadă și să-l aprecieze prin umanitatea Sa. În Fiul Omului, oamenii au văzut cum Dumnezeu în trup Și-a trăit umanitatea și au văzut divinitatea lui Dumnezeu exprimată prin trup. Aceste două tipuri de exprimare le-au permis oamenilor să vadă un Dumnezeu foarte real și le-au permis să își formeze un concept diferit în privința lui Dumnezeu. Totuși, în perioada de timp dintre crearea lumii și sfârșitul Epocii Legii, adică, înainte de Epoca Harului, ceea ce a fost văzut, auzit și trăit de oameni a fost doar aspectul divin al lui Dumnezeu. A fost ceea ce Dumnezeu a făcut și a spus într-un tărâm intangibil și lucrurile pe care El le-a exprimat din persoana Sa reală care nu puteau fi văzute sau atinse. Deseori, aceste lucruri i-au făcut pe oameni să simtă că Dumnezeu era foarte măreț si că ei nu se puteau apropia de El. Impresia pe care Dumnezeu le-o dădea, de obicei, oamenilor, era că El apărea și dispărea și oamenii simțeau chiar că toate gândurile și ideile Sale erau așa de misterioase și eluzive că nu exista niciun mod de a ajunge la acestea, cu atât mai puțin să încerci chiar să le înțelegi și să le apreciezi. Pentru oameni, totul la Dumnezeu era foarte distant – atât de distant încât oamenii nu puteau să-l vadă sau să-l atingă. Părea că El era sus în cer și părea că El nu exista deloc. Deci, pentru oameni, înțelegerea inimii și minții lui Dumnezeu sau orice lucru din gândirea Lui erau de neobținut și chiar de neatins. Cu toate că Dumnezeu desfășura o anumită lucrare concretă în Epoca Legii și transmitea și anumite cuvinte specifice și exprima anumite firi specifice pentru a le permite oamenilor să aprecieze și să vadă niște cunoștințe reale în privința Lui, totuși, în final, aceea era exprimarea lui Dumnezeu a ceea ce El are și este într-un tărâm intangibil și ceea ce oamenii înțelegeau, ceea ce ei cunoșteau era tot aspectul divin a ceea ce El are și este. Oamenii nu puteau dobândi un concept concret din această exprimare a ceea ce^[a] El are și este și impresia lor în privința lui Dumnezeu era încă blocată în sfera „un Duh de care este greu să te apropii, care apare și dispare.” Deoarece Dumnezeu nu a folosit un anumit obiect sau imagine din tărâmul material pentru a apărea în fața oamenilor, ei tot nu Îl puteau defini folosind limba omenească. În inimile și mințile oamenilor, ei voiau întotdeauna să folosească propria limbă pentru a stabili un standard pentru Dumnezeu, pentru a-L face tangibil și a-L umaniza, precum cât de înalt este El, cât de mare, cum arată, ce Îi place în mod special și care este personalitatea Lui specifică. De fapt, în inima Sa, Dumnezeu știa că oamenii gândeau în felul acesta. Lui Îi era foarte clar de ce au nevoie oamenii și, desigur, El știa și ce ar trebui El să facă, deci, Și-a îndeplinit lucrarea într-un mod diferit în Epoca Harului. Acest mod era atât divin, cât și umanizat. În perioada de timp în care Domnul Isus lucra, oamenii puteau vedea că Dumnezeu avea multe exprimări omenești. De exemplu, putea să danseze, putea să participe la nunți, putea să se împărtășească cu oamenii, să vorbească cu ei și să discute lucruri cu ei. În plus față de acelea, Domnul Isus a finalizat și o mare parte din lucrare care reprezenta divinitatea Sa și, desigur, toată această lucrare era o expresie și o dezvăluire a firii lui Dumnezeu. În acest timp, când divinitatea lui Dumnezeu a fost realizată într-un trup obișnuit pe care oamenii îl puteau vedea și atinge, ei nu mai simțeau că El apărea și dispărea, că nu se puteau apropia de El. Din contră, ei puteau să încerce să priceapă voia lui Dumnezeu sau să-I înțeleagă divinitatea prin fiecare mișcare, prin cuvintele și lucrarea Fiului Omului. Fiul Omului întrupat exprima divinitatea lui Dumnezeu prin umanitatea Sa și transmitea omenirii voia lui Dumnezeu. Iar prin exprimarea voii și firii lui Dumnezeu, El le dezvăluia oamenilor și pe Dumnezeu Cel care nu poate fi văzut sau atins în tărâmul spiritual. Ceea ce oamenii vedeau era Dumnezeu Însuși, tangibil, din carne și oase. Așadar, Fiul Omului întrupat făcea să fie concrete și umanizate lucrurile precum propria Lui identitate, statutul, imaginea, firea și ceea ce El are și este. Deși înfățișarea externă a Fiului Omului avea anumite limitări în privința imaginii lui Dumnezeu, esența Sa și ceea ce El are și este erau cu totul capabile să reprezinte propria identitate și statutul lui Dumnezeu – existau doar câteva diferențe în forma de exprimare. Indiferent dacă este umanitatea sau divinitatea Fiului Omului, nu putem nega că El reprezenta propria identitate și statutul lui Dumnezeu. În acest timp, totuși, Dumnezeu lucra prin trup, vorbea din perspectiva trupului și stătea în fața omenirii cu identitatea și statutul Fiului Omului, iar acest lucru le dădea oamenilor oportunitatea de a întâlni și a experimenta cuvintele adevărate și lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul omenirii. Le permitea, de asemenea, să înțeleagă divinitatea și măreția Lui în mijlocul smereniei, precum și să dobândească o înțelegere preliminară și o definiție preliminară a autenticității și realității lui Dumnezeu. Chiar dacă lucrarea finalizată de Domnul Isus, modurile Sale de lucru și perspectiva din care vorbea erau diferite față de persoana reală a lui Dumnezeu în tărâmul spiritual, totul la El Îl reprezenta cu adevărat pe Dumnezeu Însuși pe care oamenii nu Îl mai văzuseră niciodată – acest lucru nu poate fi negat! Adică, indiferent sub ce formă apare Dumnezeu, indiferent din ce perspectivă vorbește sau cu ce imagine se prezintă omenirii, Dumnezeu nu reprezintă nimic altceva decât pe Sine Însuși. El nu poate reprezenta niciun om – El nu poate reprezenta niciun om corupt. Dumnezeu este Dumnezeu Însuși și acest lucru nu poate fi negat.

Note de subsol:

a. Textul original omite „această exprimare a.”

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.